Calmul nerușinării nu are nici un drept să ne solicite calmul. Mai mult, el a produs și produce cea mai mare cantitate de indignare posibilă. Și deci, el poate întreține conflicte mult mai durabile în plan social decât ne lasă să înțelegem „progresiștii” autohtoni. Vreți să ne liniștim? Soluția vă stă la îndemână: încetați să ne mai mințiți!

După consumarea recentului referendum, tebuie chipurile să ne îngrijim de pacificarea societății, dar nu ne angajăm să avem grijă decât de răniții uneia dintre tabere. Nu are nici o importanță dacă un Adrian Papahagi va fi în continuare interzis pe Facebook, grija pacificatorilor va  rămâne pe mai departe aceeași: să ne vindece de fricile imaginare. Curios că, deși referendumul a făcut parte dintr-un complot „putinist”, după opinia anumitor analiști, vinovați că s-au lăsat duși de val sunt doar conservatorii, nu și reprezentanții minorităților sexuale. Ultimii nu puteau cu nici un chip să faăa parte din complotul cu pricina… În fine, Dan Barna, liderul USR, ne anunță victorios că tema referendumului e cât se poate de nepopulară, după ce partidul domniei sale s-a scindat pe exact aceeași temă. Dacă în interiorul partidului său e oportun un asfel de referendum, acesta încetează să mai fie atunci când este organizat în întreaga țară. (Aș vrea să-l vad pe d-ul Barna că strange 3 mil. de semnături pentru oricare din inițiativele cetățenești sau politice pe care le considera actuale…).

„Pacificatorii” asistă plini de satisfacție la disensiunile apărute în interiorul frontului larg-conservator, justificate sau nu. Care „progresist” se mai gândește la pacea socială atunci când susținătorii referendumului – fie ei reali sau închipuiți-, se acuză reciproc de eșecul acestuia? În același timp, media românească, căreia îi revine răspunderea principală pentru reușita boicotului, le oferă acestora spațiul necesar pentru a se părui în public. Un asfel de război pare să fie util, atât pentru presa pretins „imparțială”, cât și pentru cei ce se ocupă de interzicerea „discursului urii”.

Care sunt concluziile ce se impun după acest referendum? Prima, și cea mai ocolită de către noii reeducatori  ai societății romanești, e aceea că boicotul a reușit. Iar a doua e aceea că majoritarii nu sunt în mod obligatoriu mai influenți decât reprezentanții minoritarilor. Și deci, că majoritarii au tot dreptul sa riposteze atunci când aceștia le atacă valorile.

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedent„reVIN RUȘII”, un concert cât o amenințare
Articolul următorDrumul Pakistanului înapoi, dinspre China către America
Marius Hagău
M-am născut la 14.02.1977 în Luduș, judetul Mureș, identic în imaginația mea cu ludus-ul roman, loc în care își făceau antrenamentele gladiatorii de altă dată. Am fost educat în bătătura din spatele blocului și în curțile bunicilor mei: ăștia au fost primii mei 14 ani de acasă. După care am urmat Liceul de Arta din Tg.-Mureș, ceea ce înseamnă că am avut voie să-mi las părul un pic mai lung și să devin mai sensibil. Prin ’95 am intrat la Academia de Arte Vizuale Ion Andreescu (după titulatura de atunci) din Cluj-Napoca, pe care am terminat-o în 2000, pe jumătate chel și foarte indrăgostit de noua mea urbe. De atunci încoace pictez și cad pe gânduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here