FUNDATIA IOAN BARBUS

În Linie Dreaptă la Referendum: DA Familiei. DA Civilizației Creștine. DA Occidentului

Societatea acordă o recunoaștere și o ocrotire deosebită familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie pentru că și numai pentru că aceasta îi furnizează un serviciu de neînlocuit: îi asigură supraviețuirea, prin naşterea şi educarea viitoarelor generaţii.

Societatea nu are de ce să acorde vreo recunoaștere deosebită legăturilor erotice dintre persoanele de același sex, deoarece acestea nu prestează acest serviciu.
Societatea nu are de ce să recunoască și să ocrotească, prin instituții special dedicate, preferințele și variantele tehnice prin care cetățenii își obțin plăcerea sexuală.

În privința ocrotirii și educării minorilor, singurul criteriu care trebuie să ghideze legislația este interesul copilului. Iar interesul copilului este să fie crescut de către părinții săi biologici.

Când acest lucru nu este posibil (deces, boala, destrămarea familiei), copilul suferă. Interesul lui cere ca, dacă este adoptat, să crească totuși într-o familie cât mai apropiată de modelul sus-menționat. Interesul oricărui copil este să aibă o mamă și un tată. Pentru că așa e natural, așa e firesc. Este înscris în codul nostru genetic: copilul se naște în urma unirii dintre un bărbat și o femeie și crește în îngrijirea mamei și tatălui care l-au adus pe lume. Darea copiilor în adopție unor cupluri de homosexuali reprezintă un experiment iresponsabil făcut pe seama copiilor, pentru a satisface revendicări ideologice și mofturi individuale.

Civilizația Occidentală a fost construită pe Creștinism. 

Acesta este un fapt a cărui constatare nu ține de crezul personal sau practica religioasă a cuiva, ci numai de onestitatea sa intelectuală.

Sursa culturii, legislației, obiceiurilor, mentalităților, inclusiv a manierelor, care caracterizează această Civilizație și i-au construit peste veacuri măreția, este religia. O religie care îl recunoaște pe Dumnezeu drept Creator al omului și al întregii firi, cu toate legile sale, și Decalogul drept lege morală, dată de către Același Creator.

Pretenția de a dărâma bazele naturale și morale pe care se fundamentează de milenii Civilizația Occidentală și de a le înlocui cu proiecte ideologice efemere, dar extrem de radicale și de agresive, care au ambiția de a revoluționa nu numai legile societății (cum făcea marxismul clasic), ci și cele mai evidente legi ale naturii (cum face marxismul cultural, în care se înscrie și promovarea pe toate căile a homosexualității), este în mod evident iresponsabilă și destructivă, și poate să pericliteze chiar supraviețuirea acestei Civilizații, sau cel puțin a unei mari părți din ea.

Promovarea homosexualității nu are nimic de-a face cu drepturile omului. Este motivată ideologic. Reprezintă o strategie de subversiune îndreptată împotriva Civilizației Occidentale, nicidecum o expresie a acesteia.

Deși fenomenul homosexualității este prezent în diferite epoci istorice, locuri și contexte culturale, nimănui, în toată istoria umanității, nu i-a trecut prin cap să pretindă recunoașterea relațiilor sexuale dintre persoane de același sex drept „familie”.

Dar iată că astăzi, această ofensivă ideologică a dus în multe țări la situația în care actele sexuale săvârșite în orice alt fel decât modalitatea firească, descrisă în manualele de biologie la capitolul „aparatul reproducător”, să fie în mod oficial încurajate și glorificate, toată lumea fiind obligată să le laude și să le admire, sub amenințarea unor represalii legale, a oprobriului, a distrugerii carierei profesionale etc.

Concomitent, religia creștină, care a dat naștere Civilizației, este ridiculizată, calomniată și terfelită, scoasă în afara spațiului public.

Sexul a devenit o chestiune publică, religia a devenit o chestiune privată. (Bronislaw Wildstein)

În mare măsură, establishmentul dominant astăzi în instituțiile UE, în presa și în televiziunea mainstream, marile universități Occidentale, industria de film și în majoritatea organismelor internaționale se înscriu în orbita ideologică a marxismului cultural și revoluției sexuale din anii 1968. Nu e un fenomen spontan. Este rezultatul „lungului marș prin instituții” recomandat comuniștilor de către Antonio Gramsci, în urmă cu aproape un secol, dar și al infiltrării agenturale ruso-sovietice de-a lungul multor decenii şi până astăzi.

Proiectul de inginerie socială din care face parte „căsătoria gay” este calculat pe termen lung.

Dacă acceptăm acum că am putea defini căsătoria și altfel decât între un bărbat și o femeie, nu există niciun motiv pentru a crede că ne vom opri aici. Dacă abandonăm condiția complementarității naturale dintre sexe din definiția familiei, nu are rost să ne facem iluzii: după acceptarea „căsătoriei gay”, nu peste mult timp ni se va cere să acceptăm revendicări precum căsătoria a trei sau mai mulți indivizi, căsătoria între rude, căsătoria cu animale sau cu obiecte, acceptarea pedofiliei cu consimţământul minorului.

Este evident că astfel noțiunea de căsătorie își pierde cu totul sensul. Consecințele acestui experiment nebunesc, pentru societate și pentru Civilizație sunt incalculabile.


Teachers forced to attend ‘LGGBDTTTIQQAAPP’ training session

România are șansa de a nu fi ajuns încă sub ocupația completă a acestei ideologii. E bine să învățăm din experiența altora și să oprim această ocupație, până nu e târziu.

Această nebunie ideologică nu este altceva decât o modă. Nu este o evoluție inexorabilă. Nu trebuie să ne lăsăm intimidați de propaganda ei agresivă. Ca și alte nebunii din istoria recentă, ea va trece, dar s-ar putea să lase în urmă multă distrugere.

Amintindu-ne de experiența totalitară încă proaspătă, noi, românii, avem elementele necesare pentru a recunoaște din vreme pericolul terorii ideologice de tip soft, și a nu-i permite să se instaleze.

Am putea chiar contribui, alături de alte popoare din Europa de Est, la vindecarea acestei nebunii și la restaurarea morală a Europei. Să nu uităm că proiectul european iniţial nu era nicidecum marxismul, el a fost conceput în spirit de împăcare şi conlucrare creştină, de către Robert Schuman, care era un credincios practicant. Simbolistica steagului UE este tot creştină: coloarea albastră o reprezintă Maica Domnului, iar stelele pe cei 12 apostoli (vezi imaginea femeii înveșmantate în soare din Apocalipsa 12:1).

Așadar, alegerea pe care o vom face la sfârşitul săptămânii următoare, va determina, pe termen mediu şi lung, modul în care lumea noastră va înţelege ce însemnă familia, instituție fundamentală a Civilizaţiei Occidentale, Iudeo-Creştine.

Avem de ales între Civilizația Occidentală și un proiect totalitar.

Toate proiectele totalitare, începând de la Revoluția Franceză, au considerat familia drept un inamic ce trebuia distrus, o fortăreață a „reacțiunii”.

Marx şi Engels au teoretizat dispariția familiei burgeze, odată cu proprietatea privată.

Lenin a implementat prima revoluţie sexuală din istoria omenirii, legalizând avortul şi homosexualitatea, încurajând promiscuitatea şi făcând divorţul mai ușor decât cumpărarea unui bilet de tren.

Lenin a inițiat Şcoala de la Frankfurt, împreună cu Georg Lukács şi Willi Münzenberg, şeful Komintern-ului, care este citat cu aceste cuvinte: „Vom face Occidentul atât de corupt încât să pută”.

Există o continuitate neîntreruptă, de la Lenin și frankfurtieni, prin „teoria critică”, prin Wilhelm Reich (prieten nedespărțit al celui mai vestit agent KGB din istorie, Arnold Deutsch), pornomarxismul lui Marcuse și Foucauld, revoluția sexuală a anilor 1968, care a subminat Occidentul, și până la „teoria genului” care îl subminează în prezent.

Adepții de astăzi ai revoluției sexuale din Occident sunt urmași ai lui Lenin, mulți dintre ei chiar se mândresc cu asta.

În Rusia Sovietică, inovațiile lui Lenin în materie de moravuri au produs un imens dezastru social. Milioane de familii au fost aruncate în aer, milioane de copii au ajuns vagabonzi, hoți și muritori de foame, milioane de femei au fost batjocorite, sau au fost nevoite să recurgă la prostituție pentru a supraviețui.

În fața acestei catastrofe, Stalin, care avea planuri de război, a decis să mai limiteze promiscuitatea care se generalizase. Asta nu înseamnă că Stalin respecta familia și morala creștină. În vremea lui, violul era politică de Stat, nenumărate familii au fost distruse prin omorurile în masă, foamete organizată, deportări masive, distrugerea vieții private, teroarea și practica generalizată a delațiunii.

Rusia lui Putin se raportează la Stalin, din ce în ce mai pe față, cu tot mai mare nerușinare.
Rusia lui Putin nu este creștină, este urmașa lui Stalin.

Stânga porno-marxistă nu reprezintă Civilizația Occidentală, ci este urmașa lui Lenin.

Votul nostru de la referendum este PENTRU Civilizația Occidentală, nu între urmașii lui Lenin și cei ai lui Stalin.

Așadar, NU avem ce alege între Rusia „creștină” a lui Putin și stânga „occidentală” porno-marxistă.

Românii sunt creștini. Și pro-occidentali. În același timp.

Asta constatăm din toate sondajele în care li se cere să-și declare apartenența religioasă și orientarea civilizațională.

Dezbinarea societății printr-o falsă și forțată împărțire între creștini și pro-occidentali este în interesul Rusiei. Reprezintă un obiectiv al războiului informațional dus de aceasta împotriva României și a celorlalte țări din Estul Europei.

Să nu uităm că pe lista lui Dughin de agenți de influență ai Rusiei în România se numără atât neobolșevicul Vasile Ernu, de la criticatac, organ care susține activ cauza „LGBTQ”, cât și „apărători ai familiei”, ca Bogdan Stanciu și băieții de la Active News.

Este vechea tactică rusească a „pompierului incendiator”. Aceeași tactică, pro-și-anti gay, a fost folosită și în Basarabia.

Rusia are susținători în România atât printre promotorii referendumului, ca Iulian Capsali (ajuns acum, director editorial la România Liberă), cât și printre oponenții referendumului, ca USR. Pentru că, indiferent ce vrea lumea să creadă despre USR, un om de bază al acelei formațiuni, omul care cu adevărat a știut drumul, este Matei Păun, legat și el de Rusia prin numeroase fire, care de care mai interesante.

Rusia joacă, dialectic, la ambele capete. Propaganda lui Putin, profund cinică, se foloseşte acum atât de viziunea lui Lenin, cât şi de cea a lui Stalin. Pe progresişti îî manipulează folosind ideile lui Lenin, zgândărind temele legate de revoluţia sexuală sau drepturile LGBT, iar pe tradiţionalişti îi incită speriindu-i cu decăderea Vestului.

Deși, cum spuneam, românii se declară într-o majoritate zdrobitoare, atât creștini cât și pro-occidentali, totuși nu avem o forță politică, măcar un ziar, care să-și asume în mod clar și credibil ambele cauze.

Din păcate, în România, partea vizibilă a spațiului public e ocupată, pe de o parte de falși creștini, PSD, și agenți de influență ai Rusiei şi, de cealaltă, de adepți ai marxismului cultural, care se cred de „dreapta”, „occidentali”.

Știe toată lumea că PSD nu a lansat acest referendum de dragul familiei, ci pentru că, politic și penal, se află în plină prăbușire și avea nevoie de o diversiune, de o ocazie de a „da bine” la alegători.

Pretenția PSD că e un partid „creștin”, care ne apără de „decadența venită din Occident” este cea mai neobrăzată minciună.

Cine nu a înțeles acest lucru, să pună mâna să caute. Să vadă cum a votat PSD în Parlamentul European cele mai extreme atacuri împotriva familiei și moralității creștine, să-și amintească de CNCD, organ subordonat PSD și poliție a corectitudinii politice, promovând cu toate forțele homosexualitatea, toate acestea pe bani publici.

Să vadă cum implementează PSD în România ideologia de gen, ultimul răcnet al revoluției sexuale, pe calea educației și învățământului.

Decadența Occidentului de care, chipurile, ne apără PSD, este în cea mai mare măsură rezultatul unui secol de infestare ideologică marxistă. Iar marxismul este principalul izvor ideologic de la care se adapă PSD și tovarășii săi din Partidul Socialist European.

Dacă e să urmărim cum intră în România revoluția sexuală din „Occidentul decadent”, vom constata că principala cale este legislația UE. Iar la UE, mai toate aceste noutăți sunt propuse de către grupul Socialiștilor Europeni, cu participarea activă a europarlamentarilor PSD.

Dacă mai era nevoie, avem și declarația recentă a doamnei prim-ministru PSD, făcută la Bruxelles, în fata tovarășilor socialiști europeni, cand s-a lepădat de 3 ori de referendum înainte de a fi cotcodacit găina.

Din păcate, în loc de a avea inteligența să denunțe duplicitatea PSD, să spună că această „ciumă roșie”, această grupare de penali numai creștină nu este, „dreapta” de tip Cioloș intră în scenariul PSD – „Mișcarea România Împreună respinge orice tip de referendum care ar limita libertățile, drepturile și egalitatea în drepturi.”

Intelectuali civici se întrec în a înfiera poporul consumator de mămăligă. Președintele Iohannis îi face pe cei 3 milioane de semnatari pentru referendum „extremisti”. Parcă sunt cu toții înțeleși să confirme în fața electoratului că PSD e singurul „partid creștin”.

Parcă sunt toți înțeleși să le confirme românilor ceea ce le spune propaganda rusească, că „Occidentul înseamnă căsătoria gay”.

Cei care se prezintă ca mari apărători ai apartenenţei României la Europa, dar îşi bat joc de principiile creştine, sunt făţarnici şi mancurţi totdată. Majoritatea făuritorilor Unirii şi a liderilor democraţi anticomunişti, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Iuliu Hossu şi mulţi alţii, erau creştini pro-europeni, proveniţi din ţărănime sau din mica nobilime rurală. În decembrie 1989, la Bucueşti şi Timişoara s-a cântat Hristos a Înviat şi s-a spus Tatăl Nostru în genunchi. După 1989, primii care au cerut aderarea la structurile euro-atlantice erau foştii deţinuţi politici, creştini şi prooccidentali.

Însă elitelor „dreptei” de astăzi nu le pasă nici de jertfele înaintaşilor, nici de ce vor românii astăzi, de ce e sfânt și valoros pentru ei, ci de ce vor „occidentalii” adepți ai marxismului cultural de la Bruxelles și Berlin.

Și totuși, deși știm toate acestea, deși, așa cum vă amintiți, dragi cititori,
chiar noi vi le-am spus:

Mergem la referendum

Etapa discuțiilor despre riscurile și beneficiile organizării acestui referendum a trecut. Războiul a început, chiar dacă noi nu l-am dorit.

După cum știți, ILD nu a susținut organizarea referendumului. Am fost primii care am atras atenția asupra poziției semnificative pe care o aveau, cel puțin la un moment dat, agenți de influență ai Rusiei în Coaliția pentru Familie.

Deși respectăm Bisericile care au considerat de cuviință să îndemne credincioșii să semneze pentru referendum ca să apere familia, deși respectăm opțiunea celor 3 milioane de cetățeni care au dat acea semnătură, noi nu am crezut și nu credem că lucrurile evidente, sfinte și fundamentale ar trebui să fie puse în discuție, să depindă de majorități de moment, care se pot și schimba în timp. Cu atât mai puțin când există riscul ca această consultare publică să servească unor interese politice sau geopolitice murdare.

Și totuși, mergem la referendum, indiferent dacă înainte am fost sau nu pentru organizarea lui.

Propunem spre comparație următoarea situație. Să spunem că un vecin de-al nostru s-ar juca cu focul. Ne dăm seama de riscuri, avertizăm, nu participăm la joaca lui. Dar dacă deja casa a luat foc, atunci nu avem încotro, trecem la acțiune, facem ce trebuie.

Mergem la referendum, deși Coaliția pentru Familie nu s-a delimitat de rusofili. Mergem la referendum, deși referendumul a fost convocat de PSD. NU alegem corupția, practicată de PSD, ca să scăpăm de homosexualitatea, promovată de UE. NU alegem homosexualitatea, promovată de UE, ca să scăpăm de corupția, practicată de PSD. De altfel, PSD le ni le asigură pe amândouă.

Votul nostru de la referendum nu este pentru PSD, este pentru copiii și nepoții noștri.

Ulterior, vom cere socoteală și rusofililor și PSD. Oricum va trebui s-o facem. Dar acum nu putem sta deoparte, când e în joc definiția familiei.

Mergem să spunem DA familiei, pentru că de instituția familiei ne pasă nouă, nu pentru că i-ar păsa lui Dragnea sau lui Putin.

semnat: Mihaela Bărbuș și Anca Cernea

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

9 comentarii

  1. adib
    3 octombrie 2018

    Eu gandesc asa:

    Daca referendumul esueaza, Dragnea va încerca să folosească electoral acest eșec, transformând electoratul mai conservator în electorat captiv al PSD, dând vina pe opoziție și conspirații externe. Este posibil ca un eșec al referendmului să folosească într-o mai mare măsură lui Dragnea decât un succes.

    In caz de invalidare, un electorat frustrat, care caută vinovați și se simte abandonat, îi este mai folositor și lui Putin.

    In aceste conditii, nu vad de ce nu as merge sa votez ceva cu ce sunt de acord.

    DA la referendum !

  2. lola
    3 octombrie 2018

    crestin, pro familie da, aber chestia asta cu pro oiropa, când occidentul aberează în halul în care o face,am rezerve.”ești pro rusia!!!”văd fo doi stângaci vituperând.Mmmnu, zic, poate pro vișegrad.În vremi d-astea, rezerva pare fi cea mai înțeleaptă politică…Și înarmarea.Nucleară, desigur…

  3. John Galt
    3 octombrie 2018

    Exista varianta ca primarii si diversi indivizi sa fi promovat mesaje pentru referendum tocmai ca oamenii sa fie revoltati ca primaria cheltuie bani pe chestia asta, sau ca unii pun reclame in institutii apolitice, sau care nu ar trebui sa faca politica, sau care ar trebui sa fie impartiale indiferent de subiectul in discutie, astfel incat lumea sa fie revoltata si sa nu se duca la vot. Pragul electoral nu e usor de atins. 4-5 milioane de oameni abia se strang la alegeri.

    Eu nu inteleg de ce jurnalistii patriei nu iau in considerare varianta ca Dragnea a propus referendumul acum tocmai ca el sa pice. Si apoi sa impinga agenda progresista si mai mult. Intr-o tara cu 87% ortodocsi (uneori doar cu numele – vedeti numarul avorturilor din ultimii 28 de ani), numai o manevra de genul asta ar putea aduce o astfel de schimbare a legislatiei. Un referendum care pica – pentru ca partidul nu mobilizeaza oameni, campanie nasoala pentru, foarte puternica si pe absolut toate canalele impotriva etc – si apoi, gata, dupa ce pica, au cale libera pentru a legifera.

    At the same time, Dragnea face leverage cu chestia asta la Bruxelles, le promite socialistilor din UE ca le voteaza legea in acest fel daca il scapa de dosare, ca el e baiat gigea si face absolut tot ce vor ei (oricum au stat sluj pana acum fix din acest motiv). Socialistii europeni sunt multumiti, Dragnea scapa de dosare, Manole Minoritarul si restul oengistilor sunt si ei fericiti de Victorie. Si Romania scapa de inchizitie, iese din evul mediu, am uitat. Ca si cand din evul mediu s-ar iesi cu un vibrator bagat in locuri despre care pe vremuri, pana la revolutia sexuala, nici nu se pomenea.

  4. lola
    3 octombrie 2018

    Toată ieuropa intră în evul mediu timpuriu în vreme ce românika iese triumfătoare cu toți prostanii votând sodoma direct în iepoca startrek, nnnțțț…Zicea unu’ ceva” noi prin noi înșine”.El era român da’ăi d-au pus-o-n praftică sunt unguri, cehi, polaci samd.Io crecă mai degrab ar trebui limitat dreptul de vot, mai întâi.

  5. dan
    3 octombrie 2018

    auzi „;Lola” faci un efort sa scrii in limba romana corect? Suntem pe aceeasi pagina, dar ne-am cam saturat de comentarii tampite, scrise tampit, si cu o atitudine tampita.. really.. Acum uite si tu la comentariul tau” „toata europa intra in evul mediu..” cum ai dedus ca intra Europa toata in evul mediu care de fapt nu era chiar asa de negru cum i-l vezi tu..

  6. lola
    3 octombrie 2018

    you’re some sort of fresh guy, ain’t ya?You’re some kind of controll freak?Ya’re put’n’ your goog translator tryin’to figure out what I’m talking about but just isn’t fittin’ with that, ain’t you?Well bro, if ya’re so petunia-like, just try somewhere else,after all ya’re special just for your mom, you little brat, just who do you think thou are?Auzi fa’ nu posta pe același site cu MINE! Da’cât de informat ești, narcis, firoscosule? Nu-ți kikă ceaiu bine?

  7. Anca Cernea
    3 octombrie 2018

    Lola, dan cam are dreptate.

  8. lola
    3 octombrie 2018

    Poate că ar trebui să-i creăm un safe space, să- i dăm un cățeluș să-l mângâie ca să nu se mai simtă microagresat, percutat(triggered) într-un asemenea hal încât să-i iese numai”tâmpite și tâmpenii” pe clape și poate ar înțelege că poate comenta la obiect citindu-l de ex. pe Iorga sau Djuvara pentru ca nici tvr și nici history chanell n-o să-i dea prea repede pe post pe Greenfield, Peterson, Geller și atâția alții iar lacunele nu trec făcând proiecții, nu credeți?

  9. Anca Cernea
    3 octombrie 2018

    lola

    Nu. Nu cred.

    Apreciez doar forma acestui ultim comentariu, vizibil, mult mai îngrijită decât a celor anterioare. Deci, se poate, totuși.

    Cât despre conținut, am citit atent comentariul lui dan. Cuvântul „tâmpit”, pe care îl folosește de trei ori, deși sună dur, nu constituie, în acel context, un atac la persoană. Se referă la comentarii, formă, atitudine, nu la comentatorul lola. Chiar vă spune că „suntem pe aceeași pagină”, eu am înțeles asta în sensul că nu vă este un adversar de idei. Îl supără felul în care vă exprimați. Sincer, nici mie nu-mi place. Și eu prefer fraze clare și termeni preciși, cu care să pot discuta.
    Răspunsul Dvs. însă se referă la dan, ca persoană. Folositi termeni ca „freak”, „little brat”, „narcis”, „firoscos”. Mai apoi îl și psihanalizați, propuneți „safe space”, să nu se mai simtă „microagresat”. Nu e ok.

    Poate că pe dan nu-l impresionează foarte tare ceea ce ați scris.
    Poate că putea să fie și mai rău – deși, e drept, atunci când se depășesc anumite limite, ILD se mai și desparte de unii comentatori.
    Dar totuși, vă rog mult să luați aminte la ceea ce vă spun.

    Vă mulțumesc pentru înțelegere.

    PS
    Cât despre comentatul la obiect, ar fi fost de dorit să fi citit mai atent articolul pe care l-ați comentat un pic mai sus.

    aber chestia asta cu pro oiropa, când occidentul aberează în halul în care o face,am rezerve

    Mesajul articolului, explicat și repetat, sper eu, destul de limpede, este că
    ceea ce înțelegem noi când spunem „Occident” este Civilizația întemeiată pe Creștinism, și nu marxismul cultural, ideologie special ticluită pentru subminarea acestei Civilizații.
    Cam asta spunem pe ILD încă de la înființare.
    Nu cred că a văzut nimeni la noi acea fascinație pro-UE, lipsită de orice spirit critic, de care e plină zona „dreptei” din România. Atragem atenția de multă vreme că sunt multe de îndreptat în privința UE. Dar povestea cu Roexit este, în mod evident, în interesul Rusiei, nu al României.

    Nu suntem pro-Vișegrad.
    Doar pro-Polonia, înțelegând prin asta linia actualei guvernări de la Varșovia.
    Nu credem că Ungaria lui Orban aparține aceluiași gen proxim, deși mulți fac această confuzie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian