În loc de prefață la prostia omenească

    2

    Emil mi-a titilat orgoliile invitîndu-mă să debutez ca patruped, beneficiind așadar de două mîini suplimentare pentru a mă scărpina în cap. Prietenul Radu ot Tomești care a strecurat aluzia subversivă cum că aș fi comis unele texte în antichitatea recentă e de vină, ai să dai samă Părpăuță parșivă ce-mi ești! Bun, dacă-i așa, supun atenției un texticul din Nr.2/septembrie 1993 al revistei ieșene „Timpul”, dedicat frumosului joc pe bani Caritas din Clujul funariot. Cam cu o lună-două înainte se cam sistaseră plățile, fapt ce provocase multă întristare & suspin. De ce-am ales textul ăsta? Pentru că lumea nu s-a vindecat deloc, lumea e incurabilă. În fond, Bernie Madoff e un mic copil în comparație cu actualul vremelnic locatar al Casei Albe. Ce contează pîrlitele alea de 65 de miliarde volatilizate într-o schemă Ponzi privată în comparație cu deja 2-3 trilioane de stat, care se cam înmulțesc de 8 ori la 3-6 luni după logica altui vînzător de brașoave (Ioan Stoica era într-adevăr din Brașov, fapt ce dovedește că realitatea istorică o nimerește uneori fantastic de bine!). Bun, scuzați delirul ce urmează, e bătrîn deja – dar veșnic tînăr ca tangoul lui Lenin – ce aș vrea să vă rog e să vă dați cu presupusul, fără însă a trage prea tare în pianist. Acesta doar a încercat să comită unele considerațiuni folosind limba epocii: lemn plus rumeguș.

    A 8-a minune a lumii: NAPOCA DE AUR

    În urma numeroaselor (OPT) sesizări primite de la numeroșii (OPT) cititori ai „Timpului”, am întreprins o minuțioasă prospecție în rîndul nației noastre covîrșite de OPTimism, pe tema senzaționalelor dezveliri legate de faimoasa strategie-program Văicăroiu: „Fă-ți iarna CARITAS și v(erișo)ara SĂNIUȚĂ (Săniuța este un fel de Bobu la puterea a OPT-a, ambele fiind sporturi olimpice). Munca în teren pentru buna ducere la firescul sfîrșit al anchetei s-a realizat prin bunăvoința unui grup de 88 de redactori, care au interogat circa 888 cetățeni, egal împărțiți pe cap de locuitor, mai ceva ca oțelul defunctei epoci de aur. Dintre opiniile trecătorilor interpelați sau nu, am înregistrat (compus) cîteva, ce convin ideilor noastre despre muncă și viață, respectînd însă marja de încredere de plus-minus 8 la sută (da’ ce mai înseamnă o sută în ziua de azi?…). Am constatat:

    A. PREMIZE: În mase (vorbim, de bună seamă, de masele largi, căci de mase strîmte n-am auzit încă) prinde cheag și se dezvoltă pasiunea înmulțirii cu OPT, motivată de speranța:

    – proliferării monedei de 8 lei,

    – transformării jocului de șeptic în joc OPTic (cu accentul pe primul „O”, altul neexistînd),

    – reducerii pluralului polițian de la 500 de aproape 8 x 8 ori, pînă la pluralul octogonal („este cetățeni” va însemna „cel mult șapte” și nu „maximum 499” ca în prezent),

    – realizării săptămînii cu 8 zile nelucrătoare.

    Analiza rezultatelor astfel culese ne-a condus la următoarele:

    B. CONCLUZII, pe care le împărțim în trei categorii (spațiul tipografic limitat nu ne-a permis să le-mpărțim în 8, dar ar fi fost fain! vezi notula (de subsol) 1):

    B1. POZITIVE:

    – va scădea în mod drastic șomajul – se vor crea în primele trei luni peste un milion de noi locuri de muncă, în urma dezvoltării nemaiîntîlnite a industriei producătoare de case de bani; după alte trei luni vor fi 8 milioane de locuri noi, prin martie circa 64 de milioane ș.a.m.d.

    – nici sectorul privat nu va fi neglijat, un avînt însemnat luîndu-l producția artizanală de cîrpe de șters praful, burghie și șperacle, destinate ștergerii, respectiv spargerii respectivelor safé-uri (vezi notula (de subsol) 2).

    – tovarășele noastre de viață vor avea de 8 ori mai multe sarcini de dus la bun sfîrșit, de 8 ori mai repede, fapt ce va compensa în bună măsură tragedia diminuării șomajului. Excedentul bărbătesc va fi exportat în China, iar cel femeiesc în Turcia, în sistem barter (la schimb cu rulmenții necesari producției de burghie).

    – la nivel guvernamental, vom avea de 8 ori mai mulți miniștri, de 8 ori mai corupți, iar susmenționata strategie-program va revitaliza tema „creșterii zero”, care zero se va înmuți însă cu 8.

    – la capitolul nivel de trai-neneacă, cetățenii prinși în joc (ca bădița cu lelița) vor avea o iarnă de 8 ori mai blîndă în case, căci în CET-uri (sau, după caz, sobe) se vor arde banii ce nu vor mai încăpea în safé-uri.

    – minunatul joc se va extinde în 8 județe, apoi în 64, 512, urmînd ca la anul pe vremea asta să aibă filiale în 4096 județe.

    B2. NEGATIVE:

    – vor dispărea (brusc sau treptat) tramvaiele, troleibuzele, autobuzele (umflate), trenurile de călători, căci toți vor avea Mercedesuri și/sau elicoptere. Totuși, șomerii rezultați vor fi rapid asimilați ca lucrători în stațiile Shell, unde se va vinde de 8 – 64 de ori mai multă benzină, cu cifră (predestinat) octanică de 8 ori mai superioară.

    – numărul teroriștilor divulgați va fi de circa 8 ori mai mare, fapt ce va provoca anumite sentimente de Securitate și chiar panică în rîndurile maselor.

    – Ziua Națională va fi 88 a opta (august adică), iar luna recoltării bobocilor va fi, firește, Octombrie (cînd s-au întîmplat și regretabilele evenimente din 7 noiembrie).

    B3. NULE (FIREȘTI):

    – cuvîntul „opt” va fi tradus în 8 mai toate limbile lumii, inclusiv în cele mai puțin răspîndite, care vor deveni astfel de 8 ori mai răspîndite.

    – jocul de șah se va juca ca Caritas-ul, pe table cu de 8 ori mai multe pătrate, care vor deveni mai mult decît octoedre, ca și capetele pătrate, de altfel.

    – și porcii vor deveni octopozi, în consecință PSM-ul va cîștiga 8 la sută, procent transformat iute în 88, cum s-a (OPT) mai întîmplat.

    P.S. Veselul președinte va obține în trei luni (dacă apucă) 24 de trandafiri. În caz că apucă, va apuca să fie reales de 8 ori, la fiecare 3 luni.

    Notule subterane:

    1) Totuși 8 = 2 la puterea 3, nu de consecvență ducem lipsă!

    2) În mileniul trecut, în DEX exista forma safé pentru seif, deși era deja denunțată ca oroare de tipar. Cine nu crede, să-l întrebe pe Goagăl, neîncănăscut pe vremea aia.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentElveţienii ucid în faşă „Avocatul animalelor”
    Articolul următorMajoritatea senatorilor PSD respinge Nabucco
    Născut - da, 30 nov. 1948 Mort - nu (încă) ... Mai întîi a fost Phylopat care scria cronici de bridge la Cronica din Iași prin anii '70, apoi exotismul neprincipial fu pedepsit prin suspendare, drept care s-a comis inversiunea rivuluționară din dechemvre '89 cînd s-a născut tête-bêche Pataphyl. Sînt două particule: dragoste - philo exotizat ridicul-pretențios cu "y", dragoste copulată cu pata - ce vrea să zică bolnav ca în patologie dar și anormal în sensul lui Alfred Jarry, care descria patafizica (pataphysique) ca fiind bazată pe următoarele şapte propoziţii fundamentale: 1. Patafizica este ştiinţa acestui domeniu ce se întinde dincolo de metafizică; ea depăşeşte metafizica atât cât aceasta depăşeşte fizica - în toate sensurile ad libitum. 2. Patafizica este ştiinţa particularului, a legilor ce guvernează excepţiile. 3. Patafizica este ştiinţa soluţiilor imaginare. 4. Pentru ea toate sunt acelaşi lucru. 5. Patafizica este de alură imperturbabilă. 6. Totul este patafizic; totuşi, puţini oameni pun conştiincios patafizica în practică. 7. Dincolo de ea nu este nimic. "Patafizica este instanţa supremă".

    2 COMENTARII

    1. Ar fi fost bine, Pata, să fi postat materialul pe data de 8. Iar eu l-am citit în ziua de 5×8, adică 40 de mucenici şi, după tradiţia sugativelor mai mult sau mai puţin ortodoxe, va trebui să beau 5×8 pahare. Hai, noroc (că te cunosc)!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here