Indienii

    Print Friendly, PDF & Email

    “Un indian din America de Sud, convertit la creștinism, se lamenta că va ajunge hrană pentru viermi, în loc să fie mâncat de copiii săi, soarta onorabila pe care ar fi avut-o dacă rămânea la credința străbună”, scria Cioran.

    Mi-am adus aminte de vorbele filozofului după ce am citit comentariile catorva “indieni” moderni. Oamenii ăștia, și indienii vechi și cei moderni, au dreptate; mai ales cei moderni. Adică a făcut omenirea atâtea progrese ca să te mănânce, în final, viermii? Și baremi, dacă te-ar mânca de tot (așa cum ar fi facut-o copiii… indienilor), dar mi-e că nu o fac și mai ajungi, ce rămâne din tine, și în Iad, adică în Infern. Bine, chestia asta cu infernul nu-i sperie pe “indienii moderni”, care, dacă ajung acolo, sunt déjà pregătiți; că tot ateul Cioran spunea: “Fericirea noastră, a modernilor, este că ne-am descoperit infernul în suflet”.

    Eu îi inteleg pe moderni… de indieni e vorba. Oamenii pun o întrebare corectă: de ce să crezi în ceea ce nu vezi? Și, as întreba eu completându-i: ce îmi face Dumnezeu dacă nu cred în El? Nimic! Pe când Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen, ca să dau doar câteva nume – adică dumnezeii în care au crezut sute și sute de milioane de oameni – ăștia erau niște dumnezei veritabili… adică aveau puterea să te trimita direct în Iad dacă nu credeai în ei. Și erau și foarte vizibili! Și aveau niște inimi în care nici Dumnezeu nu putea privi fără să-și piardă inocenta. Na, că iar am citat din ateul ala… de Cioran e vorba.

    Așa că, fraților, după vorba bătrânească: “Cine se aseamănă se adună”. Unii, din ce în ce mai puțini, cu Dumnezeu. Alții, din ce în ce mai moderni și mai mulți, cu dumnezeii… lor, adică cu aia de-i enumerai mai sus și cu alții care le vor lua locul. Că atunci când își vor da ultima suflare, de moderni e vorba, lui Voltaire, lui Lenin sau lui Mao îi vor cere, din reflex, ajutorul.

    Nu vreau să închei fără să-l mai las o dată să vorbească pe ateul ăla: “Am de scris un articol, așa cum l-am conceput, trebuie să fie anticreștin. Cu toate astea, nu mă pot apuca de el, nu mă simt în stare sa-l ponegresc nici pe Dumnezeu nici pe Fiu. Credința este o realitate necuprinsă și nu vom ști niciodata ce pierdere a suferit omul de când a încetat să se mai roage”.

    The following two tabs change content below.

    8 gânduri despre “Indienii

    1. Extraordinar articol, d-le Calehari, nu numai pt. modul în care e scris, ci în special pt. felul în care pune problema! Credința, după Cioran, prin pierderea imensă a omenirii atunci când a încetat să se mai roage, lasă loc la numeroase interpretări: doar una posibilă ar fi că prin pierderea credinței într-o forță care le decide în univers pe toate, omul și-a pierdut nu numai „credința” în valorile umane, dar și …autocenzura, căci ce altceva este teama de Dumnezeu, de pedeapsa divină? Rezultatul, îl vedem zilnic în jurul nostru, ca și în toată lumea. Omul eliberat de frânele autocenzurii face ce-am văzut recent în statul Connecticut, de exemplu, sau multe alte blestemății cu care ne confruntăm aproape clipă de clipă! Dar despre asta, s-ar putea scrie nu numai un comentariu, nici doar un articol, ci… o carte întreagă! Din care să nu lipsească nici „dumnezeii” pe care îi citați și pe care tot oamenii și i-au „creat”, fie și împotriva voinței, prin simplul fapt că le-au permis, cred eu, să li se impună ca niște divinități nemiloase! Și-atunci, nu-i preferabilă relația „a la Voltaire” cu divinitatea, pe care personal, am adoptat-o încă din preadolescență, de când am cunoscut respectiul citat: „ne salutăm, dar nu ne vorbim”?

    2. Doamnă Rodica,
      doar așa, fără să ne vorbim, amintesc de spusa unui anume Nicolae Steinhardt, care, în ziua botezului întru cele creștine, recunoștea: „Doamne, ce dor mi-a fost să te găsesc !”

    3. „de ce să crezi în ceea ce nu vezi?”

      Pai stiti anecdota asta, nu?

      „Un astronaut şi un neurolog vorbeau despre credinţă.
      Astronautul zice: Eu am fost în cosmos de atâtea ori şi n-am văzut pe Dumnezeu.
      La care neurologul îi spune: Şi eu am făcut multe operaţii pe creier, dar n-am văzut nici un gând.”

    4. @1 Doamna, daca cele cateva randuri v-au atras atentia, meritul ii apartine, in proportie de 90%, lui Cioran, si numai 10% mie, cel ce l-a „invitat” sa vorbeasca. Acum nu 100 ci 50 de ani, „Connecticut” n-ar fi fost, nici macar, imaginabil; azi el face parte din viata de zi cu zi. Nietzsche spunea ca „atunci cand te uiti prea mult timp intr-un abis, abisul se va uita si el prin tine”, si oamenii, au renuntat la credinta care le punea oaresce stavile, tocmai pentru a privi, cu bucurie, Abisul in ochi, crezand ca acolo vor gasi „libertatea totala”.
      @4 Excelent Dane!

    5. @Calehari, o ciudată alchimie a gîndurilor mi-a reamintit următorul fragment scris și strigat de un contemporan și compatriot al lui Cioran. Ferré a fost probabil cel mai important artist autodefinit ca anarhist al Hexagonului.

      Nous vivons une époque épique
      Et nous n´avons plus rien d´épique
      La musique se vend comme le savon à barbe
      Pour que le désespoir même se vende, il ne reste qu´à en trouver la formule
      Tout est prêt : les capitaux, la publicité, la clientèle
      Qui donc inventera le désespoir?

      Avec nos avions qui dament le pion au soleil
      Avec nos magnétophones qui se souviennent de ces voix qui se sont tues
      Avec nos âmes en rades au milieu des rues
      Nous sommes au bord du vide, ficelés dans nos paquets de viande, à regarder passer les révolutions

      N´oubliez jamais que ce qu´il y a d´encombrant dans la morale,
      c´est que c´est toujours la morale des autres

      (Préface – Léo Ferré)

      Despre:

      Și aveau niște inimi în care nici Dumnezeu nu putea privi fără să-și piardă inocența

      tot Ferré:

      …Le sourire de ceux qui font chauffer leur gamelle sur les plages reconverties et démoustiquées
      C’est-à-dire en enfer, là où Dieu met ses lunettes noires pour ne pas risquer d’être reconnu par ses admirateurs

      (Il n’y a plus rien – Léo Ferré)

    6. Nu cred ca Leo Ferre l-ar fi contrazis pe ilustrul sau inaintas, nu numai in ale poeziei, Baudelaire, cel care spunea: „Adevaratul sfant este cel care biciuieste si ucide oameni pentru binele oamenilor”! Puternicul drog numit de Nietzsche „Nihilina”, drog ce a inlocuit in ochii multora invechitele valori morale, l-a facut pe Baudelaire sa scrie : ” De nu stii slova si vorbirea
      De la dibaciul mag Satan
      Arunc-o! Vei citi-o-n van
      Sau imi vei crede sluta firea.
      Deci Hexagonul a puit la greu, dupa impreunarea cu dibaciul mag, „firi” d-astea…frumoase.

    7. Cred ca cel mai corect e sa-l numim progresistul Cioran. Ateu mi se pare si neadecvat, si incomplet. Tutea vedea o fire puternic religioasa in el. O admitea insusi Cioran. Lupta lui de a darama orice ”idol” si a se pune pe sine pe piedestalul propriei constiinte (asta a facut, in fond, toata viata: s-a inchinat siesi si propriilor sale ”pareri”) face din el un veritabil relativist. Progresist inglobeaza cel mai exact portretul acestui ratat (ca sa-l mai si flatez, ca tot i-a admirat pe ratati).

      Na, ca mi-ai evocat o imagine din penelul lui. Cum de n-ai citat? 🙂

      ”Va veni o vreme cand viermii vor visa pe oasele mele”

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.