Infrastructura morală a societăţii, statul de drept, UE și noi

    Print Friendly, PDF & Email

    Reacţia oficialilor români la remarcile Doamnei Reding cu privire la statul de drept era previzibilă. Ponta a criticat traducerea textului din Die Zeit şi Zgonea a recomandat atenţie faţă de oficialitățile care au „abordări aparţinând grupurilor din care fac parte, fie cel social-democrat, fie cel popular, aşa cum este opinia doamnei Reding”. Adică problema este corect pusă și statul de drept e bine mersi la noi, însă contextul a fost alterat de traducători sau de subterfugii politicianiste.

    Nu s-a ocupat nimeni însă de problema de fond: dacă şi cum anume ar putea UE să evite disfuncţiile statului de drept?

    Iată ce a spus Comisarul european pentru justiţie:

    Reding: Eine Vertragsänderung ist ja bereits vorgesehen. Im Fiskalpakt steht, dass die Schuldenbremse, auf die sich 25 der 28 EU-Länder geeinigt haben, bis 2018 in die europäischen Verträge überführt werden muss. Ich gehöre zu denjenigen, die sagen, wir brauchen nach Bewältigung der Finanzkrise noch weitere Änderungen.

    Este deja prevăzută o modificare a Tratatului. În pactul fiscal se prevede ca frânarea îndatorărilor, asupra căreia au căzut de acord 25 din cele 27 state EU, trebuie trecută în tratatele europene până în 2O18. Eu sunt dintre cei care spun că după ce vom fi învins criza financiară, mai avem nevoie şi de alte modificări.

    ZEIT: Welche? / Care?

    Reding: Etwa im Bereich des Schutzes der Rechtsstaatlichkeit. Wenn ein Mitgliedstaat heute die Rechtsstaatlichkeit einschränkt, haben wir bislang nur eine Sanktionsmöglichkeit, die „Nuklearoption”: Wir können dem Land das Stimmrecht entziehen. Wir brauchen andere, differenziertere Möglichkeiten. Denn es gibt eine Reihe von Mitgliedstaaten, in denen heute der Rechtsstaat gefährdet oder ganz infrage gestellt wird. Ich sage: Wehret den Anfängen!

    Ceva în domeniul protecţiei statului de drept. Când o țară membră îngrădeşte astăzi statul de drept, nu avem deocamdată decât o singură posibilitate de sancţiune, – opţiunea nucleară. Putem să-i retragem acelei ţări dreptul de vot. Avem nevoie de alte posibilităţi, diferenţiate. Căci există o serie de țări membre în care statul de drept este periclitat sau complet pus sub semnul întrebării. Eu zic să ne luăm măsuri din timp.

    ZEIT: Sie sprechen über Rumänien und Ungarn.

    Vorbiți de România și de Ungaria.

    Reding: Ja, aber nicht nur. In vielen Mitgliedsstaaten täten wir gut daran, gemeinsam einen genaueren Blick auf das Funktionieren des Rechtsstaates zu richten.

    Da, dar nu numai. Am face bine să aruncăm o privire mai atentă asupra funcţionării statului de drept în multe țări membre. (trad. Elsa Anca Bărbuş)

    Chiar dacă nu am fost singularizați foarte explicit, se vede totuși că nu s-a şters amintirea felului în care USL-ul a speriat Vestul anul trecut. UE nu este alarmată în acest moment de starea statului de drept de la noi, ci doar rămâne vigilentă, pentru că instituţiile europene, în ciuda păcatelor lor, au totuși capacitatea intelectuală şi administrativă să gestioneze dosare. Una dintre explicaţii ar fi aceea că munca sistematică şi respectul faţă de lege nu au fost inventate acum de funcţionarii UE, ci provin dintr-o tradiţie de secole, rod al mentalităţii iudeo-creştine, în care serviciul public e menit să caute adevărul şi ordinea şi să lucreze cu bună credinţă la aplicarea legilor. În plus, Directoratele generale ale Comisiei şi unităţile acestora sunt organizate cu cap. Experţii nu sunt schimbaţi după capriciile şefilor. Dacă sunt competenţi într-un domeniu, rămân în acel domeniu. Chiar dacă îşi schimbă poziţia, sunt consultaţi şi după aceea, dacă se ştie că au expertiză într-un anumit dosar. Mulţi dintre experţii care se ocupă de România citesc în română, poate deja dinainte de 2007. În multe unităţi lucrează români. Pe lângă acestea, legislaţia UE acoperă domenii foarte vaste, de la justiţie şi la alimentaţia în şcoli până la bunăstarea scroafelor. Evoluţiile sunt urmărite prin rapoarte şi controlate prin inspecţii. E de așteptat deci ca un comisar european să cunoască evoluţiile şi să rămână vigilent.

    Este salutar faptul că UE se gândeşte să reacţioneze înainte ca eventualele probleme de funcţionare a statului de drept să se transforme într-o criză majoră, însă nu e sigur că adoptarea de noi reglementări ar fi de mare ajutor. Avem dreptul să ne întrebăm dacă UE are suficientă autoritate pentru a se împotrivi nu atât atacurilor frontale la statul de drept, cât gesturilor care par lipsite de mare importanță, luate separat, dar care, dacă se repetă sistematic, arată că domnia legii este periclitată. Instituţiile statului pot ajunge să fie comandate politic, chiar și dacă se îndeplinesc formalităţile legislative, iar abuzurile flagrante sunt rare. Să ne gândim numai la cazurile, devenite clasice, în care se fac organigrame, concursuri sau licitaţii, destinate mai mult pentru unii decât pentru alţii. Astfel de situaţii sunt foarte frecvente la noi şi pot duce la monopolizarea unei instituţii, chiar fără încălcarea legii, numai fentând regulile jocului.

    Este oare logic să credem că asemenea situaţii pot fi prevenite şi rezolvate prin măsuri la nivel european? De ce ar avea UE mai multă conștiință morală decât un guvern național? (Şi, de altfel, de ce ar avea instituţiile europene şi guvernele naţionale mai multă conştiinţă morală decât cetăţenii Europei?) Din ce s-a văzut până acum, UE poate fi eficientă în rolul de poliţist, pe termen scurt şi pentru cazuri flagrante, însă nu are prea multe de spus în legătură cu ceea ce Thomas Sowell numește “infrastructura morală a societăţii”. În plus, chiar şi când UE este eficientă ca poliţist, nu înseamnă s-a remediat tot ce se deteriorase, ci doar că se evită o catastrofă mult mai mare. Dacă e să luăm cazul României, bifarea faimoaselor unsprezece puncte ale lui Barosso nu a stopat metamorfozele de la IICCMER, Arhivele Statului și ICR, nici scandalul documentelor lui SRS şi nici apetitul pentru suspendarea preşedintelui.

    Evident, UE nu trebuie să impună un anumit set de valori morale, însă nu poate să fie indiferentă faţă de acestea, nici să accepte orice. Termeni ca fair play, bună credinţă, colaborare, deschidere, proporţionalitate, gentlemen’s agreement etc, sunt indispensabili pentru toate activităție sale și, de altfel, sunt menţionați în numeroase documente europene. Europa nu ar fi existat fără aceste noţiuni.

    Mesajul moral care reiese din pozițiile oficiale ale instituțiilor și liderilor politici are un impact asupra domniei legii. De exemplu, în cazul mişcărilor ocupiste, simpatia unor politicieni şi a presei pentru vederile manifestanţilor a dus la aplicarea selectivă a legii. Celor care au ocupat locurile publice li s-au permis acţiuni pentru care alţi cetăţeni ar fi trebuit să plătească amenzi şi despăgubiri. Ce lecție morală au primit tinerii care au respectat legea şi şi-au văzut de carte, când au constatat că cei care au chiulit şi au încălcat regulile au fost lăudaţi şi mediatizaţi?

    Dubla măsură a fost aplicată şi când s-a acceptat suspendarea justiţiei în cazul torţionarilor şi securiştilor. Timp de peste douăzeci de ani s-a stabilit din oficiu că ei s-ar fi pocăit. Politicienii, intelectualii şi presa i-au justificat şi dezvinovăţit, şi au acceptat tacit ca victimele să fie menţinute la marginea societăţii, unde au fost împinse când au ieşit din închisori. Mărturia lor nu a fost niciodată analizată serios pentru că momentul „oportun” nu a venit niciodată. Are Vişinescu vreun motiv să bage de seamă că Viviane Reding își exprimă îngrijorări asupra statului de drept? Dacă ar auzi de ea, l-ar umfla râsul. Că doar el știe cum stau, practic, lucrurile: se plimbă nestingherit pe stradă, scandalurile din presă nu îl ating, nu poate fi condamnat pentru genocid (ba chiar e posibil ca, peste câteva zile, Curtea Constituțională să decidă că nici omorul nu e imprescriptibil), victimele sale au murit, și dacă, prin absurd, i se va reduce pensia, tot victimele vor fi cele umilite de procedurile pe care el are posibilitatea să le blocheze după plac.

    UE a folosit toate instrumentele de care dispune pentru a corecta neglijența noastră faţă de ecosistemul plajei de la Sulina, însă nu și-a folosit capacitatea de sinteză ca să vadă că relativizarea moralității tradiţionale europene la Bruxelles favorizează disfuncţiile statului de drept la Bucureşti. Altfel nu se explică refuzul dogmatic de a observa legăturile dintre filiaţia comunisto-securistă a PSD, şobolăniile lui Voiculescu şi aplecarea către penal a USL-așilor. Ca şi cum aceștia nu ar lucra la fel ca și antemergătorii lor, îmbinând penalul cu politicul, şi ca şi cum ar fi de aşteptat ca o astfel de combinaţie să nu aibă nici un impact asupra domniei legii.

    Nu cumva alta ar fi fost situaţia dacă referinţa la principiile morale tradiționale nu ar fi fost un subiect tabu? Dacă, în loc să se treacă direct la transpunerea stufoasei legislaţii europene, s-ar fi adoptat mai întâi măsurile cele mai simple, izvorâte din morala cea mai banală, adică repunerea în drepturi a victimelor comunismului, înapoierea bunurilor furate, eliminarea privilegiilor foștilor activiști și securiști, privilegii provenite din crimele și abuzurile din regimul comunist? Şi, anul trecut, UE nu ar fi avut mai multă autoritate morală dacă şi-ar fi arătat îngrijorarea nu doar pentru nesocotirea regulilor instituţionale, ci şi pentru că se batjocorea preţul cu care s-a plătit libertatea în România? Şi dacă tot veni vorba, UE nu ar fi transmis un mesaj mai semnificativ publicului românesc dacă ambasadorii statelor membre ar fi fost mediatizaţi când au participat la vizitarea închisorilor comuniste şi nu când au mărșăluit pentru mişcarea gay? (Sau e cumva posibil ca ambasadorii UE să nu fi vizitat închisorile comuniste din România…?)

    Tot T. Sowell spune că „ne bucurăm de libertate şi de domnia legii nu pentru că le merităm, ci pentru că alţii înaintea noastră şi-au pus viaţa pentru a le apăra”. Domnia legii nu este invenţia şi nici meritul birocraţiei. Şi nu instrumentele birocratice sunt primele care garantează că o societate va fi ferită de atacuri împotriva domniei legii, ci familia, şcoala şi comunitatea care transmit modul în care se trăiesc principiile pe care se bazează domnia legii. Dacă acestea sunt tratate cu ușurință, într-un timp scurt, judecătorul şi poliţistul nu mai fac faţă puşcăriabililor, iar barbaria este inevitabilă. Dacă atitudinile oficiale nu resping fărădelegea explicit şi întotdeauna, instrumentele legislative şi administrative, oricât ar fi de perfecţionate, vor fi doborâte de răzvrătiţi şi sociopaţi – în primul rând de cei care subminează domnia legii cu condeiul şi cu legislaţia în mână şi apoi de cei care trec la bâtă și tancuri.

    Legătura dintre „litera legii şi spiritul comunităţii europene de valori” este un lucru foarte important pentru Europa, după cum spunea şi Guido Westerwelle anul trecut, însă nu poate fi menţinută doar prin bifarea unor reguli. Este indispensabil să se înlăture tabuul asupra Decalogului şi să se specifice clar că ele sunt acelea care favorizează domnia legii. Pentru că nu legislaţia sovietică şi şaria duc la statul de drept, ci reperele moralității iudeo-creştine. Acestea permit atât existenţa conceptului de domnie a legii, cât şi formarea unor cetăţeni cu caractere suficient de tari şi generoase încât să îşi pună viaţa pentru apărarea binelui comun. Nu în ultimul rând, eurocrații ar trebui să observe că aceste principii sunt înţelese şi invidiate de duşmanii Occidentului, că doar nu întâmplător se maimuțărește Putin în rolul de bastion al tradiţiei.

    articol publicat și în Evenimentul Zilei

    6 gânduri despre “Infrastructura morală a societăţii, statul de drept, UE și noi

    1. Excelenta sinteza a ideilor , valorilor si dilemelor care , desi neformulate explicit pana acum , preocupa orice persoana educata si responsabila de la noi . In acelasi timp , este o trecere in revista a problemelor societatii noastre devenite volens-nolens si ale Uniunii Europene , pentru ca nu este inca foarte clar ce am luat noi de acolo, dar este foarte clar ce le-am dat in schimb. Altfel spus, Uniunea Europeana poate reactiona la problemele noastre , dar nu are obligatia sa le si rezolve.
      Cu toate acestea, esenta problemei cred ca este alta . Inainte de a cere UE sa reactioneze la problemele noastre sau sa le rezolve in locul nostru , trebuie sa ne raspundem la intrebarea de ce nu le rezolvam noi :

      „ Celor care au ocupat locurile publice li s-au permis acţiuni pentru care alţi cetăţeni ar fi trebuit să plătească amenzi şi despăgubiri. Ce lecție morală au primit tinerii care au respectat legea şi şi-au văzut de carte, când au constatat că cei care au chiulit şi au încălcat regulile au fost lăudaţi şi mediatizaţi?
      Dubla măsură a fost aplicată şi când s-a acceptat suspendarea justiţiei în cazul torţionarilor şi securiştilor. Timp de peste douăzeci de ani s-a stabilit din oficiu că ei s-ar fi pocăit. Politicienii, intelectualii şi presa i-au justificat şi dezvinovăţit, şi au acceptat tacit ca victimele să fie menţinute la marginea societăţii, unde au fost împinse când au ieşit din închisori. Mărturia lor nu a fost niciodată analizată serios pentru că momentul „oportun” nu a venit niciodată. Are Vişinescu vreun motiv să bage de seamă că Viviane Reding își exprimă îngrijorări asupra statului de drept? Dacă ar auzi de ea, l-ar umfla râsul. Că doar el știe cum stau, practic, lucrurile: se plimbă nestingherit pe stradă, scandalurile din presă nu îl ating, nu poate fi condamnat pentru genocid (ba chiar e posibil ca, peste câteva zile, Curtea Constituțională să decidă că nici omorul nu e imprescriptibil), victimele sale au murit, și dacă, prin absurd, i se va reduce pensia, tot victimele vor fi cele umilite de procedurile pe care el are posibilitatea să le blocheze după plac.”

      Simplu spus , ce persoana ( sau ce institutie) ar avea incredere si s-ar implica cu adevarat intr-o relatie cu o persoana ( sau o institutie ) care una spune si alta face, deci aplica principiul dublei masuri ?

      Cu alte cuvinte , cand vom deveni un partener cu adevarat credibil si predictibili ca stat si ca societate, devenim partner cu drepturi depline al UE . Pana atunci , din cate stiu , nimeni si nimic nu interzice organizatiilor societatii civile ( nu „in civil”) de la noi, sa se adreseze direct Uniunii Europene ( de fapt cred ca aici e problema , nu am auzit de asemenea initiative pana acum ! ) si sa obtina un raspuns oficial la intrebari esentiale ca cele de mai jos ( pentru ca ai nostri parlamentari din UE , stim de ani buni si cum sunt , si cam cu ce se ocupa pe acolo…) :

      „ Şi, anul trecut, UE nu ar fi avut mai multă autoritate morală dacă şi-ar fi arătat îngrijorarea nu doar pentru nesocotirea regulilor instituţionale, ci şi pentru că se batjocorea preţul cu care s-a plătit libertatea în România? Şi dacă tot veni vorba, UE nu ar fi transmis un mesaj mai semnificativ publicului românesc dacă ambasadorii statelor membre ar fi fost mediatizaţi când au participat la vizitarea închisorilor comuniste şi nu când au mărșăluit pentru mişcarea gay? (Sau e cumva posibil ca ambasadorii UE să nu fi vizitat închisorile comuniste din România…?)”.

      Pe de alta parte, este adevarat ca familia, scoala si comunitatea sunt ultimele bastioane ale principiilor moralitatii si normalitatii dintr-o societate , dar si acestea la randul lor pot fi subminate grav daca mass-media le saboteaza sistematic, daca se transforma intr-o cusca in care cetatenii tind in mod reflex niste cobai lipsiti de orice înclinaţie spre educaţie sau bun simţ (http://www.contributors.ro/edi.....ic-al-cna/ ) si la care sunt stimulate numai incultura , apetenţele instinctuale , preferinţele morbide si inclinarea spre agresivitate ,violenta, obscenitate si pornografie.
      Inainte sa ne ajute altii , ar fi trebuit sa ne ajutam singuri , si de peste doua decenii inca nu exista un raspuns satisfacator la intrebarea de ce romanii onesti nu reusesc sa-si identifice singuri valorile comune si sa lupte uniti pentru ele. Cum imi scria un ziarist roman plecat din tara inca din anii `80 : „ Dar oare romanii mai au ceva in comun ?!”.
      Mai exact , romanii se simt nereprezentati . Pana acum , mai exact de doua doua decenii , nici un grup de initiativa, asociatie, ONG, etc., ( partidele politice nu mai intra in calcul de mult ) nu a reusit sa-i convinga de intentiile sale presupus oneste. Restul e tacere.

    2. Problema e că UE intervine. Intervine mult mai mult decât ar fi justificat, să zicem, prin vechiul principiu al subsidiarității.
      E de discutat dacă și cât ar fi de dorit ca UE să intervină. Deocamdată, nu de asta vreau să mă leg.
      Aici, aș spune doar că, dacă UE tot intervine, mai bine ar face să intervină unde chiar sunt probleme reale.
      Problemele reale nu sunt la nivelul drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transgenderilor și queer-ilor din Europa de Est. Nici la nivelul cantității de apă optime indicate pt a clăti WC-ul după folosire.
      Problemele reale din Europa de Est, pe justiție, corupție, crimă organizată, batjocorirea statului de drept se trag din ceea ce Prof. Zybertowicz numea „privatizarea statului polițienesc”.
      UE prinde bidubaci în loc să se ocupe de elefantul mare și roșu din cameră.
      UE face asta nu numai din orbire, ci și din cauza complicităților care îi leagă pe liderii săi occidentali de elefantul în chestiune. Pt că lustrația ar trebui să aibă loc și la Bxl.

    3. Total de acord cu acest punct de vedere, dar pana la reformarea UE si intoarcerea sa catre problemele reale , cu exceptia unor contributii remarcabile ca aceea a doamnei Macovei , noi cum ne-am sustinut interesele in cadrul UE ? Trimitandu-le modele ca Paunescu, Vadim, Becali, Adrian Severin ( huiduit in plen ),etc. sau fosti ofiteri de Securitate ? Pana la lustratia viitoare de acolo , ramane sa vedem ce mai pot face romanii nostri de aici , adusi in situatii de imposibilitate politica,economica si si sociala si ajunsi la exasperare , care, ca Oliver Cromwell altadata in Biblie si in praful de pusca , mai cred acum doar in familie si in Dumnezu ( http://adevarul.ro/assets/adev.....#215;0.jpg) ceea ce inseamana ca au ajuns deja pe culmile exasperarii si disperarii sociale. Cum s-au irosit deja doua decenii , si cam zadarnic , daca nu reusesc sa urneasca drobul de sare nici acum cand si altii se intereseaza chiar si formal de problemele noastre , pana la caderea lui vor avea mult de asteptat si generatiile urmatoare al caror viitor se inchide sau se deschide de pe acum (http://www.asymetria.org//modu.....8;sid=1122) .

    4. @3 În privința modului cum ne susținem interesele la UE, catastrofa nu e numai la nivelul reprezentanților RO din PE, e chiar și mai mare.
      În primul rând, pt că toate instituțiile statului nostru au treabă cu UE, mai mult sau mai puțin direct. Iar trepădușii din ele, birocrați și mafioți, puternic legați de trecut prin ADN și mentalități, se poartă față de UE exact cum se purtau înainte față de PCR, și mai înainte, față de PCUS – cum zicea Tatiana Zaslavskaia despre omul sovietic, cu o atitudine de „sclav șmecher”.
      Acum câțiva ani, pe vremea aderării noastre, predomina slugărnicia. România nu negocia nimic – spre deosebire de Polonia, Cehia, Ungaria, care își susțineau punct cu punct interesele. Trepădușii din România doar traduceau conștiincioși legislație, directive, tot, se angajau să le respecte, apoi nu aplicau nimic, și mințeau pe la UE, raportând că s-a implementat. În prezent, e vremea tupeului de tip Ponta-Antonescu-Zgonea-etc, tupeu imitat și de trepădușii din instituții – acum, toți nevertebrații se stropșesc și se obrăznicesc la Viviane Reding. În urmă cu câțiva ani, nu ar fi știut cum să le mai lustruiască pantofii comisarilor.
      Pt că vremurile s-au schimbat, în RO guvernează USL, Vestul e condus de papagali, Rusia e condusă de o brută kaghebistă, iar sclavii șmecheri sunt atrași ca de magnet să-și orienteze plecăciunea spre ăla care pare șef și dosul spre ăla care pare fraier.

      Din păcate, în RO nici la „dreapta” nu se vede o atitudine normală, eurorealistă, cum îi spune B Wildstein. Nu se încheagă la noi un curent explicit prooccidental, dar asertiv, conștient de interesul național propriu, și gata să-l susțină, cum au polonezii.
      La noi în RO, la „dreapta”, constatăm două atitudini:
      – fie extrema preaplecăciune față de Berlin-Bxl, zelul în a susține cedarea de suveranitate către UE, fără nici un fel de reținere față de porcăriile, de ex din din domeniul revoluției culturale, dar nu numai, pe care UE ni le bagă pe gât
      – fie o atitudine tot mai antioccidentală, susceptibilă a fi condusă, de către manipulatori experimentați, spre putinofilie – tendință tot mai vizibilă în mediile bisericești.

    5. @4
      „Din păcate, în RO nici la „dreapta” nu se vede o atitudine normală, eurorealistă, cum îi spune B Wildstein. Nu se încheagă la noi un curent explicit prooccidental, dar asertiv, conștient de interesul național propriu, și gata să-l susțină, cum au polonezii.”

      Doamna Cernea, intrebarea fundamentala este de ce ! Nu cumva pentru faptul ca multi dintre cei care afirma de ochii lumii ca sustin „ceva ” , in realitate sustin in umbra exact contrariul celor afirmate la lumina zilei ? Pe de alta parte, romanii trebuie inca sa importe masiv turnesol pentru ca stocul existent nu ajunge . La cele mai simple teste de onestitate sociala aplicate unor lideri de opinie si organizatii civice de la noi , hartia se inroseste instant si multe dintre ele pica cu brio . De politicieni si de cei din sistem, ce sa mai vorbim… Este explicabil atunci de ce romanii se comporta exact ca puii fara closca si habar nu au cu cine sa voteze pentru ca de fapt nu prea au de unde alege , dar poate ca exact acest lucru se si urmareste.

    6. Multumesc frumos pentru comentarii.
      Am pornit de la afirmatiile Dnei Reding, de aceea m-a ocupat de UE, insa nu cred ca am negat responsabilitatile noastre.
      Ideea mea nu era ca UE sa faca mai mult, ci, dupa cum spun chiar eurocratii, to do less and to do better. Si asta se putea face daca era acceptat ca cel mic numitor comun in relatia noastra sunt principiile Decalogului si ca apoi vine legistatia UE, sau macar daca nu erau negate principiile Decaogului. Turnesolul de la UE are deficite de fabricatie, chiar daca efectele masuratorii cu el nu sunt mereu stridente. Turnesolul trebuie sa fie Decalogul, nu ce le pusca eurocratilor prin cap intr-o anumita perioada. Nu se poate cere socoteala de lipsa de responsabilitate, transparenta, proportionaliate, deschidere, loialitate, daca adevarul e o chestie de viziune personala.
      De ex, acum, cu forumul cu China,
      http://www.hotnews.ro/stiri-es.....unitar.htm
      e nevoie de loialitate, nu? Cum o evalueaza UE, daca nu exista referinte morale acceptate? Pana sa analizeze implicatiile legale ale negocierilor bilaterale, o sa treaca timp. Daca se va vedea ca ceva nu e ok, ce se intampla?
      In 1990, noi aveam de oferit Bruxelles-ului si mostenirea PNT-ului si pe cea a PCR-ului. Din pacate, mai aproape de Bxl s-a dovedit PCR-ul. Diplomatii vestici la Bucuresti se vaitau ca Romania e nasoala, insa isi petreceau timpul liber cu Roman, cu Iliescu si cu Nastase, nu cu tatal meu. Preferinta a ramas aceiasi desi are acum alte forme.
      Cum au putut sa fie atenti cu problemele homosexualilor si cu bunastarea scroafelor, si nu au remarcat ca Enoiu, Carnu, Visinescu, Iliescu si Voiculescu fac misto de victimele lui Dej? Atitudinea asta transmite un mesaj moral care e foarte contraproductiv pentru respectarea statului de drept.
      A fost jenant si foarte imprudent pentru UE faptul ca a acceptat ca discutiile ref la aderarea RO sa fie practic non-dezbateri. Chiar or fi crezut ca toata lumea e cu UE? In proportiile alea? Si Iliescu, si toti? Si credeau ca asa o sa ramana toata vesnicia? De ce trebuie sa le aminteasca acum sa respecte cadrul comunitar?
      Astazi, pentru Bxl, exista numai doua categorii de atitudini fata de UE: pro-UE sau ultranationalisti. Oamenii care chiar vor sa isi duca viata ca Robert Schumann si Kondrad Adenauer sunt in ultima categorie. Asta nu inseamna ca nu exista si altceva decat ce se vede. Probabil ca vor fi remarcati cand va fi nevoie de sacrificii adevarate in crize adevarate. Ca echipa lui Ponta si societatea civila a intelectualilor inclusivi din ONGuri nu se lupta pentru principii – primii pentru ca nu le au, ceilalti nu se lupta deloc din toleranta.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.