Înşelătoria Europeană

„Mai mult de la UE”- anunţă în panourile sale de campanie electorală PO (partidul de stânga, liberal, aflat la guvernare NT). Mesajul este clar. Partidul lui Tusk este mai bine văzut în saloanele europene decât PiS (partidul conservator, aflat în opoziţie, NT), şi prin urmare „Europa” le va da polonezilor mai mult dacă, la alegeri, îi vor împlini aşteptările şi vor opta pentru ea.

Avem deci propunerea de a-i reduce pe cetăţeni la clienţi, care să facă orice pentru a merita generozitatea bogatului Occident. Deciziile noastre politice trebuie să fie reduse la a ghici aşteptările puternicilor acestei lumi, şi naţiunea – la o comunitate de pomanagii care trăiesc din milostenie domnească.

Mediile formatoare de opinie din cea de-a III-a Republică Poloneză* ne repetă într-una asta. Tot mereu auzim că fără subvenţiile europene nu ne descurcăm, dar, dacă suntem cuminţi, Uniunea ne va lua în întreţinere.

Subvenţiile europene sunt un fapt, dar ele, în sine, nu au determinat în nicio ţară un progres civilizaţional. Desigur, ele pot crea o astfel de iluzie, ca în Grecia, dar din acest vis grecii vor trebui, în ciuda rezistenţei, să se trezească în cele din urmă la dura realitate.

Irlanda, care înainte de actuala criză a realizat într-adevăr un mare progres civilizaţional, a făcut-o prin propriul său efort. Fondurile structurale au ajutat, dar timp de mulţi ani înainte de aceasta, până când ţara nu a făcut reformele necesare, nu-i influenţaseră situaţia.

În Polonia nu există nici o discuţie serioasă, nici informaţii cu privire la utilizarea ajutorului european. Noi nu ştim în ce măsură este irosit şi cât de mult solicitarea acestuia aminteşte de cursa pentru investiţii din vremea PRL (Republicii Populare Polone NT), când ideea era să convingi centrala în favoarea unor proiecte economice, indiferent de necesitatea lor reală, deoarece aceasta se traducea în mijloace, pe care altfel le-ar fi luat altcineva. Observând activitatea autorităţilor locale poloneze, putem bănui că un mecanism similar funcţionează astăzi în relaţiile lor cu UE şi poate se manifestă şi la scară naţională.

Propaganda „mai mult de la Uniune”, ne pune într-un rol de pomanagii şi ne demoralizează. Acceptarea ei înseamnă că nu spiritul antreprenorial şi munca ne vor construi prosperitatea, ci că iniţiativa şi independenţa nu pot fi decât impedimente în căutarea prosperităţii. Această imagine este o mare şi primitivă înşelătorie.

————————————————————————————————————————————————————————

*Prin „cea de-a III-a Republică Poloneză”, a III-a RP, este desemnat statul polonez actual, sistemul politic rezultat din negocierile de la Masa Rotundă 1989 între autoritaţile comuniste şi opoziţia poloneză, şi din alegerile ce au urmat. Este a III-a RP deoarece reprezintă reluarea tradiţiei Poloniei independente, (cea de-a II-a RP) dinainte de comunism.
————————————————————————————————————————————————————————

În original: Europejska ściema
Traducerea: Anca Cernea

The following two tabs change content below.
Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein e un intelectual polonez reprezentativ, jurnalist și publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynski.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.