
Vaclav Havel îi spunea provincialismului ceh – cehăreală. El descria cehăreala astfel: “Vezi-ți de ale tale, nu te amesteca în treburile altora, fă-te mic și încovoaie-te -suntem înconjurați de munti, vijeliile mondiale vor trece pe deasupra capetelor noastre, după ce furtuna se potolește vom continua să scurmăm în ograda noastră. Dar atenție: adeptul cehărelii își permite sa-și ia nasul la purtare, să amenințe și până la urmă să proclame chiar devize razboinice. Asta însa când nu-l amenință nimic. Dacă, dimpotrivă, are în față un adversar puternic și crud, se retrage și devine de-a dreptul servil. Ca acel membru al Consiliului de apărare a statului care, dupa puciul de la Moscova, nu a vrut să îl sprijine pe Elțîn pentru că spunea el “nu știm cum se va termina totul.”
Avem și noi, cehii, pardon, “patrioții” noștri. Ca și la ei, când este vorba de servilism în fața rușilor ramâi uimit cat de mulți sunt cei care, cu un curaj nebun, se aruncă-n praful drumului cu posteriorul itzit semeț ca să vază talpa cizmei stăpânului rus unde să calce cand bate pas de defilare! De acolo îsi recită cu subtilă lașitate protestul analitic, ”corect” și “echidistant istoric”, fără să le pese că, astfel, își latră turbați stramoșii, eroii sau martirii. Dacă cineva acolo sus îi aude, să nu le fie milă de ei!
Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herta sau Fântâna Alba, nume sfinte ce le scuipă grabiți din gură pentru a putea linge – nerușinați și servili- mâna cu degetele încleștate pe uriașul polonic plin cu coleasă rusească. Asta dupa ce și-au umflat demagogic muschii și au răcnit până la muțenie în fața vreunei biete plăcuțe bilingve înfiptă sui la o răspântie de drumuri. Stau cocotati cu demnitate gelatinoasă pe gardul țării, cu o mână gata să arunce primitorul covor roșu și cu alta gata să deschidă poarta, pentru a-și primi stăpânul de la răsărit. În așteptare își clonează urmașii asemenea lor, cete de pigmei învățați să defileze cu semeție liliputană pe sub calul cuceritorului rus.
“Atat de mult s-a insinuat Rusia in lume, încât de aici încolo, daca nu orice drum duce spre Moscova, Moscova ne va ieşi pe orice drum” spunea Cioran cu amar și astăzi, Iliescu, Ponta, CTP și alții ca ei, sunt bucuroși să ne arate, ieșindu-ne în cale, câtă dreptate a avut!







Încă o dată, excepțional! Plecăciune.
Calehari, am extins un pic citatul din Cioran.
Românăreală.
Pataphyl@1 Iti multumesc mult, dragul meu prieten !
Vlad@2. Multumesc Vlad, e mai bine asa !
Marius@3. Cehareala si Ro manareala
De la Chișinău:
Încă un articol al lui Constantin Tănase din “Timpul” – Chișinău:
Intelectualii români şi frica de ruşi
Constantin Stere si marele sau roman ” In preajma revolutiei “. L-am citit acum aproape 30 de ani. Atunci am zis ca este cel mai mare roman al literaturii romane, acum, datorita varstei , nu mai am curajul sa fluier in biserica
. Un mare intelectual roman care a pierdut mult ca a fost anti-rus.