FUNDATIA IOAN BARBUS

Crin apără cu dinţii ratingul Varanului

„Ioana Lupea nu poate fi moderatoare pentru ca este urâtă”, a explicat în ultima şedinţa a CA al TVR doamna Lucia Hossu Longin. Tema şedinţei nu era însă Ioana Lupea ci „deficitul” uriaş al Televiziunii Publice, deficit făcut în mare parte sub conducerea politrucului Alexandru Sassu, ajuns între timp director la Adevărul TV, cu toate că respectivul post nici măcar nu a existat vreodată. Din nefericire, nici măcar unul dintre membrii CA nu i-a explicat doamnei Longin că declaraţia sa poate fi considerată în cel mai fericit caz o impoliteţe. În orice caz, chiar dacă Ioana Lupea ar fi fost urâtă, e absurd să susţii că frumuseţea fizică trebuie să fie un criteriu pentru a putea fi angajat al TVR. Pentru cine nu ştie, Ioana Lupea realizează, alături de Mircea Marian, o emisiune politică, în fiecare seară, la TVR Info.

La mai puţin de 24 de ore de la eveniment, Mircea Marian susţine, citat de Reportervirtual, că doamna Longin i-ar fi spus că a făcut acele declaraţii la îndemnului liderului PNL, Crin Antonescu. Longin este reprezentanta peneliştilor în TVR.

„Interesele de biznis”

Evident, ne putem întreba care a fost motivul pentru care Crin Antonescu i-a cerut Luciei Hossu Longin să atace emisiunile de la postul de ştiri TVR Info. Dacă vă mai amintiţi celebrele stenograme (şi cum am putea să le uităm vreodată?), vă amintiţi cu siguranţă şi cum Sorin Ovidiu Vântu îi explica franc lui Doru Buşcu (ajuns între timp cu gaşca care a falimentat Caţavencu tot la Dinu Patriciu) că dacă „interesele de biznis” o cer, atunci întreg trustul va porni un răboi împotriva „instituţiei f-ut-ului din România”. Din păcate, pare că liderul PNL şi-a insuşit în totalitate interesele de biznis ale trustului patronat de fostul colaborator al Securităţii, Dan Voiculescu.

Gîdea, Ciutacu, Crin …

Ratingurile din ultimele săptămâni ale posturilor deţinute de trustul Intact au produs nemulţumire în biroul mogulului. Astfel, show-ul „X – Factor”, difuzat de Antena 1 şi în care s-a investit enorm a fost „bătut” constant de filmele redifuzate de Pro TV. Totuşi, cea mai mare nemulţumire vine pe segmentul „News”, acolo unde Antena 3 nu a reuşit să atragă publicul ce a părăsit Realitatea TV, după scindarea în RTV SOV+ Elan şi RTV – Ghiţă. Mai mult, acest public a migrat către B1 TV şi TVR Info, două instituţii media care nu s-au raliat taberei Vântu-Voiculescu-USL. De ce este important ratingul? Pentru că ratingul înseamnă bani. Totuşi, faptul că cea mai importantă emisiune a postului Antena 3, Sinteza Zilei, a pus în scenă atacuri grosolane la adresa Ioanei Lupea şi a lui Mircea Marian, demonstrează că există un plan concret de decridibilizare a TVR Info. Cu adevărat surprinzător este însă faptul că liderul PNL a devenit un simplu breloc al turnătorului Voiculescu, din acest punct de vedere nefiind nicio diferenţă între penelist şi gaşca de lingăi de la Antene.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

2 comentarii

  1. Nea
    20 decembrie 2011

    Bravo, tovarăşă Longin, aşa aţi învăţat la şedinţele de partid (comunist, cum altfel?) de pe vremea lui Ceauşescu?!
    Nu vă mai spun să vă puneţi o oglindă în faţă, apoi să vă uitaţi la poza doamnei Lupea, că poate vă deghizaţi în cotoroanţă (nu v-ar fi greu) şi mergeţi la ea cu un măr otrăvit.
    Vă spun doar că, după criteriul dvs., nici tov. academician Elena Ceauşecu nu ar fi fost bună de prim vice prim ministru. Păi se poate, nu pot fi toţi frumoşi ca Crin şi integri ca Voiculescu şi ca dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian