FUNDATIA IOAN BARBUS

Indienii

“Un indian din America de Sud, convertit la creștinism, se lamenta că va ajunge hrană pentru viermi, în loc să fie mâncat de copiii săi, soarta onorabila pe care ar fi avut-o dacă rămânea la credința străbună”, scria Cioran.

Mi-am adus aminte de vorbele filozofului după ce am citit comentariile catorva “indieni” moderni. Oamenii ăștia, și indienii vechi și cei moderni, au dreptate; mai ales cei moderni. Adică a făcut omenirea atâtea progrese ca să te mănânce, în final, viermii? Și baremi, dacă te-ar mânca de tot (așa cum ar fi facut-o copiii… indienilor), dar mi-e că nu o fac și mai ajungi, ce rămâne din tine, și în Iad, adică în Infern. Bine, chestia asta cu infernul nu-i sperie pe “indienii moderni”, care, dacă ajung acolo, sunt déjà pregătiți; că tot ateul Cioran spunea: “Fericirea noastră, a modernilor, este că ne-am descoperit infernul în suflet”.

Eu îi inteleg pe moderni… de indieni e vorba. Oamenii pun o întrebare corectă: de ce să crezi în ceea ce nu vezi? Și, as întreba eu completându-i: ce îmi face Dumnezeu dacă nu cred în El? Nimic! Pe când Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen, ca să dau doar câteva nume – adică dumnezeii în care au crezut sute și sute de milioane de oameni – ăștia erau niște dumnezei veritabili… adică aveau puterea să te trimita direct în Iad dacă nu credeai în ei. Și erau și foarte vizibili! Și aveau niște inimi în care nici Dumnezeu nu putea privi fără să-și piardă inocenta. Na, că iar am citat din ateul ala… de Cioran e vorba.

Așa că, fraților, după vorba bătrânească: “Cine se aseamănă se adună”. Unii, din ce în ce mai puțini, cu Dumnezeu. Alții, din ce în ce mai moderni și mai mulți, cu dumnezeii… lor, adică cu aia de-i enumerai mai sus și cu alții care le vor lua locul. Că atunci când își vor da ultima suflare, de moderni e vorba, lui Voltaire, lui Lenin sau lui Mao îi vor cere, din reflex, ajutorul.

Nu vreau să închei fără să-l mai las o dată să vorbească pe ateul ăla: “Am de scris un articol, așa cum l-am conceput, trebuie să fie anticreștin. Cu toate astea, nu mă pot apuca de el, nu mă simt în stare sa-l ponegresc nici pe Dumnezeu nici pe Fiu. Credința este o realitate necuprinsă și nu vom ști niciodata ce pierdere a suferit omul de când a încetat să se mai roage”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

8 comentarii

  1. Rodica Grindea
    18 decembrie 2012

    Extraordinar articol, d-le Calehari, nu numai pt. modul în care e scris, ci în special pt. felul în care pune problema! Credința, după Cioran, prin pierderea imensă a omenirii atunci când a încetat să se mai roage, lasă loc la numeroase interpretări: doar una posibilă ar fi că prin pierderea credinței într-o forță care le decide în univers pe toate, omul și-a pierdut nu numai „credința” în valorile umane, dar și …autocenzura, căci ce altceva este teama de Dumnezeu, de pedeapsa divină? Rezultatul, îl vedem zilnic în jurul nostru, ca și în toată lumea. Omul eliberat de frânele autocenzurii face ce-am văzut recent în statul Connecticut, de exemplu, sau multe alte blestemății cu care ne confruntăm aproape clipă de clipă! Dar despre asta, s-ar putea scrie nu numai un comentariu, nici doar un articol, ci… o carte întreagă! Din care să nu lipsească nici „dumnezeii” pe care îi citați și pe care tot oamenii și i-au „creat”, fie și împotriva voinței, prin simplul fapt că le-au permis, cred eu, să li se impună ca niște divinități nemiloase! Și-atunci, nu-i preferabilă relația „a la Voltaire” cu divinitatea, pe care personal, am adoptat-o încă din preadolescență, de când am cunoscut respectiul citat: „ne salutăm, dar nu ne vorbim”?

  2. Dorin
    18 decembrie 2012

    Doamnă Rodica,
    doar așa, fără să ne vorbim, amintesc de spusa unui anume Nicolae Steinhardt, care, în ziua botezului întru cele creștine, recunoștea: „Doamne, ce dor mi-a fost să te găsesc !”

  3. LEONTIN
    18 decembrie 2012

    2Dorin „Doamne, ce dor mi-a fost să te găsesc !”AMIN !

  4. DanCanada
    18 decembrie 2012

    „de ce să crezi în ceea ce nu vezi?”

    Pai stiti anecdota asta, nu?

    „Un astronaut şi un neurolog vorbeau despre credinţă.
    Astronautul zice: Eu am fost în cosmos de atâtea ori şi n-am văzut pe Dumnezeu.
    La care neurologul îi spune: Şi eu am făcut multe operaţii pe creier, dar n-am văzut nici un gând.”

  5. Bogdan Calehari
    18 decembrie 2012

    @1 Doamna, daca cele cateva randuri v-au atras atentia, meritul ii apartine, in proportie de 90%, lui Cioran, si numai 10% mie, cel ce l-a „invitat” sa vorbeasca. Acum nu 100 ci 50 de ani, „Connecticut” n-ar fi fost, nici macar, imaginabil; azi el face parte din viata de zi cu zi. Nietzsche spunea ca „atunci cand te uiti prea mult timp intr-un abis, abisul se va uita si el prin tine”, si oamenii, au renuntat la credinta care le punea oaresce stavile, tocmai pentru a privi, cu bucurie, Abisul in ochi, crezand ca acolo vor gasi „libertatea totala”.
    @4 Excelent Dane!

  6. Pataphyl
    18 decembrie 2012

    @Calehari, o ciudată alchimie a gîndurilor mi-a reamintit următorul fragment scris și strigat de un contemporan și compatriot al lui Cioran. Ferré a fost probabil cel mai important artist autodefinit ca anarhist al Hexagonului.

    Nous vivons une époque épique
    Et nous n´avons plus rien d´épique
    La musique se vend comme le savon à barbe
    Pour que le désespoir même se vende, il ne reste qu´à en trouver la formule
    Tout est prêt : les capitaux, la publicité, la clientèle
    Qui donc inventera le désespoir?

    Avec nos avions qui dament le pion au soleil
    Avec nos magnétophones qui se souviennent de ces voix qui se sont tues
    Avec nos âmes en rades au milieu des rues
    Nous sommes au bord du vide, ficelés dans nos paquets de viande, à regarder passer les révolutions

    N´oubliez jamais que ce qu´il y a d´encombrant dans la morale,
    c´est que c´est toujours la morale des autres

    (Préface – Léo Ferré)

    Despre:

    Și aveau niște inimi în care nici Dumnezeu nu putea privi fără să-și piardă inocența

    tot Ferré:

    …Le sourire de ceux qui font chauffer leur gamelle sur les plages reconverties et démoustiquées
    C’est-à-dire en enfer, là où Dieu met ses lunettes noires pour ne pas risquer d’être reconnu par ses admirateurs

    (Il n’y a plus rien – Léo Ferré)

  7. Bogdan Calehari
    18 decembrie 2012

    Nu cred ca Leo Ferre l-ar fi contrazis pe ilustrul sau inaintas, nu numai in ale poeziei, Baudelaire, cel care spunea: „Adevaratul sfant este cel care biciuieste si ucide oameni pentru binele oamenilor”! Puternicul drog numit de Nietzsche „Nihilina”, drog ce a inlocuit in ochii multora invechitele valori morale, l-a facut pe Baudelaire sa scrie : ” De nu stii slova si vorbirea
    De la dibaciul mag Satan
    Arunc-o! Vei citi-o-n van
    Sau imi vei crede sluta firea.
    Deci Hexagonul a puit la greu, dupa impreunarea cu dibaciul mag, „firi” d-astea…frumoase.

  8. Vlad P.
    18 decembrie 2012

    Cred ca cel mai corect e sa-l numim progresistul Cioran. Ateu mi se pare si neadecvat, si incomplet. Tutea vedea o fire puternic religioasa in el. O admitea insusi Cioran. Lupta lui de a darama orice ”idol” si a se pune pe sine pe piedestalul propriei constiinte (asta a facut, in fond, toata viata: s-a inchinat siesi si propriilor sale ”pareri”) face din el un veritabil relativist. Progresist inglobeaza cel mai exact portretul acestui ratat (ca sa-l mai si flatez, ca tot i-a admirat pe ratati).

    Na, ca mi-ai evocat o imagine din penelul lui. Cum de n-ai citat? ????

    ”Va veni o vreme cand viermii vor visa pe oasele mele”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian