FUNDATIA IOAN BARBUS

Jelui-m-aș și n-am cui

Lumea buimăcită de vestea năucitoare a morţii lui Hugo Chavez abia îşi revenise puţin, atât cât să rezerve bilete de avion pentru vizitarea mausoleului din Caracas, dar iată, soarta loveşte încă o dată, drept în moalele capului:

Ministrul venezuelean al informaţiilor a anunţat că guvernul a hotărât ca trupul lui Hugo Chavez să nu fie îmbălsămat pentru expunere publică permanentă, aşa cum a fost declarat anterior de oficiali guvernamentali.

Tweetul de vineri al lui Ernesto Villegas a anunţat renunţarea la această opţiune, în baza recomandării unei comisii medicale din Rusia.

Mesajul lui Villegas afirmă că respectiva comisie a fost de opinie că trupul lui Chavez trebuie să fie trimis în Rusia pentru şapte sau opt luni, pentru a fi îmbălsămat aşa cum se cuvine.

ABC News

Dar tot răul spre bine. După egipteni rușii sunt cei mai buni la îmbălsămare, iar după succesul cu Lenin au încercat procedeul peste tot unde s-au aciuat. În treacăt fie spus, îmbălsămarea în comunism a eșuat deoarece omul viu e recalcitrant. Nu ține să potrivești viața în raclă, oricât de mulți ai omorî pentru asta. Nu se lasă. Cu morții însă, merge. Mai ales când sunt figuri așa importante și marxiste ca Lenin sau Chavez. Chiar trebuie, doar n-o să piardă marxismul în fața viermilor taman la competiția materialist științifică și dialectică.

Destulă văicăreală. Mai bine un cântec simțitor și de ocazie să ascultăm.

Rogozen, artistul obidit al poporului – Jelui-m-aș și n-am cui… înregistrare din codrul venezuelean

Asculta mai multe audio populare și de dat cu halba în capitaliști

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian