FUNDATIA IOAN BARBUS

Pentru o Europă progresistă și open-minded

Crucea elvețiană ar trebui eliminată. Aceasta este cererea asociației imigranților de a doua generație din Elveția, Secondos Plus.
„Steagul elvețian nu mai corespunde Elveției multiculturale din ziua de azi”, spune Petrusic, membrul executiv al Secondos Plus.

Crucea are rădăcini creștine. Originea creștină a Elveției este respectată, „dar trebuie să facem și separarea dintre religie și stat”, a cerut membrul executiv al Secondos Plus. „Mai mult de atît, în Elveția de azi există o diversitate culturală și religioasă foarte mare.”

E nevoie de noi simboluri cu care s-ar putea identifica chiar și ne-creștinii. Un nou steag național ar putea fi fostul steag al Republicii Helvetice. Acesta a fost introdus în 1799 și avea culorile verde, roșu și galben.

„Steagul helvetic este un simbol pentru o Elveție progresistă și open-minded, a mai spus Petrusic.

Aaraguer Zeitung

 

Progresistă și open-minded este deja Marea Britanie, unde de Crăciun, Crucea Roșie a eliminat toate însemnele creștine din sediile sale pentru a nu jigni minoritatea musulmană, unde doi predicatori catolici au fost arestaţi pentru că citau pasaje din Biblie în centrul Manchesterului; unde, în Oxford, consiliul oraşului a decis în 2008 interzicerea cuvîntului „Crăciun” şi înlocuirea lui cu “Winter Light Festival”, pentru a “include toate denominaţiile religioase”.
Progresistă și open-minded este și Oxford University Press care a scos din dicţionarul pentru copii, Oxford Junior Dictionary, cuvinte referitoare la creştinism şi istoria Marii Britanii, cum ar fi: “episcop”, “capelă”, “mînăstire”, “sfînt”, “monarh” şi “imperiu”.

Progresistă și open-minded este deja Olanda, unde unui creştin coptic, fugit din Egipt din cauza persecuţiilor suferite din partea musulmanilor, nu i se permite să poarte o cruce în timpul serviciului, asta în timp ce angajatelor musulmane nu li se pune nici o problemă cînd poartă basmaua islamică.

Progresistă și open-minded este deja Belgia. În Antwerp au fost interzise referinţele la Iisus, Maria şi Iosif în şcolile publice pe toată perioada anului, chiar şi în timpul Crăciunului, pentru a nu jigni comunitatea musulmană din oraş. Autorităţile au motivat, zicînd: “Crăciunul ar trebui să fie un eveniment neutru, concentrat nu pe o anumită religie, ci pe bucuria unei mese cu prietenii şi familia”.

Progresistă și open-minded este deja Comisia Europeană, care anul trecut a tipărit 3 milioane de agende pentru a le trimite copiilor britanici de sărbători. Agendele sînt însoţite de 51 de pagini de propaganda UE, tipărită pe hîrtie lucioasă, şi include un calendar în care sînt marcate sărbătorile musulmane, hinduse, sikh, evreieşti şi chinezeşti, este marcată Ziua Europei şi principalele aniversări ale UE. Crăciunul şi toate celelate sărbători creştine au fost ignorate cu desăvîrşire. Ziua de 25 decembrie rămîne goală în calendar.

Progresistă și open-minded este deja Bosnia, se pare, din moment ce, în Sarajevo, Crăciunul a fost interzis în toate gradiniţele din 2008. 43% din populaţia Bosniei este musulmană.

Actualizare

Major Swiss companies like Swatch, Tissot and Victorinox have removed Switzerland’s cross-shaped flag from their products for the Saudi Arabian market. Swatch and Tissot both replaced the Swiss flag with the words „Swiss Made”. When shown the Swiss cross on some of the company material, staff working for these companies in Saudi Arabia even refused to describe it as a cross, insisting that it was a „plus sign” instead. link

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

10 comentarii

  1. Costin A.
    19 septembrie 2011

    concluzie:

    Islam is not the problem. The problem lies in the rules forced on us through more than a half-century of Leftist dominance. Islam would never have made such devastating inroads into our culture if the vast majority of Westerners had not unwittingly accepted those rules.

    But Baron, doesn’t your statement that Islam is not the problem go counter to your own header line about a new phase of a very old war? Granted that the West’s dhimminess today is a major factor, Islam itself has always been a problem. People like Ibn Warraq… Wafa Sultan… Nonie Darwish… and many, many others have said so in rather forceful terms.

    My response was to repeat what I have been saying in this space for the past five years or so:

    Islam is the immediate problem, but it is not the core problem.

    The underlying systemic problem is the cultural rot in the West, which mandates mass immigration as a good, and demonizes traditional Western culture. This has allowed Islam to enter, take root, thrive, and become a threat.

    The West has the cultural equivalence of AIDS, which is the disease itself. Islam is a virus of opportunity like pneumonia. It will be the proximate cause of death, but it is not the root cause.

    We must fight the pneumonia first, because it will be what kills us. But we must also address the underlying disease, without which the pneumonia would never have infected us.

  2. DanCanada
    19 septembrie 2011

    @Costin #1: Ai o dreptate URIASA!
    Marele inamic e corectitudinea politica, atesimul cu orice pret, no morals, relativismul, stingismul desantat care ignora bunul simt, traditii, progres adevarat. De-aia si spunea un imam turc: „burtile femeilor noastre si cu legile voastre ne vor ajuta sa cucerim lumea!”
    Asta e :(, orice mare civilizatie cade dinauntru.
    Asa si Vestul, ca Imperiul Roman, cade jos by itself. Islamul e pe post de barbari, doar o sa-i dea un picior mortului ca sa-l arunce-n sant.

  3. DanCanada
    19 septembrie 2011

    Un articol fain pe tema asta al lui Mark Steyn:

    http://www.steynonline.com/444…..-of-sharia

  4. Costin A.
    19 septembrie 2011

    Foarte fain articolul, Dan, multumesc!
    Cam toti sintem pe aici fani Mark Steyn

  5. DanCanada
    19 septembrie 2011

    @Costin #4: Da, Mark Steyn e mai simpatic decit Ann Coulter in ultimul timp.
    Spune lucrurilor pe nume „as usual”, da’ are si o ironie fina – probabil de la „classical british upbringing”…

  6. Mihai D. Popescu
    19 septembrie 2011

    … Or să le dea elveţienii la steaguri —

  7. Atentie
    19 septembrie 2011

    Imigrantul caruia i s-a pus piedica de catre cameramana unguroaica si a cazut peste copilul lui NU l-au angajat antrenor la Madrid spaniolii ci ARABII de la banca Abu Dhabi care au cumparat clubul de fotbal Real Madrid in 2014 si primul lucru pe care l-au facut arabii au fost sa SCOATA SIMBOLUL CRUCII din sigla clubului asa cum vor sa scoata in continuare crestinismul din Europa!
    http://www.prosport.ro/fotbal-…..or-9456723
    si
    http://www.telegraph.co.uk/spo…..-bank.html

  8. Radu
    19 septembrie 2011

    @DanCanada. Poti sa retrimiti, te rog, link-ul articolului lui Mark Steyn. Cand dau click pe el ma trimite la pagina lui Steyn iar de articol nu pot sa dau. Asa cum apare link-ul acum, nici nu pot da o cautare dupa titlu pentru ca nu se vede decat partea finala. Multumesc.

  9. Anca Cernea
    19 septembrie 2011

    @ 7 Atentie!!!
    Apar informații că imigrantul căruia i-a pus piedică doamna cameraman, Osama Abdul Mohsen, e simpatizant autodeclarat pe FB – cel puțin, dacă n-o fi chiar membru – al unei grupări teroriste, Al Nusra, fracțiunea siriană Al Qaeda!
    http://niezalezna.pl/71080-syr…..u-al-kaidy

  10. linus
    19 septembrie 2011

    Apostazia. De bunavoie, si nesiliti de nimeni or sa renunte la catedrale, la armate, la trecut.Vorba poemului:
    „so many great princes, and power so splendid”
    „in a moment, a twinkling, all utterly ended”
    Elvetia e-o adunatura de corciti, oricum. Au noroc cu bogatanii pe care nu-i fiscalizeaza, aia le dau ceva praf de haur, si mai mânca si ei un porc.
    Cine renunta la steag si cruce, e semn ca n-a avut niciodata asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian