FUNDATIA IOAN BARBUS

Raport Expert Forum: scad investițiile publice și transparența, crește politizarea

sorin ionita

”Deşi linia oficială este că a trecut criza, investiţiile publice sunt în cădere liberă faţă de anii trecuţi”, a atenționat Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, într-o conferință organizată în această dimineață.

Scăderea investițiilor publice vine în contextul în care ”bugetul consolidat a crescut în ultimii doi ani” și în contextul în care ”obiectivul declarat al guvernării era accelerarea absorbției de fonduri europene, ceea ce presupun alocări crescute pentru  cofinanțarea investițiilor”. ”Dacă absorbția ar fi crescut, așa cum ni se spune oficial, acest lucru ar fi trebuit să se vadă și în alocările bugetare”, atrage atenția acesta. Ioniță a arătat că la nivel local și central contractorii nu sunt plătiți, deci nu vor exista cereri de rambursare de la Bruxelles. Un exemplu este la Transporturi, unde s-au folosit doar 4.2% din fondurile europene puse la dispoziție.

În plus, cred cei de la Expert Forum, o a doua problemă cu care se confruntă România este aceea că transparenţa guvernării a scăzut, cu serioase consecinţe politice. O analiză a datelor arată  că după preluarea guvernării de către guvernul Ponta, la mijlocul anului 2012, a revenit clientelismul în alocarea de fonduri, deşi nu la cotele înalte din ultimii ani ai guvernării Tăriceanu. Expert Forum atrage atenția că distribuţia de fonduri a fost mereu plutocratică: sistematic, localităţile şi judeţele înstărite primesc mai mulţi bani. Totuși, dacă ne uităm la perioada 2005 – 2013, anii în care am avut cel mai ridicat grad al politizării alocării fondurilor către autoritățile locale au fost 2007-2008 (guvernul Tăriceanu) și 2012-2013 (guvernul Ponta). Totuși, în timpul guvernării USL a apărut un nou fenomen, cel al competiției pentru resurse în interiorul alianței. Conform analizei Expert Forum, cei care au avut de pierdut au fost liberalii.

Veștile proaste nu se opresc însă aici. Începând cu acest an, alocările pentru primării nu se mai publică în Monitorul Oficial și se fac doar printr-un ordin al ministrului. Acest lucru înseamnă că presa și publicul nu pot afla unde merg banii alocați de la buget. Cel mai câștigat este ministrul Dragnea, deoarece acesta are și cel mai mare buget.

”Până în 2012  aceste alocări, în special din  Fondul de Rezervă al Guvernului, se făceau prin HG, sub forma unui tabel cu localităţi şi sume, iar noi ne luptam pentru ideea ca banii (sau măcar grosul lor) să fie alocaţi după apeluri de proiecte, cu priorităţi şi termene anunţate în prealabil, în urma unei jurizări şi cu un sistem de scoruri. Ori, măcar, atunci când se fac abateri de la regula de bun simţ, să existe o justificare scrisă. Din păcate guvernul a ales să meargă în direcţie contrară: prin OUG 103/2013 decizia a fost delegată către MDRAP, pentru ca toate repartizările de sume să se facă prinordin al ministrului –care, nefiind HG, nu se publică în Monitorul Oficial”, se arată în raportul Expert Forum.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian