S-a dansat pe strazi, s-a baut sampanie, s-a plins de bucurie la moartea lui Margaret Thatcher.
Exact la fel se intimpla de fiecare data in Gaza cind sint ucisi evrei in atentatele teroriste din Israel, la fel s-a intimplat imediat dupa atentatul 9/11, cind 3.000 de americani au fost ucisi de islamisti.
Nu sint intimplatoare afinitatile dintre stingisti si teroristii islamisti, de inteles este si fascinatia Stingii pentru tirani si criminali in masa, pe care ajung sa ii divinizeze (Chavez, Che Guevara, Evo Morales, dar si Lenin, Stalin si Hitler, aici). Fascinatie pentru salbaticie si moarte, pentru macabru si barbarie.
„La victoria socialismului se ajunge numai prin moarte organizată.” (HRP)
Ce am vazut la moartea lui Margaret Thatcher mi-a demonstrat inca o data ca stingismul nu are nimic de aface cu compasiunea, solidaritatea, umanismul si toate aceste cuvinte confiscate, schimonosite, golite de sens si deturnate pentru a servi ca instrumente ideologice. Stinga, daca ridici covorul discursurilor sforaitoare si a indignarii ipocrite, e un simplu mecanism de coagulare a idiotilor, ticalosilor, idiotilor ticalosi, oameni cu probleme psihice, mentalitate de sclavi, criminali si admiratorii lor, de unire a tuturor in jurul unui scop comun: ura.
Ca sa se ajunga la aceasta starea de schimonosire, trebuie parcursi citiva pasi intermediari. Una din antecamerele stingismului dezlantuit, cum e cel de care sufera si Oliver Stone (care aduce propagana stalinista in mainstream), e starea de visare „flower power”, instrument pasager de seducere si recrutare a idiotilor utili. Aici, ignoranta si incapacitatea de a distinge falsul de realitate sint suficiente. Cu timpul devine necesara ignorarea partilor din realitate care intra in conflict cu idealogia care a pus deja stapinire pe viata stingistului. Apoi, bietul idiot util e nevoit sa ignore parti tot mai consistente din realitate, pina ajunge sa traiesca complet intr-o realitate paralela. Odata pierdut orice contact cu realitatea, pentru a putea ignora contradictiile dintre ce e in capul lui si semnalele primite din exterior, apare dogmatismul. La final, totul se transforma in sectarism si/sau boala mintala.
De aici, unii, nu multi, reusesc sa se elibereze si ajung sa povesteasca, motiv unii dintre cei mai buni critici ai patologiei progresiste sint fostii marxisti.
(Nu toti oamenii de stinga au jubilat la moartea lui MT, dar asta nu inseamna decit ca nu au parcurs drumul pina la capat, ca nu si-au urmat ideile pina la ultimele consecinte.)
Update
„Classy stuff…”
British Libs Boo, Turn Backs On Margaret Thatcher’s Coffin During Funeral Procession…
Romanian
3 comentarii
Bogdan Calehari
10 aprilie 2013Adevarat spus: „unii dintre cei mai buni critici ai patologiei progresiste sint fostii marxisti.” Andre Glucksmann, unul dintre cei care au reusit sa scape din secta, vorbea cu un dispret nedisimulat despre ” cel mai mare stat sclavagist al secolului”, despre „statul canibal sovietic ce si-a devorat proprii cetateni” , iar despre vesnicii idioti rupti complet de realitate, ce traiesc cu gandul la victoria utopiei socialiste, scria: „Cretinul teoretic nu este cretinul (sau ticalosul) care se instapaneste pe teorie, ci fructul teoriei, care il impregneaza, facandu-l absolut cretin”
Liv STOmer
10 aprilie 2013, si vezi ca ai mai mancat un cuvant pe undeva mai sus de asta. Da, era gretos cum sarbatoreau pustancele alea, moartea unei, in fond, biete batrane bolnave. Mai mult, de pe urma carei, batrane, au cu toate de beneficiat, pustancele, pentru ca, daca n-ar fi fost acea batrana, economia tarii pustancelor ar fi fost azi precum a Coreei de N, iar pustancele ar fi mancat, poate, iarba, daca ar fi avut-o si p-aia. Dar nu-i nimic, prostia e mare in lumea asta, ne vom obisnui si cu asta. Mai grav mi se pare cazul fatucei/femeii din prima poza; mi se pare horror faptul ca, bereta pe cap purtand si niste ochelari cu rama subtire, daca mai ia si-un copil in brate, poate sa para chiar femeie matura. Asta mi se pare horror (gagica deja a ajuns un fel de semi-vedeta pe BBC/CNN). Noroc ca inca e unica.
bilbofil
10 aprilie 2013Într-un fel, aceste manifestări sînt cel mai sincer omagiu adus memoriei lui Margaret Thatcher, recunoațterea faptului că ideile în numele cărora a luptat sînt încă actuale și viabile și că moștenirea ei politică a supraviețuit în suflete și instituții mai bine de două decenii de la retragerea ei de la vîrful politicii. Pentru cei care continuăm să aspirăm la valorile libertății și non-agresiunii este o dovadă că aceste valori își păstrează forța de intimidare și de victorie.
Există un film american care descrie cu căldură și compasiune sistemul de valori al ilieștilor, becalilor, ponților acestei lumi: „Find Me Guilty” (”Pledez vinovat” ). Cred că este util să înțelegem resorturile umane ale acestor atitudini barbare pentru a înțelege unde se află dreptatea, scînteia divină și eficiența convingerilor și atitudinilor noastre alternative.