Jurnal Rapid

Trădătorul lui Cunescu, acuzatorul lui Traian Ungureanu

Miercuri seară, pe la 22.30, alături de Rogozanu, Mariana Câmpeanu & Gușă și deasupra titlului “Lăudătorii lui Băsescu pe limba lor pier”, Alexandru Athanasiu era principalul acuzator al lui Traian Ungureanu. Traian era înfierat în complet lărgit la RealitateaTV pentru delict de opinie pro-Băsescu și pentru că a denunțat recent dezinformarea postului în legătură cu declarația sa de avere.

Dar tocmai Athanasiu (debutant în PAC, trecut la PSDR, apoi la PDSR) era inchizitorul șef, cel care, în ciuda opoziției unui senior al politicii românești – Sergiu Cunescu, a pus venerabilul Partid Social Democrat Român la picioarele lui Ion Iliescu în 2000 și ale lui Adrian Năstase în 2001, în schimbul unui post de ministru. Trădarea lui Athanasiu, care i-a predat a doua oară (post)comuniștilor pe social-democrați (prima dată o făcuseră Voitec și Rădăceanu, iar Titel Petrescu a plătit cu ani grei de închisoare pentru că a rezistat) l-a făcut atunci pe Sergiu Cunescu să demisioneze din partidul pe care l-a reînființat în ianuarie 1990. Sergiu Cunescu a dispărut discret de pe scena politică, învins de un trădător.

Iată mai jos un episod din viața acuzatorului lui Traian Ungureanu dintr-o evocare a lui Sergiu Cunescu făcută de Ion Bogdan Lefter, nu de vreun conservator ”încrâncenat”.

Un portret: Sergiu Cunescu
Apropiindu-se anul electoral 2000, Sergiu Cunescu a decis sa se retraga din fruntea PSDR. Imbatranit (se nascuse pe 16 martie 1923; s-a stins din viata tot pe 16 martie, la exact 82 de ani), a devenit presedinte de onoare al partidului, pe care a avut grija sa-l lase pe mana celui mai promitator lider al sau din generatia de mijloc, Alexandru Athanasiu. Jurist si universitar, specializat in dreptul muncii, venit dinspre PAC, dupa un util travaliu parlamentar in Comisia de profil si dupa ministeriatul in domeniu de dupa 1996, acesta a facut – insa – dupa cateva luni miscarea-surpriza: o coalitie electorala cu PDSR. E adevarat ca fostul aliat, PD, n-a mai vrut sa reia parteneriatul cu PSDR, obligand micul partid sa caute o solutie pentru a se mentine in legislativ, alternativa probabila fiind disparitia de pe scena politica.

Revoltat de perspectiva colaborarii cu marele dusman din lupta de un deceniu pentru democratizarea tarii, Sergiu Cunescu a formulat public critici severe impotriva proiectului, fara sa-l poata impiedica. Intr-un tarziu, in 2001, cand PSDR s-a predat si s-a lasat absorbit in PDSR, n-a mai avut alta solutie decat sa demisioneze din partidul pe care-l crease. S-a dovedit ulterior ca el, si nu Athanasiu avusese dreptate: dizolvat in PSD-ul rezultat prin “fuziune”, micul partid n-a putut contribui cu nimic la insanatosirea comportamentului celui mare. Idealul social-democratiei “europene” a ramas departe.

Ce-a facut Sergiu Cunescu in ultimii sai ani de viata, din 2000 pana in primavara lui 2005, nu stiu. N-a mai incercat sa revina pe scena publica. Ramane in urma lui imaginea unui om integru, care s-a simtit dator sa puna umarul la democratizarea tarii lui dupa comunism. N-a obtinut mari rezultate directe, dar contributia lui ramane notabila: a fost acolo si a spus ce a avut de spus. Evolutia din ultimii ani a Romaniei – inca o data – ii da dreptate…

8 comentarii la “Trădătorul lui Cunescu, acuzatorul lui Traian Ungureanu”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. Calaii social-democratiei ii poarta astazi numele.

  2. 2calehari

    N-au invatat nimic din greselile lui Kerenski . Se aliaza cu comunistii , sfarsind prin a fi asimilati de catre acestia . Nu inteleg ca social democratia nu poate exista daca nu practica un anticomunist consecvent .

  3. Hai sa repartizăm echitabil vinovăţiile.
    O fi fost Athanasiu trădător, dar cine l-a ales? Nu Cunescu?!
    Nu ştia acesta din urmă vorba: “Qui a bu, boira? Cine a trădat, va mai trăda?”
    Athanasiu a trădat PAC, probabil că şi PCR, anterior…

  4. Chestia asta de mai sus e valabilă şi la Coposu. Nu el a ales cei care, pasămite, au dus PNTCD de rîpă?

  5. 5Dan goglea

    Cati dintre voi au fost acolo (in anii aceeia, in PSDR)?
    Alexandru Athanasiu a fost presedintele PSDR si a condus partidul cum a hotarat majoritatea membrilor ( Cam neobijnuit, nu?).

  6. 6Marius C.

    Am facut parte din PSDR si se zvonea ca vina a fost a lui Cunescu – care a primit o vila ca sa renunte la partid…

  7. 7vilosul

    A primit o vila??? Si-a reprimit vila pe care i-o luasera comunistii. De-asta zici ca a plecat el din partid? Pentru o vila? Chiar nu iti vine sa crezi ca nu a vrut sa fie in acelasi partid cu Iliescu, Nastase, Vacaroiu, Hrebenciuc, Miky Spaga si toata sleahta lor? Chiar uitam ca dupa ’90 toate partidele istorice au fost penetrate de diversi baieti cu ochi albastri si demontate pana la desfiintare pentru a ramane azi partidul unic dirijat din umbra de personaje mai rele decat vechii comunisti? Inainte ca Sergiu Cunescu sa renunte la partid, PSDR a fost tinta unui tir concentrat care a dus la dezmembrarea sa. PSD – Ring, PSD Traditional, PSD-Titel Petrescu si poate si altele, in final lasandu-l pe Cunescu singur intr-un partid care “in mod democratic” s-a unit cu dusmanii social democratiei dandu-le pe tava titlul lor de partid istoric la care ravneau atat de mult batranii comunistii (ciori vopsite) din PDSR

  8. 8Din familia Cunescu

    Vila(Zambaccian colt cu Pangratti) a fost cistigata in proces cu Statul Roman in 1994 dar a fost nationalizata a doua oara de catre Iliescu asa ca au inceput un nou proces finalizat in 2000 ! Vila fusese construita de tatal lui Sergiu Cunescu in perioada interbelica iar in anii 2000 a fost cistigata si impartita cu fratele lui Avocatul Dinu Cunescu si nepotul Alexandru Cunescu !

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.