Interviu cu Allan Bloom despre „Criza spiritului american”

    Print Friendly, PDF & Email

    „Descrierea situatiei spiritului american asa cum se prezinta acesta astazi indeosebi in universitatile din Statele Unite nu e facuta cu o intentie vadit moralizatoare. Comparand-o cu trecutul, Bloom incearca sa o clarifice, sa o diagnosticheze pentru a-i gasi remediul, daca el exista. Lucrarea e scrisa cu patima si convingerea celui care crede ca problemele profunde ori cele de zi cu zi ale individului se datoreaza modului sau de gandire, pe care, de obicei, acesta il considera cu suficienta, fara a reflecta asupra lui, cat se poate de sanatos. Din aceasta perspectiva, relativismul la care s-a ajuns in gandire nu e dovada judecarii nepartinitoare a conflictelor dintre puncte de vedere ce pretind ca ofera calea catre adevarul absolut, ci a indiferentei fata de ele. Respirand intr-o atmosfera viciata de relativism, individul rezolva problemele spinoase ale filozofiei si ale vietii ignorandu-le, invatandu-se sa le uite temeinic. E imperativ ca el sa fie calauzit ca sa-si recastige discernamantul si, mai ales, ca sa descopere tablele legii. Altminteri, deschiderea necugetata catre orice a spiritului american se va inchide in nedeterminarea haosului.”
    Criza spiritului american, Editura Humanitas 2007

    Am aflat de cartea lui Allan Bloom, „The Closing of the American Mind” prin 2002, citind „Omul Recent” a lui H-R Patapievici. Cîţiva ani mai tîrziu, în 2005, am avut ocazia să o citesc în original. Cunoşteam deja destul de bine subiectul cărţii pentru că H-R Patapievici o menţionează şi citează frecvent din ea.

    Este peste puterile mele să fac o sinteză a cărţii în acestă sîmbătă seară geroasă, dar unul dintre subiectele care mi-au atras cel mai mult atenţia a fost influnţa lui Nietzsche în societatea modernă, americană în special. Allan Bloom vorbeşte de o marxificare a lui Nitetzsche şi o nietzscheficare a lui Marx. Stînga politică, prin şcoala de la Frankfurt, l-a deturnat pe Nietzsche. Nietzsche, un om de dreapta, a fost răpit şi folosit în scop subversiv de stînga. Postez acest interviu deoarece pînă astăzi nu îl văzusem încă pe Allan Bloom vorbind; pînă acum mai puţin de un an orice material video cu el era practic imposibil de găsit pe internet. Astăzi am dat de el mulţumită excelentului blog cu documentare, interviuri şi discursuri, toate postate în întregime pe KitmanTV. Vă recomand să îl răsfoiţi.

    Allan Bloom vorbeşte în acest interviu din 1987, anul publicării cărţii „Criza spiritului american”, despre tema principală a cărţii: relativismul care ajunsese deja normă în sistemul de învătămînt american:

    În Statele Unite, un profesor poate fi sigur de un singur lucru: aproape orice student, care trece pragul unei universități, crede, sau cel puțin își afirmă credința că adevărul este relativ.

    vedeţi şi aricolul lui Cosmin despre „Criza spiritului american”: Corectitudinea politică. Între relativism și egalitate

    4 gânduri despre “Interviu cu Allan Bloom despre „Criza spiritului american”

    1. AICI (Dosarele ID) găsiți, următoarele titluri:

      Relieful american al gândirii conservatoare

      Apostazie și salvare: calvarul lui Whittaker Chambers

      Anticomunismul american și o istorie „incorectă politic“: Joe McCarthy

      Russell Kirk: Erorile ideologiei

      Degringolada educației contemporane

      Allan Bloom: Standardele universității și declinul învățământului umanist

      Conservatorismul american: zece cărți fundamentale

      Alexis de Tocqueville: între conservatorismul american și alianța dreptei

      Reflecții geopolitice despre Islam: Bernard Lewis și Samuel Huntington

    2. Totul este relativ, astfel că-mi pot permite orice.
      Totul este relativ, astfel încât fiecare opinie pe care mi-o construiesc despre un lucru poate fi adevărată sau falsă. Iar eu nu-mi pot permite să „făptuiesc” un lucru ale cărui baze sunt fragile.
      Însă, prin „totul este relativ” eu pot înţelege şi că opinia despre un lucru făcută astăzi poate să nu mai fie valabilă mâine, astfel încât conştiinţa mea trebuie să fie mereu trează, pentru a decela momentul în care acţiunea mea devine inoportună, întrucât pilonii pe care am construit-o s-au schimbat.
      Relativitatea lucrurilor, a legităţii universului în care existăm, a structuralităţii sinelui – ne obligă la o formă de inteligenţă mult mai fină, pe care încă nu o putem deprinde cum se cuvine noi.
      (a fi în stare să gândeşti un lucru dodecagónal măcar …)

    3. Totul este relativ, astfel că-mi pot permite orice.

      Macar pentru asta si relativismul ar trebui respins ca odios. Ori macar pentru ca „totul este relativ” este o afirmatie absoluta, deci cu totul anti-relativa. Sau am putea sa incepem sa gandim un pic problema si sa intelegem ca opiniile trebuie sa fie bazate pe o cunoastere cat mai temeinica a subiectelor discutate si nu pe nemultumirea copilareasca a imposibilitatii cunoasterii totale.

      Numai Dumnezeu le stie pe toate.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.