Janet Daley: Nimic nou în această nebunie europeană

Cu un an în urmă, pe când se făceau presiuni uriaşe asupra Irlandei pentru a accepta bailout-ul european, publicam un articol din Daily Telegraph scris de Peter Oborne despre împotrivirea premierului Thatcher faţă de planurile lui Delors privind moneda unică: Thatcher a ştiut că Euro va distruge Europa.

Coşmarul hiperinflaţiei din anii ’20 îi bântuie şi astăzi pe nemţi

„Poate că Thatcher a fost prima victimă a monedei unice”, scria Peter Oborne în noiembrie 2010.  „Principala ei obiecţie nu era nesăbuită ori xenofobă, aşa cum criticii au pretins adesea. Era de natură economică. În 1990, doamna Thatcher a prevăzut, cu o dureroasă limpezime, inevitabila distrugere pe care avea să o producă moneda unică. Autobiografia ei consemnează cum l-a avertizat pe John Major, eurofilul său ministru de Finanţe, că moneda unică nu va putea satisface şi mari puteri industriale precum Germania, şi ţări mai mici precum Grecia. Germania, anticipa Thatcher, va avea fobie de inflaţie, în timp ce euro se va dovedi fatal pentru ţările mai sărace, cărora le va “devasta economiile ineficiente”. E ca şi cum, cu atâţia ani în urmă, premierul britanic avea un glob de cristal ce-i permitea să prevadă catastrofele anului acesta din Irlanda, Grecia şi Portugalia. Într-adevăr, e una din tragediile istoriei europene că lumea a ales să nu o creadă.”

Acum, un an mai târziu, în noiembrie 2011, lucrurile stau mult mai rău, deşi reţeta a fost aplicată Irlandei, Greciei, Italiei. Acest refuz al realităţii în numele unui proiect perfect ce se va întrupa în viitor ne este, nouă, românilor,  mult prea cunoscut.

În ciuda măreţei teorii, germanii continuă să fie germani (bântuiţi de spaimele inflaţiei din anii ’20), grecii – greci (deşi nu mai sunt conduşi de un politician ales, nici de colonei, ci de un eurocrat), şi bunul simţ arată că italienii, chiar după ce au acceptat înlocuirea lui Berlusconi cu un eurocrat, vor continua să fie italieni. Despre această ultimă „nebunie europeană”, variantă de secol 21 a utopiilor ideologice care au răvăşit lumea, scrie Janet Daley în acest articol din Telegraph: 

There’s nothing new about this European folly 

Am ilustrat articolul lui Janet Daley cu imagini de benzi desenate închinate lui Captain EURO realizate ca opere de propagandă UE cu ocazia lansării moendei unice.  

Acest vis al unei Europe “moderne” este doar ultimul model de utopie ideologică care lasă ruine în urmă. 

Chiar n-am învăţat nimic din secolul cumplit încheiat cu un deceniu şi ceva în urmă?

Europa pare decisă să rămână blocată în primii ani de pace de după război.

Repetă la nesfârşit, cu o perseverenţă din ce în ce mai isterică, formula care părea la un moment dat un antidot miraculos împotriva celor mai rele porniri ale sale.

Cumva, ocupaţi fiind cu drumul către un viitor luminos, am sfârşit prin a fi forţaţi să acceptăm cea mai retrogradă formulă a trecutului. Clasa guvernantă ştie ce este mai bine, iar oamenii trebuie făcuţi să accepte asta.

Chiar daca reţeta – integrarea permanentă într-un tot unificat a acestor periculoase vechi state-naţiune – se dovedeşte dăunătoare şi periculoasă, ea nu poate fi abandonată pentru că a devenit de-acum definiţia concepţiei progresiste despre viitor.

Dar reţeta nu-i a viitorului. Leacurile şi devoţiunile sale, precum şi confuziile şi îngrijorările care o bântuie, sunt ancorate aproape exclusiv în trecut. Iată de ce reţeta oferă răspunsuri la întrebări şi soluţii la probleme care sunt atât de rupte de viaţă, aşa cum este ea trăită astăzi. Şi sunt rupte în aşa de mare măsură, încât guverne alese trebuie dislocate înainte ca mecanismele sale să fie puse în funcţiune.

Ciuma naţionalismului belicos nu mai e de mult ameninţarea presantă la adresa existenţei Europei moderne, şi, cu toate acestea, rămâne demonul pentru eliminarea căruia UE îşi consumă cea mai mare energie.

Spaima Germaniei de hiperinflaţie n-are nicio legătură cu actuala realitate economică viguroasă a ţării, şi, cu toate acestea, ea împiedică Banca Centrală Europeană să ia măsuri care sunt evident necesare pentru a salva economia italiană.

Dar proiectul european este un anacronism într-un sens mult mai profund. Desigur că instituţiile sale s-au dezvoltat ca o consecinţă (şi un act de căinţă) a celor două războaiele mondiale, dar rădăcinile filosofice ale proiectului sunt mult mai îndepărtate în timp: acest vis al unei Europe “moderne” este doar ultimul model de utopie ideologică care lasă ruine în urmă.

Are la origine sistemele de teorie politică german şi francez care pretind că este posibil să fie derivate metode perfecte de guvernare din principii prime: că interacţiunea socială şi comportamentul uman pot fi prevăzute şi controlate în aşa fel încât să fie maximizate bunăstarea şi fericirea. Ceea ce auziţi în discursurile grandioase ale liderilor europeni şi în proclamaţiile trufaşe ale oficialilor UE este exact acest lucru: avem la dispoziţie un sistem ideal care poate garanta securitate şi bunăstare infinite, cu condiţia ca fiecare să se comporte într-un mod care să fie în acord cu regulile vieţii aşa le cum le prescriem noi.

Marea ironie a dezastrului în care ne aflăm este că acest concept al unei societăţi cu totul raţionale şi perfecte ce trebuie impus oamenilor reali, în carne și oase, fiecare cu proprie experienţă şi percepţie asupra vieții, este exact aceaşi iluzie care a făcut ravagii în Europa generaţii de-a rândul. De la o Teroare la alta, de la Robespierre la Stalin, toate aceste experimente forțate au străbătut același parcurs. Și de fiecare dată condiţia a fost anularea “temporară” a democraţiei.

Dintre toate aspectele neliniştitoare din ultimele săptămâni, niciunul nu e mai alarmant decât dispreţul făţiş care a fost exprimat faţă de opinia publică şi răspunderea democratică: ideea că aceste decizii sunt prea importante pentru a fi lăsate în mâna oamenilor, dominați de resentimente difuze şi sentimentalisme egoiste. Cumva, pe când eram ocupaţi cu drumul spre un viitor luminos progresist, am sfârşit prin a fi forţaţi să acceptăm cea mai retrogradă formulă a trecutului. Clasa guvernantă ştie ce este mai bine, iar oamenii trebuie făcuţi să accepte asta.

Cum de-am ajuns aici? Şi ce fel de logică strâmbă a făcut ca asta să pară acceptabil? Răspuns: pentru că au fost asumate nişte imperative economice care decurg din abandonarea înţelegerii pe care o oferă bunul simţ despre comportamentul oamenilor în favoarea unei iluzii ideologice. Aceasta a fost versiunea de secol 21 a experimentului. Permiteți-le ţărilor care au o istorie de guvernare coruptă şi haotică să intre pe tărâmul copacilor în care cresc bani – creditare facilă şi dobânzi reduse – şi vedeţi dacă ele se transformă în mod automat în state bine-organizate şi responsabile. Acum ştim: nu se transformă.

Aşa că în loc ca Grecia şi Italia să aibă monedele lor instabile (care să se potriveasca guvernelor lor instabile) ce ar putea fi devalorizate oricând e nevoie, au fost închise într-un sistem cu o monedă gândită ca invincibilă şi care nu poate fi devalorizată. În loc însă ca trăsăturile lor naţionale să fie remodelate, iar populaţile lor să fie propulsate spre descoperirea glorioasă a unor deprinderi de împrumut responsabile şi oneste, aceste țări au continuat să fie ele însele.

Iată-ne aşadar în acelaşi vechi impas: fiinţele umane nu sunt perfect raţionale şi nu se vor comporta aşa cum dictează admirabilul sistem abstract.

Iar nemţii, cu tot angajamentul lor faţă de Marea Teorie, continuă şi ei să fie ei înşişi. Au de luptat cu propriile lor amintiri şi temeri moştenite faţă de inflaţie şi coruperea propriei monede.

Iată-ne aşadar în acelaşi vechi impas: fiinţele umane nu sunt perfect raţionale şi nu se vor comporta aşa cum dictează admirabilul sistem abstract. Din această perspectivă, pare bizar că tocmai euroscepticii sunt cei descrişi drept “ideologi”.

Probabil că nu e atât de surprinzător că am repetat aceeaşi greşeală: pare să fie o trăsătură a tradiţiei intelectuale europene. Dar e revoltător să o adânceşti pretinzând că este lipsită de precedent. De îndată ce recunoaştem că Uniunea Europeană nu este deloc un proiect pragmatic (nu e propunere practică gândită să răspundă unor nevoi specifice, curente), ci un sistem metafizic care se bazează pe reinventarea naturii umane, devine mult mai uşor de înţeles de ce a intrat atât de spectaculos în vrie.

În acest timp, în Marea Britanie ne luptăm pe vechiul câmp de bătălie ideologic de secol 20, dar nu e o dezbatere în adevăratul sens al cuvântului. Este o dispută absurdă privind relele capitalismului, numai că de data aceasta, după prăbuşirea ruşinoasă a marxismului, nu e propusă nici măcar o alternativă plauzibilă care să-l înlocuiască. Aşa că atacurile sunt pe atât nihiliste în cel mai strict sens al cuvântului, pe cât de prost direcţionate.

Cât de antipatică poate fi actuala generaţie de capitalişti, şi cât de mult se pot ei compromite, nu capitalismul este acela gata să distrugă prosperitatea naţiunilor Europei moderne. E nebunia uniformităţii impuse cu de-a sila – un alt vis al perfecţiunii luminoase – cea care va reuşi asta.

Ceea ce vor trebui să accepte arhitecţii acestui vis, şi chiar şi aceia dintre noi prinşi prinşi în acest vârtej, e că, probabil, capitalismul este incapabil să producă suficientă bogăţie pentru acoperirea tuturor costurilor programelor nelimitate de “protecţie socială” şi să ofere în acelaşi timp prosperitate egală pentru toţi cetăţenii fie că muncesc, fie că nu.

În curând va trebui să facem opţiuni radicale, nu doar în ceea ce priveşte puterea oficialilor nealeşi, dar şi între libertatea economică şi ceea ce cei care conduc UE numesc “coeziunea socială”. Sau, mai degrabă, ei vor trebui să opteze. Mă îndoiesc că noi – sau popoarele Europei – vom avea vreun cuvânt de spus.

3 gânduri despre “Janet Daley: Nimic nou în această nebunie europeană

  1. Popoarele Uniunii Europene, daca si cand vor dori sa scape de autoritarismul tehnocratic, de totalitarismul soft, de centralismul prusac, vor vota, partidele eurosceptice, populare, nationale, nationaliste, care au aparut mai peste tot, ca doar nu este interzis lucrul asta. Si atunci se va alege praful de tehnocratii si totalitaristii softisti, mari amatori de wurst und bier. Cand vor dori, daca vor dori.

  2. British Government Warns Embassies to Prepare for Collapse of Euro

    The economic situation in Europe is so unstable that the Britain is warning embassies to prepare for the collapse of the euro and more unrest.
    The American Thinker reported:

    With the situation in the European Union growing more unstable by the day the British government is making preparations to assist its citizens in the event of monetary collapse and the accompanying social unrest.

    The UK Telegraph reports:

    Diplomats are preparing to help Britons abroad through a banking collapse and even riots arising from the debt crisis.

    The Treasury confirmed earlier this month that contingency planning for a collapse is now under way.

    A senior minister has now revealed the extent of the Government’s concern, saying that Britain is now planning on the basis that a euro collapse is now just a matter of time.

    It was a rough week, to say the least, for the Europeans.
    The New York Times reported:

    On Friday, Standard & Poor’s downgraded Belgium’s credit standing to AA from AA+, saying it might not be able to cut its towering debt load any time soon. Ratings agencies this week cautioned that France could lose its AAA rating if the crisis grew. On Thursday, agencies lowered the ratings of Portugal and Hungary to junk.

  3. Iată-ne aşadar în acelaşi vechi impas: fiinţele umane nu sunt perfect raţionale şi nu se vor comporta aşa cum dictează admirabilul sistem abstract. Din această perspectivă, pare bizar că tocmai euroscepticii sunt cei descrişi drept “ideologi”.

    Fiintele umane sunt rationale prin insasi natura lor, pentru ca au capacitatea de a percepe relatiile de cauzalitate si teleologie, dupa cum spunea Mises in Actiunea Umana. Faptul ca uneori se intampla ca mijloacele pe care le utilizeaza nu sunt adecvate la scopuri este cu totul alta problema, care tine de intelegerea individuala a fenomenelor. Daca birocratii UE sunt complet detasati de realitate, si nu pot percepe motivatiile indivizilor decat prin fanta ingusta a propriei ratiuni, doar ei sunt de blamat.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.