120 de ani de la nașterea lui Ilie Lazăr

    Print Friendly, PDF & Email

    S-au implinit 120 de ani de la nasterea lui Ilie Lazar. Activitatea sa publica a fost foarte intensa si, din fericire, roadele sale se cunosc si sunt apreciate din ce in ce mai mult. La fel de valoroasa a fost si marturia sa de crestin, care este mai putin cunoscuta. Temperamentul sau puternic si optimist masca foarte bine profunzimea vietii sale spirituale si devotamentul curajos cu care i-a slujit pe cei din jurul sau. Ilie Lazar nu a fost doar un om politic cunoscut si implinit, ci si un tata, un bunic si un prieten credincios si generos.

    Un român adevărat, Ilie Lazăr

    Ilie Lazar s-a nascut la Giulesti, in Maramures, in 1895, parintii sai fiind descendentii unor vechi familii romanesti din mica nobilime. Bunicul sau, Vasile Lazar, preot si licentiat in drept, fost protopop al Sighetului, descindea din sapte generatii de preoti. A crescut in traditiile romanesti si ideile romanismului pe care nu le-a abandonat niciodata, in ciuda persecutiilor si anilor de inchisoare de mai tarziu. Liceul il face la Sighet si Lugoj, unde intra in societatea alesilor oameni de cultura romani din acest oras. Academia de drept o face la Sighet si la Cluj, unde este nevoit sa se transfere din cauza sovinismului profesorilor unguri, care il vedeau ca si „agitator” pe acest tanar care organiza serate si consfatuiri la care vorbea despre drepturile romanilor si distribuia brosuri editate de asociatia ASTRA. Odata l-a cautat un curier din partea unchiului sau care l-a sfatuit sa plece din judet, deoarece urma sa fie arestat. A plecat la Lugoj pentru cateva luni si apoi a continuat studiile la Cluj.

    Intre timp este inrolat in armata austro-ungara, el alegand regimentul 8 infanterie honvezi de la Lugoj, pentru a sta cat mai mult in acel mediu curat romanesc. Pana si soldatii si ofiterii de rezerva ai regimentului erau 80% romani, iar propaganda continua, mai pe ascuns, mai pe fata, pentru cauza romaneasca, in special prin intermediul ceaiurilor dansante, corurilor organizate si altele, era una din principalele activitati ale lui Ilie Lazar. Ca o curiozitate, aici il va cunoaste bine si chiar il va avea in subordine pe Petru Groza. Mai tarziu, cand Petru Groza va conduce fi printre cei ce conduceau tara, nu ii va fi deloc usor lui Ilie Lazar.

    Primul Razboi Mondial

    Prima oara a ajuns pe frontul galitian, fiind in prima linie la 10 iunie 1916, in timpul ofensivei Brusilov, chiar in locul in care s-a rupt frontul. Compania in care era comandant de pluton a ramas cu 27 de oameni din 184, el singurul ofiter in viata, grav ranit la ambele picioare cu gloante dum-dum. A mai reusit sa fuga si se tarasca urmarit de cazaci vreo doi kilometri dupa care a cazut la pamant. Salvarea i-a venit de la prietenul sau Maxim Radovan, care si el impuscat in piept a reusit sa opreasca o caruta care sa-l duca in spatele frontului prabusit. Trenul cu raniti se intorcea prin Sighet, a reusit sa-si anunte rudele care l-au asteptat in gara si unchiul sau, Alexandru Lazar, fost presedinte de tribunal, insotit de doi medici militari, il iau aproape cu forta din tren si-l duc la spital, salvandu-i picioarele sau chiar viata, cel stang invinetindu-se si Ilie avand dureri ingrozitoare. Ulterior este mutat la spitalul din Gyor, apoi prin interventia episcopului la cel din Lugoj, apoi la Szeghedin. Ulterior este trimis la regimentul sau pe perioada convalescentei. Dar si aici isi continua activitatea de propaganda romaneasca, astfel ca este retrimis pe front incomplet vindecat, cumva trebuia sa i se inchida gura, ca si in cazul lui Iuliu Maniu, care a fost trimis pe front ca simplu soldat.

    In cazul acestui rebel fata de regimul austro-ungar, pana si a doua plecare pe front a trebuit sa fie marcata de evenimente. In Oroshaza, (in preajma intrarii Romaniei in razboi, toate regimentele romanesti fusesera mutate in Austria sau in Ungaria, cat mai departe de Ardeal) se tin discursuri in piata publica de catre conducatorii regimentului in ungureste si germana, neintelese de cei 90% soldati romani. Dupa ce compania porneste spre gara, orchestra incepe sa cante ceardasuri unguresti, dar sublocotenentul Ilie Lazar opreste muzica si ordona soldatilor sa cante „Cand de acasa noi plecam”, o cantare ostaseasca romaneasca, pe patru voci. Comandantul companiei, sublocotenentul Buckwald Odon, le interzice soldatilor sa cante „olahul”, adica romaneste, in limba valahilor. Ilie Lazar nu cedeaza, Buckwald il face agitator si loveste pe fruntasul roman Ilie Lazar cu piciorul in burta, Ilie Lazar il pune la punct, Buckwald il face tradator, Lazar se napusteste cu baioneta scoasa la el, altii ii despart, soldatii romani gata sa sara si ei. Ofiterii unguri dispar, Ilie duce compania in gara si o aliniaza pe peron, unde se incing dansuri si jocuri romanesti. Un ofiter roman apare in gara si ii spune ca in oras s-a imprastiat vestea ca „compania Ilie Lazar s-a rasculat”. Apar ofiterii unguri din garnizoana, se parlamenteaza indelung, pana la urma pleaca pe front. Pe front ajunge si la judecata Consiliului de Razboi de la Stray, pentru lovirea unui ofiter in fata soldatilor. Treismuth Joseph i-a ordonat unui soldat roman ceva si acesta nu a stiut sa-i raspunda in ungureste, la care acesta l-a injurat ceva de genul „D-zeul vostru de valahi”, Ilie Lazar i-a cerut socoteala, acesta i-a facut tradatori si Lazar i-a ars o palma solida in fata trupei. A fost trimis cu acte in regula la judecata, s-a aparat singur vorbind timp de trei ore, dar primeste o pedeapsa cu inchisoarea de trei luni, dar care ar urma sa fie executata dupa razboi. Plin de amaraciune, in amintirile sale lasate ascunse pe la rude si publicate abia in anul 2000, Ilie Lazar se intreaba daca nu cumva cele trei luni de inchisoare sunt cuprinse printr-o intelegere dintre Petru Groza si unguri in cei 17 de ani grei care i-a executat sub comunisti.

    Cernauti

    Dupa caderea si disolutia frontului rusesc si pacea de la Brest Litovsk, Ilie Lazar face parte din trupele de mentinere a ordinii in judetul Tulcin, regiunea Troscianetz – Podoslki. Aici a aflat de unirea Basarabiei cu Romania, tot aici, prin septembrie, a inceput sa-si pregateasca dezertarea din armata austro-ungara. Erau complet izolati, germanii ocupasera toate punctele cheie de cale ferata. Dar Ilie Lazar nu dorea sa dezerteze singur, ci impreuna cu intreaga lui companie, care erau toti romani afara de un sergent si de croitorul companiei. Si nu numai sa dezerteze, dar sa duca compania si sa se predea cu ea armatei romane, cat mai aproape de Basarabia. A inceput pregatirea prin discutii nocturne cu gradatii, apoi si cu soldatii. Pregatirea a durat vreo doua saptamani, dar toti au fost de acord cu planul lui Ilie Lazar.

    Cand a sosit momentul, la ora 12 noapte, Ilie Lazar a dat alarma la companie, apoi intr-o jumatate de ora au urcat cu totii in cele trei vagoane trase de o locomotiva care ii astepta in gara. Lazar mituise cu 27 puzi de grau un mecanic si doi angajati la caile ferate ucraineni ca sa-i duca pana la Moghilev. Trenul s-a strecurat pe tacute din gara. Dimineata erau la Vaniarka, apoi la Smerinka, dar de acolo sunt dirijati de comandantul german al garii spre Kiev. Lazar insista, mituieste pe unul si pe altul, ii forteaza pe cei trei ucraineni care conduceau garnitura sa continue drumul, desi ei nu doreau sa mearga mai departe, in sfarsit pleaca spre Moghilev. Aici gara e plina de garzi civile care, vazandu-i pe romani inarmati, incearca sa-i dezarmeze. Ilie Lazar coboara din tren impreuna cu cinci gradati inarmati, avand asupra lor si grenade. Ii anunta ca sunt romani si merg pana unde vor intalni armata romana, iar daca se va trage in tren dupa plecarea garniturii, va opri, vor cobori, vor inconjura orasul si ii va da foc. Garzile ucrainene cedeaza si ii lasa sa plece, in curand vor ajunge la Noua Sulita, la frontiera Bucovinei unde coboara. Soldatii voteaza si accepta propunerea lui Lazar de a merge la Cernauti, un mars de cateva ore, pentru ca de acolo le va fi mai usor sa se intoarca acasa in Ardeal, majoritatea soldatilor fiind banateni.

    Ajung in piata din Chisinau, afland ca orasul este ocupat la periferii si cazarmi de circa sapte sute de ucraineni inarmati veniti din Colomeea, Stanislau si Gniatin, in ideea de a realiza Ucraina Mare pana la Siret. Ilie Lazar isi tine compania aproape cand de el se apropie profesorul Sextil Puscariu care se prezinta si le cere ajutorul pana la sosirea armatei romane impotriva ucrainenilor care au intrat in Casa Nationala, au jefuit totul si pe fruntasii romani vor sa-i captureze si sa-i duca ostateci. Chiar si Iancu Flondor este ascuns la Mitropolie. Avioanele romanesti au aruncat manifeste in care spuneau ca in patruzeci si opt de ore armata romana va intra in oras, respectiv divizia a 7-a a generalului Zadik. Ilie Lazar se pune fara discutie la dispozitia fruntasilor romani pentru a salva orasul, desi sunt depasiti in proportie de peste patru la unu. Lazar pune la punct un plan, ii cere profesorului Sextil Puscariu sa-i aduca cativa ofiteri romani ce s-ar gasi prin oras, care sa-l ajute sa deplaseze trupa pe strazile laterale in grupuri mici, intr-un loc ca si o sala mare, unde sa poata fi organizati si gata de interventie, urmand sa protejeze cladirile centrale si pe fruntasii romani ce stateau ascunsi. Au sosit impreuna cu Sextil Puscariu locotenentul Stan, domnul Nicoara, fratii Micinski si inca cativa care au preluat grup dupa grup ducandu-i la locul care va fi baza lor de actiune.

    Vestea aparitiei romanilor in uniforme austriece, inarmati si organizati, s-a raspandit ca fulgerul, punandu-i pe ucraineni pe jar. Dar jafurile lor s-au limitat la zonele periferice, neindraznind sa se apropie de zona centrala pe care romanii incepeau sa o controleze. In acea noapte au incarcat tot ce au putut, au stins luminile si au fugit in noapte cu ce prada au reusit sa ia. Dupa aceea, pana la sosirea armatei romane, singura forta armata care va proteja viata si avutul cetatenilor din Cernauti vor fi soldatii din compania Ilie Lazar. Inca de a doua zi, s-a trecut la „preluarea imperiului” in Cernauti. Iancu Flondor, impreuna cu Ilie Lazar si alti ofiteri romani, au urcat intr-o masina, Ilie Lazar calare pe motor cu steagul romanesc in mana, si au inlocuit strainii cu romani in toate cladirile oficiale, punand si santinele romane. Tribunalul, Politia, Primaria, Jandarmeria, toate au ajuns sub conducere romaneasca. In locul generalului de jandarmi Fischer, mare asupritor de romani, a si impuscat mai multi, a fost pus locotenentul Dan. Fischer tremura de spaima si ii promitea baronului Iancu Flondor supunere desavarsita in limba germana.

    Primul steag romanesc pe Primaria din Cernauti a fost pus dupa 174 de ani de catre Ilie Lazar si Nicoara. Entuziasmul romanilor cand au vazut falfaind tricolorul pe Primarie a fost de nedescris.

    Apoi, Flondor, Lazar si cei cativa ofiteri au parcurs cu masina cei 50-60 de kilometri spre sud, la generalul Zadik. Sunt intampinati de acesta si seful lui de stat major, locotenent-colonelul Rovinaru intr-o mica gara. Lazar si Flondor ii invita sa intre cat mai repede in oras, deoarece populatia este nerabdatoare si mai exista inca pericolul sa fie atacati de ucraineni, daca se vor intoarce cu forte sporite si mai bine organizate. Generalul Zadik ii primeste frateste, spunandu-le ca va intra in 14 ore in oras, deoarece inaintarea trebuie facuta metodic, pentru a preintampina surprizele.

    Au revenit in oras, a doua zi populatia s-a strans sa intampina armata romana, dar regimentul 29 Dorohoi condus de colonelul Gheorghiu s-a oprit la Ceahor, o suburbie a Cernautilor. Abia in ziua urmatoare a intrat cu forte masive armata romana in Cernauti. Ilie Lazar este invitat in masina generalului Zadik alaturi de lt-col Rovinaru. Ajunsi in piata din fata Casei Nationale, sunt intampinati cu urale si imnuri, cu o ploaie de flori de aproape intreaga populatie a orasului. Generalul Zadik este luat pe sus in urale si este dus in interiorul arhiplin, unde asteptau intelectualii romani bucovineni in inalta tinuta. La prezidiu, Iancu Flondor il imbratiseaza pe general in uralele multimii spunandu-i: „Sa-mi dati voie, domnule general, sa va imbratisez ca pe un frate dulce de care am fost despartit 174 de ani!”.

    Asa a fost intrarea trupelor romane in Cernauti, asa s-a ridicat primul steag romanesc pe primaria din Cernauti, de catre Ilie Lazar, la fel cum mai tarziu, un alt mare patriot roman, Gheorghe Ghimpu, fratele lui Mihai Ghimpu, mort suspect intr-un accident de circulatie in anul 2000, va ridica primul steag romanesc inlocuindu-l pe cel sovietic dupa mai bine de patruzeci de ani pe primaria din Chisinau, la 27 aprilie 1990.

    La Alba Iulia

    Dupa vreo doua saptamani Ilie Lazar pleaca acasa prin Borsa in Maramures, unde participa la organizarea garzilor nationale romane. Alaturi de alti mari romani maramureseni, Vasile Filipciuc, Gheorghe Barlea, Vasile Chindris, Ion Biltiu si multi altii organizeaza comitetele si garzile, tot timpul pe teren. Oficialitatile maghiare il ameninta si intervin pe langa altii sa-l potoleasca pe Ilie Lazar, care a calcat in picioare, in plina adunare, tricolorul maghiar. Ucrainenii sunt organizati dincolo de Tisa de locotenentii Vorobetz si Mayer, aceiasi pe care ii alungase din Cernauti.

    Ilie Lazar este trimis delegat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, tot drumul a fost un triumf, o atmosfera sarbatoreasca de neuitat. In gara Ulmeni li se ataseaza vagonul cu badea Gheorghe Pop de Basesti, luptator pentru drepturile romanilor mai bine de saizeci de ani, cel care va prezida adunarea de la Alba Iulia. Primiti sarbatoreste in toate garile, au avut altercatii la Dej cu secui care se retrageau spre Ungaria si care era sa arunce cu grenade in tren, dar la Razboieni a fost o altercatie cu ungurii care au tras spre ei, murind atunci plutonierul Ion Arion si mai multi fiind raniti. Ca reprezentant al plasei Sugatag din Maramures, cu credentional, Ilie Lazar a fost printre cei care au votat unirea cu Romania. Sedinta o deschide octogenarul presedinte Gheorghe Pop de Basesti, care dupa ce rosteste „acum, Doamne, slobozeste pe robul Tau, ca vazura ochii mei mantuirea neamului romanesc…” nu-si mai poate stapani plansul si nici sa conduca sedinta. In prezenta lui, Stefan Cicio-Pop conduce lucrarile mai departe, la ora 12 se ridica Vasile Goldis si citeste motiunea, apoi Iuliu Maniu tine un discurs in care motiveaza hotararile istorice. In fata poporului, pe locul in care au fost trasi pe roata Horia si Closca, motiunea si votarea au fost citite de episcopul ortodox Miron Cristea si greco-catolic Iuliu Hossu.

    De la Alba Iulia, Ilie Lazar pleaca cu prietenii sai banateni la Lugoj, unde chestiunea Banatului nu era inca lamurita si acesta fusese ocupat de trupele sarbe, fara sa tina cont de aranjamente si linii de demarcatie, inclusiv Lugojul fiind sub ocupatia sarba. Garzile nationale romane au fost dezarmate, materialul de razboi evacuat in Serbia si o multime de preoti si intelectuali au fost arestati si dusi la Belgrad ca si ostatici, inclusiv parintii colegilor de liceu ai lui Ilie Lazar, Aldan si Grozavescu. Din fericire, au aparut si francezii din armata lui Franchet d’Esperey, cu care romanii s-au inteles mai bine, fiind nelipsiti de la petrecerile in cinstea lor organizate de lumea buna lugojeana. Dupa o saptamana afla ca si el a fost luat la ochi de sarbi, deoarece era cam „agitator”, si in pericol de a fi dus si el la Belgrad ca ostatic. Impreuna cu prietenul sau Frentiu, decide sa plece la Sibiu si de acolo la Bucuresti. Ajunsi la Branisca langa Ilia Muresului, nu mai pot trece peste Mures, acolo era linia demarcationala. Observa in gara o locomotiva si afla ca mecanicii sunt din Simeria, de dincolo de Mures si ar fi si ei tentati sa treaca. Lazar le pu8ne problema direct. Unitatile masive maghiare erau la Zam, locul de unde vor fi respinse de trupele romane la 16 aprilie 1919. Cand santinela nu era atenta, Frentiu si Lazar sar in locomotiva care parea sa faca manevre si trec inainte ca santinela ungureasca sa reactioneze, Ilie Lazar platindu-le o suta de coroane mecanicilor. Intra cu locomotiva in Deva si o predau trupelor romane abia sosite.

    In audienta la Bratianu

    Dupa doua zile, la Sibiu, Ilie Lazar urca in trenul care ducea la Bucuresti actul unirii de la Alba Iulia. Alexandru Vaida-Voievod, care il cunostea, il prezinta pe Ilie Lazar la toti delegatii. la Bucuresti, in Gara de Nord, li se face o primire entuziasta, guvern, armata, popor, si cate si mai cate. La masa de la restaurantul Carpati il cunoaste si pe generalul Traian Mosoiu, viitorul comandant al trupelor din Transilvania pana la sosirea generalului Mardarescu la 14 aprilie 1919. Ilie Lazar insista pe langa Vaida sa puna la guvern problema Maramuresului istoric, de la nord de Tisa, lucru sustinut si la adunarea de la Alba Iulia. Vaida ii aranjeaza prin Viorel Trifu, viitor ministru, o audienta la primul ministru Bratianu in chestiunea tratativelor de pace. Este primit de acesta acasa, in locuinta sa din strada Lascar Catargiu.

    Asa ajunge Ilie Lazar, la 23 de ani, sa prezinte un memoriu asupra Maramuresului istoric marelui om de stat I. C. Bratianu, memoriu in care insista asupra drepturilor istorice romanesti asupra intregului Maramures, aratandu-i pe o harta avuta la indemana localitatile romanesti, denumirile toponimice romanesti, explicandu-i despre existenta romanilor si rutenilor in localitatile de la nord de harta. Bratianu avea o lupa si studia harta cu interes, interesandu-se de toate comunele de pe harta. La un moment dat a intrebat daca nu cumva si Baranis (Baranya) a fost cumva romaneasca. Afara de descrierea istorico-geografica, Lazar il roaga pe primul ministru sa ordone armatei romane care se oprise la Dej sa ocupe si Maramuresul, deoarece bande neregulate de ucraineni, probabil bolsevizati, deja ocupasera Sighetul, terorizand populatia romaneasca din toata regiunea. Institutiile romanesti se refugiasera in satele de mai catre muntii Gutai. Bratianu il asculta cu interes, ia telefonul si-l suna pe Seful de Stat Major, generalul Prezan, apoi il da la telefon pe Ilie Lazar care ii repeta generalului despre ocuparea Sighetului de ucraineni. Deci, cei ce sustin ca primministrul Bratianu nu cunostea situatia Maramuresului istoric de dincolo de Tisa se inseala amarnic.

    Generalul Prezan ia act de cele aflate, informandu-l pe Bratianu ca va ordona diviziei a 8-a, de la Dej, sa inainteze spre nord pentru a ocupa Baia Mare, Baia Sprie si Sighetul, iar lui Ilie Lazar ii cere sa vina a doua zi la Statul Major pentru a i se da documente si insarcinari cu caracter militar pentru divizia a 8-a. Cu cele necesare, se intoarce in Ardeal cu acelasi tren cu delegatia.

    Eliberarea Maramuresului si batalia de la Camara

    Merge la Dej cu mesajul de la Marele Stat Major, acolo afla ca brigada de la Ileanda are ordin sa inainteze spre Baia Mare, dar el intentioneaza sa mearga cu trupele ale caror misiune este ocuparea Sighetului. La Baia Mare afla ca aceasta misiune o are regimentul 14, de a ocupa Baia Sprie si de acolo Sighetul. Lazar se prezinta la comandantul regimentului, colonelul Gheorghiu (zis Tiganu), caruia ii arata hartiile de la Statul major si isi ofera serviciile. La popota are loc o consfatuire cu ofiterii regimentului asupra traseului. Aici mai sunt maior Popovici, capitanii Luca si Refic, locotenent Popescu (va cadea eroic peste cateva zile in lupta de la Peri), locotenent Nasturas si altii.

    Avand in vedere ca erau in plina iarna, luna ianuarie, si peste Gutai, prin Cracesti, era imposibil de trecut, Lazar propune trecerea muntilor prin Cavnic. Avangarda o formeaza trupele maiorului Popovici si capitanului Luca, calauza fiindu-le Ilie Lazar. Tunurile erau imposibil de trecut peste deal, prin zapada mare, cu caii slabi ai regimentului, asa ca Ilie Lazar pleaca calare inainte, prin sate, ia contact cu prietenii sai refugiati acolo, Pop Mihai, Longin Mihai, Emil Ardeleanu si fratele sau Vasile Lazar, impreuna cutreiera satele Budesti, Sarbi, Calinesti si Breb, rechizitioneaza vreo saizeci de perechi de boi, se intorc cu ei si in injuga la tunuri. Asa a intrat armata romana in Maramuresul istoric, cu tunurile trase de boii stransi de Ilie Lazar.

    Ocupa plasa Ocna Sugatag, unde Ilie Lazar se revolta ca prim pretorul plasei, Mihali Gabor, desi din familie romaneasca veche, nu a dat jos steagul Ungariei de pe pretura, pe motiv ca „inca nu a fost dezlegat de juramantul maghiar”. Le-a dat jos Ilie Lazar, apoi a plecat mai departe spre Sighetul ocupat de ucraineni impreuna cu armata romana.

    Compania capitanului Luca inainteaza pana la Feresti, de acolo trimite patrule la Vad, 5 kilometri de Sighet, precum si tarani romani de incredere in recunoastere, pentru a obtine informatii precise despre situatia ucrainenilor ce ocupasera orasul. Vasile Lazar, fratele lui Ilie, impreuna cu niste tarani din Giulesti, se angajeaza la aceasta sarcina. Imbracati taraneste, pleaca la targ, cum s-ar zice, Vasile revenind cu informatii precise. Capitanul Luca decide avansul spre Vad, impreuna cu trupele romane venind si flacai din Giulesti si vreo cinci studenti, alaturi de Ilie Lazar. Trec peste dumbrava dintre Feresti si Oncesti, apoi peste raul Iza si inainteaza prin padure catre Valea Porcului, ajungand dimineata la ora patru. Vasile Lazar se apropie pe neobservate de santinela de la podul de fier de la Vad si trage asupra ei, dand astfel semnalul de atac. Garda care era in case, vreo patruzeci de ucraineni, sunt capturati si trimisi sub paza la Berbesti, romanii urmarindu-i pe cei care au reusit sa scape. Grosul trupelor ucrainene care era la Sighet nu a putut fi alarmat inca, asa ca o actiune rapida se impunea, atat timp cat inca beneficiau de elementul surpriza. Se incinge o lupta scurta de vreo ora la fabrica de caramizi si podul Ronisoarei, dupa care acestea sunt ocupate.

    Apare o disensiune intre capitanul Luca, care dorea sa atace orasul frontal, si Ilie Lazar, care insista sa invaluie pentru a le taia retragerea. Luca ramane la ideea lui, dar ii da lui Lazar si fratelui sau Vasile un pluton cu care sa-si urmeze planul de a inainta prin invaluire la Camara, de unde vor baricada soseaua si calea ferata, taind retragerea ucrainenilor. Luca pleaca cu grosul la atac frontal, impreuna cu localnicii Pop Mihai, Emil Ardeleanu si Florentin Biltiu, in timp ce Ilie Lazar cu fratele sau invaluie cu plutonul pus la dispozitia lor condus de un tanar sublocotenent. La scurt timp pe calea ferata secundara apare o locomotiva cu un vagon deschis, mecanicul strigandu-le sa se grabeasca ca ucrainenii fug spre gara mare si se imbarca in trenuri.

    Un transport cu vreo trei sute de insi a reusit sa scape, dar detasamentul lui Lazar ajunge la timp pentru urmatoarele. Baricadeaza soseaua si calea ferata si o distrug pe o portiune, pentru a fi siguri ca nimic nu le va mai scapa. Trimite un mesaj urgent la capitanul Luca dupa ajutoare, transmitandu-i ca urmatorul transport le va cadea in plasa. Ilie Lazar, cu experienta lui de front, isi plaseaza oamenii pe pozitii de foc in anfilada, parte din ei pe malurile Tisei spre Biserica Alba. Imediat apare trenul incarcat cu ucraineni, pe vagoanele deschise sase mitraliere gata de tragere, iar pe locomotiva, langa mecanic, chiar locotenentul Vorbetz. Sunt somati sa se predea chiar la cotitura dupa care erau dispuse baricadele, ca raspuns ucrainenii deschid focul. Romanii riposteaza, dintre ei cade mort sergentul Iosif Gabor, un altul este ranit. Ucrainenii, de pe tren, au zeci de morti si raniti. Dupa o ora si jumatate, intre timp sosind si ajutoarele de la capitanul Luca, ucrainenii se predau in grupuri, unii incearca sa fuga spre Tisa, aruncandu-se in apa. In cursul luptei a murit si un fierar din Bocicoi care s-a nimerit din greseala in mijlocul luptei.

    Strangandu-si ranitii si pe cel decedat, romanii intra in Sighet in triumf, pe strazile pline de lume. Romanii majoritari se bucurau, altii, de alte nationalitati, erau indiferenti. Intre timp, colonelul Gheorghiu venind cu grosul diviziei il aresteaza la Ocna Sugatag pe prim pretorul Mihali Gabor si il aduce la Sighet, cel care nu daduse jos steagurile maghiare ca inca nu avusese dezlegare de juramant. Este eliberat la insistentele lui Ilie Lazar, dar asta nu l-a impiedicat ca in perioada interbelica, in calitate de prefect liberal sa il aresteze de nenumarate ori pe rivalul taranist Ilie Lazar in campaniile electorale, iar dupa Dictatul de la Viena din 1940 sa tradeze cauza romanismului intrand in Casa Magnatilor unguri, impotriva consemnului de la Bucuresti. Vechiul proverb cu facerea de bine, care se va adeveri in cazul lui Ilie Lazar si cu Petru Groza.

    Trei sute treizeci si sapte de prizonieri ucraineni, primii prizonieri luati de armata romana in campania din Ardeal din 1919 au fost escortati la Dej de un pluton insotit de civili maramureseni condusi de Ilie Lazar. Armata romana a mers mai departe, generalul Marcel Olteanu a venit in Maramures de unde a comandat sectorul nordic al Grupului de Nord condus de generalul Traian Mosoiu in cursul razboiului cu ungurii.

    Locotenentul Popescu a cazut in lupta de la Peri

    Intre timp a inceput disputa politica pentru conducerea judetului. Pentru a rezolva problema, Ilie Lazar alaturi de alti maramureseni merge la Sibiu, la Consiliul Dirigent, cerandu-i lui Iuliu Maniu sa numeasca un prefect strain de judet, ceea ce acesta face in persoana marelui roman dr. Vasile Chiroiu.

    Ilie Lazar pleaca la Cluj pentru a-si da examenele de doctorat, dar continua activitatea nationalista. Preia alaturi de alti studenti Casa Magnatilor din Cluj, dupa care continua o sarbatoare nationalista intr-o cafenea. Studentii cantau continuu „Desteapta-te romane”, este zarit Amos Francu, invitat sa vorbeasca, apoi purtat in triumf pe umeri afara din cafenea, Ilie Lazar zareste statuia honvedului din fata primariei, la indemnul sau multimea se indreapta spre statuie si o darama, apoi continua pana in fata statuii lui Matei Corvin, unde s-au tinut cuvantari patriotice, studentii declarand ca pe Matei il iarta, deoarece „si ungurii sa stie ca cel mai mare rege al lor a fost tot un roman, iar cel mai mare comandant de osti, alt roman, Ioan Huniade”. In ziua urmatoare, trei insi, printre care si Ilie Lazar, sunt chemati sa dea explicatii la comandantul trupelor romane, generalul Holban, sosit abia in urma cu doua zile. Ilie Lazar declara in scris ca „nu puteam noi, studentimea romana, sa toleram in piata Clujului romanesc un honved inarmat, in consecinta l-am arestat”. Se pare ca generalul Holban s-a distrat si le-a dat drumul.

    De la Cluj, este invitat de ruda sa Alexandru Racolti, noul prefect de Satu Mare, sa vina la misiunea de prefect al orasului si judetului. Contribuie la numirea administratiei romanesti in judet si la organizarea vizitei regelui Ferdinand si reginei Maria la Carei. Mai incolo pleaca la Viena la studii, desi la intrarea in Ungaria este arestat ca dezertor din armata austro-ungara, a fost nevoie de un scandal diplomatic sa fie eliberat, era dupa eliberarea Budapestei de teroarea bolsevica si retragerea armatei romane din Ungaria. De la Viena se intoarce in tara la chemarea lui Iuliu Maniu de a intra in lupta politica, la inceput in Partidul National Roman, apoi din 1926, dupa fuziunea cu Partidul Taranesc, in Partidul National Taranesc, caruia i-a fost credincios pana la moarte. Intre timp a profesat si avocatura, desi a fost deputat in multe legislatii. Nu este obiectul acestui articol sa insist asupra activitatii sale politice, nu asta mi-am propus, am vrut sa arat doar ce inseamna legitimitate pentru un lider de partid in perioada interbelica.

    Ilie Lazar a contribuit cum a putut si in 1944 pe cand armata romana inainta sa elibereze Ardealul sau scump, aranjand sa fie numit „comisar politic” dupa modelul sovietic pe langa Armata a 4-a, de fapt onorific, avand sarcina sa faca legatura intre trupe si populatia civila, tinand cont de imensa popularitate de care se bucura in Transilvania. Peste tot, pe unde armatele romane avansau, inlocuia administratia hortysta cu cea romaneasca, dar mai tarziu au schimbat-o sovieticii cum au dorit ei.

    Rasplata

    Pentru atitudinea sa intransigenta, pentru felul sau de fi, pentru corectitudinea sa ireprosabila, pentru caracterul sau romanesc infailibil, pentru patriotismul sau inflacarat prin fapte, nu prin vorbe, pentru popularitatea sa in Transilvania, dar mai ales in Maramures, pentru toate acestea a fost persecutat continuu atat de rivalii politici care nu se puteau ridica la nivelul sau, cat si de conducatori.

    A fost arestat in timpul dictaturii lui Carol al II-lea si detinut la politie, siguranta, apoi la manastirea Turnu sub paza alaturi de Leucutia si Rachiteanu, dar si de Virgil Madgearu si Ion Antonescu timp de trei luni sub paza, pe timp de iarna. Sub regimul lui Antonescu, alaturi de aceeasi doi este internat in lagarul de la Targu Jiu, tot timp de trei luni. Caracterul sau intransigent l-a facut sa-i trimita lui Antonescu un raport despre abuzurile si exploatarile petrecute aici, unde erau internati vreo trei mii de detinuti, majoritatea legionari.

    Dar nu se compara cu ce a suferit in perioada comunista, incepand cu persecutia vechiului prieten si protejat al sau pe cand era in armata austro-ungara, dr. Petru Groza. Pentru inceput, este condamnat la 27 mai 1946 la sapte luni inchisoare pentru omisiunea denuntarii complotului in procesul „Miscarii Nationale de Rezistenta”. Sotia sa, Maria, candideaza in locul sau pe listele PNT ca deputat in Maramures si este aleasa la alegerile din noiembrie 1946, in ciuda fraudarii masive a acestor alegeri de catre comunisti. In 1947 este condamnat in procesul inscenarii de la Tamadau la 12 ani de inchisoare, urmati de alti ani de domiciliu obligatoriu. La Sighet, pe cand nici un detinut nu stia unde se afla, a recunoscut clopotele de la biserica din strada Dragos Voda, daruite acesteia de catre familia sa. A spus atunci: „de-ar stii maramuresenii mei unde ma aflu, ar darama zidurile inchisorii din Sighet pentru a ma elibera”. Nu gresea prea mult, Maramuresul era un focar al rezistentei anticomuniste din munti si paduri. A urmat inchisoarea de la Ramnicu Sarat, coloniile de munca de la Culmea si Periprava.

    A fost eliberat la 9 mai 1964, a trait la Cluj, intr-un bloc din cartierul Grigorescu, si a murit la 6 noiembrie 1976 la 81 de ani, fara sa abdice nicio clipa de la principiile sale, fara sa inceteze vreo clipa de a fi roman, sa aiba incredere in poporul roman si viitorul lui.

    Cristian Negrea

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.