Jonah Goldberg, National Review: Lupta cu naziștii nu îi face băieți buni pe cei din „antifa”

    Print Friendly, PDF & Email

    Editorialistul și scriitorul american Jonah Goldberg a scris pe 18 august 2017 un articol publicat în National Review și New York Post,  în care critică tendința stângii americane, tendință manifestată în aceste zile și de stânga românească, de a-i considera pe extremiștii de stânga din mișcarea „antifa” drept aliați împotriva neonaziștilor, după evenimentele de la Charlottesville, Virginia, USA, soldate cu 19 răniți și 1 mort.

    Traducerea parțială a articolului:


    Lupta cu naziștii nu îi face băieți buni pe cei din „antifa”

     

    Lupta împotriva naziștilor este un lucru bun, dar să lupți împotriva naziștilor nu te face neapărat bun, nici pe tine, nici cauza ta. După părerea mea, acesta e un lucru evident.

    Cel mai mare ucigaș de naziști din secolul 20 a fost Iosif Stalin. A ucis, de asemenea, milioane de conaționali și a terorizat, oprimat, înrobit sau brutalizat alte zeci de milioane.

    Nazismul a fost malefic. Comunismul sovietic a fost malefic. Este în regulă să crezi că nazismul a fost mai malefic decât comunismul. Asta nu face comunismul bun.

    Cu toate astea, confuzia în privința aceasta otrăvește politica americană și din alte țări de câteva generații.

    Parte din problemă este psihologică. Există o tendință naturală de a crede că atunci când oamenii, sau mișcările, se urăsc reciproc, trebuie să fie așa pentru că sunt radical diferite. Această presupoziție pierde din vedere faptul că multe – într-adevăr, cele mai multe – dintre marile conflicte și ostilități din istoria omenirii derivă din ceea ce Sigmund Freud a numit „narcisismul micilor diferențe”.

    Cele mai multe ostilități tribale se manifestă între grupuri asemănătoare. Războaiele religioase europene au fost între popoare care adesea împărtășeau aceeași limbă și cultură dar pe care le despărțeau modul în care practicau credința creștină. Împărțirea suniți-șiiți din lumea musulmană este sursa unei mari animozități dintre popoare foarte asemănătoare.

    Tinerii comuniști și fasciști care luptau pentru putere în Germania anilor 1920 avea mult mai multe în comun unii cu alții decât aveau în comun cu liberali decenți sau cu conservatorii, așa cum înțelegem acești termeni azi.

    A doua problemă nu era confuzia nevinovată, ci propaganda sinistră. Pe măsură ce Hitler își consolida puterea și a scos efectiv în afara legii Partidul Comunist German, Internaționala Comunistă a abandonat ideea că grupurile socialiste și progresiste care erau neloiale Moscovei ar fi fost „fasciste” și, în schimb, a încurajat comuniștii de peste tot să construiască „fronturi populare” împotriva inamicului comun reprezentat de nazism.

    Aceste alianțe de conjunctură au fost  o mare victorie a propagandei pro-comuniste în toată lumea pentru că susțineau mitul conform căruia comuniștii erau doar membri ai unei coaliții de stânga în lupta împotriva lui Hitler, a bigotismului, fascismului etc.

    Asta a ocultat faptul că de fiecare dată când comuniștii au avut șansa de a prelua puterea, au facut-o. Adesea, oamenii pe care îi ucideau, încarcerau sau exilau erau foștii lor aliați. S-a întâmplat în Europa de Est, Cuba și în alte locuri în care comuniștii au avut succes.

    Aceste lucruri sunt relevante astăzi din cauza controversei deprimant de prostești în privința echivalării „antifa” – radicalii de stânga antifasciști – cu gloata de neonaziști și suprematiști albi care au descins recent la Charlottesville, Virginia (SUA).

    […]

    Unul dintre puținele lucruri bune la cei din alt-right este că liderii lor sunt onești în privința faptului că nu vor să aibă nimic în comun cu conservatorismul american tradițional. La fel ca naziștii, ei vor să înlocuiască dreapta tradițională cu lăturile lor rasiale.

    Gloata antifa are o agendă foarte asemănătoare în privința liberalismului american. Acești zănateci și huligani se opun libertății de exprimare, glorifică violența, disprețuiesc părerile diferite și sunt foarte puțin interesați de orice altceva din tradiția politică americană. Dar mulți liberali (stânga, în sensul american al cuvântului n.m.), mai ales în media, sunt victime ale aceleiași confuzii care a derutat o atât de mare parte a liberalismului american în secolul 20. Din cauza că antifa are, brusc, ca inamici pe cei din (alt)-right, trebuie să fie de partea bună.

    Nu sunt. Iar acesta este motivul pentru care dezbaterea e atât de stupid de toxică. Bine, antifa nu e la fel de rea precum KKK. Cui îi pasă? De când să fii mai rău decât KKK este o mare realizare morală?

    În aceste timpuri tribale, este puternic impulsul de a sprijini pe oricine îți împărtășește dușmanii. Dar e vorba de un reflex care nu duce nicăieri. Aici e America. Ești liber să îi denunți pe cei cu mentalități totalitare, oricunde îi găsești – chiar dacă îi urăsc pe cei care trebuie.

    Jonah Goldberg, National Review. Articolul a fost publicat și de New York Post


    Despre Jonah Goldberg citiți și Fascismul liberal – cartea lui Jonah Goldberg tradusă în româneşte.
    Despre „antifa”, citiți și acest articol scris de Martin S. Martin.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.