Legea lui Dragnea („a anti-defăimării sociale”) nu-și are pur și simplu locul

Print Friendly, PDF & Email

Adoptarea unui astfel de act normativ, chiar amendat de deputați față de forma promovată de PSD și cizelată de Senatul României, poate conduce la grave încălcări ale libertății de exprimare.

Jurisprudența constantă a CEDO arată că libertatea de exprimare nu protejează doar opinii care sunt primite favorabil ori cu indiferență, ci și opinii care pot ofensa, șoca ori deranja.

Există deja legislație în acest sens în Codul Civil și Codul Penal.

Există chiar o institutie responsabilă cu protejarea demnității umane – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), chiar dacă experiența acesteia e nefericită – ca să amintim doar verdictul dat – „discriminare!” – într-o chestiune ridicolă privind presupusa discriminare între deținătorii de cartele pre-pay și abonați (pe motiv că autoritățile îi pot depista ușor pe cei din urmă, în timp ce deținătorii de cartele vorbesc ce vor la telefon la adăpostul anonimatului).

În domeniul audiovizual, Consiliul Național al Audiovizuaului (CNA) are atribuții importante în acest sens. Și tocmai parlamentarii care propun astăzi o lege cu grave repercusiuni asupra libertății de exprimare au asistat și asistă nepăsători și complici la falimentul instituției de care sunt responsabili. Și propun o alta – Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, desprinsă parcă din scrierile lui Orwell, dar și din experiența practică a Arabiei Saudite cu al său Minister al Promovării Virtuții și Combaterii Viciului.

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir
Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

3 gânduri despre “Legea lui Dragnea („a anti-defăimării sociale”) nu-și are pur și simplu locul

  1. Eu zic ca o astfel de lege isi are locul in regulamentul de comportare la scoala, nu ca Act al Parlamentului Romaniei.

    Vad utilitatea interzicerii „defaimarii sociale” in mediu scolar, ca nu vrei sa se incaiere elevii pe tampenii „el a zis aia”, „ba aia”.

    Pentru asta merita sacrificata si libertatea de cuvant.

    Dar atat.

  2. D-l Stefan, un video bun cu Judge Jeanin Pirro despre libertatea de exprimare.
    https://www.youtube.com/watch?v=Lf7WkXe_hMc
    Cand se pune in practica cenzura, atunci se vede live cat de bolnava e o societate. Poate d-voastra va place dictatura si mentalitatea statului politienesc, dar nu toti au suflet de sclav, unii au inteles ca fara libertate, societatea devine un balamuc mare, o camasa de forta in care oamenii nu pot sa produca, si sa existe normal. Progres, bunastare, o viata decenta nu se pot desfasura unde oamenii nu sunt liberi.
    Avem dreptul sa ne simtim ofensati si daca ne maturizam, invatam sa nu luam personal critica constructive.

  3. Un video cu speech-ul judecatoarei Jeanine Pirro despre libertatea de exprimare:
    https://www.youtube.com/watch?v=Lf7WkXe_hMc
    Poate ca d-voastra d-le Stefan credeti ca impunand cenzura, problemele se rezolva. Este posibil ca unii spun lucruri nepotrivite si neadevarate, dar din pacate cenzura inseamna sa nu se poata spune o multime de lucruri veridice! Pe vremea lui Ceausescu ar fi trebuit spus ca este dictatura, dar era cenzurat, trebuia spus ca este mizerie si saracie, dar ne era frica, trebuia spus ca unii dizidenti sunt internati la spitale de psihiatrie, dar nu era voie, aveam cea mai mare rata a mortalitatii infantile, dar era secret pentru ca cenzura functiona. Iar acum, dupa 25 de ani, avem indivizi progresisti care vor ca toti sa ne miscam retrograd in devianta lume a autoritarismului?
    D-l Stefan avem dreptul sa ne exprimam liber, este un drept natural, asa cum avem dreptul sa inspiram aer, si avem si dreptul sa fim ofensati. Macar unii s-ar putea maturiza in loc sa se comporte narcissistic!
    Cat despre societate, nici una nu a devenit prospera care sa nu fi avut libertate. Ca sa creezi si pt ca o societate sa functioneze normal, este nevoie de adevar, iar adevarul poate fi incomod! Sigur ca Ponta se simte incomod cand i se spune ca este plagiator, sau altul ca este corupt sau caz psihiatric. Dar numai asa putem sa discernem si alege ce este bun pentru intreaga societate.
    In Europa Muzulmanii se simt ofensati cand se afla cu chiu cu vai, ca violeaza in masa minore albe, iar stanga psihiatrica si ea contribuie la ascunderea faptelor si ameninta cu litigii impotriva defaimarii. Nu se poate vorbi despre “No Go zones” pt ca unii se simt ofensati si atunci intrebarea legitima este: legea impotriva defaimarii pe cine apara?

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.