Pensionarii României rup tăcerea! Educație sexuală, ACUM!

    22

    Asociatia pentru Drepturile Pensionarilor din România (ADPR) împreună cu alte 59 de oengeuri rup tăcerea! Pensionarii își revendică Dreptul de A Ști! și s-au alăturat mai tinerilor lor colegi oengiști de pe baricadele #unitisalvam, în campania „Educație sexuală în școli, ACUM!”

    Educația sexuală trebuie introdusă în curriculumul național obligatoriu, susține Asociația pentru drepturile Pensionarilor împreună cu celelalte oengeuri, într-un comunicat intitulat „Apel de urgență pentru educație sexuală în școli” adresat Ministerului Educației.

    Pensionarii, nerăbdători și hotărâți, avertizează că „traim intr-o societate în care se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate” și nu vor precupeți niciun efort în recuperarea terenul pierdut într-o viață de om. Doresc să se pună la curent cu cele mai noi informații în materie de gay-sex, sex changetransgender, gender fluid, swinging și alte neologisme specifice.

    De asemenea, sunt dispuși să contribuie la o mai buna informare a elevilor, împărtășind din amintirile lor din tinerețe.  

    Membrii Asociației de pensionari, deși în vârstă, sunt încă tineri sufletește și își cer cu ardoare dreptul la Formare Continuă și Îmbătrânire Activă!

    (Citiți apelul)

    Evident, nu cred că toți pensionarii din România sunt reprezentați de această asociație.

    Print Friendly, PDF & Email

    22 COMENTARII

    1. Adevarul este ca sunt singurii care au o motivatie serioasa sa se grabeasca: poate maine, pentru cativa dintre astia, nu va mai exista.
      Se duc, cu strangerea de inima, ca nu si-au desavarsit educatia.
      Vorba vine desavarsi, de fapt este unul dintre putinele lucruri pe care le-ar asimila.
      Sau poate ca nu.

    2. Lista celor 60 de onguri care semneaza apelul ar putea fi intitulata si „Societatea civila” contra Societatii.
      E clara mentalitatea leninist-gramscista a acestor puțini dar iluminați – românii sunt toți niște proști, las-că facem noi onguri pe bandă, ca pe vremea lui iliescu-CPUN, și le răsturnăm lumea și civilizația fără ca ei să se prindă. Scoatem religia din școli, băgăm în schimb cursuri de sexualizare/pervertire profundă și precoce, și iese o revoluție culturală cum nu visa nici Mao – copiii viitorului nu numai că nu o să mai știe religie și cultură, nici de unde vine codul moral al Civilizației. Ei n-o să mai știe ce e aia bărbat/femeie, tată/mamă, vor trăi într-o lume de transsexuali, care se va confrunta cu o lume de fanatici musulmani tăietori de capete.
      Sau poate ca nu (vorba lui Toiu).
      Poate ca nu va fi asa.
      Poate ca nu suntem chiar atat de prosti cat ne cred ei.

    3. Din ciclul „Educație sexuală la tot cartierul”.

      SEMNALAM UN EVENIMENT ISTORIC…
      _______________
      „I’m a pedophile, but not a monster
      I’m attracted to children but unwilling to act on it. Before judging me harshly, would you be willing to listen?

      Todd Nickerson

      Topics: Life stories, Pedophilia, Sexual Perversion, molestation, Non-offending pedophiles, Virtuous Pedophiles, aol_on, Life News”
      ________________

      Acum, ca homosexualitatea a intrat in normalitate, se poate trece la etapa urmatoare: lupta pentru casatoria intre barbati si baieti. Tonul la cintec a fost dat pe salon.com (Salon is a liberal, progressive news website) Monday, Sep 21, 2015 01:35 PM EST. O data de tinut minte. Cititi, daca aveti nervi de otel:

      http://www.salon.com/2015/09/21/im_a_pedophile_but_not_a_monster/

      De citi ani de propaganda credeti ca va fi nevoie pina la legalizarea casatoriilor intre barbati si baieti de 7-8 ani?

    4. Foarte bine ca tratati acesta tema! Insa aveti grija, a aparut ceva extrem de grav, mult mai grav ca sexualitatea in scoli: proiectul lui Dragnea privind defaimarea sociala, adica jigodia vrea ca orice homosexual/minoritar/politician, etc. sa poata sa dea pe oricine in judecata pentru cele mai imaginare motive de ”discriminare” sau ”insulta”. Plus amenda de 60.000 lei noi (sase sute de milioane de lei vechi). Scrieti urgent un articol pe aceasta tema, ca lumea sa stie, ca e de rau!

    5. deci „societatea” asta civila sunt diversi antreprenori de rente, care-si fac societati ca sa stoarca fonduri – de pilda Soros. esti bun, faci galagie, stii pe ce proiecte se dau banii – super, te califici, tine grantul, fa un an promovare pe tema x,y,z. Daca esti bun, mai bagam 100 000 $ din cei 18 miliarde turnati de batranul speculant soros.

    6. Hristos a înviat! Citind doar titlul despre necesitatea educaţiei sexuale şi fără să ştiu ce conţine programa, aş fi de acord. La fel cum orele de religie prost întocmite, cu note date pe închinări, sunt stupide chiar şi pentru un credincios. Părerea mea e că această campanie progresistă ar putea fi văzută ca o oportunitate pentru a propune o programă de educaţie sexuală în acord cu valorile reale ale responsabilităţii, sănătăţii, moralităţii, care mai ales acum în epoca internetului când „cuvintele” şi „imaginile” sunt atât de accesibile trezind curiozitatea dar lipseşte „un motor de selectare”, chiar este necesară. În loc să respingeţi în bloc tot ce vine de la stânga, situaţie care nu face decât să amplifice demersurile acesteia, aţi putea sesiza ceva chiar şi infinitezimal pozitiv pe baza căruia să puteţi colabora realizând ceea ce vă doriţi. Dacă aţi vedea că spiritul progresist, revoluţionar, e tot atât de firesc ca şi cel conservator şi poate fi tot atât de benefic într-o anumită proporţie, bine canalizat, cred că abia atunci aţi putea pune ca prezentare pe site „Lumea aşa cum este”.

      Vă mulţumesc aici pentru articolul dnei Cernea despre mutarea ambasadei României la Ierusalim, inclusiv comentariile despre relaţia Polonia-Israel şi vă doresc numai bine în continuare.

    7. Nadina Pascariu

      Adevărat a înviat.

      Mulțumim pentru aprecieri.

      Din păcate însă, nu putem subscrie la argumente ca acesta:

      aţi putea sesiza ceva chiar şi infinitezimal pozitiv pe baza căruia să puteţi colabora realizând ceea ce vă doriţi.

      Dacă îl întrebați pe deputatul USR Adi Dohotaru, vă poate spune că și într-un coș de gunoi există ceva bun de mâncat, chiar gustos. Și nu doar infinitezimal.

      https://www.hotnews.ro/stiri-politic-21771496-deputatul-usr-cunoscut-pentru-mancat-dintr-cos-gunoi-vrea-interzicerea-pungilor-plastic.htm

      În realitatea pământească, răul nu se prezintă de obicei în stare pură – deși uneori, de ex în sec XX, în mai multe locuri de pe Terra, lucrurile s-au cam apropiat de iad, uneori până la confuzie. Dar cel mai adesea, răul ne este prezentat în amestec, are și puțin bine în el, măcar aparent, altfel nu am cădea atât de ușor în ispită.

      Însă posibilitatea găsirii unei mici proporții de bine într-o prostie/ticăloșie nu este suficientă pentru a face acceptabilă colaborarea cu respectiva prostie/ticăloșie, cu atât mai puțin justifică speranța de a se realiza ceva printr-o astfel de colaborare.

      La lecțiile de educație comunistă de pe vremuri, școlarii nu erau învățați numai să-și toarne părinții, ca Pavlik Morozov, ci, poate, uneori, li se spunea și să se spele, ca să nu se umple de ploșnițe și boli.
      Chiar și Lenin, printre toate drăcoveniile pe care le-a propovăduit, a mai zis și „învățați, învățați, învățați”, ceea ce, în principiu, putea fi o idee bună (desigur, depinde de ce anume se învață).

      Asta nu înseamnă că dacă vine acum stânga cu propunerea să reintroducem lecțiile de educație comunistă și de leninism în școli, ar merita să stăm de vorbă și să colaborăm la proiect, sperând că astfel vom obține ceea ce dorim (adică să creștem cetățeni normali în școlile României) pe baza dozei homeopatice de „ceva pozitiv” din ideile susmenționate.

      Realitatea, lumea așa cum este, arată așa și nu altfel: peste tot unde s-a introdus în școli educația sexuală, s-au înmulțit bolile cu transmitere sexuală și cazurile de sarcină în rândul minorelor, plus cazurile de viol și alte infracțiuni cu caracter sexual; și toate s-au manifestat la vârste mult mai fragede decât se întâmplau astfel de lucruri în vremurile când lumea nu progresase chiar atât.

      https://rsvpamerica.org/media/documents/protecting_women_and_children/Crafting%20'Gay'%20Children_Judith%20A.%20Reisman_May%202000_The%20Institute%20for%20Media%20Education.pdf
      https://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1456789/Teen-pregnancies-increase-after-sex-education-classes.html
      https://www.usatoday.com/story/news/2015/10/06/sex-education-zimmerman-book/73453030/

      Aș spune că asta confirmă o regulă generală a acțiunii stângii – cam orice rău pe care îl „combate” ea, prin metodele sale specifice, crește ca niciodată înainte: legalizarea drogurilor crește nr. de toxicomani, interzicerea portului de armă crește numărul crimelor violente, (întrucât îi afectează numai pe cetățenii cinstiți, nu și pe bandiți), dezarmarea (Occidentului) și destinderea nu au dus la pace, ci la extinderea Imperiului Răului pe mai mult de jumătate de planetă și la prelungirea domniei ciumei roșii la peste o jumătate de secol (în cazul Rusiei, un secol întreg), etc etc.

      Dacă aţi vedea că spiritul progresist, revoluţionar, e tot atât de firesc ca şi cel conservator şi poate fi tot atât de benefic într-o anumită proporţie, bine canalizat, cred că abia atunci aţi putea pune ca prezentare pe site „Lumea aşa cum este”.

      Păi, cum să vedem, dacă lumea nu este așa.

      Spiritul progresist, revoluționar, nu este firesc. Dacă era firesc, trebuia să fie universal – cum este fenomenul religios, de exemplu, fenomen pe care îl găsim peste tot și în orice epocă, în toată istoria omenirii și în toată geografia locuită de oameni. Spiritul progresist, revoluționar, este un fenomen apărut exclusiv în cadrul Civilizației Occidentale, nu este propriu niciunei alte culturi/civilizații. Și nici în cadrul Civilizației Occidentale nu a apărut decât relativ târziu în istoria acesteia.

      Citiți mai pe larg despre asta la Eric Voegelin, în The New Science of Politics, de exemplu.

      Ideea că timpul are un sens, că merge spre un scop, că acel scop aparține lumii acesteia, e o nebunie destul de recentă, ivită într-un spațiu geografic și cultural determinat (chiar dacă ulterior a fost grefată și în altele, prin subversiune sau ocupație militară directă).

      Așa cum spunea Olavo de Carvalho, atât timp cât piesa nu s-a terminat, cât încă nu cunoaștem deznodământul, e imposibil să spui dacă un moment anume al ei, un aspect al istoriei omenirii, merge în sensul „progresului” sau împotriva lui.
      https://www.youtube.com/watch?v=hjXjYv5JIv8
      E oare nazismul un progres față de epoca bronzului? Tehnic și economic, poate, dacă ăsta o fi criteriul.
      Sf. Maximilian Maria Kolbe, preot catolic polonez omorât la Auschwitz, spunea însă că: „Adevăratul progres este spiritual, sau nu există deloc”.

      Tot Olavo de Carvalho explică de ce mentalitatea revoluționară are caracter patologic, nefiind altceva decât o formă clinică a delirului de interpretare.
      https://www.youtube.com/playlist?list=PLMy-mz_8wNfGngtmAD4Ztm5BHWD4Y9T2g

      Pe scurt, ideea e asta: oamenii normali, sănătoși la cap, își iau certitudinile din experiență. Adică, din trecut, care nu se mai poate schimba. Pe baza experienței, își ordonează prezentul și plănuiesc viitorul.
      Revoluționarii progresiști și le iau dintr-un proiect de viitor utopic, plăsmuit de niște psihopați, viitor a cărui descriere e incertă, diferă în funcție de secta ideologică respectivă, dar și de meandrele dialectice ale politicii partidului, care, izbindu-se de realitate, mai e nevoit uneori să facă și cotituri. Dar în numele acestei utopii, oricât ar fi ea de vagă și de delirantă, indivizii în chestiune își permit să comită orice ticăloșie, orice manipulare, orice atrocitate. Inclusiv să reformuleze tot mereu trecutul, adică lectura istoriei, cf. necesităților de moment ale luptei revoluționare.

      Citându-l pe Andrew Lobaczewski, Olavo de Carvalho arată că elitele stângiste sunt formate din sociopați, iar masele de militanți, din isterici.
      http://www.olavodecarvalho.org/psicopatia-e-histeria/

      Nu, spiritul progresist, revoluționar, nu poate fi „tot atât de benefic” precum cel conservator.

      Nu e benefic deloc. Pentru că nu face nimic altceva decât să conteste, să distrugă sau să paraziteze, nu creează niciodată nimic.
      Spuneam mai sus că a apărut în cadrul Civilizației Occidentale – dar nu ca o parte normală și legitimă a acesteia, ci ca o formațiune tumorală, direcționată împotriva realității existente, în speranța (nebunească, gnostică) de a obține raiul, perfecțiunea, mântuirea – aici, pe pământ, imediat ce „lumea veche” va fi fost nimicită.
      Cum pot fi „realizările” Revoluției Franceze, cele ale Uniunii Sovietice, sau cele ale celui de-al Treilea Reich German considerate benefice?
      E oare cazul să căutăm în ele o fracțiune infinitezimală de ceva pozitiv, care să ne îndreptățească să uităm de toate atrocitățile și devastarea pe care le-au produs? Și dacă o fi existând ceva pozitiv, ce nouă, redacției ILD, ne scapă, în aceste mișcări revoluționare, oare acel ceva pozitiv nu putea fi găsit oricum, și în afara lor? Avea oare omenirea nevoie de ghilotină, ca să descopere libertatea, fraternitatea, egalitatea? Trebuia să existe Gulag-ul și Auschwitz-ul, ca să avem știință și tehnică, submarine și cosmonauți?

      Nu, stânga și dreapta nu sunt două opțiuni egal îndreptățite, nu stăm la mijloc să facem media între nebunie și normalitate, sau să negociem cooperarea dintre acestea.

      Revenind la educația sexuală, vă asigur, ca medic, de faptul că cea mai sănătoasă și mai igienică abordare a temei este cea conformă cu morala iudeo-creștină, având la bază Decalogul.

      Și, deoarece nu este de așteptat ca, printr-o colaborare cu stânga (pe baza conținutului infinitezimal de idei bune, pe care, teoretic, ea le-ar putea cuprinde, numai să aibă cineva răbdare să le caute, sau să aștepte un secol până se va dovedi că nu era nimic bun până la urmă, dar ups!, civilizația s-a făcut praf în cursul experimentului) să ajungem să predăm în școli decența, autocontrolul, puritatea, abstinența, castitatea, apoi dăruirea de sine, fidelitatea în dragoste, până la moarte, a cuplului căsătorit, toate acestea la disciplina numită „educație sexuală”, cel mai sigur este ca aceste lucruri să fie predate tinerilor de către proprii lor părinți.

      Altfel, cel mai probabil e că o să avem și noi situația din țările acelea avansate (în mlaștina marxismului cultural) în care copiii sunt confruntați cu cele mai vulgare forme de pornografie la școală, sub pretextul educației sexuale, cu ilustrațiile cele mai șocante și mânuind materiale didactice reprezentând mulaje ale organelor sexuale, și sunt îndemnați să facă experimente, ca vadă dacă sunt L sau G sau B sau T sau Q, cu spirit progresist, revoluționar, fără a se lăsa influențați de prejudecățile trecutului privind împărțirea omenirii în „bărbați” și „femei”.

      Între aceste două abordări, nu văd care ar putea fi colaborarea, cum să stabilim linia de mijloc. Nu văd cum ar putea negocia părinții cu oengiștii dedicați progresului sexual revoluționar al copiilor acelor părinți, cum ar putea ei toți ajunge la o programă comună, în care să se predea atât normalitatea acceptată de milenii a legilor firii, cât și ultimele noutăți în materie de sexualitate alternativă, cum s-ar putea împăca moralitatea bazată pe Biblie cu „etica” bazată pe ideologia queer/gender a lui Judith Butler, cum ar putea un tânăr să-și păstreze puritatea dar și să încerce live diferite variante, în căutarea orientării sexuale celei mai potrivite, cum ar putea societatea să supraviețuiască și să reziste în fața greutăților și agresiunilor viitoare (da, poate crize, poate cataclisme, poate războaie, invazii, rusești, islamice, chinezești, Doamne ferește, nimic nu e exclus) dacă viitorii săi cetățeni nu vor avea în cap, încă de mici, nimic altceva decât sex, sex, sex, în toate felurile imaginabile.

      De altfel, însăși ideea că Statul știe mai bine decât părinții, că Statul decide ce și cum învață copiii, și nu părinții sunt educatorii prioritari, este în sine stângistă și revoluționară. Dacă acceptăm să discutăm pe programă, dar nu ne e clar care trebuie să fie raportul dintre părinți și Stat în educația copiilor, atunci, practic, ne situăm cu totul pe terenul stângii, acceptăm termenii dictați de o minoritate care se crede iluminată și îndreptățită să formeze copiii altora după chipul și asemănarea ei.

    8. Doamnă Anca Cernea,

      Ca de obicei, o delectare să vă citesc. Cu așa comentarii, trec mai ușor peste faptul că articolele dvs. pe ILD se succed la intervale destul de lungi 🙂

      Încerc puțin să empatizez cu d-na Nadina Pascariu și să-i înțeleg logica din fragmentul de la care ați pornit. Cred că ideea la care s-a referit dânsa e una aplicabilă în lumea politicii, unde faci compromisuri punctuale cu „opoziția” pentru a promova, tot punctual, un principiu sau o idee pentru care militezi demult. Data viitoare, cu un alt compromis, împingi o altă idee, mai apoi poate vei fi destul de puternic ca să nu mai ai nevoie de opoziție etc.

      Poate că logica de mai sus e corectă în lumea oamenilor politici, care preferă să realizeze ceva din ce și-au propus decât să nu realizeze nimic (mă refer, desigur, la oameni politici responsabili și cât de cât onești). În lumea ideilor și principiilor, în care cred că activăm și noi (de vreme ce nu suntem oameni politici, nu ?), cred că ne permitem luxul de a nu avea nevoie de aceste compromisuri. Nu am nevoie de compromis cu stânga ca să admitem amândoi că o anumită idee comună e bună (să zicem, ideea că e bine să ne spălăm pe mâini înainte de masă). Setul meu de idei e maximal, îl împing în față și îl pun sub nasul unui politician care e dispus să defileze cu ele și să mă reprezinte (ceea ce, din păcate, la noi nu găsim). Apoi, într-adevăr, acel politician e de presupus că va fi nevoit să facă unele compromisuri cu „revoluționarii”, câtă vreme nu vor fi existând suficienți conservatori care să împingă pe scenă un număr suficient de politicieni conservatori. Dar eu – eu de ce să fac compromisuri în susținerea și discutarea ideilor mele ?

    9. Vă mulţumesc pentru răspuns.
      Vă răspund şi eu, pe scurt.
      Civilizaţia occidentală are merite speciale dar are şi probleme aparte – oare nu-i normal? Au apărut întâmplător ideologiile totalitare? Vă recomand de asemenea o lectură, operele lui Jung, care pune în legătură demersul Bisericii creştine de a renunţa treptat la a conferi vreo realitate Răului cu localizarea acestei forţe în om. Şi Steinhardt dacă-mi amintesc bine spunea că nu e bine să nu crezi în realitatea diavolului. Nu pot spune că am asimilat această idee (e similară cu cea a negării propriei umbre şi a proiecţiei sale în exterior) dar mi se pare evident că evoluţia istorică nu e întâmplătoare şi că aici e de găsit o diferenţă importantă faţă de religiile orientale.
      Referitor la spiritul progresist care nu ar fi firesc-universal, dar e totuşi firesc acolo unde funcţia raţionalităţii se dezvoltă exacerbat, se poate vorbi şi despre psihopatologie, desigur. Dar mă bucur că amintiţi de „progresul spiritual” pentru că eu la acesta m-am referit ca fiind o tendinţă „progresistă” naturală ca a oricărui organism viu care se află în evoluţie, în creştere, trecând prin etape care chiar dacă nu le neagă pe cele anterioare, le înlocuiesc. Când zic „revoluţionar” nu mă refer la tăiere de capete şi pumni ridicaţi, ci la acel spirit care se manifestă cel puţin în ştiinţă, care schimbă modul de a percepe lumea – şi nu doar pe cea fizică, ci şi pe cea psihică, conform exemplului amintit (Jung, Freud), prin diferite teorii, acumulări, descoperiri. Dacă nu e firesc decât într-o parte a lumii, nu cred că îl face mai puţin legitim decât anumite religii care sunt peste tot (dar dintre care una este islamul!), având în vedere că nu se pot judeca harurile cantitativ („puţin aleşi”, „un popor ales”…).
      Şi îndepărtându-mă de toate aceste teorii, de lumea ideilor, că nu pentru asta am comentat, eu am prieteni care se află într-o fază mai mult sau mai puţin progresistă şi care nu sunt nici ticăloşi, nici idioţi şi de aceea cred în posibilitatea dialogului. Nu am propus un dialog cu Mao. Din păcate şi ei au această înverşunare de a nu accesa site-ul vostru. Un semn de prietenie venind dintr-o direcţie ar fi o schimbare. Aşa cum criticarea şi fascinaţia răului sporeşte răul, a observa ceea ce e bun sporeşte binele. (Şi sigur că sunt amestecate, dar asta cred că eu trebuie să vă amintesc.)
      Înţeleg că în acest caz respingeţi total o posibilă oră de educaţie sexuală deşi e chiar probabilă. Nu ştiu în ce grad credeţi că părinţii elevilor stăpânesc Decalogul. Mi se pare cel puţin la fel de utopic. Poate o oră de educaţie religioasă bine făcută ar fi un fel de antidot – dar nu mai înţeleg dacă aceasta e valabilă într-o programă de stat. Sper că oameni ca Florian Colceag să realizeze o schimbare esenţială în acest sistem de învăţământ care nu doar în orele acestea asta s-ar implica total nepotrivit.
      O seară plăcută, Nadina

    10. Salut Nadina Pascariu. Intervin putin (sper ca e ok). Multumesc pentru mesajul dumneavoastra. Ma voi referi putin la subiectul „ora de educatie sexuala”. In principiu, eu nu sunt impotriva educatiei sexuale a tinerilor, in cadrul scolii. Mi se pare firesc, pentru tineri care intra in pubertate, sau putin mai tarziu (sa zicem pentru tineri la varsta de 14-16 ani), sa primeasca o eduatie in acest sens.
      Am doua observatii.

      1. Termenul de „educatie sexuala” este prea ingust si abuziv. Eu i-as spune „educatie sentimentala si fiziologia barbatului si femeii”.

      2. Continutul unei astfel de materii de studiu nu ar fi in primul rand axat pe sex, ci pe explorarea si intelegerea insusirilor (nu numai fizice, dar mai ales psihologice si comportamentale) care fac un barbat si fac o femeie. As vorbi si despre complementaritatea acestor insusiri. As insista si pe o latura practica, a modului de adresare (inclusiv reguli de politete elementare), a respectului fata de o fata sau un baiat. Partea fiziologica si de igiena ar fi bineinteles inclusa, dar nu in sensul depravarii si al satisfactiei animalice, nu in sensul prezentarii unui meniu larg de fetisuri si perversiuni.

      Scopul unei astfel de educatii nu ar fi animalizarea tinarului, ci pregatirea lui pentru o viata responsabila in doi – inclusiv pregatirea lui sau ei pentru casatorie.

      Daca prietenii dumneavoastra vad in asa ceva numai sex, perversiuni si dependenta de instincte, atunci nu au decat sa isi educe copiii lor in acest fel. Nu ii opreste nimeni. Dar se descalifica de la o discutie despre educatia tinerilor la scoala publica. Scoala publica este publica deoarece serveste un scop superior, de formare si cultivare in beneficiul chemarii inalte a persoanei si in beneficiul general al societatii.

    11. In final, doua intrebari. Dumneavoastra ati fi de acord cu genul de „educatie sentimentala si fiziologia barbatului si femeii” schitat mai sus? Ar fi vreunul din prietenii dumneavoastra (dintre cei care se sfiesc sa poarte un dialog cu ILD)?

      Eu unul nu sunt atat de sfios; daca un prieten al dumneavoastra doreste sa poarte un dialog cu mine, Anca, sau altcineva de la ILD, e binevenit.

    12. Florin C.

      De acord cu Dumneavoastră.

      Îmi amintesc de astfel de discuții pe care le aveam la PNȚ, în anii 90.
      Erau acolo oameni (nu mulți) care ziceau că ei sunt pentru învățarea religiei în școli, dar nu e bine să punem asta în program, pt că vor fi cetățeni care au altă părere. La fel vorbeau și pe alte teme – de exemplu, restituirea caselor și terenurilor, sau pct. 8 de la Timișoara – ei ziceau că sunt pentru, dar nu e bine să zicem asta în gura mare, că o să îndepărtăm electoratul.
      Nu discut acum intențiile sau discernământul acelor oameni, sau dacă spuneau acestea pentru că i-a pus cineva, sau pentru că ei chiar vedeau lucrurile așa în mod sincer.
      Prezint doar atitudinea.
      Încă din program, din teorie, ca să zicem așa, încă înainte de a ne arunca în lupta politică, ei insistau că e bine să avem deja făcute toate compromisurile posibile.
      Și iată, istoria a dovedit unde duce obsesia pentru dialog, bună-înțelegere și colaborare constructivă cu cefele groase din vechiul sistem. Deși majoritatea național-țărăniștilor ar fi preferat o abordare mai radicală, totuși s-au promovat lideri pe varianta compromisurilor. Ciorbea a fost pus primar și apoi prim-ministru, iar Emil Constantinescu – Președinte, ca să se plângă mai târziu că l-a învins securitatea. Iar PNȚCD a devenit plancton politic.

      Dacă „dreapta” se ferește să aibă o expresie politică diferită de a stângii, căutând consensul cu orice preț, ce sens mai are să facă politică?

      Mai adaug aici o constatare. E vorba de un fapt pe care l-am mai descris și l-am deplâns de multe ori pe ILD. Pe scurt spus, poporul se declară creștin, patriot și prooccidental – opțiuni care permit să-l considerăm conservator. Elitele ori provin direct din comunism, mă refer la ciuma roșie, PSD, cu toți penalii, antenele, etc, ori se cred prooccidentale, dar de fapt, ceea ce admiră și imită ele este stânga occidentală, care profesează marxismul cultural.
      Elitele din categoria PSD invocă patriotismul și creștinismul mințind cu nerușinare și pângărindu-le (pentru că, deși nu au respect pentru societate, știu că societatea e conservatoare și se folosesc de asta). Elitele din categorie UE combat patriotismul și creștinismul, considerând că aceste chestii retrograde ne fac nevrednici de Bruxelles (știu că societatea e conservatoare, o disprețuiesc pentru asta, și încearcă să o transforme – și pentru că nu reușesc, cel puțin deocamdată, se plâng mereu că poporul e prost).
      Există la noi un marele clivaj între aspirațiile poporului (cel puțin așa cum sunt descrise de sondaje) și atitudinea elitelor.

      Normal ar fi ca elitele să slujească societății. Dacă părinții preferă ca la școală să se predea religie, nu lecții de promiscuitate pentru minori sub titlul de „educație sexuală”, așa trebuie să se facă, indiferent ce cred elitele de stânga, fie ele penal-pesediste sau progresist-europeniste.

      Nu operăm într-o lume virtuală, în care avem două echipe, dreapta și stânga, amândouă la fel de firești, amândouă la fel de benefice.
      Soluția cea bună nu e neapărat la mijloc, și nu presupune neapărat colaborarea sau negocierea dintre aceste două entități.
      Realitatea e asta. Stânga și dreapta în materie de educație nu au aceeași legitimitate morală. Și nici nu au în spate aceeași susținere din partea societății – cel puțin în România, în prezent.
      Adică unde discutăm noi acum.
      Organizarea educației trebuie să țină cont de ce vrea societatea, de ce vor părinții români reali pentru copiii lor. Oengiștii progresiști care vor să educe sexual pe copiii românilor conservatori nici măcar nu au de ce să fie întrebați.
      Nu au ce căuta la masă, iar discuția cu ei nu își are rostul. A-i pune pe picior de egalitate pe oengiști cu părinții elevilor și a pretinde ca soluția adoptată să fie jumi-juma, e o aberație.

    13. Revin iute, cu o sinteza. In scoala, nu sexul are nevoie de educatie, ci mintea si inima. Formarea unui adult responsabil porneste de la ultimele doua, nu de la brau in jos. De aceea, chiar si o educatie asa-zis sexuala trebuie sa fie in primul rand una adresata mintii si inimii.

    14. Bună ziua, vă mulţumesc pentru mesaje, domnule Emil Borcean, chiar mă bucură aceste gânduri. Şi eu m-am gândit la o posibilă altă titulatură dar nu-mi venise nimic în minte. La „desen” de exemplu, pe care am încercat să-l predau un an, la un liceu teoretic, dar am abandonat, erau diferite noi denumiri: educaţie plastică, educaţie, vizuală, educaţie artistică; dar în general lumea trata ora cu desconsiderare spunându-i ora de desen, în continuare, deşi din punctul meu de vedere şi această denumire, bine înţeleasă, e cât se poate de nobilă. Asta în privinţa felului cum te raportezi la un anume subiect, după cum îl numeşti.

      În al doilea rând, referitor la prietenii mei, eu îi consider într-o anumită măsură ignoranţi şi luaţi de val, de modă – pentru că lucrează cu ce găsesc „pe piaţă” şi nu chestionează destul aceste lucruri… şi mi-ar plăcea să aibă aceeaşi disponibilitate pentru dialog pe care mă bucur că o găsesc aici! Şi asta voiam să verific, pentru că îmi găsesc multe afinităţi cu voi, (cred că mai ales mă bucură că sunteţi prieteni ai Israelului), dacă nu sunteţi şi voi la fel de închişi, de „doctrinari”, pentru că acest fel de a fi se transmite, se accentuează reciproc. Oricum, ei nu sunt genul „axaţi pe perversiuni”, că în acest caz nici nu mi-ar mai fi prieteni, dar se opresc la acea „toleranţă” prost înţeleasă care te împiedică să mai „judeci”. Asta e impresia mea. Apoi, desigur, apare contradicţia lor că devin foarte critici şi chiar intoleranţi cu conservatorii (cu cei care nu sunt aşa de toleranţi ca ei! şi îi şi numesc extremişti)… dar în realitate mulţi oameni care se judecă aşa nu se cunosc unii pe alţii, se etichetează greşit.

      Da, sunt multe lucruri de învăţat, necesare şi benefice, de acord cu ce spuneţi, şi din păcate nu prea e pregătire pentru a răspunde curiozităţii naturale a tinerilor – iar dacă acest gol nu e umplut iată că vine şi-l umple aiurea o programă stângistă. Sau dacă n-ar fi nici asta, tot ar fi aiureala din mass media, net şi televizor… de asta spuneam, că poate a sesiza momentul şi a-l folosi în sens pozitiv încă este posibil. Nu pentru un compromis.

      Este foarte adevărat şi ce spune dna Cernea, despre pro-occidentalismul nostru care se traduce prin import de progresism, fără discernământ, şi astfel prin schimbări impuse de sus, doar pentru că sunt modele occidentale… dar despre asta vorbiţi mereu, nu ştiu ce aş mai putea să adaug acum. Decât că are o putere mai mare exemplul pozitiv decât cel negativ.

    15. Ora asta deja se ţine în multe şcoli de la noi, de câţiva ani, nu eram la curent dar am căutat acum pe internet, doar că e opţională şi nu obligatorie. Nu e axată pe LGBT ci pe fiziologia „clasică” şi pe consiliere psihologică. Cred că ar putea primi numele mai frumos sugerat de dl Borcean. Am văzut şi câteva pagini de manuale… se poate face şi din acest subiect o materie la fel de plictisitoare ca toate celelalte, nu cred că aveţi de ce să vă îngrijoraţi.

    16. Nu stiam, multumesc de informatie. Atunci exista deja ceva care eventual s-ar putea imbunatati. Si atunci, care-i graba cu sexul? (intrebare mai degraba retorica)

    17. Problema nu e doar fiziologie vs. ideologie. Nici hetero vs. LGBT, gender, etc.
      Se pot face foarte multe porcării, în mod strict hetero. Nu e nevoie să se predice din prima perversiunile mai avansate, se poate începe doar cu „combaterea prejudecăților învechite”. Atâta e suficient ca să se deformeze, chiar să se pervertească sufletele elevilor.
      Se pot face foarte multe porcării, chiar și crime foarte mari, în numele progresului și al științei.

      „Consilierea psihologică” nu e neapărat ceva bun, sau măcar științific – nici (sau, cu atât mai puțin) dacă își trage legitimitatea de la Freud și Jung.

      Reducerea sexualității umane la fiziologie și la psihologie (chiar dacă nu se intră, deocamdată, în ceea ce e pervers și patologic), e în sine un demers amoral, de inspirație ideologică, care acționează în conștiințele tinerilor împotriva învățăturii creștine – pe care, ne place sau nu, s-a construit Civilizația.
      Fiziologie și psihologie au și pisicile.
      Omului, mai ales când e în formare, la o vârstă vulnerabilă, nu ar trebui să i se închidă din start orice perspectivă spirituală și morală asupra unui lucru atât de important cum este sexualitatea.
      Vă rog să nu-mi spuneți că poate oengeurile semnatare ale apelului prezentat aici de Costin se grăbeau să-i învețe pe tineri cât de importante sunt virtuțile în viața spirituală, și că Dumnezeu ne iubește și așteaptă să-I răspundem păzind poruncile Lui, iar asta e spre binele nostru, și aici, și în veșnicie?

      Știți unde și când și cine a introdus prima dată educația sexuală în școli?
      Indiciu: era un progresist revoluționar.

      Ne luăm cu vorbe și uităm că ducem această discuție sub un articol care vorbește de apelul disperat al unor oengiști, experți într-ale sexului, care vor, de urgență, să ajungă la copiii din școli, să-i învețe ce știu ei mai bine. Repede, imediat, ACUM!!!!!
      Și, la loc de cinste, între acești oengiști, se exprimă și pensionarii.
      Cum putem pierde din vedere esența informației, artificialul, ridicolul și absurdul unui astfel de apel?

      Cine sunt oengiștii aceia? Pe cine reprezintă?
      De ce trebuie să discutăm, să negociem cu ei?
      Ce treabă au pensionarii în afacerea asta?

      Chiar nu se vede că operăm într-o lume virtuală?
      Că nu e vorba de o necesitate resimțită în mod real de societate, ci de agenda ideologică a unor grupuscule minuscule și netransparente?
      În loc de a ne pune aceste întrebări de bază, trebuie să sărim direct să negociem cu aceste grupuscule conținutul acelei ore? Și să ne îngrijorăm mai degrabă că ora ar putea fi plicticoaasă decât că ar putea trezi un interes prost orientat?

      Și, care e urgența?
      Întrebare ajutătoare:
      În lumea din jur, ne sufocă excesul de pudoare, sau excesul de obscenitate?
      Experiment ajutător: deschideți TV.
      Nu cumva mai urgent avem nevoie de decență?

      Asta se grăbesc oengiștii să predea la orele acelea? Decența?
      Care e marea disperare, că sunt prea mulți tineri în România care ajung în ziua nunții și încă mai cred în barză?
      Sau că ajung să afle, de la vârste tot mai mici, „cum se face”, și sunt îndemnați, direct sau indirect să experimenteze? Iar asta îi împinge spre a gândi și a trăi într-un fel care nu e compatibil cu credința și virtutea pe care le recomandă creștinismul, nici cu întemeierea mai târziu de familii fidele, solide, iubitoare, ca acelea ale bunicilor și părinților noștri? Și, mai ales, îi privează de șansa de a trăi o dragoste curată, împlinită apoi în căsătorie și în rolul de părinți (chestii care nu sunt mărunțișuri, ele condiționează în foarte mare măsură ceea ce caută cu disperare atâția oameni: fericirea, ca să nu mai pomenim de mântuire și de viața veșnică).
      Exemplu ajutător: caz real, am văzut recent pe net un titlu, „școlar de 13 ani și-a violat colega de clasă după ora de educație sexuală”.
      Observație: de fiecare dată când aflăm de un nou caz de minoră care a rămas însărcinată, de școlar care a violat o școlăriță, sau alte asemenea, ni se spune imediat în paragraful următor „și de aceea, este nevoie de educație sexuală!”. Atât de des apare această alăturare de comunicări, încât nici nu mai percepe toată lumea nonsensul. Păi tocmai, știrea e despre faptul că acei copiii nu duc lipsă de cunoștințe tehnice, dimpotrivă! Adică, nu de educația sexuală au ei nevoie, ci de educație morală!

      Atunci, dacă realitatea cere exact soluții inverse față de cele pe care oengiștii vor să le impună (da, nu e vorba de propunere, tonul este imperativ, de impunere, ACUM!!!), de ce nu-i trimitem să emigreze în Olanda?

      Care e problema, că noi, de la ILD, că suntem inflexibili cu oengeurile și nu vrem să negociem, sau că oengeurile pretind că ele știu mai bine și aruncă în aer experiența a 3000 ani de civilizație, viitorul societății și șansa la fericirea personală a indivizilor componenți?

      Vă propun încă un experiment. Încercați să vedeți dacă puteți intra în vorbă cu oengiștii respectivi, pe paginile lor de internet, și încercați să le propuneți lor să negocieze cu societatea, cu bisericile, cu alde ILD. Spuneți-le lor să nu fie rigizi, să-și lase agendele deoparte și să accepte să predea la orele acelea castitatea, abstinența până la căsătorie, fidelitatea.

    18. Bună seara, l-am pomenit pe Freud doar în relaţie cu Jung, ca exemplu de progres, psihologia fiind un domeniu ştiinţific. Totuşi, fiind o „ştiinţă a sufletului”, este ceva diferit faţă de celelalte ştiinţe şi eu înţeleg asta descoperindu-l pe Jung. În afara misticilor, a sfinţilor, ca adepţi ai religiei creştine ne lovim şi noi de tot felul de limitări în posibilităţile noastre de înţelegere, chiar dacă am avea în principiu tot ce ne trebuie să ştim în religie. De asemenea sunt şi mulţi care nu găsesc sprijin în lectura Bibliei sau la biserică. Pentru că în cultura noastră religia şi ştiinţa s-au disociat. O recâştigare a credinţei poate veni chiar prin ştiinţă. Sau numai aşa. (Şcoala, aşa cum e acum, nu e proiectată şi nici nu ar fi posibil, în stadiul în care ne aflăm, să insufle credinţă.)

    19. Nadina Pascariu

      Nu aș băga mâna în foc pt caracterul de știință al psihologiei. Poate că e așa, dar într-o măsură foarte limitată. Dacă ar fi atât de științăfică, nu ar fi atâtea școli care se contrazic între ele atât de radical.
      În medicina-medicină, nu ne păruim prea mult asupra criteriilor de diagnostic ale hipertensiunii arteriale, gripei sau diabetului zaharat. Sunt mereu cercetări, lucrurile se mai schimbă, unele chiar se răstoarnă, dar până la urmă se ajunge la oarece consens, pe bază de DOVEZI.
      Nu văd cum s-ar putea face asta în psihologie. Nu zic acum că psihologia e rea sau bună, evident că poate uneori și să ajute, alteori poate să ducă la dezastre. Ceea ce zic este că trebuie să-și păstreze locul ei, și nu să fie suită mai sus decât e cazul, de exemplu pentru a substitui principiile morale sau credința.

      Nu văd de ce Freud și Jung sunt exemple de „progres” și sunt extrem de rezervată față de această noțiune – nu mai repet ce am scris în alt comentariu pe acest fir, pt că nu pare săaibă rost.

      Mai spun doar că fascinația pentru vorbe ca „știință” și „progres” nu face bine nici științei și nici umanității. Toate atrocitățile celui de-al Treilea Reich German erau justificate prin știință și progres. La fel și cele ale marxism-leninismului.
      Dacă într-adevăr abordăm știința cu onestitatea cuvenită, în primul rând trebuie să avem grijă să nu o scoatem din locul ei și șă nu o transformăm în idol.
      Cine are cât de cât o legătură cu acest domeniu, dacă e om cinstit, recunoaște cu smerenie limitele științei și nu se închină la ea, nici nu vrea ca ceilalți să i se închine, pt că face știință.
      Această smerenie e benefică pentru știință, care, dacă nu se trufește, are mult mai multe șanse să se apropie de o cunoaștere serioasă a realității.

      Și sfinții și misticii se lovesc de aceleași limitări ca noi toți.
      Nu, învățătura creștină nu susține că epuizează toată cunoașterea umană, și că nu ar fi nevoie, de ex de știință, tehnică, economie, medicină, etc.
      Învățătura creștină e despre altceva. Despre ceva care nu e accesibil niciunei științe.

      Nu se pot fonda civilizații pe Jung, nici pe Freud, nici pe Marx, nici chiar pe von Mises.
      Civilizațiile sunt fondate pe religie, indiferent dacă ne place sau nu, dacă suntem sau nu credincioși, dacă găsim sprijin în lectura Bibliei sau la biserică, sau pe canapeaua psihologului, sau la coafor.

      Treaba școlii nu e neapărat să insufle credință. Treaba școlii e un pic mai jos decât asta, trebuie să comunice informații, cultură.
      În privința credinței, trebuie doar să se abțină de la a dăuna, nu e nevoie să facă ea alt job.
      E suficient să nu mintă, să nu opereze în mințile tinerilor disocieri schizoide între religie și viață. Și să transmită noțiunile de bază, informațiile,fără de care nu e posibilă o alegere reală.

      Dacă toată cultura occidentală, muzica, pictura, arhitectura, dacă toată istoria și până și limbajul sunt atât de profund întipărite de Biblie, e absurd să crești copiii fără noțiuni elementare despre ce scrie în acea Carte. Înseamnă că formezi analfabeți, oricâtă educație sexuală ai face, ca să suplinești aceste lipsuri culturale.

      A propos, știința s-a născut în societăți profund pătrunse de credință. Nu în orice societăți, ci în ivilizația Iudeo-Creștină, care are o mare încredere în posibilitatea omului de a cunoaște realitatea și de a gospodări cu înțelepciune lumea în care trăiește. Marile descoperiri științifice au fost în cele mai multe cazuri făcute de oameni profund credincioși.
      Fără Biserică nu ar fie existat universitățile.

      E bine să ne scuturăm de schemele propagandistice care pretind că știința n-are treabă cu credința. Are.

      Este o ipocrizie, de fapt mai rău, o crimă, să pretinzi că un tânăr are libertatea de a alege să creadă sau să nu creadă, dacă nu-i dai nici cea mai mică șansă să afle ceva despre credință.
      Dă-i noțiunile de bază, iar apoi, se ocupă Doamne-Doamne de fiecare, pe calea lui. Dar nu ai dreptul să-i închizi de mic această cale, forțându-l la ignoranță sau la o perspectivă deformată, care îl împinge să întoarcă spatele de mic variantei creștine de a-și trăi viața (de exemplu, prezentându-i sexualitatea doar dpdv fiziologic și psihologic, ruptă de orice aspect moral).

      La nivel de societăți și de Lume Occidentală în general, a eradica religia din spațiul public înseamnă sinucidere. Vidul va fi imediat umplut de islamism, păgânisme tip new age, sau de surogate de religie – ideologii materialist-științifice-progresisto-drăcești. E atât de evident, încât nici nu mai are rost să repetăm.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here