Năravuri vechi în noua stângă

1
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Una dintre cele mai frecvente reacții pe care le au emancipații ideologici de pe la noi în interacțiunea cu vocile conservatoare este bășcălia ieftină și luatul peste picior. Este adevărat că acest gen de reacții este facilitat și de mutarea dialogurilor într-un spațiu virtual care nu mai contenește să erodeze civilitatea.

Aproape fără excepție orice semnalizare, doctă sau nu, a popularizării la scară largă în Occident a socialismului și uneori chiar a comunismului, este întâmpinată aproape instinctiv de o rafală de izbucniri care debutează cu miștocăreli, urmate de prezumția de absurditate, chiar dacă argumentele prezentate sunt superficiale, iar la final, conservatorul nostru se trezește poleit cu tot soiul de calificative și etichete care ar avea rolul de promptă discreditare.

Tragi un semnal de alarmă cu privire la acapararea controlului de către state și birocrați a unui număr tot mai mare de aspecte din viața cotidiană? „Hai, dom’le, ce panicard ești. Ce, îți e frică de bunăstarea occidentală? Ești un încremenit în trecut care nu face diferența dintre Mao și adevărații socialiști.”

N-ai abdicat de la principiile pe care s-a construit civilizația europeană și îți manifești public dezaprobarea față de valul de redefiniri ale tuturor conceptelor sau față de amorțirea moralității în vederea înfăptuirii revoluției progresului? Te vei trezi cu reacții în genul: „Auzi, tu ce cauți pe Facebook? Nu știai că e unealta Diavolului? Ia treci tu înapoi la cărțile tale îmbâcsite și la scrisori pe hârtie. Dacă era după voi, încă ne-am fi tratat cu iod și ierburi. Băi, retrogradule!”

Mai crezi în libertatea individuală și valul de cenzură sancționată de tot soiul de entități și instituții îți readuce în minte aparatul de teroare al regimului trecut? Nu te reții de la promovarea valorilor în care crezi din teama de a fi împroșcat cu tot soiul de epitete? Ești alergic la inițiativele tot mai agresive de „eliberarea de constrângeri a omului nou” realizată exact prin legi și decrete? Sigur ai întâlnit asemenea ieșiri la adresa ta: „Băi, da’ paranoici mai sunteți… psihanalizabili cu fobiile voastre față de noile curente. Sunteți niște extremiști, creștinopați retrograzi!”

Sunt convins că oricare dintre voi v-ați intersectat cu asemenea ieșiri. Sunt tot mai stridente și tot mai frecvente. Tristețea e provocată însă de sursa acestor reacții. Un număr tot mai mare de conaționali care s-a „debarasat” de povara tragediei trecutului nostru comunist, care au gustat din liberatea democrațiilor occidentale și nu acceptă că socialismul poate fi devastator oriunde, se uită cu un aer de superioritate bășcălioasă la adresa celor care refuză să uite și care păstrează un gram în plus de precauție. Pentru ei nu contează istoria, anecdotica personală a celor care au gustat ororile trecutului. Sub eterna scuză că noi, cei care ridicăm din sprânceană în direcția deșănțării morale și ideologice care este fluturată tot mai frecvent și în Occident, nu înțelegem că socialismul și comunismul a fost prost aplicat de Lenin, Mao, Ceaușescu și alții ca ei, recurg tot mai frecvent la atacul personal ca argument. Îndrăznești să crâcnești, să contraargumentezi și să te opui? Ești clar un fascist, un exemplar clar de extremă-dreaptă. Iar într-o vreme în care pentru tot mai mulți oricine e mai la dreapta decât Stalin devine automat Hitler, e greu să combați o asemenea logică deficitară.

Logica lor e simplă. „Marx avea dreptate. Socialismul și fratele său mai bine înfipt, comunismul sunt soluții oportune într-o lume din ce în ce mai nedreaptă. Extremismului de dreapta trebuie să îi opunem o stângă robustă și frâiele trebuie date în mâinile celor care știu să implementeze revoluția și dreptatea socială cu competență.” Sună cunoscut? Nu contează că oricine a citit un pic de istorie, nițel Adorno, Gramsci sau Marx recunoaște același model de gândire. Cei care au lecturat Regulile lui Alinsky recunosc în activismul acestor gălăgioși aceleași vechi metode de manipulare. Iar pentru cei care citesc știrile nu doar de pe limba atent ascuțită a canalelor oficiale, umbra vechilor tirani e din ce în ce mai evidentă, oricât de multă miștocăreală este aruncată în direcția noastră.

În imagine îl aveți pe John McDonnell, participând luna trecută la un miting socialist în centrul Londrei (Foto: Getty Images). Deasupra veghează nu doar Marx sau Engels, ci și Lenin, Mao și Tătuca. La prima vedere pare o adunătură de inconștienți, ignoranți ai istoriei, eterne victime revoluționare. Ai putea crede că sunt niște neimportanți, o mână de oameni fără influență. Asta, evident, dacă nu ai idee cine este McDonnell. Da, este vorba de The Shadow Chancellor of the Exchequer. Cea de-a doua funcție ca importanță în opoziția britanică. Membru marcant al partidului Laburist, McDonnell ar fi, în teorie, omul pe mâna căruia ar încăpea trezoreria și finanțele Marii Britanii în cazul unui guvern de stânga. Alături de Corbyn – admiratorul lui Castro și Chavez, McDonnell ar reanima aripa socialistă a partidului Laburist, lăsând în urmă blairismul ceva mai echilibrat. Dar stați liniștiți, teama noastră de Stalin și Mao e nefondată. Ei vor rămâne doar pe niște postere, la un miting mărunt în Trafalgar Square, nu în mintea și programul politic de pe Downing Street 10.

Mai bine fumător decât activist…

15

Fumatul începe să fie interzis și în spațiile deschise, în aer liber, după ce a fost interzis în clădirile publice peste tot în Occident. De pe 8 iunie, în Paris, în zeci de parcuri și grădini publice a început să fie interzis fumatul, mișcare motivată și de apropierea Zilei Mondiale fără Tutun, printre multe altele.
https://www.france24.com/en/20190531-france-paris-smoking-ban-52-parks-gardens

Grija statului pentru fiecare cetățean e clară – omul nu trebuie să își pună sănătatea în pericol și, prea puțin conștient fiind de ce i se poate întâmpla, statul intervine, Deus ex machina, îndepărtând sursa răului. Fumatul poate produce cancer și cancerul poate ucide. Iar moartea fiecărei persoane active e costisitoare pentru stat, chiar s-a calculat cu exactitate cât costă pierderea fiecărui membru al societății. Numai că strict în cazul ăsta lucrurile stau un pic mai complicat pentru că taxele pe tutun aduc venituri imense bugetelor pentru Sănătate. E o situație de Radio Erevan – fumatul nu consumă, ci aduce venituri însemnate statului, numai că datele realității și discursul rațional contează prea puțin în cazul felului în care alegi să îți exerciți libertățile în lipsa acordului administrației statului, așa că lupta împotriva fumatului continuă sustinut, înregistrându-se sistematic victorii de parcurs împotriva acestui obicei periculos.

În schimb, dacă fumatul crește riscul cancerelor și astfel a morții premature, homosexualitatea, care de asemeni crește fantastic riscul căpătării unor boli incurabile, în multe cazuri fatale, (lucru recunoscut din ce în ce mai voalat), alături de riscul problemelor psihice ori riscul sinuciderii, e promovată cu voioșie – e ok să fii gay, se spune acum peste tot.
https://www.nhs.uk/live-well/sexual-health/hiv-and-aids-what-are-the-risks-for-gay-men/

Nu ai de ce să îți refuzi experiență asta. Poți face psihoterapie pentru a scăpa de fumat, dar e deja interzis în multe locuri să faci terapie a scapă de homosexualitate. În California și New York, de exemplu, este interzisă terapia pentru conversie, cum este numit orice program psihoterapeutic care se face pentru a scăpa de atracția pentru persoane de același sex. Relatările unor cazuri ale celor traumatizați psihic pe parcursul anilor de terapie pentru conversie au dus la acesta interdicție. Traume reale, cum avem mulți, de exemplu, din perioada școlii. Nu e de glumit cu asta! E adevărat, sunt statistici care arată că unele terapii pentru conversie cresc riscul sinuciderii la o categorie socială care deja are un risc mult mai ridicat de sinucidere decât media populației. Oricum ar fi, tendința e să fie interzise toate programele terapeutice pentru conversie, din cauza disconfortului pe care îl produc unele dintre ele. Dar, de exemplu, homosexualii înregistrează un risc mare de sinucidere și din cauza dezamăgirii față de felul în care arată, iar la capitolul ăsta statul nu mai poate interveni, cel puțin deocamdată, ca în cazul programelor terapeutice pentru conversie.
https://www.gaystarnews.com/article/lgbti-uk-people-suicidal-thoughts-body-image/#gs.hvofwg

Poate ca următorul pas logic ar fi interzicerea promovării dietelor, a programelor de fitness, ori a joggingului, pentru că promit mult, dar rezultatele nu sunt de fiecare dată corespunzătoare…

Iar dacă homosexualitatea în sine nu pare periculoasă celor care calculează riscurile pentru sănătate ale anumitor stiluri de viață, nu înseamnă că cei care vor să gândească în locul fiecăruia dintre noi nu pot merge mult mai departe cu felul asta prea puțin rațional de a gândi. Ba chiar merg până la capăt – fumatul este interzis în anumite condiții, deoarece este periculos pentru sănătate și astfel pentru buget, dar homosexualitatea nu este deloc, fiind o exercitare a libertății de a trăi așa cum vrei, o libertate celebrată cu mândrie în toată lumea în luna iunie, proclamată luna Pride pentru homosexuali.

Iar de aici se merge până la capăt, în neant – fumatul e periculos, dar avortul și sinuciderea nu! Acestea pot fi plătite și asistate de stat, dacă sunt solicitate cum se cuvine, urmând regulile administrative. Ai la dispozitie o multime de clinici pentru sinucidere si avort.

Sunt sinucideri și sinucideri. Nu te poți juca cu asta. Dacă vrei să o faci de capul tău, e regretabil și ilegal. Dar dacă faci asta cu cerere timbrată, cu trimitere de la medicul de familie, cu cheltuieli decontate pe cardul de sănătate ești un bun cetățean, corespunzător noului val de gândire civică, ba chiar, mai mult, aparții deja viitorului imaginat de avangarda stângii europene…

ACP

Moscova are nevoie de un Kaliningrad între Ucraina şi România

5

Haideţi să vă lămuresc altfel. Tuturor entuziaştilor zilelor astea.
Şi celor care au trăit revoluţia în direct, şi amatorilor de pronosticuri de cîte ore are nevoie Armata a 14-a să intre în Chişinău.

Miza nr.1 este ZONA GRI!
Miza nr.2 este NEADMITEREA UNIRII CU ROMÂNIA. Moscova are nevoie de Kaliningradul ăsta moldovenesc între Ucraina şi România.

De intrat cu tancurile n-o să intre, cîtă vreme e Natalia Morari la televizor. Şi în urmatoarea perioada o să fie mai prezentă la televizor ca niciodată.

Ce vor ruşii? Să menţină controlul fără cheltuieli multe. Pentru asta e destul ca Moldova să nu aibă perspectivă europeană în sensul de integrare. De asta în ultimii ani s-a investit foarte mult în propaganda cu „Moldova placă turnantă, Moldova o punte între Est şi Vest, geopolitica un balast care divizează societatea şi care distrage atenţia omului de la problemele concrete, cum ar fi apă, canalizare, terenuri de joaca pentru copii, trotuare asfaltate.”

Moldovenii trebuie bombardaţi cu ideea să mai lase geopolitica, că important e să curgă iaurt. Şi asta, paradoxal, în ciuda observaţiei jubilatorii a acelorasi esperţi cum că marile cancelarii şi-au dat întîlnire să decidă soarta ţărişoarei peste capetele moldovenilor! Or ceea ce s-a întîmplat la Chişinău fiind tocmai un argument eminamente geopolitic! Numai moldovenii să nu-şi bată capul cu geopolitica, adica cu înţelegerile la nivel înalt între ruşi şi nemţi. Restul lumii are voie şi poate, numai nu moldovenii. Restul lumii şi esperţii, da moldovenii nu.

Filosofia asta se pliază perfect pe interesele ruso-germane: UE implementează cu R. Moldova nu ştiu ce Acord de Asociere fără perpectivă de aderare, ceea ce-i convine Rusiei care-ş mentine partea ei de influenţă. Mai mult, cheltuielile pentru Moldova şi le asuma UE, că are de unde, şi, de ce nu, România, că a tot făcut-o pînă acum.

Dar înţelegerea ruso-germană are nevoie de o paradigmă identitară/culturală în R. Moldova, ca să poată funcţiona: bine-bine, nu orientare pro-rusă ostentativă. Că nu se pupă cu spiritul progresului. Dar preţul pentru această scutire e urmatorul: nici românitate. Unire – exclus. Moldovenii trebuie făcuţi un popor distinct. A cărui identitate distinctă de români, dacă e greu de definit etno-lingvistic, pentru ca etno-lingvistic moldovenii sunt români, trebuie definită după alt criteriu, care sună bine la Berlin şi Brusel: civic.

Noi nu suntem un teritoriu cu memorie. Noi n-avem nume, pe noi nu ne cheamă nicicum. N-avem trecut, strămoşi, istorie. Avem doar viitor luminos. Noi suntem un popor de cetăţeni, civici, plătitori de impozite, care aşteaptă de la stat rezolvarea problemelor concrete. Ne ajuta UE. Maia deblochează finanţarea externă. Dar fără geopolitică, vă rog. Fără aspiraţii întemeiate istoric de a face parte din spaţiul românesc şi euroatlantic, da?

Paradigma „indiferenţei” geopolitice este o paradigmă identitară. Nu altceva. Şi poate fi interpretată chiar ca o paradigmă totalitară, iliberală cel puţin, de data asta iliberală în sens adecvat: impunerea de sus în jos, prin propagandă, influenţă, autoritate, a unei identităţi distincte. Cum au facut şi în URSS. Numai că de data asta nu te omoară neapărat. Ci *doar* te sminteşte.

Victorii de moral în Rusia și China

5

Arestarea jurnalistului rus Ivan Golubov cu un motiv fabricat, după ce se făcuse remarcat pentru anchetele sale de corupție și exact când lucra la un alt material despre corupția din Moscova, unde este primar un apropiat al lui Putin, a ridicat împotriva autorităților ruse o mulțime de oameni din toate categoriile. Colegi jurnaliști, activiști din organizații nonguvernamentale, ori pur și simplu locuitori din Moscova, tineri, bătrâni, oameni de toate felurile, au pichetat cu sutele chiar sediul central al poliției unde era ținut în arest Ivan Golubov ori au demonstrat în față primăriei, de unde se daduse ordinul arestarii. Chiar dacă zeci dintre protestatari au fost reținuți ori amendați de poliția moscovită încă de la începutul demonstrațiilor, oamenii au continuat să apere zile la rând cauza jurnalistului arestat pe nedrept până când, în premieră pentru Rusia, au cedat autoritățile și s-a dat ordinul eliberării sale.
https://meduza.io/en/feature/2019/06/08/you-can-t-be-proud-of-a-country-where-this-happens

Totul a ajuns atât de departe încât însuși Putin a dat ordinul pentru eliberarea jurnalistului, în fața valului crescând de revoltă.
https://www.themoscowtimes.com/2019/06/12/putin-was-personally-involved-decision-free-detained-journalist-publisher-says-a65969

Iar revolta nu privea doar cazul Golubov. Rușii știu că în ultimii ani au fost arestați cu acuzația de posesie și trafic de droguri mai mulți jurnaliști ori membri ai organizațiilor care luptă pentru drepturi civile în Rusia, unii fiind încă în închisoare la momentul de față. În majoritatea acestor cazuri au fost acuzate de autoritățile că au plantat drogurile și au falsificat datele anchetelor pentru a obține condamnări grele pentru cei anchetați pe nedrept. Asta când jurnaliștii nu au fost direct executați.
https://meduza.io/en/feature/2019/06/08/how-journalists-and-activists-get-prison-time-for-drug-charges

Acum, în premieră, reacția oamenilor sătui de abuzurile statului condus de Putin a dus la eliberarea unui jurnalist. Dacă acesta va rămâne în viață în anii următori, eliberarea lui va fi o mare victorie câștigată împotriva regimului criminal condus de la Kremlin.

În acest timp, în China, mai precis în regiunea administrativă specială Hong Kong, se dă altă luptă – peste un milion de oameni demonstrează împotriva schimbării legii extrădării, care va permite autorităților de la Beijing să îi ridice mult mai ușor pe cei care au fugit de problemele din țară mamă ori pe cei de acolo care au deranjat prea tare. China a păstrat un statut special pentru Hong Kong după ce l-a primit înapoi de la Marea Britanie, pentru a nu tulbura condițiile din marele centru financiar internațional, de care Beijingul are atât de multă nevoie. Numai că, în timp, comuniștii și-au pierdut răbdarea și au încercat să schimbe lucrurile în regiunea administrativă specială, împotriva voinței celor care locuiesc acolo. Asta a produs acum o reacție foarte puternică în Hong Kong, un număr imens de oameni ieșind să lupte împotriva încercării autorităților de a schimba legea extrădării, chiar dacă au avut de înfruntat forțele de poliție, care au intervenit cu duritate maximă, ca în cazul unei revolte. Ca răspuns la reacția poliției protestul a devenit mult mai violent, ca rezultat fiind răniți peste 80 de protestatari, agenți de poliție și jurnaliști, și totul a intrat în atenția presei internationale. Problema e că Hong Kong este de departe cea mai mare sursă de investiții străine directe pentru China, unul dintre motive fiind gradul infim de corupție și lipsa intervenției din partea statului în economie. De exemplu, în primele zece luni ale anului 2018, Hong Kong a contribuit cu aproximativ 70 de procente din investițiile străine directe în țara mama.
https://www.scmp.com/comment/opinion/article/3013895/extradition-law-wont-be-worth-resultant-loss-market-confidence-hong

În condițiile în care China are problemele economice produse de războiul comercial cu America, e clar că nu își poate permite să tulbure exact regiunea care îi aduce cele mai bune venituri, așa încât era de așteptat ca propunerea de lege care a scos oamenii în stradă să fie retrasă, cel puțin pentru moment. Deocamdată, președintele Consiliului Legislativ din Hong Kong, Andrew Leung Kwan-yuen, a anunțat că a amânat dezbaterea pentru luarea unei hotărâri legate de legea extrădării.
https://www.scmp.com/news/hong-kong/politics/article/3014307/extradition-bill-debate-postponed-second-time-after-hong

Deși nu pare a fi mare lucru, asta e o mare victorie de moral pentru oamenii din țara care ține milioane de nevinovați în lagăre de muncă și un precedent fericit pentru cei care vor vrea să se mai ridice împotriva comunismului chinez.

Cele doua evenimente marchează împreună un moment important pentru oamenii din Rusia și China – ei știu acum ca pot câștiga lupte importante împotriva regimurilor totalitare din cele doua țări în care trăiesc.

ACP

Plahotniuc trebuia înlăturat, dar nu în cârdășie cu Moscova

7

Plahotniuc trebuia înlăturat, dar nu așa!
Nu în cârdășie cu Moscova. România a fost prinsă pe picior greșit din toate părțile: ai o poziție sistemică care susține tacit regimul lui Plahotniuc, și alta, nu mai puțin sistemică, pentru că reprezintă mainstream-ul mediatic, care a sprijinit fără rest grupul Maia Sandu-Andrei Năstase, deși există legături pe care nici nu le-au tăinuit cu alți oligarhi rivali lui Plahotniuc în Moldova.

Am avertizat despre lucrurile astea, n-ai cu cine vorbi: totul e alb & negru pentru presă. Nu era vorba nici măcar de „răul cel mai mic” în Moldova. Veaceslav Platon, cel care a susținut, inclusiv financiar Platforma DA a lui Andrei Năstase, e închis la Chișinău pentru organizarea schemei de delapidare a băncilor moldovenești, cunoscută ca „Furtul miliardului”. Schimbăm Tanda cu Manda.

Pe urmă exista, la un alt nivel, o dilemă, perfect asumată, a prizonierului in R. Moldova: sistemul e osificat, nu l-a reformat nimeni, nimeni nu vrea să discute idei, doctrine, stat redus etc, asta face ca sistemul e predispus la genul asta de fenomene: „capturarea statului”, „oligarhie”, control din partea unui singur individ a tot ce mișcă. În aceste condiții, mafia se calcă pe coadă, mafioții se războiesc intre ei, rivalitățile între găști sunt colosale, cum și-a permis Plahotniuc să-l inchidă pe Platon etc etc.

Se ajunge la o saturatie și o dată la 3-4 ani e nevoie de resetare. Dar cum să resetezi, fără să reformezi? Cum să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic? Cum să fii nevoit, prin prisma intereselor tale nu mai puțin obscure ca ale lui Plahotniuc, să resetezi, dar fără a desena o traiectorie clară, ireversibil europeană, sau Doamne ferește!, romanească, pentru Moldova? Cine îți poate garanta resetarea, revizuirea fără schimbare? Care e puterea care iți poate oferi impulsul, momentum-ul?

Rusia.

Pentru ca bineinteles, grija cea mare a televiziunilor de curte ale blocului ACUM, Jurnaltv și TV8, a fost în toți acești ani să distrugă orice concurență pe partea pro-europeană și românească, pe partea convențional de dreapta. I-au canibalizat pe toți.

E deci simptomatic pentru configurația universului și a intereselor tale, dacă ani la rândul ai format, orientat și redus realitatea politică în Moldova la, chipurile, o singura „opțiune” disponibilă: alianta cu rușii ca să scapi de mahărul intern.

Și lucrurile astea nu sunt recente, au fost cultivate ani de zile de televiziunile lor, de analiștii lor. Alianța ACUM-PSRM a fost justificată și pregatită ani la rând. Goarna o sunase Goșu înca din 2016: „nu conteaza orientarea geopolitica, ia mai lăsați-ne cu est-vest, moldovenii vor iaurt, nu geopolitica, nesimțiților” (a se vedea articolul cu acelasi nume pe ILD). Deci s-a pregatit ideologic mulți ani teza despre indiferența valorică, geopolitică între două tabere: est-vest. Ne-am săturat de geopolitică! Vrem iaurt, democrație, dezoligarhizare în Moldova!

Într-o alianța sub inaltul patronaj al lui Kozak.

Episcopii noştri

18

Publicul românesc află despre episcopii Bisericii Române Unite ucişi în închisoarile comuniste abia după 30 de ani de la căderea oficială a comunismului. Pare inadmisibil de târziu. Totuşi, poate că Providenţa a ales să ne pună în faţă modele lor de cinste, rigoare intelectuală şi onoare tocmai acum, când domneşte relativismul moral, confuzia intelectuală şi primitivismul în comportament. Probabil că acum avem cea mai mare nevoie de a-i cunoaşte, nu doar în sensul de a-i include în manualele de istorie, lucru absolut necesar, ci în sensul de a-i considera ca făcând parte din rădăcinile noastre.

Ar fi cea mai greşeală ca acum, când în sfârşit i-am întâlnit, să îi considerăm nişte excepţii nereprezentative. Ar fi foarte departe de adevărul istoric, de intenţia lor şi de ceea ce ne trebuie acum. Dorinţa lor a fost ca jertfa lor să fie baza renaşterii întregii societăţi româneşti, nu doar a Bisericii Unite. Episcopii nu pot fi excepţii, ei sunt capii Bisericii. Ei stabilesc traiectoria, ei sunt trama pe care se ţese comunitatea. Exemplul lor e hotărâtor. Cea mai mare jignire pe care le-am aduce-o ar fi să considerăm că eroismul şi măreţia lor sunt cumva străine de trecutul ţării şi al nostru personal. O astfel de interpretare ar împlini acum, după 70 de ani, dorinţa slugilor lui Stalin de a rupe Biserica Unită de neamul românesc.

Ce a vrut Stalin şi ce nu a reuşit

Regimul comunist a considerat că interzicerea Bisericii Române Unite (BRU) este indispensabilă pentru sovietizarea ţării. O Biserică vie, cu viaţă spirituală înfloritoare, apropiată de popor, profund patriotică şi totodată legată organic de cultura europeană, nu putea fi acceptată de un regim radical antiromânesc, care urmărea depersonalizarea cetăţenilor. Stalin interzisese Biserica greco-catolică din Ucraina şi autorităţile bisericeşti de la noi se aşteptau la persecuţii şi în România.

După instalarea guvernului Groza, BRU a devenit ţinta propagandei revoluţionare şi victima abuzurilor administrative ale slugilor ruşilor. S-a trecut la exproprieri, închiderea şcolilor confesionale, concedieri de preoţi, ameninţarea şi agresarea clerului şi a credincioşilor.

În noaptea de 28/29 octombrie 1948 au fost arestaţi toţi episcopii BRU: Dr. Valeriu-Traian Frenţiu, episcop de Oradea, Dr. Alexandru Rusu, episcop de Maramureş, Dr. Iuliu Hossu, episcop de Cluj, Dr. Ioan Bălan, episcop de Lugoj, Dr. Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Dr. Vasile Aftenie, episcop vicar pentru Bucureşti. Aceştia au fost duşi la reşedinţa patriarhală de la mănăstirea Dragoslavele, transformată în lagăr păzit de Siguranţă. Acolo au fost vizitaţi de PF Iustinian Marina, Patriarhul Roşu, şi de exarhul (şi viitorul patriarh) Teoctist Arăpaşu, care le-au cerut să treacă la ortodoxie. Nici un episcop greco-catolic nu a acceptat propunerea.

În acceiaşi noapte au fost arestaţi 25 de preoţi cu funcţii de răspundere în structurile bisericeşti. Aceştia au fost duşi la mănăstirea Neamţ. Exarhul Teoctist le-a cerut şi lor să devină ortodocşi. 4 din cei 25 au cedat presiunilor.

Cu acordul Vaticanului, între 1948-1950, s-au luat măsuri pentru a asigura continuitatea ierarhiei în timpul persecuţiilor. Astfel au fost sfinţiţi următorii episcopi vicari tineri: Ioan Ploscaru pentru episcopia de Lugoj (1948), Dr. Iuliu Hirţea pentru Oradea (1949), Dr. Ioan Cherteş (1949) pentru Cluj-Gherla, Dr. Tit-Liviu Chinezu pentru vicariatul de Bucureşti (1949), Dr. Ioan Dragomir pentru episcopia de Maramureş (1949) şi Dr. Alexandru Todea pentru Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş (1950). Prin urmare, începând din 1950, BRU a avut doisprezece episcopi.

„… spectacolul pe care îl oferea celula [de la Sighet a] episcopilor uniţi era impresionant… Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere!” (Nicolae Carandino, Nopţi albe şi zile negre)

În februarie 1949 episcopii şi clericii care au refuzat trecerea la ortodoxie au fost internaţi în lagărul de la mănăstirea Căldăruşani, de unde au fost duşi (mai 1950) la închisoarea din Sighetul Marmaţiei. Ulterior, au fost închişi la Sighet şi episcopii vicari, în afară de Iuliu Hirţea. Episcopul Vasile Aftenie decedase deja la închisoarea Văcăreşti.

Condiţiile din penitenciarul Sighet au fost de exterminare: foame, frig, lipsă de igienă şi îngrijiri medicale, tratamente brutale şi umilitoare, izolare fizică şi informaţională. Locul fusese ales pentru că deţinuţii, care erau elita democratică a ţării, puteau fi transferaţi rapid în URSS şi folosiţi ca obiect de negociere în situaţia unui război între blocul occidental şi cel sovietic. Pe atunci, al treila război mondial era un risc foarte real pe care comuniştii îl luau în serios, fiind conştienţi de lipsa lor de legitimitate şi de eşecul total al sistemului pe care îl impuneau ţărilor din blocul sovietic.

„…[la Sighet] puteam pipăi toate oasele şi mă miram cum ţin laolaltă de tendoane…., unii dintre fraţi îmi spuneau acelaşi lucru…, cu toate acestea, n-am auzit de la niciunul niciun cuvânt de tânguire, tot timpul moralul înălţat; aceasta aşa trebuia să fie şi se primea cu sufletul împăcat şi mângâiat”. (card. Iuliu Hossu)

La Sighet au murit trei episcopi: Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit-Liviu Chinezu. Supravieţuitorilor li s-a fixat domiciliu obligatoriu la mănăstiri ortodoxe. Ioan Bălan a murit în 1959, la Ciorogârla, şi Iuliu Hossu la Căldăruşani, în 1970. După câteva luni de domiciliu obligatoriu, Alexandru Rusu a fost arestat din nou şi condamnat, murind la închisoarea Gherla, în 1963.

Cine sunt cei şapte martiri

VASILE AFTENIE (1899-1950) a fost episcop vicar pentru Bucureşti şi Vechiul Regat. Din familie de ţărani iobagi, era un om dintr-o bucată, cald, vesel şi cumsecade. Reuşea să-i ajute pe foarte mulţi, deşi el trăia în sărăcie. Era ca un tată pentru refugiaţii transilvăneni care veniseră la Bucureşti după 1940. După venirea comuniştilor, a luptat foarte mult pentru a împiedica persecuţia Bisericii şi s-a străduit a pregăti comunitatea pentru încercările ce aveau să vină. Aflând că va fi arestat, un tânăr i-a propus să se ascundă în cartierul Bucureştii Noi, unde trăiau mulţi greco-catolici care credeau că îl pot apăra. I-a răspuns, punând mâna pe crucea de pe piept: „Această cruce mă opreşte. Dragul meu, tot eu să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă pe front generalul ar dezerta?” În lagărul de la Căldăruşani a fost izolat de confraţii săi şi dus la mănăstirea Sinaia, unde Groza şi Patriarhul Roşu i-au oferit scaunul mitropoliei de Iaşi, adică posibilitatea de a ajunge patriarh ortodox. A răspuns: „Nu am nici suflet, nici conştiinţă, nici credinţă, nici neam de vânzare”. A fost dus la Ministerul de Interne şi a murit în urma unor anchete foarte dure. Este primul martir al Bisericii Române Unite.

VALERIU TRAIAN FRENŢIU (1875-1952), episcop de Oradea şi „Mare ofiţer al Ordinului Coroanei României”, a fost cel mai în vârstă dintre episcopii arestaţi în 1948. Foarte deschis în gândire, a fondat publicaţii, i-a ajutat cu burse pe elevii cu merite, a ridicat nivelul învăţământului teologic. Deşi avea un program foarte activ, a rămas un slujitor umil al altarului şi om al rugăciunii. Când a fost arestat, nu a voit să plece până când nu a slujit liturghia aşa cum se cuvine. Securiştii au fost nevoiţi să îl aştepte. La închisoarea Sighet atitudinea lui impunea respect. Nicolae Carandino, directorul publicaţiei ţărăniste Dreptatea, nota în memoriile sale: „totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul…. Deşi mic de statură, părea gradios”. La moartea lui Frenţiu, reprezentanţii elitei democratice a ţării închişi la Sighet au ţinut să exprime, cu riscuri mari, respectul pe care îl aveau pentru decanul de vârstă al episcopilor uniţi, după cum aminteşte Iuliu Hossu în memoriile sale: „Toţi aceşti fruntaşi care reprezentau ţara în lupta de rezistență în faţa cotropitorilor au luat parte din tot sufletul, cum mi-au comunicat pe rând, prin purtătorii lor de cuvânt, şoptit la uşa celulei, au luat parte vie la doliul nostru şi sufleteşte au făcut funeralii naţionale”.

IOAN SUCIU (1907-1953) a fost administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. Un om cu o inteligenţă sclipitoare şi foarte bun orator, avea capacitatea să trateze pentru orice public cele mai complexe probleme de teologie şi de morală. Ştia să se facă iubit de copii şi tineri, ţinea conferinţe pentru studenţi, juca fotbal cu copiii de romi din Blaj, iubea natura. În timpul ocupaţiei horthyste, şi-a îndeplinit misiunea, cu riscul vieţii, în zona ocupată. A făcut tot ce a putut pentru a apăra libertatea Bisericii şi în faţa comniştilor. Ca şi episcopul Aftenie, a fost anchetat separat, cu metode brutale, la Ministerul de Interne. A murit la Sightet, înfometat, fără asistenţă medicală.

TIT LIVIU CHINEZU (1904-1955), protopop de Bucureşti şi apoi episcop auxiliar, era un om al studiului, apropiat de studenţi şi intelectuali, mai degrabă „şoricel de bibliotecă”, specialist în filosofia Sfâtului Toma de Aquino. Cu toate acestea, ca un bun greco-catolic, nu a ezitat să îşi arate sentimentele patriotice în public. A acceptat să devină episcop din spirit de sacrificiu. La Sighet, într-una din „discuţiile” în care securiştii încercau să îi convingă pe uniţi să treacă la ortodoxie, a replicat unui ofiţer „Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră.” Pentru aceste cuvinte, a fost pedepsit de directorul închisorii, Vasile Ciolpan, cu două săptămâni de izolare. A murit la Sighet din cauza lipsei îngrijirilor medicale.

IOAN BĂLAN (1880-1959) a fost episcop de Lugoj. Curat sufleteşte ca un copil şi foarte învăţat, a fost membru în Comisia Pontificală pentru redactarea Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale şi a tradus Noul Testament. În lagărul de la Dragoslavele, refuzând cererea Patriahului Roşu de a deveni ortodox, PS Bălan a dat şi o explicaţie: „nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţile creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos!” A supravieţuit închisorii Sighet şi a murit fără asistenţă medicală, în domiciuliu obligatoriu la mănăstirea Ciorogârla.

ALEXANDRU RUSU (1884-1963) a fost episcop de Maramureş, responsabil de Culte în Consiliului Dirigent, deputat ales şi senator de drept. A rămas lângă credincioşi în timpul ocupaţiei horthyste, având o atitudine clar antifascistă. A supravieţuit închisorii Sighet, după care a stat doi ani în domiciliu obligatoriu la mănăstiri ortodoxe. În 1957, a fost din nou arestat şi, de această dată, condamnat pentru înaltă trădare. Intelectual foarte exigent, nu accepta fisuri de logică, astfel că securiştii erau dezarmaţi în faţa sa. La închisoarea Gherla a fost nevoit să suporte violenţa directorului Gonciu, un scelerat din categoria lui Vişinescu şi Ciolpan. A murit iubit de colegii de suferinţă, care însă nu i-au putut oferi şi îngijiri medicale adecvate. Ultimele sale cuvinte au fost „Doamne Dumnezeule, primeşte jertfa vieţii mele pentru libertatea Bisericii Greco-Catolice.”

IULIU HOSSU (1885-1970) a fost episcop de Cluj-Gherla şi unul din realizatorii Marii Uniri. Ca senator de drept, a apărat integritatea României împotriva revizionismului maghiar. A fost urât de autorităţile horthyste şi chiar agresat fizic de un grup de studenţi fanatici. În aprile 1944 a cerut tuturor preoţilor şi mirenilor din subodinea sa să îi ajute pe evrei. A trecut prin lagărele de la Dragoslavele şi Căldăruşani şi a supravieţuit închisorii Sighet. În 1955 i s-a fixat domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş, apoi la Ciorogârla, ajungând în cele din urmă din nou la Căldăruşani (1956), unde trăit supravegheat îndeaproape, fără drepturi civile elementare. În 1969 a fost creat cardinal de Papa Paul al VI-lea. Memoriile sale sunt un document cu totul remarcabil (Credinţa noastră este viaţa noastră, Cluj Napoca, Editura Dacia 2003) şi o lectură obligatorie pentru orice român care doreşte să fie informat corect asupra istoriei recente a României.

Prigoana continuă, dar şi rezistenţă organizată

Episcopii Todea, Hirţea, Cherteş, Ploscaru şi Dragomir au trecut prin cele mai dure închisori comuniste. Alexandru Todea a fost anchetat de Enoiu şi închis la Râmnicu Sărat pe timpul lui Vişinescu. Confraţii săi au avut parte de experienţe similare. Presiunile asupra lor şi cererile de trecere la ortodoxie începute în 1948 au continuat fără întrerupere până în 1989.

După 1964, episcopii clandestini, împreună cu clerul şi credincioşii rezistenţi, au reluat activitatea pastorală. Au fost instruiţi şi hirotoniţi noi preoţi, s-au făcut lecţii de catehism pentru copii, vizite la bolnavi, s-au slujit botezuri, căsătorii, înmormântări, totul în condiţii de mare sărăcie, cu riscuri şi eşecuri, sub supravegherea atentă a securităţii. În paralel, regimul comunist a continuat eforturile sistematice de denigrare a greco-catolicilor, de negare a rolului lor în cultura şi istoria ţării şi de „transferare” a meritelor lor către alte entităţi laice sau bisericeşti. Din păcate, acest fel de a consemna istoria a fost continuat şi după căderea oficială a regimului comunist.

Spre sfârşitul epocii lui Ceauşescu, ÎPS Todea a încurajat greco-catolicii să se manifeste puţin mai vizibil, dar pudent. Astfel, la liturghiile din casele particulare s-au adăugat câteva cântece, la pelerinajele de la Nicula sau Cacica prezenţa greco-catolicilor a fost mai puţin mai vizibilă. De asemenea, au fost posibile vizite la Roma ale unor responsabili greco-catolici, precum Dr. Coriolan Tămânian, ordinarius de Oradea.

Începând din decembrie 1989, episcopii Alexandru Todea şi Ioan Ploscaru au ieşit din clandestinitate, însă libertatea Bisericii Unite nu a fost respectată la nivelul standardelor ţărilor civilizate. Primele slujbe oficiale au avut loc tot în case particulare sau în şcoli şi pieţe publice. La sate, dar şi în oraşe, cultul greco-catolic a fost împiedicat să aibă o activitate normală, cazurile de agresiune fizică fiind foarte frecvente în anii 90. Cu mari eforturi şi insistenţe din afara ţării, s-a renunţat la violenţe şi au fost retrocedate catedralele, în afară de cea de la Baia Mare, un număr redus de biserici şi o parte din proprietăţi.

Iată că, după atâtea încercări, ni se dă nouă bucuria şi cinstea de a trăi momentul recunoaşterii valorii imense a jertfei episcopilor uniţi. Proclamarea publică a meritelor lor e un adevăr care ne eliberează de o parte din minciuna comunistă. Eroismul lor a ajuns la cunoştinţa tuturor şi nu mai poate fi ignorat. Istoria României nu se mai poate scrie ca până acum. După atât de mulţi ani de întuneric şi ură, să ne bucurăm astăzi cu inima uşoară, împreună cu toţi românii de bunăvoinţă. Să o facem însă cu recunoştinţă şi responsabilitate. Respectul faţă de martiri nu poate fi arătat decât prin preluarea mesajului lor, adică prin faptele şi atitudinile noastre personale de fiecare zi.

Fotografii: memorialsighet.ro

Pelerinaj la Cimitirul de lângă Sighet, unde sunt îngropaţi episcopii uniţi sursa: e-communio.ro

Succesul lui Salvini îl obligă să ia distanță față de Putin

8

După alegerile parlamentare europene, cu remarcabila înfrângere a stângii cam pe tot continentul, cea mai vizibilă figură a dreptei creștine occidentale a momentului este Matteo Salvini, premierul Italiei. Salvini a fermecat ușor Italia sătulă și speriată de tâmpeniile stângii europene, oferind o alternativă ce se recomandă serioasă pentru țara pusă în pericol de politicile de la Bruxelles, cu un discurs destul de simplu și în mare parte bine argumentat. El se alătură acum liderilor europeni care se identifică a fi conservatori, împreună cu care dorește să facă o alianță care să refacă Europa dată peste cap de milioanele de migranți aduși în coloană de stânga europeană din zonele cele mai periculoase de pe planetă.

E un reprezentant al unei dreptei europene aflată acum în ascensiune, dar având, pentru orice observator atent, ca alții dintre cei cu care împarte crezul politic, o problemă imensă de credibilitate și nu numai… Practic, acum dreapta europeană împarte o problema comună – o bună parte din politicienii conservatori au fost sau sunt încă conectați la Kremlin. În Estul Europei sunt cel mai bine definite diferențele dintre politicienii autentici ai dreptei și cei care sunt legați de ruși, așadar mai greu de suspectat că ar fi într-adevăr sinceri, de încredere pentru mișcarea creștin conservatoare. De exemplu, impecabilul conservatorism polonez este reprezentativ pentru ceea ar trebui să fie dreapta europeană, spre deosebire de ceea ce e dreapta maghiară acum.

Viktor Orban, premier al Ungariei și președinte al Fidesz, partidul de guvernământ, are un discurs comparabil cu cel al conservatorilor polonezi, dar și-a pus țara, în timp, sistematic, în mâna Rusiei, a ceea ce e încă, fără îndoială, Imperiului Răului (Orban între Trump și Putin).

Felul acesta schizoid de a face politică este cât se poate de periculos pentru dreapta europeană, ale cărei repere sunt parazitate zdravăn de influență rusă, destui conservatori privindu-l pe Orban cu respect, chiar știind că este vândut Kremlinului. Dacă în Vest cei ca Le Pen găsesc folositor destul de comunul antiamericanism francez pentru a-și justifica apropierea de Rusia, în estul Europei nimic nu poate justifica rațional apropierea de Rusia, nici măcar pentru ungurii care visează cu ochii deschiși să refacă Ungaria Mare cu un presupus ajutor al lui Putin, pentru că asta ar fi posibil numai dacă Statele Unite ar da mâna liberă rușilor în Europa, ceea ce e absolut imposibil.

Salvini, deși pare mai frecventabil decât Marie Le Pen, al cărei partid primește finanțări din partea Rusiei, este mult prea apropiat de franțuzoaică și partidul ei. Dacă apariția lui de anul trecut din Piața Roșie, îmbrăcat cu un tricou decorat cu chipul lui Putin poate fi doar o glumă de turist bătut în cap, faptul că a declarat tot atunci că în Rusia se simte mai acasă decât în multe țări europene și că sancțiunile europene reprezintă o nebunie economică, culturală și socială, trebuie luat cât se poate de serios.
https://www.thelocal.it/20190226/salvini-denies-the-league-sought-funding-from-russia

Chiar dacă nu s-a dovedit că partidul lui Salvini ar fi primit bani din Rusia, ori că el le-ar fi promis rușilor ceva, declarațiile lui și apropierea de Le Pen îl fac să poată fi considerat un alt util al rușilor din politică europeană. Ar fi ușor să credem că Salvini s-a folosit de ruși doar că să câștige partida politică și că, odată ajuns la putere, va abandona orice legătură cu rușii. Aici nu e vorba de păcatele tinereții politice, care ar putea fi iertate dacă sunt mărturisite și lăsate în urmă. E vorba de o legătură cu alt mare dușman al lumii libere, cu care odată intrat în relație, nu prea mai există ieșire, chiar dacă a fost abandonată orice legătură – se știe că rușii revin de fiecare dată…

Chiar dacă rușii știu că nu pot face mereu uz de cine știe ce înregistrări ori documente pentru șantaj, pentru a-i controla pe cei care au avut relații cu ei, știu în schimb foarte bine că pot folosi istoria legăturilor cu ei pentru a submina încrederea în dreapta europeană, pentru a altera mediul politic. Rusia nu mai are forță militară ori economică să pună probleme foarte mari Europei apărate de alianța NATO, dar poate slabi Uniunea Europeană intervenind subteran în viață politică și propagandistic în media, când are atât de multe conexiuni în politică europeană de la vârf.

În condițiile astea, Salvini este, cu toate gesturile lui politice, mai mult o vulnerabilitate pentru dreapta europeană decât un reper. Politicienilor europeni ar trebui să li se repete des povestea guvernului Tsipras care a cultivat apropierea de Rusia până când s-a constatat că rușii lucrau împotriva interesului național al Greciei în problema Macedoniei de Nord, alături de povestea crizei din Austria, care a dărâmat guvernul lui Sebastian Kurz, după dezvăluirea înregistrării dialogului dintre Heinz-Christian Strache, liderul FPÖ, și oamenii rușilor, pentru a putea înțelege cat de periculoasă e orice apropiere de ruși și cât de mare trebuie ținută distanța de oamenii lor.

ACP

Homosexualizarea corporatistă

4

O luptă veche de peste 100 de ani, dar mai puțin știută, începe să se vadă din ce în ce mai bine în zilele noastre. Un semn vizibil al acesteia este ofensiva generală a propagandei stângii care pretinde că îi susține pe homosexuali încercând a impune în tot discursul public o recunoaștere unanimă a unor repere din agenda proprie – oprimații trebuie eliberați, aduși în fruntea vieții publice, recompensați. Iar acum, „oprimații” cei mai promovați sunt homosexualii.

Inițial, propaganda organizațiilor stângii homosexuale viza schimbarea conduitei instituționale întâi în instituțiile de stat, cerându-se acordarea si recunoașterea oficială a unor drepturi noi ori reafirmate pentru categorie de oameni care se identifică strict după cum a ales să își trăiască viață intimă. Lungul marș prin instituții făcut de stânga neomarxistă fost destul de eficient, astfel că în prezent mai toate organizațiile internaționale cer imperativ ca instituțiile de stat din toate țările să îi ocrotească în special pe cei care declară că fac sex într-un fel diferit de majoritatea populației și condamnat de morala creștină. Propaganda din universități a dat rezultate foarte serioase și stabile în timp, bine vizibile în ultimii ani. Tinerii care au fost îndoctrinați în facultăți au intrat în slujbe peste tot, atât la stat cât și în instituții private, unde și-au făcut treaba de agenți de multe ori involuntari ai promovării discursului homomarxist, astfel încât trecerea de la punerea sub presiune a instituțiilor statului la schimbarea conduitei firmelor private s-a făcut fără probleme foarte mari. Dacă anii trecuți erau făcute cunoscute cazurile firmelor private care erau condamnate pentru că aveau probleme în a răspunde clienților care se identificau homosexuali, acum suntem martori ai unui val de propagandă prohomosexualitate venită tocmai din partea unor firme particulare, care nu pot justifica în nici un fel practic, comercial, noua lor direcție.

Cazul firmei Converse, care a ales să își promoveze imaginea folosind o temă care nu e nimic altceva decât o afirmare a pedofiliei, e lămuritoare – firma particulară merge împotriva intereselor ei, scandalizând pe bună dreptate pe orice om decent, numai ca să dea satisfacție unora care pretind ca apără drepturile homosexualilor. Aici merită menționat că o mulțime de oameni dintre cei care au patima în discuție au fost scandalizați de alegerea celor de la Converse, anume promovarea obiectificarii sexuale a unui copil. Între timp, o serie de alte firme au anunțat că vor recunoaște prin produsele lor temele propagandei homosexuale ca fiind foarte importante pentru ele și vor face cunoscut asta și consumatorilor lor. Și firma Disney a trecut o limită a decenței când a început să producă și să ofere urechi de jucărie Mickey Mouse cu culorile propagandei homosexuale, iar anul acesta va găzdui propriul eveniment de celebrare a lunii Mândriei de a fi homosexual, pe 1 iunie, după cum au anunțat oficialii companiei cunoscute că a marcat atât de frumos imaginația copiilor din toată lumea vreme de zeci de ani. Asta până acum, când a ales să susțină public un curent politic ce promovează promiscuitatea unei „culturi” în care indecenta și scandalul sunt elemente esențiale.
https://www.gaystarnews.com/article/first-time-ever-disney-is-hosting-its-own-pride-event-at-disneyland-paris/#gs.dfvigj

Altă firmă mare, Starbucks, a lansat un pahar refolosibil inscripționat cu cuvântul „iubire” colorat în culorile propagandei LGBTQ+, motivând că astfel va celebra „mândria, blândețea, dragostea și diversitatea”. Oficialii Starbucks au mai declarat că acesta este numai începutul susținerii celebrării a celei de a cincizecea aniversare a lunii Pride, ei vrând să creeze „o cultură a incluziunii și diversității”.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/16/starbucks-pride-cup-rainbow/
Firma nu este la începutul promovării pretențiilor organizațiilor homosexuale, dar acum revine împreună cu alte firme pentru a impune acceptarea în viață publică a lunii Mândriei (homosexuale).

Ikea este altă firmă care a lansat un produs ce va promova celebrarea lunii iunie ca lună „Pride”, o pungă refolosibilă decorată în culorile mișcărilor homosexualilor. Firma are un manager pentru incluziune și diversitate care a declarat că de la 1 iunie toate locațiile Ikea vor arbora steagurile care celebrează homosexualitatea, pentru a arăta angajamentul pentru promovarea egalității și incluziunii celor care suferă de LGBTQ+.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/22/ikea-releases-rainbow-version-of-its-classic-bag-for-pride/

Listerine, cunoscută pentru produsele sale de igienă bucală, a lansat o sticlă cu apă de gură decorată de asemeni în culorile știute ale propagandei stângii homosexuale, tot pentru susținerea impunerii unei luni iunie pe care vrea să o facă cunoscută ca luna a mândriei homosexuale, în cadrul actualului val propagandistic. Dacă produsul ar fi făcut numai pentru homosexuali, ar face bine să conțină și o doză mare de antibiotice deoarece un număr din ce în ce mai mare de homosexuali iau boli cu transmitere sexuală numai prin sărut.
https://www.lgbtqnation.com/2019/05/gay-bi-men-catching-gonorrhea-kissing-guys/

Adidas va lansa o serie de produse însemnate cu elemente în culorile mișcării homosexuale, la 1 iunie, tot pentru a celebra începutul lunii mândriei de a fi homosexual. De asemeni va organiza o strângere de fonduri prin licitații făcute pentru încălțările unor vedete, pentru a susține financiar organizații caritabile care se adresează homosexualilor tineri.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/09/adidas-pride-pack-2019-rainbow-colours/

Nici Reebok nu stă în afara valului de promovare a mișcărilor homosexuale, lansând colecția „Pride”, „în onoarea lumii Mândriei (de a fi homosexual)”, colecție ce va cuprinde mai multe tipuri de încălțări marcate cu elemente decorative în culorile curcubeului homosexual. De asemeni și Reebok, la fel ca celelalte firme menționate mai sus, va dona bani pentru fundațiile care se ocupă de îngrijirea persoanelor homosexuale, de starea de bine a acestora, după cum scrie pe pagina oficială a firmei. https://news.reebok.com/GLOBAL/LATEST-NEWS/reebok-introduces–pride-collection–in-honor-of-pride-month/s/898fe648-625b-4a75-b008-31540448e0e9

Vor mai marca luna iunie ca lună a homosexualității și Volvo, H&M, Skittles, Absolut Vodka, pe lângă alte firme cunoscute.

E interesant de văzut cum vor face față toate aceste firme reacției majorității clienților care nu vor vrea să fie identificați ca susținători ai unei stângi ce se pretinde eliberatoare dar promovează un stil de viață imoral și nesănătos, absolut contrar învățăturii creștine. Dar pentru că oamenii să poată avea repere morale solide, pe care să le urmeze și să respingă nebunia homomarxista, trebuie apărate în primul rând Bisericile și școala de infiltrarea cu agenții acestui curent politic aflat în ofensivă continuă de mai bine de 50 de ani.

ACP

Scribii, profeții și templul (încălzirii globale)

8

Dacă acest articol vi se pare oarecum familiar, nu vă înșelați: într-o primă variantă a fost publicat aici sub alt titlu. Actualul articol prezintă mai multe informații și propune o perspectivă mai amplă.

Vă aduceți aminte de cea mai celebră știre din presa post-decembristă?

Acum să ne imaginăm că o astfel de știre ar fi periodic rostogolită, în diverse variante, de către presa internațională. Bineînțeles că așa ceva nu ar fi posibil fără acoperire din partea oamenilor de știință care au studii serioase în domeniul găinilor, sau cel puțin expertiză adiacentă (biologi, bucătari, etc).

Să ne imaginăm că se formează un consens științific, până sus de tot la o comisie ONU specializată în urmărirea globală a viețuitoarelor cu pene, conform căruia găina, datorită influenței milenare a factorului antropogenic (așadar datorită omului), a deraiat de la felul ei natural de a fi și a intrat pe o cale evoluționară anormală și ireversibilă. Concret, găina (și probabil curând și alte înaripate) a început să dezvolte caracteristici umanoide, datorită unui proces de mimetism îndelungat de care omul este vinovat, prin ținerea ei în captivitate timp de milenii. Relația de subjugare impusă găinii, de către om, a denaturat găina și remediul constă în eliberarea ei din captivitatea cotețului și întoarcerea în natură, la starea ei originară de libertate strămoșească, înainte de domesticirea abuzivă din negura istoriei.

Concluzie: omul trebuie să redea găina habitatului ei natural, căt de curând, altfel incidente precum cele raportate de presă vor deveni regulă și imposibil de remediat. Mai avem 12 ani până când găina elvețiană va naște pui cu ceas marca Piaget legat de gheruțe, iar dacă nu facem totul, ne asigură experții, atunci găina din Africa sub-sahariană va da naștere la pui gata preparați la rotisor. Trebuie să luăm măsuri, acum!

Istorioara absurdă de mai sus nu este altceva decât o analogie a unui fenomen real. Este vorba despre isteria încălzirii globale. Știți cât de iminent este pericolul și cum mai avem, periodic, doar câțiva ani de reglat termostatul global, dacă vrem să evităm apocalipsa.

Presa își face datoria cu conștiinciozitate, anunțându-ne (tot periodic) varianta climatică a găinii care naște pui vii.

În acest caz este vorba despre temperatura medie dintr-un loc sau altul care, în mod invariabil, este mai mare decât în rest. Aceste locuri cu temperatură medie mult mai ridicată sunt atât de numeroase, încât nu mai există niciun loc pe pământ cu temperatură medie.

Să spicuim din titlurile de presă din ultimii cinci ani:

Iată o știre mult mai puțin mediatizată, în contrast cu această avalanșă de medii la întrecere în cursa temperaturilor globale. Prima săptămână a lunii aprilie din acest an s-a caracterizat prin temperaturi mult mai scăzute decât normal, ninsori, grindină și furtuni. Până aici nimic deosebit, dar nu este vorba despre România sau Europa, ci despre Arabia Saudită.

Despre frigul saudit nu aveți cum să aflați din presa mainstream deoarece nimeni nu vrea să anunțe evenimente care ar putea să descrească media. În întrecerea climaterică, la fel ca în întrecerea socialistă, cooperativele de presă raportează numai producții record de temperatură la hectar.

Mai departe: cultura de viță de vie din Burgundia a fost, cel puțin în doi ani consecutivi recenți, în pericol să fie decimată primăvara, în lunile aprilie și mai, datorită înghețului.

  • 2016
    Articol de la începutul lunii mai, într-o publicație americană dedicată vinurilor și culturii de viță de vie: în Burgundia este atât de frig încât producătorii viticoli aprind focuri în vie, pentru a-și proteja recolta.

    Din reportaj:

    Doamna Caroline Parent-Gros, de la domeniile viticole AF Gros din Pommard, a declarat: „Nu am mai avut un astfel de îngheț din anul 1981, iar consecințele s-ar putea să se facă simțite nu numai asupra recoltei din 2016, dar și asupra celei din 2017.”

    În zonele Mâconnais și Pouilly-Fuisse mugurii de viță de vie au fost atât de grav afectați de grindină, încât unele podgorii estimează o pierdere de aproape 100%.

  • 2017
    Reportaj France 3 despre înghețul de la sfârșitul lunii aprilie.

    Euronews în luna iulie, despre efectele înghețului din aprilie.

În continuare alte scene, din 2019. În luna aprilie a nins intens la muntele Hermon din Israel. Temperaturile au scăzut în zonele din nord și centru și s-au înregistrat furtuni, grindină și ploi abundente.

Zăpadă la muntele Hermon din Israel - 21 aprilie 2019
Zăpadă la muntele Hermon din Israel – 21 aprilie 2019

În Australia au fost anunțate, pentru luna mai, câteva zile cu temperaturi neobișnuit de scăzute. Un front de aer antarctic, avertizează biroul meteorologic australian, va cauza furtuni, grindină și căderi de zăpadă, pe alocuri. Sydney va trece de la 23°C la 9°C, Melbourne de la 19°C la 8°C, Brisbane de la 26°C la 9°C, iar în capitala Canberra se va ajunge la un minim simbolic, de la 17°C la -1°C. Un site meteorologic local, pentru fermierii australieni, confirmă: frig neobișnuit și zăpadă din abundență în sudest.

Iarna s-a întors, la început de mai, și în Carpații ucrainieni:

Iarna s-a întors și în Banatul muntos: „Când credeam că nimic nu mai poate sta în calea verii, a nins pe Semenic, ba chiar și la Văliug. Vremea capricioasă a stabilit astfel un nou record, pentru luna mai zăpadă la Văliug și o minimă de 5 grade… Și cînd te gândești că la 1 Mai se dădea drumul sezonului estival.” — Banat FM, 7 aprilie 2019.

Luna mai a acestui an a consemnat cele mai intense ninsori din Minnesota în ultimii 117 ani, pentru această perioadă. În Duluth s-a accumulat un strat de zăpadă de aproape 30 centimetri. Și statul Colorado a fost afectat de temperaturi scăzute și ninsori abundente.

Insula Corsica din marea Mediterană, în ziua de 15 mai:

Arabia Saudită, Franța, Israel, Australia, Ucraina, România, SUA, Corsica: câteva instanțe, din prezent și din trecutul apropiat, în care natura nu cooperează cu narațiunea. Pentru a afla despre astfel de incidente este necesar să căutați cu atenție în presa locală a acestor țări sau în publicații obscure, dar cine este dispus să-și petreacă timpul astfel? Scribii din presa de largă expunere și distribuție nu fac caz de știrile de la capătul incorect politic al termometrului.

Cultul apocaliptic al încălzirii globale are doi mari profeți. Primul, a cărui stea a cam apus în ultimul timp, este fostul vicepreședinte american Al Gore.

Roger Revelle și David Keeling au documentat, în anii 1950, creșterea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă și au ajuns la concluzia că acest lucru ar putea avea un impact asupra climei. Unul dintre studenții lui Revelle din deceniul următor, la cursurile sale de climatologie, a fost Al Gore. James Hansen a început să lucreze la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale (GISS) din cadrul NASA în 1967 ocupându-se, printre altele, de modele climatice. La începutul anilor 1980 mișcarea ecologistă căpăta avânt. Temperaturile se aflau pe un trend ascendent de la începutul deceniului 1960. Hansen, care ajunsese la conducerea GISS, a extrapolat doar douăzeci de ani de încălzire recentă și a văzut apocalipsa.

Hansen a depus mărturie în fața Congresului american în iunie 1988, susținând că „dovezile sunt suficient de puternice, efectul de seră este aici”. Întrucât în 1988 s-a înregistrat o puternică oscilație El-Niño în oceanul Pacific, era ușor de vorbit despre cel mai călduros an înregistrat în scripte. În același an a fost înființat IPCC, sau Intergovernmental Panel on Climate Change, forul suprem al ONU dedicat studierii și rezolvării noii probleme a umanității. Tot în 1988 Al Gore a înfiițat Comitetul pentru Știință, Tehnologie și Spațiu al Senatului american, alegând drept dată de inaugurare cea mai călduroasă zi a anului și asigurându-se ca prima întâlnire să se țină cu geamurile închise și fără aer condiționat.

Prioritatea lui Al Gore, după ce a ajuns vicepreședinte, a fost de a se asigura că toți oficialii de rang înalt din administrația de stat care aveau de a face cu politicile, studiul sau finanțarea cercetărilor climatice să fie concediați dacă nu împărtășeau viziunea sa. Printre cei epurați s-a aflat și dr. William Happer, director al cercetării în cadrul ministerului energiei. El a depus mărturie în fața Congresului, în 1993, afirmând că datele științifice nu susțin ipoteza încălzirii globale cauzată de om. Al Gore l-a concediat.

Revelle a trimis în 1988 două scrisori către Congres, într-una din ele spunând: „Convingerea mea personală este că trebuie să mai așteptăm încă zece sau douăzeci de ani pentru a fi convinși cu adevarat că efectul de seră va avea un efect major pentru ființele umane, fie în mod pozitiv, sau în mod negativ.“

Dar Hansen și Al Gore nu mai aveau răbdare. Hansen construise deja o platformă ideologică cu alibi științific, din echipa sa de la NASA. Subordonații lui s-au ocupat de asamblarea tuturor datelor care să confirme teoria încălzirii globale datorită dioxidului de carbon și au ignorat restul. La mijlocul deceniului 1990 numeroși ecologi, adepți ai acestei teorii, ajunseseră în poziții de influență sau decizie în cadrul a numeroase instituții de cercetare a mediului. Aceștia au descoperit repede că s-ar putea folosi de imagini dramatice sau terifiante pentru a strânge fonduri – nimic nu atrage atenția mai bine (și desface băierile pungii) decât o criză cu natura muribundă. Organizațiile de presă au recunoscut și ele potențialul masiv al încasărilor de pe urma relatărilor eco-apocaliptice și au adoptat un criteriu pragmatic: cu cât pericolul este mai iminent, cu atât este mai profitabil.

Un nume important, de care probabil nu ați auzit, este David Fenton. El este fondatorul companiei de relații publice Fenton Communications, care se ocupă de diseminarea mesajului apocaliptic și crearea unei rețele de organizații de propagandă cu poleială științifică, cum ar fi RealClimate.org și IPCCFacts.org.

Fenton Communications este suficient de influent ca să convingă revista Time să publice pe prima pagină imaginea unui urs polar plutind în derivă pe un ciot de gheață, acompaniat de titlul „Fii alarmat. Fii foarte alarmat. Încălzirea globală… distruge planeta într-un ritm alarmant”. Acest gen de manipulare emoțională are impact deoarece marea majoritate a cititorilor nu știe că o astfel de imagine nu înfățișează o tragedie, ci un ritual anual benign: urșii polari se folosesc de dezghețul sezonier pentru a călători în căutarea hranei.

Catapultarea lui Al Gore la rangul de profet global s-a produs după lansarea filmului Un adevăr incomod, premiat cu Oscar în 2007. Filmul conține atâtea erori și exagerări încât astăzi a devenit o relicvă stingheritoare, dar la timpul respectiv i-a oferit lui Al Gore o platformă de publicitate pentru un număr de predicții spectaculos de false și, mai ales, pentru acumularea unei averi impresionante. La părăsirea funcției de vicepreședinte averea lui Al Gore era estimată la 2 milioane de dolari; în 2013 ajunsese la peste 300 milioane dolari. Filmul a costat un milion și a avut încasări de 50 milioane, iar tariful său pentru a lua cuvântul la conferințe și apariții publice este de $175.000 bucata. Pe de altă parte are nevoie de tot ce poate strânge, pentru plata facturii de curent: consumul lui de electricitate este de 34 ori mai mare decât cel al unui american obișnuit.

Profetul în vogă la ora de față este Greta Thunberg, o adolescentă din Suedia care la vârsta de 15 ani a devenit Ioana D’Arc a luptei împotriva dioxidului de carbon. Nu este o exagerare: mama ei, Malena Ernman, ea însăși o activistă de mediu, scrie în cartea ei intitulată Scene din inimă. Viața noastră pentru climă: „Greta poate vedea ceea ce alții nu pot. Ea poate vedea dioxidul de carbon cu ochiul liber. Ea vede cum acesta iese pe coșurile de fum și transformă atmosfera într-o groapă de gunoi.”

Dioxidul de carbon este un gaz inodor și incolor imposibil de observat cu ochiul liber.

Însă un astfel de detaliu științific nu poate stăvili o carieră de vedetă climatică: în numai un an ea a inițiat o mișcare internațională de chiul organizat, pentru a permite elevilor să protesteze împotriva dioxidului de carbon în timpul orelor de școală, a fost invitată la ONU și Uniunea Europeană pentru a ține discursuri mobilizatoare, trei membri ai parlamentului norvegian au nominalizat-o în primăvară la premiul Nobel pentru pace, iar revista Time i-a publicat fotografia pe copertă și a proclamat-o „lider al generației viitoare”.

Marc Reisinger, un psihiatru și antropolog belgian care predă la Université libre de Bruxelles, a aflat de Greta Thunberg și a fost intrigat. A reușit să vorbească puțin cu ea în luna aprilie, cu ocazia unei manifestații din Stockholm, dar discuția s-a încheiat abrupt și i-a relevat ceva neașteptat și deprimant.

Iată relatarea sa din publicația Caseur.fr, însoțită de înregistrarea video a întâlnirii:

Un marș climatic condus de Greta Thunberg a traversat orașul Bruxelles în luna februarie. Eram acolo și, chestionându-i pe tinerii participanți, mi-am dat seama că aceștia nu cunoșteau cauzele lucrului împotriva căruia protestau: încălzirea globală.

O săptămână mai târziu am intervievat un profesor de liceu care își încuraja elevii să demonstreze pentru climă: nici el nu știa mai multe decât elevii săi.

Presupunând că este mai bine să mergi direct la Dumnezeu decât să treci pe la sfinți, am luat decizia să o intervievez personal pe Greta Thunberg. Am zburat la Stockholm, unde ea conduce greva școlară din fiecare vineri a săptămânii în fața parlamentului suedez. Nu am avut noroc, ea plecase cu trenul ca să demonstreze la Berlin.

Fiind încăpățânat de felul meu, am revenit săptămâna următoare. Victorie: Greta este la locul ei și stă de vorbă cu un mic grup de francofoni. Eu aștept să-mi vină rândul.

„Te-am văzut la Bruxelles, era multă lume… Am auzit cum îi sfătuiai pe tineri să studieze clima. Aș vrea să vorbim puțin despre acest lucru, dacă ești de acord…”

Ea aprobă din cap, dar am impresia că este timidă, nu se simte în largul ei. Am impresia că spune „da”, dar gândește „nu”. În acest moment ea își dă jos căciula de pe cap. E un semnal. O femeie blondă cu ochelari, în jur de 50 de ani, apare imediat lângă noi, arborând un zâmbet fals. Ea urmărise întreaga scenă din apropiere, s-a aflat tot timpul la câțiva metri distanță.

„Salut, îmi pare rău, dar avem ceva important de făcut acum. Trebuie să plecăm, mulțumim…”

Acesta a fost sfârșitul interviului. O gardă de corp îmbrăcată în negru – care poate fi observată în înregistrarea video – le însoțește pe femei câțiva metri mai departe. Scopul a fost acela de a o îndepărta pe Greta de întrebările mele.

Spre deosebire de interacțiunea ei cu demonstranții din Bruxelles, Greta nu a răspuns la întrebările mele. Mi-a lăsat impresia unei fetițe stinse, lipsită de pasiune și manipulată de adulți deranjați… un copil terorizat.

Ea este programată pentru discursuri apocaliptice și provocatoare, de câteva minute, în fața persoanelor importante și influente din lume.

Un conducător climatic ciudat, care nu acceptă să fie întrebat în legătură cu clima. Nu este permisă decât prosternarea în fața ei, iar liderii lumii nu ezită: Angela Merkel, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker, juriul premiului Nobel, oare pe când și papa?

Am fost acuzat de „deturnarea ” tinerilor protestatari. Astăzi sunt acuzat de blasfemie. Dar ceea ce văd eu este o mulțime de oameni orbi, condusă de o persoană oarbă, ca în parabola biblică.

J’ai tenté d’interviewer Greta Thunberg — Caseur.f

Urmăriți înregistrarea video de mai sus: dezvăluie adevărul despre cultul încălzirii globale și inspiră compasiune pentru o fată exploatată în scopul întreținerii unei stări de psihoză în masă.

Clerul suprem al încălzirii globale are reședința la ONU. Nu este o simplă figură de stil. Rajendra K. Pachauri, șef al IPCC timp de treisprezece ani, a fost nevoit să își dea demisia în 2015 în urma unui scandal în care a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei femei dintr-o echipă de cercetători din subordinea sa. El și-a exprimat crezul în scrisoarea de rămas bun: „Pentru mine protejarea planetei Pământ, supraviețuirea tuturor speciilor și sustenabilitatea ecosistemelor noastre este mai mult decât o misiune. Este religia mea, dharma mea.”

În spatele acestei religii există o motivație mai lumească. Ottmar Edenhofer, un mandarin de vârf al IPCC, a explicat pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung într-un interviu din 2010:

EDENHOFER: Practic, este o mare greșeală să discutăm politicile climatice separat de principalele teme ale globalizării. Întâlnirea climatică la vârf de la Cancun, care va avea loc la sfârșitul lunii, nu este o conferință privind clima, ci una dintre cele mai mari conferințe economice de după cel de-al doilea război mondial. De ce? Deoarece avem 11.000 gigatone de carbon în rezervele de cărbune din solul de sub picioarele noastre și trebuie să emitem doar 400 de gigatone în atmosferă, dacă vrem să aderăm la ținta de 2 grade Celsius. De la 11.000 la 400 – nu putem ocoli faptul că majoritatea rezervelor de combustibil fosil trebuie să rămână în pământ.

NZZ: De facto, aceasta înseamnă o expropriere a țărilor cu resurse naturale. Aceasta duce la o traiectorie foarte diferită de cea care a fost declanșată de politicile de dezvoltare de până acum.

EDENHOFER: În primul rând, țările dezvoltate au expropriat practic atmosfera comunității mondiale. Dar trebuie să spunem în mod clar că noi redistribuim de facto bogăția lumii, prin politică climatică. Evident că proprietarii de cărbune și petrol nu vor fi entuziasmați de acest lucru. Trebuie să ne eliberăm de iluzia că politica climatică internațională este o politică de mediu. Politica climatică internațională nu are aproape nimic de-a face cu politica de mediu, cu probleme cum ar fi defrișarea pădurilor sau gaura de ozon.

Klimapolitik verteilt das Weltvermögen neu — Neue Zürcher Zeitung

Cheia întregului interviu constă în ideea exprimată clar: noi redistribuim bogăția lumii prin politici climatice. Se pare că mantra cu dioxidul de carbon care distruge planeta nu este altceva decât o fațadă pentru beția de putere a unor birocrați zeloși.

Confesiunile lui Pachauri și Edenhofer dezvăluie advărata natură a întregului eșafodaj construit în deceniile recente: încălzirea globală este, în primul rând, o religie politică. Mai precis, pentru o concretizare a fiecărui termen în parte, este un soi de puritanism tehnocratic.

Cineva cu simțul umorului a descris odată puritanismul drept o credință care susține că diavolul trebuie să fi inventat înghețata, deoarece are un gust prea bun. Spus mai prozaic, puritanismul este un cult al vinovăției. În acest sens, sindromul contemporan al venerării Pământului, în tandem cu diabolizarea ființei umane, este o formă nouă de puritanism secular.

Cultul încălzirii globale preia perspectiva centrală a puritanismului, ființele umane păcătoase formează un centru diabolic al existenței și orice mișcare riscă să provoace consecințe catastrofale într-o dramă cosmică, adăugând o poleială științifică. În consecință, noii puritani denunță tot ce face viața mai tolerabilă, mai bună, drept risipitor și iresponsabil. Vechii puritani tunau și fulgerau în numele lui Dumnezeu, pe când noii puritani se ridică împotriva semenilor lor în numele naturii.

Aspectul tehnocratic al încălzirii globale nu ține numai de faptul că promotorii și conducătorii acestui cult aparțin unei tehnocrații politice, mediatice și științifice decuplată de viața și aspirațiile oamenilor de rând. Este vorba, la bază, despre opoziția ireconciliabilă dintre viziunea tehnocratică și viziunea democratică. Acest lucru devine evident când luăm în considerare felul în care decurge dezbaterea științifică în legătură cu subiectul în cauză.

Cei care exprimă rețineri sau opoziție față de ideea că omul ar fi un factor determinant în schimbările climatice sunt, înainte de orice, adepții unui dialog deschis, onest și în care toți participanții se află pe picior de egalitate. Este o viziune democratică în sensul că nimeni nu este exclus sau depunctat apriori strict funcție de concluzii și în sensul că fiecăruia i se acordă inițial prezumpția de legitimitate. Nu există o grilă de selecție funcție de vreun rezultat dorit de unii sau alții. Valoarea unei teorii este determinată numai prin capacitatea ei de a explica, modela, sau prezice corect fenomenul natural în cauză.

Viziunea tehnocratică asupra dialogului este un oximoron, deoarece tehnocrația nu pune preț pe dialog, ci pe consens. Mai precis, pe consensul stabilit la vârf și diseminat cu forța în jos. Viziunea tehnocratică este una a doctrinei mai presus de realitate. Este o viziune care sărăcește, nivelează și crează servitute față de o castă atotputernică și atotcunoscătoare.

Știința, pentru a produce rezultate viabile, trebuie lăsată în pace, să trieze singură falsul de adevăr. Ea dispune de mecanismele ei proprii de decantare și validare, perfecționate pe parcursul secolelor. În niciun caz nu are nevoie de intervenții părtinitoare dinafară. Ideologizarea științei este o cale sigură de a conferi minciunii o aură de respectabilitate.

Următorul articol se va ocupa de argumentele științifce de o parte și de alta a disputei.

Orban între Trump și Putin

9

Nu e mult timp trecut de când presa internațională a fost plina de cuvintele de lauda spuse de președintele Trump despre Kim Jong-un, la întâlnirile cu acesta, și corespunzător scandalizata pentru felul in care președintele american a vorbit despre dictator. Apoi s-a mai comentat mult mai puțin despre miza negocierilor și solicitările dure ale părții americane pentru dictatorul nord coreean. Autorul cărții „Arta negocierii”, Donald Trump, știe bine ca în politica e foarte important ce spui, știu si el și echipa lui ca e riscant sa facă concesii lăudând tot felul de nefrecventabili, că își sacrifica temporar din credibilitate cu aparenta lipsa de atenție în declarațiile politice, dar intenția lui este sa rezolve problemele cele mai importante mai degrabă, decât sa ofere discursuri riguroase. Acum este Orban la Washington și, asa cum era previzibil, președintele american il laudă și face declarații favorabile despre el, cel care si-a bagat tara adânc in sfera de influență a Rusiei, marele dușman al Americii și al întregii lumi libere.

Dosarul Ungariei lui Orban e foarte dificil – America nu isi poate permite sa indeparteze Ungaria mai mult decat a indepartat-o Orban si partidul lui. Desi e tara NATO si membra a Uniunii Europene, Ungaria importa peste 80% din gaze din Rusia si nu are nici un plan sa iasa din acesta dependenta de Moscova. Mai mult, luna trecuta, Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe si al Comertului din Ungaria a semnat un acord pentru cumpararea gazului rusesc in anul 2020, chiar in conditiile in care acesta nu va mai veni prin conductele din Ucraina. Lucrul acesta e posibil deoarece anul asta se termina contractul de tranzit prin Ucraina pentru gazele rusesti, iar rutele ocolitoare permit livrarea de gaze in Europa, ceea ce loveste dur Kievul care va ramane astfel fara o importanta sursa de venituri. Ungaria are deja programate intelegeri cu Turcia, Bulgaria si Serbia pentru a primi gazul rusesc prin TurkStream incepand din toamna asta, lucru care serveste perfect interesele rusesti.

https://bbj.hu/energy-environment/hungary-to-contract-for-turkstream-gas-capacity_164418

Ca si cum dependenta de gaz rusesc si alinierea Budapestei la politica Moscovei in ceea ce priveste livrarea gazelor in Europa nu ar fi destul, Orban permite Moscovei sa aiba un cuvant greu de spus si in productia de energie electrica a Ungariei.

Centrala nucleara de la Paks, de tip VVER (ca cea de la Cernobîl), produce aproximativ 40% din energia electrica a Ungariei, dar se afla la capatul duratei de viata, dupa ce acesta a mai fost deja extinsa in urma unor evaluari atente de securitate. In 2014 a fost selectionata compania de stat rusa Rosatom pentru a construi alte doua reactoare nucleare la centrala din Paks, constructie intarziata de temerile indreptatite ale autoritatilor locale din zona unde vor fi construite rectoarele. Cei mai multi bani pentru imensa investitie vin tot din Rusia – 10 miliarde din totalul de 12 miliarde de euro necesari pentru constructia reactoarelor vin tot din bancile de la Moscova. La inceputul lunii acesteia a fost modificat cu multa bunavointa acordul pentru imprumut, Rusia permitand Ungariei sa inceapa plata datoriei de indata ce va incepe productia de energie electrica la reactoarele ce vor fi ridicate pe banii rusesti.

https://www.intellinews.com/hungary-and-russia-amend-loan-agreement-on-paks-nuclear-power-plant-160747/

Vorbind despre banii rusesti, trebuie mentionata si prezenta Băncii Internaționale de Investiții a Rusiei in Ungaria, dupa ce i s-a permis să își facă un sediu la Budapesta, desi banca este cunoscuta ca un instrument al serviciilor secrete ruse, asadar un vector al politicii Kremlinului, fundamental antiamericane si antieuropene.

Toate acestea fac sa nu mai fie nici o surpriza faptul ca Ungaria s-a opus ajutorarii Ucrainei de alianta NATO, servind si astfel interesele Kremlinului in cea mai importanta zona pentru securitatea europeana din ultimii ani.

https://www.unian.info/politics/10131398-nato-doesn-t-plan-to-cease-support-of-ukraine-despite-hungary-s-demand.html

Prezenta de acum a lui Orban la Washington este legata si de dosarul energetic, sau poate in primul rand de acesta, practic de dosarul rus care priveste Ungaria, tara membra a NATO si a Uniunii Europene care pare a se apropia constant de Moscova, impotriva interselor europene si americane. Dincolo de zambete si discursuri amabile, Trump are de discutat cu Orban situatia geopolitica a Ungariei actuale, situatie care trebuie rezolvata cat mai curand. Iar presedintele american stie mai bine ca oricine ce are de facut. Timp in care presa va ramane sa se minuneze de amabilitatile schimbate de cei doi presedinti in fata camerelor de luat vederi.

ACP

Obiceiurile sexuale din Afganistan si Pakistan sunt acum promovate de firma Converse

2

Povestea lui Desmond Napoles, băiețelul din New York îmbrăcat în drag queen și expus pe la paradele gay chiar de mama lui e destul de cunoscută în presa din America și din lume. La fel, se știe despre reprezentațiile lui de pe scenă, noaptea, din cluburi gay, unde i se aruncau bani precum striperilor în timp ce dansa, ceea ce a dus cu bun temei la o avalanșă de critici împotriva mamei lui și a autorităților care permit lucrurile acestea. Sexualizarea băiatului, expunerea lui la lumea consumului de droguri folosite în mediul gay, cum ar fi ketamina și rohypnolul, apariția lui la emisiunea unui criminal care a stat 17 ani în închisoare, alături de altele la care a fost supus copilul, se constituie într-o serie de abuzuri grave care au oripilat și scandalizat orice om decent care a aflat de acestea. Au fost lansate o mulțime de critici la adresa părinților lui Desmond și a autorităților și din partea multor persoane gay, din tot spectrul politic, deși Desmond reprezintă următorul nivel al pretinsei eliberării sexuale, pentru care au luptat zeci de ani activiștii mișcării politice a stângii gay.

http://inliniedreapta.net/amintiri-despre-viitorul-lgbt-pedofilia-drept-al-omului-nou/

Nu există nici o îndoială – e un scandal imens și un atac la decență nemaivăzute până acum, dar peste toate, e vorba de un gigantesc abuz săvârșit public împotriva unui copil, abuz din care există acuzația că trag foloase materiale părinții săi, ambii fără slujbe, dar deja asta contează mai puțin pe lângă grozăvia trăită de copil, pentru care nu s-a găsit încă soluția care să îl protejeze de abuzuri. În situația asta, autoritatea care se ocupă de protecția copiilor din New York, Serviciul de Protecție a Copilului, alături de Departamentul Poliției din New York, de Centrul pentru copii pierduți și abuzați, Ministerul muncii și Procuratura regională au cercetat cazul copilului dar până acum au ajuns la concluzia că acesta nu ar fi fost supus la rele tratamente sau abuzat în vreun fel, ca și cum dusul copilului îmbrăcat în drag queen la cele mai indecente parade, la sesiuni foto unde pozează în ipostaze explicit sexuale, să danseze la bară în cluburi gay, cu bani aruncați de spectatori excitați reprezintă o situație care nu afectează în nici un fel un copil de 10-11 ani. Dar nebunia asta imensă nu e un caz singular. Are corespondent în Canada, unde alt băiat de aceeași vârstă, Nemis Quinn Mélançon-Golden, cu numele de scenă Queen Lactatia apare fotografiat în ipostaze clar provocatoare, explicit sexuale, după ce a participat la parade și spectacole gay, așadar ideea folosirii copilului ca obiect sexual a prins între mai mulți părinții iresponsabili, cu apucături perverse. Răspunsul autorităților la cazurile lor, în față indignării îndreptățite a unui număr mare de oameni au fost clar inepte și în condițiile astea lucrurile mers mai departe spre mai rău, cum era de așteptat. Astfel, firma Converse, care produce articole sportive foarte cunoscute tinerilor, a anunțat că are un contract cu Desmond Napoles, pentru a apărea îmbrăcat ca drag queen în materialele de promovare ale firmei, în ipostazele care l-au făcut cunoscut. Pe pagina firmei se explică folosirea imaginii unor tineri gay și a lui Desmond prin celebrarea împlinirii a 50 de ani de la înființarea mișcării Pride.

Acum exploatarea cu nuanță clar sexuală a copilului este promovată public de mașina de publicitate bine pusă la punct a unei firme foarte cunoscute tinerilor din America și din întreaga lume, tineri care sunt deja țintă a promovării comportamentului deviant văzut la Desmond Napoles și Nemis Quinn Mélançon-Golden. Vechea zicală care spunea că nu există publicitate rea, ci numai publicitate, nu merge în cazul de aici – o mulțime de americani refuză deja să mai cumpere produsele firmei care promovează sexualizarea gay a copiilor. Sexualizare practicată deja de sute de ani în Afganistan și Pakistan, unde mulți se folosesc de nefericiții bacha bazi, băieței îmbrăcați în fete, exploatați sexual de perverșii din acea parte de lume.

ACP

Fii un mensch

0
Jack Kruschen în rolul lui Dr. Dreyfuss din filmul
Jack Kruschen în rolul lui Dr. Dreyfuss din filmul "Apartamentul"

Hillary Clinton, în septembrie 2016, despre milioanele de americani care l-au susținut pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din urmă cu doi ani și jumătate:

Știți, ca să generalizez la limită, că jumătate din susținătorii lui Trump i-ați putea încadra în ceea ce eu numesc coșul cu deplorabili. Nu-i așa? [râsete / aplauze]

Rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi – alegeți dumneavoastră. Din păcate există oameni de genul ăsta și el le-a dat proeminență.

Vladimir Tismăneanu, în septembrie 2018, despre milioanele de români care erau de acord cu referendumul pentru clarificarea în constituție a noțiunii de familie:


Același gen de limbaj arogant și disprețuitor, aceeași atitudine de vătaf ofensat care dă cu biciul retoric peste gloata de slugi impertinente.

Acest gen de personaj este opac la noțiunea de atitudine cuviincioasă față de semeni. Pe de altă parte astfel de specimene nu contenesc să peroreze despre binele public și societatea civilă. Civilă, ca în civilitate, adică fel curtenitor de a vorbi sau respectare a bunei-cuviințe. Sfântă ipocrizie!

Ipocrizie are în latină un nume sugestiv: pietas ficta. Pietate (sau moderație) fictivă. Această descriere li se potrivește ca o mănușă. Ei fac parte din și întrețin o ficțiune. Se agită ca niște păpuși pe scenă, într-un concurs de declamații sforăitoare, iar când spectatorii cască plictisiți – sau, impardonabil, se îndreaptă tiptil spre ieșire – ies din personaj și dau drumul la sudălmi. Cum de îndrăznește cineva să nu-i ia în serios, să nu dea din cap aprobator, să gândească altfel? Doar ei sunt casta învățaților și preoțimea adevărului, lor li se cuvine admirație și supunere din partea plebei nerafinate.

Nu pleacă nimeni la niciun referendum! The show must go on, tovarăși! Altfel sunteți niște deplorabili! Deplorabili cu opinci și ochelari de cal, niște pășuniști în zdrențe!

Vreți să cunoașteți „virtutea” păpușilor care se dau în spectacol la matineu și seara, sezon după sezon, în magnifice puneri în scenă ale binelui public și civismului?

E simplu: susțineți ce nu trebuie.

Câteva luni mai târziu, după moartea tragică a creatorului de modă Răzvan Ciobanu, în aprilie 2019, Vladimir Tismăneanu adoptă partitura fariseului amnezic:

Ma feresc de etichete. Nu cred in mono: culori, idei, motive muzicale, afinitati elective. E loc pentru pluralitate. E loc si nevoie de toleranta.

Anul trecut, când îi făcea albie de porci pe românii în favoarea referendumului despre familie – „Romania in itari, cu opinci si cu ochelari de cal: Anuntatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pasunism in zdrente” – civilul domn nu punea etichete și nu îi detesta gălăgios pe creștini, ci își exersa doar simțul de observator de modă.

Se pare ca Biserica Ortodoxa are probleme cu inmormantarea religioasa. Omul era gay si ateu.

Se pare că domnul „Pluralitate Toleranță” are probleme cu realitatea. BOR nu interzice înmormântarea homosexualilor și ateilor.

Noroc ca nu era evreu sau rrom.

Aici ni se face cu ochiul și se enunță ceva confuz. În orice caz, rromii nu sunt excluși din cimitirele creștine, ba uneori și-au construit cavouri impresionante, ca în Timișoara. În ce privește ritualul la evrei bănuiesc că un evreu nu are nevoie de BOR la înmormântare, ci de un rabin.

Cine este interesat de adevăr și nu de țesătura de invective și minciuni pe care le împrăștie intoleranții anticreștini, ar face bine să citească următorul bilanț faptic: Fake news. Biserica NU refuză să-i facă slujbă de înmormântare creatorului de modă Răzvan Ciobanu din cauză că ar fi fost „gay“

Imprecațiile dlui. Tismăneanu survin în timp ce creștinii din Sri Lanka sunt măcelăriți în chiar ziua de Paște, cei din Pakistan, Egipt și Africa sub-sahariană sunt periodic atacați și suprimați fizic, iar cei din China sunt constant hăituiți de autorități.

Situația pe plan mondial este atât de gravă încât un raport oficial înmânat guvernului britanic arată că persecuția creștinilor din Asia (în special Orientul Mijlociu) și Africa a atins, pe alocuri, nivelul unui genocid.

„Adevărul incomod este că majoritatea covârșitoare (80%) a credincioșilor religioși persecutați sunt creștini… Ceea ce se uită, în această atmosferă de corectitudine politică, este faptul că creștinii persecutați sunt unii dintre cei mai săraci oameni de pe planetă. Populația de creștini era de aproximativ 20% în Orientul Mijlociu. Acum este de 5%.” — Jeremy Hunt, ministrul de externe britanic.

Nu este onorabil să ataci verbal o masă de oameni, pentru credința lor, în timp ce alții au trecut la masacrarea acestora și nu este nicicând onorabil să-ți înjosești semenii. Există o vorbă a evreilor americani: „Be a mensch”, adică fii o adevărată ființă umană, o persoană cu integritate și onoare.

Un mensch este un om decent, chiar și față de conaționalii în „ițari” și închinați lui Hristos.

PUBLICATE RECENT

JURNAL