Proteste gigant în Brazilia: Între 6 și 10 milioane de brazilieni cer, în stradă, demisia președintei Dilma Rousseff

    Print Friendly, PDF & Email

    Milioane de brazilieni au ieşit ieri în stradă pentru a protesta faţă de nivelul ridicat al corupţiei, calităţii proaste a serviciilor şi scăderii nivelului de trai. Revoltele au cuprins Brazilia în contextul scăderii creşterii economice şi a inflaţiei ridicate, scrie gandul.info.

    Elpídio Fonseca, traducătorul brazilian al cărților lui Gabriel Liiceanu, Nicolae Steinhardt, Constantin Noica, Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu, în limba portugheză, spune pe Facebook că, în total, în Brazilia au protestat „între 6,3 și 10 milioane de persoane”.

    „Guvernul spune că doar bogații participă la demonstrații. Dacă e așa, Brazilia are cea mai mare concentrație de bogați din lumea”, scrie, ironic, Elpídio Fonseca.

    Gândul mai scrie că imaginea Dilmei Rousseff a fost afectată de recesiunea economică severă în care a intrat ţara şi de asocierea ei cu cel mai mare scandal de corupţie din istoria ţării, scandalul Petrobras. Mulţi policitieni sunt suspectaţi că ar fi primit beneficii financiare dintr-un scandal de corupţie privitor la contracte de construcţie ale gigantului petrolier Petrobras, principalii acuzaţi fiind membrii Partidului Muncitorilor.

    brazilia

    Rousseff este considerată unul dintre principalii vinovaţi pentru intrarea Braziliei în cea mai pronunţată recesiune economică din ultimul secol. Presedinta este în pericol de a fi suspendată din funcţie de către legislativul ţării. Demonstraţii de stradă au avut loc în toate cele 26 de state ale ţării şi în Districtul Federal. Aproape 1 milion si jumatate de persoane au ieşit în stradă doar în oraşul Sao Paulo. Manifestanţii au cerut legislativului să accelereze procesul de suspendare din funcţie al preşedintelui brazilian. Rousseff nu ia în calcul demisia şi spune că nu există motive legale întemeiate pentru suspendarea din funcţie.

     Dilma Rousseff, președinta Braziliei

    Dilma Rousseff, președinta Braziliei

    Săptămâna trecută, poliţia federală a descins la reşedinţa lui Luis Ignacio Lula da Silva, preşedinte al Braziliei între 2003 şi 2010. In privinţa lui, există suspiciuni de spălare de bani şi dare de mită. Lula a fost reţinut pentru trei ore, în cadrul unei anchete de corupţie. Investigaţiile ameninţă să producă un cutremur masiv în clasa politică a ţării. Lula da Silva este anchetat într-un caz de corupţie şi suspectat că a primit mită bani şi proprietăţi imobiliare din partea companiei petroliere naţionale Petrobras.

    brazilia

    Investigaţia, cunoscută sub numele de Operaţiunea Lava Jato, vizează peste 200 de persoane, printre care actuali şi foşti politicieni sau oameni de afaceri cunoscuţi. Aceştia ar fi participat la o schemă de spălare de bani de proporţii uriaşe prin intermediul gigantului petrolier de stat Petrobras, care este totodată şi cea mai îndatorată companie din lume. Anchetatorii estimează că statul brazilian ar fi fost prejudiciat cu peste 3,5 miliarde de dolari.

    protest brazilia

    În ciuda faptului că era considerată o economie emergentă în urmă cu doar câţiva ani, înregistrând creşteri anuale de peste 4%, economia braziliană a scăzut anul trecut cu 4% şi este aşteptată să scadă cu încă 3% în 2016, marcând cea mai gravă recesiune economică a ţării din ultimul secol.

    brazilia

    Rousseff se află la al doilea mandat şi depune eforturi pentru redresarea economiei. Demonstranţii au scandat pentru condamnarea la închisoare a lui Rosseff şi a fostului preşedinte brazilian, Lula. Totodată rata infalţiei a crescut, iar ţara se confruntă cu o creştere accentuată a preţurilor, scrie Gândul.

     

    Citiți și:

    De cel putin 15 ani, o voce, initial singulara, cea a filosofului Olavo de Carvalho, denunta deriva stangista din…

    Posted by In Linie Dreapta on 14 Aprilie 2015

    Un gând despre “Proteste gigant în Brazilia: Între 6 și 10 milioane de brazilieni cer, în stradă, demisia președintei Dilma Rousseff

    1. Culmea e că PT (adică „Partidul Muncitorilor”) și „mișcările sociale” se arată îngrijorate de aceste manifestații.

      Despre această îngrijorare a scris Folha de São Paulo, organ de presă cât se poate de gramscist.
      Folha pare a încerca – dar cu rezultate jalnice, intrați pe link și vedeți – să echilibreze vestea proastă a giganticelor manifestații antiguvernamentale cu vestea bună a unor minuscule manifestații pro-PT care cică ar fi avut loc, cine știe unde, cine știe când. Folha le prezintă artistic pe fiecare în câte o galerie foto, încercănd să le facă să pară cât de cât comparabile: cea din partea de sus a articolului înfățișează grupuri din rândurile imense ale manifestanților anticomuniști, în cea de jos vedem câțiva tovarăși comuniști prăjind la un grătar și pretinzând că reprezintă poporul.
      http://www1.folha.uol.com.br/p.....stos.shtml

      „Mișcările sociale” sunt reprezentate în special de MST, „Mișcarea celor Fără Pământ”. Un ONG miliardar care a făptuit până acum nenumărate violențe și jafuri revoluționare, „armata PT” cum o numea fostul președinte sărac și cinstit, astăzi pușcăriabilul Lula da Silva.

      Dacă mai era nevoie, protestele din Brazilia au arătat cât de „sociale” sunt PT și MST, care se îngrijorează de popor, că iese cu milioanele în stradă strigând că nu vrea comunism, nu vrea PT și MST. Masele au aplicat un șut spectaculos, puternic și bine țintit în dosul elitei revoluționare. Se știe că brazilienii sunt buni la fotbal.

      PS.
      Mai menționez cu durere că „mișcările sociale”, alde MST și alte organizații similare din America Latină, se bucură de entuziasta încurajare a Papei Francisc.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.