Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Putin la Athos

Venirea președintelui Putin la Muntele Athos, numit și Sfântul Munte (Agion Oros), a produs perplexitate între ortodocșii care știu cât de departe e, în fapt , regimul de la Kremlin de credința creștină, și care au văzut cum pretind rușii, fără vreun temei și abia scăpați (cât de cât) din comunismul încă atât de drag lor, că Moscova ar fi „A Treia Romă”. Se pretind patroni ai Ortodoxiei, chiar dacă au venit la dreapta credință cam cu 1000 de ani în urma Greciei și a altor țări ortodoxe, și chiar dacă au ținut și promovat, până nu cu multă vreme în urmă, cel mai criminal regim din istoria umanității. Și asta vreme de 70 de ani. Mai mult, în 2014, călugării de la mănăstirea Sfântul Sava Sârbul, din Athos, au cerut episcopilor ortodocși să arunce blestem asupra lui Vladimir Putin, deoarece “este un vechi kaghebist care vrea să distrugă nația rusă, împinsă de el în războaie împotriva altor creștini nevinovați”.

În condițiile astea, primirea oficială a președintelui Putin V. contrariază. Să fie un simbol al Ortodoxiei ținta unei ispite de nedepãşit? Să vedem cât de mult este venirea capului de la Kremlin o problemă insurmontabilă. Pentru cei care consideră asta o încercare prea mare pentru Biserică și au îndoieli că se poate sfârși cu bine, merită aduse câteva lămuriri.

În Ortodoxie, Biserica celor vii e numită Biserica luptătoare, iar numai cea a celor trecuti la Domnul e Biserica triumfătoare, căci acolo, în lumea cealaltă, lupta cu păcatul s-a sfârșit cu victoria celor care i-au urmat Mântuitorului Iisus Hristos. Ei bine, dacă în lumea acesta, Biserica e în luptă cu ispitele și cu păcatul, putem înțelege că nu e ieșit din comun faptul că Biserica suportă o ispită așa mare. Dacă Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a fost ispitit de diavol, cum poate cineva să creadă că slujitorii Săi, Biserica întreagă dealtfel, nu o să aibă ispite din cele mai mari? Biserica nu se poate aștepta la pace câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos spune că Împărăția Sa nu e din lumea aceasta. Moscova asta face: ispiteste toate confesiunile creștine să i se alăture, dar de fapt vrea să le supună, spre a-i susține planurile de propagandă pentru acceptarea expansiunii împotriva țărilor est-europene (România inclusă). De la Ivan cel Groaznic, care a suspus cu forța Biserica Rusă pentru a o deposeda de bunuri și a-i lua libertatea, la Stalin, care a mimat oarece libertate pentru Ortodoxie, în vremea celui de-al doilea război mondial, numai pentru a-și întări controlul asupra minților celor din robia comunistă, e o tradiție pe care Putin nu o putea ignora. Plus că vechile obiceiuri pier greu…

Bun, o vorbă veche din Biserică spunea că „nici câinele care intră în biserică nu se sfințește, nici biserica în care intră câinele nu se spurcă”. Putem vedea vizita președintelui care ne amenința explicit țara fără prea multa teamă – Biserica a mai avut de luptat cu ispite din cele mari și nu s-a pierdut.

The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

2 gânduri despre “Putin la Athos

  1. cu tristete tot constat ca ortodoxia rusa de rit kaghebist are chiar destui fani si pe la noi. Vai de oite. Nu pot sa spun si eu decit Doamne ajuta si lumineaza-ne mintile

  2. @Dana Teri, stim ca sunt si oarece angajați cu acte, nu numai fani ai celor de care spuneti. A, ca sunt si utili destui, asta e imposibil de negat, dar convingerea mea e ca sunt o minuscula minoritate (gălăgioasa, e drept).

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.