„Războiul total” al lui Marian Munteanu cu băncile neprietenilor lui

Între indignările electorale ale momentului se văd cel mai bine două direcții clare: cea a antisistemiștilor, care sunt, cum evident este, cu toții oameni ai Stângii (indiferent din ce partid ar fi ei) și cea a noilor bravi naționaliști care luptă cu asuprirea „străinilor” și vor să apere țara de tot ce vine din Occident. Și ei tot ai stângii, dar ai stângii ceaușistoid-opzeciste și nu ai celei progresist-multiculturaloide.

Ei bine, stânga asta “naționalista” aflată în luptă cu „străinii” și corporațiile a descoperit că nu avem în țară bănci românești, cu care bănci, ehei!, țara ar fi mult mai prosperă și independentă și nu mai știu cum, dar oricum, cu mult mai bine ca acum, când majoritatea băncilor au capital străin, care capital adică nu e românesc, ceea ce e grav și trebuie făcut ceva în privința asta.

Cine își amintește anii ‘90, cand sloganul “Nu ne vindem țara!” era necesară mărturisire de credință pentru orice ins din administrație, știe că atunci majoritatea băncilor mari din România erau, da, românești. Cu capital românesc, cu management românesc, cu acționariat de stat sau privat, da, tot românesc. Și peste toate, o mulțime de „patrioți” din Servicii lucrau în și pentru sistemul bancar românesc. A, ce vremuri! Cum să uităm de Bancorex, de Bankcoop, de BIR, de Credit Bank, de Dacia Felix, de Banca de Investiții și Dezvoltare, chiar și de CEC-ul anilor ălora! Pentru Bancorex am plătit toți bani grei, vreme de 10 (zece) ani, în prețul benzinei care se ducea în prețul a tot ce se mișca și se cumpăra în țara asta. Zece ani de preț mărit al benzinei pentru paguba de la Bancorex.

Pentru celelalte bănci menționate, de asemeni am avut de plătit tot noi, lucru care ne-a sărăcit direct și care a ținut economia românească încleiată în taxe socialist de mari, pentru salvarea statului și acoperirea pe unde se mai putea a găurilor imense făcute economiei de băncile, da!, românești.

Câțiva inși au fost condamnați, dar banii nu au fost recuperați și paguba a căzut în seama statului care a pus-o notă de plată populației.

Și între Sever Mureșan, Gigi Kent, Dinel Staicu, Eduard Tarlea (ginerele lui Ion Ceaușescu, fratele fostului dictator), condamnați pentru jaful din banci, apare și numele lui Virgil Magureanu!

Care Virgil Măgureanu a fost băgat până peste cap în afacerea Columna Bank. Și care Măgureanu a fost destul de apropiat de domnul Marian Munteanu, câtă vreme au participat împreuna la eșuatul proiect de lansare a PNR.

Care Marian Munteanu declară public acum că vrea sabotarea băncilor străine deoarece nu sunt (sic!) românești! Și care își face temă electorală primordială din povestea cu relele bănci străine versus regretatele (spune dânsul) bănci românești.

Și așa s-a lămurit, pentru cei care nu îl știau, și cine și ce este domnul Marian Munteanu și crede dânsul despre românii care votează.

În numele Alianței Noastre România vă declar deschis: Declarăm un război total acestor bănci. (…) Cu ajutorul populației, să le ducem în faliment.

Autor: Preot Alexandru Coman

The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.
Preot Alexandru Coman

Latest posts by Preot Alexandru Coman (see all)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.