Revizionism istoric sovietic la Chișinău, sub bagheta președintelui

    Print Friendly, PDF & Email

    Parte a seriei de evenimente dedicate „eliberării” Moldovei de sub „ocupația româno-fascistă”, conferința „practico-ștințifică”, anunțată de Comitetul național „Biruința”, și-a ținut „lucrările” astăzi, 23 august, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la desfășurarea operațiunii Iași-Chișinău. Dacă multiplele ghilimele v-au exasperat deja, evocându-vă un univers paralel în care cuvintele și-au pierdut sensul primar și nu mai reflectă realitatea, nu vă descurajați. Eu am răbdat timp de două ore.

    Comitetul „Biruința”, sau așa cum sună acesta mult mai savuros în limba rusă – „Pobeda”, a fost înființat în această primăvara și numără peste 20 de organizații „obștești”, care își propun reabilitarea „memoriei istorice despre Marele Război pentru apărarea Patriei”, educarea tinerei generații în spiritul acestei narațiuni istorice, și, deși se declară apolitică, afirmă că mizează pe sprijinul forțelor politice – cum altfel decât – „sănătoase”.

    „Lucrările” conferinței științifice și apolitice au fost deschise de o cuvântare a președintelui Igor Dodon, care a anunțat că e pentru prima dată în ultimii 10 ani când un eveniment similar se desfășoară sub egida Președinției, promițând, spre exasperarea mea, că așa va fi și de acum înainte. Din primele fraze, Dodon a declanșat atacul: oponenții bat în memoria noastră, nu trebuie să uităm „cum a fost”, uitarea ne va face mai slabi, nu vom ceda unioniștilor. Într-un cuvânt: „fașîzm ne proideot!”. Dodon a mai anunțat că mâine,  24 august, în cadrul concertului din Piața Marii Adunări Naționale, va decora o serie de veterani ai Operațiunii Iași-Chișinău, și – nu vreți să ratați – a promis că va cânta Smugleanka în direct. Prezidentul a ținut o adevărată lecție de istorie, insistând asupra versiunii istoriografice sovietice, asupra faptelor: vorbim despre Pobedă și Eliberare, și nu despre altceva. Războiul nu a fost altul decât unul „pentru Apărarea Patriei”. Mai mult decât atât, situația politică curentă este de așa natură în R. Moldova, că se impune „eliberarea din nou a Moldovei” de tot soiul de „trădători de Patrie”. Vituperări demne de Vîșinschi. Participanții la conferință i s-au plâns prezidentului că „bine că Ministerul Apărării nu are bani” pentru menținerea în ordine și repararea monumentelor eliberatorilor, în schimb se găsesc resurse pentru – oroare! – Muzeul Ocupației sovietice. De asemenea, i s-a cerut lui Dodon ca 24 august să fie declarată zi oficială a „Eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă”. Toți boierii și stăpânii tremurau în cuibul lor…

    Pe lângă aspectul ilar, care ar fi principalele teze vehiculate de participanții la conferință? Marea mistificare se construiește în jurul eternului mit al Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, încheiat cu „eliberarea” Europei Centrale și de Est de invadatorul nazist. Dincolo de realitatea acestei victorii, care a fost una comună Aliaților, fără a fi meritul exclusiv al URSS, mitul „Marelui Război” de apărare impune o serioasă nuanțare, mai ales în cazul statelor și popoarelor ne-ruse. Nu de alta, dar pentru a fi un război pentru „apărarea Patriei”, trebuie stabilită clar identitatea acestei Patrii, or nu este sigur că de la Baltică la Marea Neagră popoarele Europei de Est împărtășeau aceeași viziune cu privire la care le era Patria… La fel, mitul eliberării merită o deconstrucție aparte, fiind, contrar aparențelor, foarte ușor demontabil: victoriosul nu este neapărat un eliberator, iar flexibilitatea intelectuală și onestitatea morală ne impun următorul comandament logic: faptul că Germania nazistă a fost un monstru totalitar nu exclude același caracter totalitar al statului sovietic. Criminalitatea instrisecă a proiectului nazist nu neagă intenția și rezultanta la fel de criminală a promisiunii de „emancipare” a proiectului ideologic comunist.

    Aceste reevaluări, mai ales în urma căderii Uniunii Sovietice în 1991, reprezintă preocuparea unor întregi catedre mondiale de istorie, care rediscută, în lumina rolului provocator al URSS în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, pleiada de mituri și narațiuni pseudo-istorice încropite de propaganda sovietică. Mai puțin pentru onorabilii participanți la conferința cu pricina, care par să fi rămas scufundați în naftalina discursului mistificator sovietic. Fostul ministru al Apărării, generalul Victor Gaiciuc, prezent și el, și care și-a citit bilingv-armonios de pe foaie întreaga cuvântare, a atenționat asupra acestei „deformări a rolului URSS” în manualele școlare. „Deformarea” constă probabil în expunerea, în sfârșit, după 1990, a crimelor la care se dedase regimul eliberator. „Fascismul nu a fost înfrânt până la capăt. El mai pândește pe la colțuri”, avertizează Gaiciuc. Așa că, vigilență maximă, tovarăși!

    Conferința a acoperit și un alt aspect al mitologiei sovietice: statalitatea de veacuri a unei Moldove, care în 1944 e restaurată în propria existență, independență, libertate de trupele sovietice. O teză pe cât de aberantă, pe atât de periculoasă, mai ales prin prisma declarației a însuși coordonatorului Comitetului „Biruința”, organizatorul conferinței, Alexei Popovici: două date ar fi importante în istoria Moldovei  – 24 august 1944, ziua „Eliberării” și 27 august 1991, ziua Independenței, deși parcă „am fost mai liberi după 24 august, decât după 27.” Mai mult decât atât, pentru Victor Stepaniuc, eternul grafoman prezent la aceste sindrofii științifice, fără 24 august 1944 și 9 mai 1945 nu ar fi existat – nici mai mult nici mai puțin – Moldova contemporană! Nerecunoscători cum ne știm, datorăm soldatului sovietic eliberator nu doar minunatele deportări, execuții, decapitarea elitei, foametea în masă, estorcarea economiei agrare a Moldovei, deznaționalizarea și imbecilizarea în masă, ci și propria existență. A fost fără îndoială o eliberare, a continuat Stepaniuc, moldovenii oricum simpatizau cu sovieticii – „se știe”, formulă „convingătoare” a oricărui plagiator, și se țineau numai de dezertat din Armata română. Românii abia dacă au putut mobiliza vreo câteva mii de basarabeni. Un adevărat eșec propagandistic și ideologic. Să vedeți câți au mobilizat sovieticii: peste 250.000 de moldoveni! Care au luptat bucuros și de bună voie. Voluntar cu de-a sila. Sărbătoarea nu e doar a rușilor, așadar. E și a moldovenilor, care s-au aruncat curajos cu pieptul pe ambrazură de la Chișinău până la Berlin. În marea istorie a omenirii, în marile bătălii dintre civilizații, au avut și moldovenii rolul lor. Auziți cum tropăim?

    Brașoave, mistificări, limbă de lemn specifică acestui tip de discurs, conferința „științifică” s-a redus la povestirea unor întâmplări singulare, cu valoare – cert personală, mai ales pentru martorii oculari, dar anecdotică la nivel de abordare deontologică istoriografică. Observații scoase din context, dar care ar trebui chipurile să dea o notă, o apreciere generală, cuprinzătoare, sintetică unor fapte și evenimente istorice obiective. Totul marcat de acea tușă specifică, încărcată de perspectiva ideologică de care absolut niciun participant la conferință nu a încercat măcar să se debaraseze, de dragul respectării unui principiu elementar: sine ira et studio – fără ură și părtinire – acesta este demersul istoriografic de bun simț.

    Niciun efort de introspecție, de înțelegere, de nuanțare. Mestecarea acelorași mituri sovietice. Declamarea unui „patriotism” difuz, incongruent, indefinit, din care nu se înțelege până la capăt – sau se înțelege printre rânduri – cărei „țări” sunt „patrioți” acești indivizi? Moldova? Fosta URSS? În această ordine de idei, merită menționat că din „patrioții” prezenți, nimeni nu a vorbit în română, „lucrările” desfășurându-se exclusiv în limba rusă.

    Ticăloșia și mistificarea sunt cu atât mai flagrante cu cât antifascismul mieros cu care defilează acești inși nu e decât un paravan, în spatele căruia se ascunde refuzul imoral de a recunoaște caracterul totalitar al ideologiei comuniste și al statului sovietic, pactul semnat între cele două state totalitare la 23 august 1939, ocupația la care au fost supuse țările baltice, Polonia, dezmembrarea României. URSS a fost, dincolo de desfășurări geopolitice, războaie și situații contextuale cum ar fi alianța de conjunctură cu puterile occidentale contra Germaniei naziste, un stat totalitar, iar totalitarismul nu a eliberat pe nimeni niciodată. Aceasta este unica poziție pe care o poate avea orice ființă cu busolă morală.

    23 August 1939 a lipsit din mențiunile și discursurile conferențiarilor  – pentru ei războiul a început „tradițional”, „pe rit vechi”  la 22 iunie 1941, ceea ce face ca soarta sutelor de mii de polonezi, baltici, români moldoveni împușcați, represați și deportați în vara acelui an să le fie indiferentă. S-a vorbit în treacăt despre nevoia de „consolidare” a societății și „pericolul rescrierii istoriei”. Ca-ntr-o bizar de realistă reproducere a celebrelor distopii orweliene, anume ei sunt cei care răstoarnă realitatea și rescriu istoria, distorsionează adevărul, inversează sistemele de referință, anulează morala. Consolidarea societății nu se poate produce prin mistificări istorice și adevăruri spuse pe jumătate.

    publicat inițial pe deschide.md

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.