Să nu uităm de Ucraina!

Războiul nu s-a terminat. Și e încă foarte aproape de noi. Rușii n-au plecat din Donbas.

Aparența de calm din zonă – fără precedent de la începerea agresiunii rusești asupra Ucrainei – nu ar trebui să amăgească. Ar fi bine să fie un semn bun. Dar mai degrabă pare să fie un semn că Putin a decis să ducă jocul la o scară mai mare.

Dacă ceea ce vedem acum la granițele Europei nu este altceva decât o extindere a războiului hibrid?

Dacă mulțimile de musulmani care iau acum Europa cu asalt, sub pretextul că sunt „refugiați”, sunt doldora de omuleți verzi? Doar se știe că numai 25% din valul de imigranți sunt familii, cu femei, copii, bătrâni, bolnavi – cam cum te aștepți să arate niște refugiați. Grosul îl reprezintă bărbați în floarea vârstei, în plină putere de luptă.

Dacă, așa cum a indicat Generalul Degeratu, rușii și-au băgat coada în declanșarea „crizei imigranților”, inundând Europa Occidentală cu sute de mii de motive de bătaie de cap, astfel încât ea să fie mult prea ocupată cu problemele proprii încât să se mai intereseze de Ucraina?

Cine se gândește măcar un pic, realizează că Statul Islamic nu e o agenție umanitară sau de turism pentru creștini și alte comunități, kurzi, alawiți, pe care ISIL însuși le terorizează. Nu e posibil ca sute de mii de oameni să părăsească teritoriile controlate de ISIL fără ca acesta să încerce să-i împiedice – în afară de cazul în care ISIL însuși decide că se pleacă și cine pleacă. Românii așa plecau din RSR pe vremea securității? Sau Califatul o fi mai soft decât RSR?

Cine cercetează un pic, știe că au fost semnalate interesante legături între Rusia și Califat. Nu numai numărul mare de luptători de limbă rusă din rândurile ISIL, ci și CV-urile multora dintre conducători, care provin direct din fosta URSS sau din armata/serviciile lui Saddam Hussein (regim care nu prea le avea cu islamul, dar le avea, și încă foarte serios, cu KGB-ul). S-ar părea că rușii joacă la ambele capete în Siria, și doar e firesc, asta fac rușii de când e Rusia pe hartă. Asta face ca Putin să aibă în mână o cheiță fermecată, cu care poate rezolva o problemă arzătoare a Occidentuluui.

„Criza imigranților” e mană cerească pentru Putin. Până mai ieri, situația părea fără speranță pentru Kremlin, economia Rusiei se ducea de râpă, Ucraina rezista, occidentalii păreau să se țină tari cu sancțiunile.

Iată că ne-am pomenit de câteva săptămâni într-o altă realitate, în care occidentalii par tentați de oferta rușilor de a rezolva ei problema refugiaților, chiar la originea acesteia, în Siria. Și deja aceiași occidentali au și cedat tentației de a se lega printr-un contract economic strategic pe termen lung cu Gazprom – v. Nordstream 2, negociat și bătut în cuie de țările stăpâne în UE, în totală indiferență, chiar în batjocură, față de interesele vitale, strategice și economice ale țărilor din Europa de Est. Asta ar fi trebuit să provoace un scandal imens în Europa, dacă nu ar fi fost minunata „criză a refugiaților” care să permită rușilor să iasă din încercuire, iar nemților-francezilor-olandezilor să evite reproșuri zgomotoase pentru Nordstream 2 dinspre est-europeni, precum și explicații și justificări față de propria opinie publică, în care unii și-ar putea aminti de morții din avionul malaezian.

Așadar, cui îi va mai păsa acum de ucraineni?

Din toate aceste motive, e foarte important să nu-i uităm.

Să nu uităm că vecinii noștri nu luptă doar pentru ei, ci și pentru noi, și chiar și pentru Europa Occidentală, deși aceasta pare gata oricând să-i vândă.

Dacă Ucraina cade pradă lui Putin, dacă va fi cedată rușilor în schimb pe liniște în Siria, sau pe gaz, dacă va fi lăsată de izbeliște de către Occidentul /ținut/ ocupat cu o mare problemă de natură islamică pe teritoriul său propriu, așa cum a profețit Ilarionov în decembrie 2014, Putin nu va avea nici un motiv să se mulțumească doar cu ucrainenii.

Iar atunci, ghiciți cine urmează. Nu cumva noi, polonezii, balticii?

Și ghiciți cât de solidari se vor arăta față de noi UE – adică Germania, adică Merkel, Juncker, Schultz, care arată acum deja pe față exact cât le pasă de interesele noastre vitale.

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.