În opinia multor simpatizanți PSD, fie ei „progresiști” sau nu, Iliescu a fost un patriot la fel de mare ca Ceaușescu. Ce ghinion totuși, primul, care vroia să ne scape de „fasciștii” pro-americani, l-a ucis pe al doilea, care aproape ne „scăpase” de ruși. După 28 de ani de chinuită democrație, cauționarea acestui patriotism retrograd își arată roadele: Șerban Nicolae ne pune în fața unei dileme: dacă rezistența anticommunistă constituită încă din toamna lui 1944 a fost îndreptată împotriva statului român, atunci revoluționarii din ’89 împotriva cui au luptat? Nu cumva împotriva aceluiași stat?

Revoluția din decembrie ‘89 a fost făcută doar pe jumătate, ea nu se va încheia de fapt decât odată cu procesul comunismului, încă neînceput sau aflat într-o fază mai degrabă simbolică. Fără el, suntem condamnați la o eternă tranziție, în care vom face supoziții de dimineața până seara pe tema teroriștilor nevăzuți și a amplelor scenarii oculte, în timp ce teroriștii reali redevin, o dată la patru ani, aleșii poporului. Orice om normal la cap după ce este furat și mințit 28 de ani la rând (plus 45 înainte) devine ori un semiisteric, ori un catatonic. Firea răbdătoare a românului nu se mai pune în acest caz, fiindcă nici un candidat la sfințenie nu se poate lăsa înșelat de același diavol și de atâtea ori fără să devină suspect că este complicele celui ce-i distruge destinul.

Alternativa pe care ne-a propus-o până acum opoziția e de amatori sau de cointeresați ai penalilor din parlament. Noroc că lumea sătulă de corupți a ieșit în stradă! Disputele legate de direcția în care ar fi bine sau nu s-o apuce corabia noastră vor trebui rezolvate abia după ce vom astupa gaura numită PSD. Iar după ce vom reuși s-o astupăm, ar fi de bun simț ca pe viitor să se accepte că am făcut-o împreună și la fel de democratic, alături de toți „fanaticii religioși” de care președintele Iohannis se plângea la un moment dat că îi are în țară. Corecții politic de toate culorile ar putea cu această ocazie să-și aducă aminte că în decembrie ’89 rugăciunile care se rosteau în piețele marilor orașe din România nu inhibau în niciun fel avântul democratic al mulțimilor.

Modul în care înțeleg să cinstesc memoria celor arestați și uciși pentru convingerile lor politice din secolul trecut și implicit pentru libertățile noastre, e să renunț să mai gândesc ca un arestat. Măcar atât!

Crăciun fericit!

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPremierul Morawiecki: De ce reformez justiția din Polonia?
Articolul următorLGBT-ul la moldoveni
Marius Hagău
M-am născut la 14.02.1977 în Luduș, judetul Mureș, identic în imaginația mea cu ludus-ul roman, loc în care își făceau antrenamentele gladiatorii de altă dată. Am fost educat în bătătura din spatele blocului și în curțile bunicilor mei: ăștia au fost primii mei 14 ani de acasă. După care am urmat Liceul de Arta din Tg.-Mureș, ceea ce înseamnă că am avut voie să-mi las părul un pic mai lung și să devin mai sensibil. Prin ’95 am intrat la Academia de Arte Vizuale Ion Andreescu (după titulatura de atunci) din Cluj-Napoca, pe care am terminat-o în 2000, pe jumătate chel și foarte indrăgostit de noua mea urbe. De atunci încoace pictez și cad pe gânduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here