Cum am ajuns aici

de Mihaela Bărbuș și Anca Cernea

Anca Cernea despre Procesul Vișinescu și incompetența IICCMER

Alexa Ionescu: O am invitata pe Anca Cernea, care vine de la procesul Visinescu, si care e parte in acest proces, deoarece tatal ei si bunicul din partea mamei au fost victimele acestui tortionar.

Am sa incep emisiunea citand ce spunea Cicerone Ioanitoiu, istoric si fost detinut politic:

„Atributele care pot defini râul absolut în limba româna cred ca sunt depăşi­te de ceea ce s-a petrecut acolo. Numai mintea diabolică a lui Alexandru Nicolschi putea născoci metode si gă­si locuri de tortură unele mai grozave decât altele si să-l facă să regrete că n-a ştiut în 1949 că o să urmeze 1989.Asa de strâmtă îi era judecata acestei specii din ordinul primatelor care nu vedea decât sânge si oameni schilodiţi fără să se gândească şi la un mâine care este permanent si cu nimic nu poate fi împiedicat.”

„La 4 ani după ce Vâsinschi trântise usa la Palatul Regal, pentru a impune guvernul comunist Petru Groza, în noaptea de 2/3 Martie 1949 câteva sute de pro­prietari au fost daţi afară din conace cu o valiză în mână restul averii mobi­le si imobile confiscându-se si dintre aceştia, circa 90 de foşti ziditori de ta­ră în 1918 si care mai erau în viată, au fost arestaţi de Nicolschi si trimişi în temniţa Sighetului, sub numele de cod „Dunărea”, în vederea exterminării.”

[…]

Anca Cernea: Tatal meu, Ioan Barbus, a fost presedintele Tineretului Univesitar National-Taranesc inainte de arestare. A petrecut 17 ani in temnitele comuniste, dintre care, ultimii, la Visinescu, in penitenciarul Ramnicu Sarat, din 1957 pana in 63, cand, dupa moartea lui Mihalache, s-a renuntat la experiment pentru ca isi atinsese scopul.

Tatal meu a iesi din inchisoare in 1964 si atunci s-a casatorit cu mama mea, cu care era logodit, si ar fi trebuit sa se casatoreasca in 47. In tot acest timp, mama nu avea informatii despre el, nu avea nici un fel de contact, si cat a fost inchis la Ramnicu Sarat, nici macar nu stia daca mai e in viata. Altfel, mai primise cate o veste, cineva iesea din inchisoare si spunea ce auzise despre soarta lui. Tatal ei, bunicul din partea mamei, fusese si el inchis, el era avocat taranist si a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, dupa care au mai urmat 5 ani de Baragan, pentru ca la expirarea pedepsei avusese acea discutie cu ofiterul politic, si ofiterul politic a constatat ca nu se recuperase catusi de putin si ca nu era cazul sa il trimita inapoi in societate. A mai petrecut inca 5 ani si in Baragan.

Bunicul meu n-avea o functie importanta in PNT, dar facea partea dintr-un grup de detinuti care au fost considerati de tot sistemul carceral din acea vreme ca extrem de recalcitrant. Si el si tatal meu facusera parte din acel nucleu care initiase greva din inchsisoarea de la Aiud, care a precedat mutarea lor la Ramnicu Sarat, in 56, dupa revolutia din Ungaria. Dupa revolutia din Ungaria, oamenii au inceput sa aiba sperante si in interiorul inchisorilor au inceput sa se trezeasca anumite initiative, poate totusi s-ar putea face ceva. Au fost actiuni de protest, oricum au fost tot timpul, dar atunci a fost o actiune mare de protest si de mare succes pentru, s-au raliat multi alti detinuti, taranisti, mai tarziu si legionari, si a fost o chestie care a tinut in sah destul de mult pe conducatorii din acea vreme. A fost ceva ce a provocat panica si la nivel inalt.

Si s-au luat masuri. Masurile au constat din acest experiment, de fapt un proiect de exterminare pentru detinuti foarte bine selectati, nu era destinat unui numar mare de persoane. In mare, doua categorii de detinuti au fost dusi atunci la Ramnicu Sarat. Au fost cei care supravietuisera Sighetului, Sighetul a fost atunci inchisoarea pentru elite, elitele democratice, nu erau legionari acolo… Maniu, in primul rand, si multi alti fost demnitari, ministri. Dupa moartea lui Maniu, au fost raspanditi in alte inchisori, si de acolo au fost adunati mai multi, foarte importanti suprevietuitori ai acelui lot, printre care Ilie Lazar si Ion Mihalache. Au mai fost adusi cu ei la Ramnicu Sarat si diplomati, dimplomati implicati in Actul de la 23 augustu: Camil Demetrescu, Victor Radulescu Pogoneanu si fratele fostului ministru de externe, ministru fusese Grigore Niculescu Buzesti, care murise… iar fratele lui, Radu Niculescu Buzesti, a fost si el dus la Ramnicu Sarat, un detinut extrem de refractar la tentativele de reeducare, care refuzaze orice fel de compromis.

Avem, in mare, aceste doua categorii. Dar au mai fost si preoti. A fost parintele Balica, un preot ortodox, a fost episcopul Alexandru Todea, deja era episcop, desi era tanar, era deja sfintit episcop in clandesitinitate; a mai fost parintele Godo, care are, postum, o carte de memorii aparuta de curand; si alte persoane, militari. Ar merita toti mentionati, pentru ca sunt toti unul si unul, sunt oameni care ar trebui sa fie in toate manualele ca modele, eroi ai Romaniei, si care nu sunt pe nicaieri.

Din pacate, eu ma tem ca a fost in mod interesat facuta campania asta – in sfarsit, in cele din urma, un pic de atentie pentru tot de la Ramnicu Sarat, chiar si asta care e acum. Vezi de fiecare data tendinta de a recupera, din partea unei grupari sau alteia, memoria acestor oameni.

Alexa Ionescu: Cum ti se pare aceasta reconciliere cu istoria a domnului Iohannis?

Anca Cernea: Pana la reconciliere, Alexa, mai sunt niste etape. In primul rand, ar trebui sa stim care e inventarul problemelor, dupa aia, mai discutam de reconciliere. Trebuie sa se faca macar un minim de dreptate, si macar o expunere.

Nu sunt de acord cu reconcilierea sub forma asta. Nu sub forma buretelui care sterge sangele si moartea atator oameni. I-am cunoscut foarte bine, acesta e un mare privilegiu, pentru care nu am, bineinteles, nici un fel de merit, decat acela ca am respectat aceasta traditie, m-am nascut in aceasta familie, in acest mediu, printre prietenii parintilor mei, care erau toti fosti detinuti.

Sora mea credea ca toata lumea merge la inchisoare. Cand era mica, ea asa credea, ca faci liceul, facultatea, inainte sa te casatoresti, mergi la inchisoare. Toti oamenii pe care ii cunostea, toti adultii, prietenii familiei, rudele, nu exista nici unul care sa nu fi facut puscarie.

I-am cunoscut bine si in mediul asta in care cresteam noi, erau oamenii simpatici, draguti, glumeti, era o placere sa stai in preajma lor. Nu erau in nici un fel apasati de ura si de traumele astea care ar fi fost legitime. Nu ar fi fost de mirare daca erau transformati, dar nu erau. Nu purtau ranchiuna si in general nu vorbeau foarte mult despre tortionari, dar chiar si ei, desi iertasera, din convingeri crestine profunde, iertasera fiecare ce pasise el, dar spuneau ca nu ai dreptul sa ierti pentru altul. De expemplu, uciderea lui Ion Mihalache, la care au fost martori, fara sa vada, mai mult auzind, astea sunt lucruri pe care nu pot sa le ierte, si nu le iertau. Vorbeau cu aceeasi indignare, indiferent cati ani trecusera, de sunetele astea pe care le-au auzit legat de schingiuirea, de maltratarea si batojocorirea acestui om care pentru ei era un parinte, un simbol, un erou national. Si chiar era.

Erau tineri toti. Intr-un fel, stiind toti ca Ion Mihalache era inchis acolo, intr-un fel, se simteau patronati, de acolo, de un senior in care aveau respect si incredere. Faptul ca au asistat neputiinciosi la toata chestia asta care a dus, in cele din urma, la uciderea lui, asta era un lucru pe care nu puteau sa il ierte, si nu il uitasera. […]

Alexa Ionescu: Corneliu Coposu despre inchisoarea de la Aiud, care a precedat experimetul de la Ramnicu Sarat:

„Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită, ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat. În afară de cele 7 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare sau pe tinetă. Nu aveai voie să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti… Râmnicu Sărat nu era numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală pentru viitoarele cadre. Pentru menţinerea ordinii, ca metodă de disciplină se aplica bătaia. Intrau în celulă 5-6 gardieni, gealaţi înarmaţi cu bastoane, şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nicio justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Ion Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu (Victor), fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”.

Ion Ovidiu Borcea, cel mai tânăr locatar al Râmnicului Sărat, a stat 6 ani:

„Acolo se murea de foame, de frig, de terorizare si din lipsă de tratament medical. Ferestrele aveau obloane. Nu se vedea afară, iar ferestrele erau căscate de un deget…Seara eram obligaţi să ne culcăm cu mâinile afară din pătură, în cămasă si izmene, cu capul la geam si fata spre uşă, iar zăpada care intra pe fereastră în timpul nopţii o scuturam ziua de pe pătură. …Frigul în aceste celule sinistre ţinea de la căderea primei ploi din luna Septembrie şi până la începutul verii. Cămaşa de pe mine, pe care o aveam de 4 ani ajunsese ca o apărătoare de muşte şi deşi protestam să nu mi-o mai ia la spălat că se rupe, mi-o luau în fiecare săp­tămână că trebuie să fim „igenici”. . .îmi da un mosor de aţă să mi-o cos, fâşie de fâşie, dar pânza era atât de putredă că aţa o rupea şi mai rău. Arătam precum Garda elveţiană de la Vatican, numai în panglici, iar când le spuneam că nu mai am cămasă pe mine, au zis că e mai bună decât a lui ăla de la 4- Acolo era Jenică Arnăutu…Haine nu aveam decât ce era pe noi, plus două obiele de grosimea si mărimea unei batiste. Schimburile de lenjerie ni le dădeau săptămânal ca să nu îmbrăcăm 2 cămăşi sau 2 chiloţi. Am purtat o pereche de bocanci timp de 6 ani, care nu mai aveau talpă. Am pus un tub de pastă de dinţi turtit ca să nu stau cu talpa direct pe ciment .Când le-am arătat cât de rupţi erau bocancii, m-au luat la bătaie zicând că am băgat tubul acolo ca să rup ghetele. In 1961 mi­-au degerat toate degetele de la picioare, s-au roşit, apoi s-au făcut vinete, au început să mă mănânce si mi-a căzut pielea de pe ele .. .fiindcă era iarna.”

Ion Diaconescu:

„Măsurile de izolare, neîntâlnite nici la securitate, depăşeau orice închipuire, deţinutul nu trebuia să mai vadă nici o altă fiinţă omenească, în afară de gardianul din tură care îşi îndeplinea serviciul matinal, fără să-ti adreseze nici un cuvânt. Cei care serveau mâncarea erau nişte plantoane de drept comun dar, în cinci ani si jumătate cât am stat acolo, n-am zărit pe nici unul, nici măcar odată. Nimeni nu intra de unul singur în celulele noastre, ci întot­deauna însoţit măcar de gardianul de serviciu, ca să nu se creeze posibilitatea unor discuţii de la om la om…se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufleteşti. Adică cei ce supravieţuiseră perioadelor de exterminare prin foamete si torturi urmau să fie acum distruşi psihic prin aceste nemaiîntâlnite măsuri de izolare. Dar ticăloşia n-a avut nici o li­mită, din contră, cu cât un deţinut era socotit mai important, cu atât tratamentul era mai dur, adică era socotit un duşman periculos pentru regim si trebuia lichi­dat într-un mod oarecare!…”

Victor Anca, bunicul tău:

„Regimul de la Râmnicu Sărat a fost de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu poate crede că a fost posibil. Aceasta a fost rodul omului-animal produs al regimului totalitar. Citind astăzi literatura despre lagărele de exterminare din URSS-ul marxist si Germania hitleristă cei ce am su­pravieţuit Râmnicului Sărat constatăm că România comunistă din timpul lui Gheorghiu Dej nu a fost cu nimic mai prejos si a avut si ea de alde Beria, Derzinschi, Himlerler, Eichman, sau alţi odioşi criminali, si ai noştri se numeau Alex. Visinescu, Nicolschi Alex., Pantiusa Bodnarenco sau alte nume tot asa de sinistre.”

[…]

O sa punem un filmulet in care dna Hossu Longin il punea pe acelasi rand, in cadrul detinutilor politici, pe Adrian Nastase.

https://www.youtube.com/watch?v=hbhxwmUttqE

Alexa Ionescu: Iata parerea unei doamne care s-a remarcat de-a lungul timpului prin acest „Memorial al durerii”, toata lumea o felicita. Iata ca aceasta doamna, brusc si de neinteles, considera ca si astazi se intampla acelasi lucru ca atunci. Considera ca Adrian Nastase, care a stat la spitalul inchisorii pentru ca a furat, se compara cu oamenii acestia care nu facusera nimic.

Singura lor vina erau convingerile lor, convingeri democratice.

Anca Cernea: Si se opuneau invaziei Uniunii Sovietice, era vorba de apararea independentei Romaniei, despre asta era vorba. […] E scandalos, si acea coperta a Jurnalului National, dar s-a intamplat si mai recent.

Atunci cand Ponta a luat puterea, la sfarsitul lui aprilie 2012, desi il zoreau probabil baronii, puscariabilii, sa rezolve problema justitiei care ii urzica pe ei foarte tare, teama de DNA si de puscarie ii mobiliza, totusi, prima miscare pe care a facut-o Ponta atunci nu a fost sa loveasca justitia. A facut si asta, mai tarziu. Prima miscare a fost sa il dea jos pe Vladimir Tismaneanu de la conducerea ICCCMER. Asta a fost prima grija, prima preocupare. A fost inlocuit cu Dl Muraru si echipa lui.

Sa nu uitam ca lucrurile astea le-a facut prim-ministrul Ponta, admiratorul lui Che Guevara, lui Mao Tze Dung, care, din partea mea, ar fi de foarte mare mirare daca l-ar interesa pe el trecutul comunist si elucidarea crimelor comuniste.

As putea sa spun ca echipa pe care Ponta a numit-o, nu a numit-o ca sa scoata la iveala crimele comunismului, e o chestie de imagine. […]

Ajungem ca astfel de tortionari sa fie judecati la adanci batranete. Viniescu e si astazi e plin de aplomb si la sedinta de astazi era chiar indignat ca i se pun in spate asemenea acuzatii. Nega tot, nu are nici cea mai mica, cel mai mic semn, cea mai mica urma de remuscare sau de regret. […]

Alexa Ionescu: Daca lasam la mana statului, cu aceasta conducere, sa faca muzeul comunismului, iti dai seama cam ce se poate regasi.

Anca Cernea: Or sa faca Muzeul de Reclama USL. Sora mea scria intr-un articol, a ajuns inchisoarea de la Ramnicu Sarat sa fie al doilea Dracula Park. O sa incepem sa vindem insigne si magneti de frigider.

Vasile Ernu invitat, inchipuie-ti, Vasile Ernu invitat la Universitatea de vara Ramnicu Sarat. Vasile Ernu, „produsul din URSS”, ala care scrie elogios despre Lenin, care e pe Lista lui Dughin, Vasile Ernu vorbeste la Ramnicu Sarat, invitat de IICCMER si finantat de Fundatia Konrad Adenauer, care vad ca are si un rol esential in numirea directorului de la IICCMER, Radu Preda. […] As numi asta „baietii destepti ai memoriei istorice”, cum sunt baietii destepti din energie, din economie, din diferite branse, aici sunt baietii destepti care se ocupa de capitalizarea mortilor nostri. Rescriu istoria si se construiesc cariere spectaculoase. Dl Muraru, din marunt fenechist, a ajuns director de institut. Fata de statutul academic, intelectual si morala a lui Vladimir Tismaneanu, coboram la Groapa Marianelor, la nivel Muraru si de aici, Muraru o ia ca o racheta spre inaltimi si ajunge consilierul presedintelui Iohannis. […]

Reconcilierea [cu trecutul comunist, propusa de Iohannis n.e.] inseamna ca noi vom continua sa platim pensii nerusinate unor indivizi ca Visinescu. Practic, pensia lui o platesti tu, o platesc eu, o platim cu totii, de cand a iesit el la pensie, de mult, beneficiaza de aceste sume care nu reprezinta nimic altceva decat rasplata pentru aceste crime, pentru ca Visinescu altceva nu a facut in viata lui. […]

Inchisoarea Ramnicu Sarat

 

Se mai pune o problema. De ce oare Visinescu e judecat doar pentru inchisoarea de la Ramnicu Sarat? De ce Institutul, daca si-a facut datoria, nu a scos la iveala si aceste fapte de la Mislea si de la Jilava , ca nu numai atunci, cand a fost comandant plin, raspunde de ce a facut. As spune ca, cel putin, ICCMER nu si-a facut treaba. A fost, asa il si numesc ei, „exercitiu de expunere mediatica”. Deci toata operatiunea asta cu Visinescu a avut loc mai mult in platourile televiziunilor unde Dl Muraru s-a dat in spectacol, si a anuntat peste tot ca il prinde el pe Visinescu, si a mai putin s-a reflectat in cercetare propriu-zisa. Lucrurile sunt practic… am studiat foarte bine dosarul care se afla acum la instanta si cel de urmarire penala si cel care e acum in curs, pot sa spun urmatorul lucru: practic denuntul IICCMER e copy-paste dupa un capitol, un pasaj scris de Dumitru Lacatusu despre Ramnicu Sarat. Pracitc, capitolul despre Ramnicu Sarat e luat copy-paste si este pus in denunt. Iar rechizitoriul reia acest text, adauga declaratii de martori si adauga o mica introducere istorica de context, care putea sa lipeasca, dupa socotelile mele.

Acum, in fata instantei, are loc reluarea unor chestii care ar fi trebuit de mult sa fie gata. Presedinta completului face probatoriu, cauta martori, pentru ca nu erau cautati de cine trebuia sa ii caute. Cauta dovezi, cauta probe, face rost de documente, cere documente, acum. Alta surprinza: multe intre ele inca sunt secrete. […] Documente referitoare la organizarea inchisorilor din anii 56-62 care sunt secrete, ca la emitere. […]

Tot probatoriul ar fi trebuit sa fie facut deja din faza de urmarire penala. […]

Un domn de la IGP a venit sa o caute pe mama, mama care are 86 de ani. A venit, a vorbit cu ea si a spus asa: Dna, o sa va rog sa imi dati toate scrisorile pe care le-ati primit de la sotul Dvs…asa, logodnicul… de la Ramnicu Sarat. I-am explicat: nu va suparat… ei acolo nu puteau sa scrie scrisori. N-am vrut sa fiu ironica, ma asteptam totusi sa stie, despre asta vorbim, a fost o inchisoare de tortura, de exterminare, cum vorbim de scrisori? I-am explica ca nu exista scrisori. Dupa aia i-a spus mamei ca ar trebui sa dea declaratii la IGP, daca trebuie si la Parchet, sa o filmeze, sa raspunda la tot felul de intrebari, si a mai spus, „macar sa il vedem in boxa pe Visinescu, nu tin neaparat sa il vad condamnat.”

Si zic, vai, nu va suparati, noi ce vorbim aici? Pe mama sa o treceti prin toate chestiile astea, si explicandu-i ca ea, in calitate de martor, nu poate sa lipseasca de la nici una dintre convocari, ca daca ea nu vrea sa mearga, e luata cu mandat de aducere, ca la procese penale nu poti sa nu te prizinti… deci mama sa treaca prin toate etapele astea, sa ii fie rascolite amintirile cele mai dureroase, pentru ce? Ca sa ne dam in spectacol, sa faca ICCMER show ca a vanat securisti? Scopul final nu parea sa fie condamnarea acestui individ.

Cel putin la inceput, asa cum a fost demarata actiunea, nu parea spre a se obtine o condamnare a acestui ins.

Alexa Ionescu: Ce speri sa se intampla mai departe?

Anca Cernea: As vrea sa fie consfintita victoria morala a celor care au trecut pe acolo. Suntem obisnuiti, si procesul te pune in situatia de a prezenta suferinta, umilinti, iti inchipui niste schelete, chiar asa si erau, imbracati in zdrente, batjocoriti… ei au iesit de acolo si au ramas, chiar daca erau urmariti si persecutati, au ramas oameni respectati si normali, au putut sa fie conducatori si dupa aia, si exemple, au format generatii de tineri, de nepoti, de discipoli. Asta ar trebui sa ramana, pentru ca noi avem nevoie de modele in societatea romaneasca, avem nevoie disperata de modele. Si tot li se ofera Ceausescu, li se ofera Capitanul, Antonescu. Chiar avem modele autentice, avem eroi adevarati pe care am putea sa ii punem in fata tinerei generatii. […]

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

5 gânduri despre “Anca Cernea despre Procesul Vișinescu și incompetența IICCMER

  1. In Romania nu a avut loc un real „proces la comunismului” ! Vina ne apartine noua tuturor caci nu a existat decat o slaba si ineficienta presiune a Societatii Civile asupra autoritatilor post-decembriste. Singurul adversar redutabil de care au avut frica vechii comunisti imbracati peste noapte in piei de oaie a fost regretatul Constantin Ticu-Dumitrescu. Lupta sa nu a fost chiar in van deoarece s-au facut cateva „reparatii morale” si, mai presus de orice, clasa politica romaneasca a ajuns la concluzia ca regimul comunist trebuie dezavuat public de catre Parlament.
    Din pacate „Scoala” si profesorii de istorie sunt inca tributari unor vechi conceptii si de aceea studierea epocii si dezvaluirea tuturor relelor si ororilor epocii comuniste se face neprofesionist si cu jumatate de masura.
    Putini dintre detinutii politici au ajuns sa-si „puna pe hartie” amintirile si au scris si publicat Memorii. Cei mai multi nu au apucat sa vada prabusirea comunismului in decembrie 1989. Cei ramasi in viata ori nu au avut puterea de a pune pe hartie amintirile si ororile ori nu au avut curajul.
    Crimele comunismului au acelasi regim juridic cu cele ale nazismului. Din pacate nu a existat un „Nurnberg” al comunismului nicaieri in Europa ex-comunista in anii ’90 ai secolului trecut. Aceasta greseala formidabila si impardonabila s-ar putea sa nasca consecinte grave candva in viitor!

  2. Am facut plangere penala impotriva fostilor ofiteri de securitate ENOIU GHE , PINTA ION , MARINESCU DANUT , BUCURA VASILE vinovati pentru urmarirea si anchetarea politica a mea din anii 80 http://www.procesulcomunismulu.....ecuritate/ . judecatorii si procurorii militari scoliti si formati profesional la scoala comunista unde au fost si fostii securisti mi au respins plangerea penala si m au obligat sa platesc si cheltuieli militare ca invatare de minte ca nu e bine sa i chemi in instanta pe fostii securisti tortionari ;http://www.procesulcomunismulu.....ta46_2009/

  3. Felicitări de emisiune, de prestație !
    Mă bucur să constat că Dvs, ca și sora Dvs., însoțiți acest proces. Căci fără luarea de poziție a copiilor victimelor închisorilor – ei înșiși victime : regimul le spunea „puiii de năpârcă” ! – fără o dezbatere mai largă, în continuare, el NU ARE NICI UN SENS.
    Apoi, două idei, dacă mi se permit :
    1) În ciuda greutății rolului pe care îl joacă, IICCMER reprezintă mai puțin de un sfert din acest tablou, restul fiind : Executivul, Parchetul, Instanța, Părțile Civile și Istoria-ca-disciplină. (Ați observat, desigur, am omis deliberat „Presa” și CNSAS-ul !) Prin urmare, chestiunea este de văzut din toate aceste unghiuri.
    Aici voi insista doar asupra liniei Executiv (a cărui prelungire este Institutul) – Parchet.
    Astfel, fără o decizie politică și, în subsidiar, fără cooperarea Parchetului, un asemenea proces nu ar fi avut niciodată loc, și, cu atât mai puțin, campania IICCMER de „devoalare a torționarilor”.
    Presupunerile mele sunt, deci, că :
    a) Institutul a început acea „campanie” DUPĂ CE I S-A SUGERAT DE LA GUVERN CĂ AȘA CEVA ESTE DEZIRABIL, și, în nici un caz, el nu a forțat mâna Executivului (de altfel, nici nu avea cum să o facă ; altfel, atâta îi trebuia !) ;
    b) Parchetul a susținut această „campanie-efect” întrucât Executivul i-a promis că procesul care va urma nu-l va deranja câtuși de puțin, ba chiar va obține un profit de imagine ;
    c) Scopul Guvernului ar fi SĂ ÎNCHIDĂ ASTFEL CAPITOLUL CRIMINALITĂȚII COMUNISTE. Acesta este motivul pentru care „a selctat” un torționar „nici prea mare, nici prea mic” : el este „cel mai important executant de la primul nivel al mașinăriei de exterminare a regimului comunist de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960”.
    2) Orice am face, orice am drege, un cuvânt nu este de evitat în tot acest „proces”, cu și dincolo de procesul Vișinescu : POLITICA. CĂCI FĂRĂ POLITICĂ NU SE VA ÎNTÂMPLA NIMIC, NICI ÎN ACEST PROCES, NICI ÎN ALTELE, EVENTUALE (a se vedea eterna reîntoarcele la sinistrene NUP-uri !).
    Chestiunea care se pune în fața Urmașilor Victimelor, a Istoricilor este însă să cântărească și să măsoare acest proces (în sensul de acțiune) cu greutăți și cu măsuri esențialmente „nepolitice”. PRIN URMARE, SĂ NU PERMITĂ CA ACEST PROCES SĂ AIBĂ CA REZULTAT, INDIFERENT DE INTENȚIILE ORGANIZATORILOR SĂI, O SIMPLĂ EXPLOATARE POLITICIANISTĂ A ISTORIEI ȘI MEMORIEI NOASTRE TRAGICE.
    În fine, acest proces este crucial și din altă perspectivă : anume că DE MODUL ÎN CARE EL SE VA DESFĂȘURA, VOR DEPINDE ȘI CELELALTE (EVENTUALE) INCULPĂRI DE TORȚIONARI, ȘI NU DOAR DIN ANII 1950-1960, CI ȘI DIN PERIOADA ULTERIOARĂ A REGIMULUI COMUNIST.

  4. @2 Domnule Țăpuș, vă mulțumim pentru semnalare. Într-adevăr, pe lângă Vișinescu, mai sunt mulți care ar trebui să răspundă în fața justiției. Inclusiv pentru anii 70-80, inclusiv pentru Revoluție, inclusiv pentru mineriade.

    @3 Vă mulțumesc, Domnule Stănescu, atât pentru încurajare cât și pentru comentariu.

    Da, Vișinescu pare să fi fost aruncat la lei (interesant e că așa se simte și el) în cadrul unei operațiuni de imagine comandate politic.
    Iar scopul operațiunii este promovarea descendenților politici ai regimului care l-a produs pe Vișinescu.

  5. Incompetenţa instituţiilor statului sau competenţa maximă a agenţilor securităţii infiltraţi în instituţiile statului pentru a-şi apăra liderii?

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.