20 de gânduri despre “Fericitul Ioan Paul al II-lea

    1. Prefer sa ma rog direct lui Dumnezeu ,fara sa intervina un intermediar (sfant). Nici unde in biblie nu scrie ca trebuie sa ne rugam la sfinti. Dimpotriva. Nu-ti face „chip cioplit „

    2. florentza,

      faza cu chipul cioplit nu are nicio legătură cu sfinţii/icoanele. Sfinţii sunt acei muritori care au reuşit să atingă anumite trepte ale virtuţilor creştine, ale purificării, ale trăirii în duhul lui Hristos. Nu degeaba sunt numiţi ”casnicii lui Dumnezeu”, adică cei mai apropiați lui, cei ce au fost primiți la masa Lui, PRIETENII Lui. Sau, altfel spus: întru ei și-a găsit duhul Domnului mulțumire și odihnă. Cine poate contesta asta? Chipuri cioplite? Prietenii Domnului? Think again. Sfântul este o treaptă pe care te poți sprijini în urcușul spre Dumnezeu. Sigur, roagă-te direct Domnului. Dar, poate, vor fi momente în care căința va deveni mai intensă și vei simți că nu mai ai îndrăzneala să ceri iertare iar și iar pentru aceleași căderi. Atunci va fi momentul să te adresezi unui apropiat, unui casnic, unui prieten al Domnului să se roage și el pentru tine, să te poarte în rugăciunile sale, căci el, cu viețuirea sa curată a obținut ascultarea Domnului.

      Ca o observație: interesant cum iconoclaștii fac cele mai intense rugăciuni de grup, aproape că le-ai numi grupuri de terapie, se poartă unul pe altul în rugăciune. Dar când vine vorba de a ruga un mare rugător (creștin mărturisitor) trecut la Domnul… pauză: acea comuniune devine subit ”chip cioplit”. Unde le mai este credința în viața de după moarte, în nemurirea sufletului? Te întreb

    3. From „Celebrating the Beatification of John Paul II” / Posted by Dr. Michael Berenbaum in the Jewish Journal:

      […] I want to celebrate the efforts to speed up the beatification of Pope John Paul II, the immediate predecessor of the incumbent Pope Benedict XVI who did so much to transform the world. […] It is important that we recall and emphasize the unique contribution of this very great Pope to Jewish Catholic relations […]

      As Pope, John Paul II visited the Roman synagogue and met with the community and its chief rabbi who was attired in the traditional Jewish prayer shawl. In his remarks he said
      “All that remains for me now, as at the beginning of my address, is to turn my eyes and my mind to the Lord, to thank Him and praise Him for this joyful meeting and for the good things which are already flowing from it, for the rediscovered brotherhood and for the new and more profound understanding between us here in Rome, and between the Church and Judaism everywhere, in every country, for the benefit of all.’

      He recited part of a Psalm in the original Hebrew:
      hodû la-Adonai ki tov
      ki le-olam hasdô
      yomar-na Israel
      ki le-olam hasdô
      yomerû-na yir’è Adonai
      ki le-olam hasdô (Ps 118:1 – 2.4).

      O give thanks to the Lord for He is good,
      His steadfast love endures for ever Let Israel say,
      His steadfast love endures for ever!
      Let those who fear the Lord say,
      “His steadfast love endures for ever!”
      Amen.

      He treated the synagogue as a house of God and the Chief Rabbi of Rome as a fellow religious leader. He established diplomatic relations with Israel and went to Israel in 2000, visiting both Yad Vashem and the Western Wall. At Yad Vashem, he condemned antisemitism in the name of the Church. He said: “As bishop of Rome and successor of the Apostle Peter, I assure the Jewish people that the Catholic Church, motivated by the Gospel law of truth and love, and by no political considerations, is deeply saddened by the hatred, acts of persecution and displays of anti-Semitism directed against the Jews by Christians at any time and in any place.’’

      A man of the theater, he well understood that “the media is the message” and that his words would echo throughout the Christian world. His letter inserted into the Western Wall bears reiteration:

      “God of our fathers,
      You chose Abraham and his descendants
      to bring Your name to the Nations:
      we are deeply saddened
      by the behaviour of those
      who in the course of history
      have caused these children of Yours to suffer,
      and asking Your forgiveness
      we wish to commit ourselves
      to genuine brotherhood
      with the people of the Covenant.”

      Jerusalem, March 26, 2000
      Signed: John Paul II

      Though he did not say everything I would have liked him to have said, what he said was all important, and the place from which he uttered these statements was even more symbolic. Pope John Paul II visited the Western Wall, the holiest site of Judaism, and by his visit recognized the form that Judaism took after the destruction of the Second Temple in the year 70 C.E. He placed a prayer into the wall, as is the custom of the devout. His visit to the office of the Chief Rabbinate, certainly not the most ecumenical of religious offices in the world, was also compelling. Prepared by Jewish history and memory, the rabbis expected polemics, great disputations. Instead, he greeted them as one religious leader to another. The rabbis were shocked by how moved they were by the Pope’s visit.

      Not all problems were solved, not all issues were settled, but there was tremendous progress and unprecedented warmth in Jewish-Roman Catholic relations.

      Though I have no vote; were I to have vote, I would be honored to consider Pope John Paul II a saint, not a saint without flaws, or human fallibility but a saint nevertheless.

    4. L-am vazut astazi la B1 pe Radu Vasile spunand despre acest eveniment lucruri chiar interesante. In contextul asta, incepe sa-mi para rau ca am crezut o vreme toate tampeniile care s-au spus despre monseniorul Ratzinger; parca, de astazi, il vad si pe el in alta lumina.
      E impresionant cum numai amintirea unui singur om poate sa uneasca atatea suflete, in mod pasnic si civilizat. Cred ca nu intamplator, acest eveniment a avut loc asa de aproape de nunta printului mostenitor al UK. Undeva, cred ca cineva (si nu un franc-mason!) vrea sa ne faca semn ca pentru noi, crestinii, mai sunt sperante, cu toti multiculturalistii si toti arabii pe capul nostru.

    5. „Cred ca nu intamplator, acest eveniment a avut loc asa de aproape de nunta printului mostenitor al UK.” – a kind a joke or somethin’?!?

    6. @bugsy: No joke here.
      Chiar păstrând proporţiile, vorbim de două evenimente majore aparţinând spaţiului sacru creştin: o slujbă de beatificare a unui sfânt om al Bisericii şi o slujbă de cununie (adică o sfântă taină a Bisericii) care uneşte un viitor rege (de drept divin, conform tradiţiei iudeo-creştine) cu aleasa inimii.
      Ambele sunt momente fericite, care adună sute de mii de oameni (creştini dar nu numai) într-o împărtăşire a bucuriei şi a speranţei. Şi asta într-o epocă destul de întunecată pentru tradiţia iudeo-creştină, după cum ştim cu toţii.

    7. @ Apolodor: Un spatiu crestin cam …divizat, avand in vedere ca Biserica Anglicana nu recunoaste autoritatea Vaticanului.
      Evenimente majore (si) datorita mediatizarii la scara globala (cu excese de tabloidizare la nunta princiara).

      Despre slujba de cununie in canonul Bisericii Anglicane nu strica putina documentare.

      Ce am vazut eu la televizor la aceste doua evenimente:
      decenta in manifestari, respect pentru insemne nationale (drapelul Poloniei – la Vatican, drapelul Angliei – la Londra). Civilizatie!

      Spre comparatie si pastrand proportiile a se vedea comportamentul pelerinilor la slujba de canonizarea Sf. Irodion si sfintirea noii biserici a Manastirii Lainici.

    8. @bugsy:

      Un spatiu crestin cam …divizat, avand in vedere ca Biserica Anglicana nu recunoaste autoritatea Vaticanului.

      Nici bisericile ortodoxe nu recunosc autoritatea Vaticanului. Şi ce-i cu asta? Ar trebui să încetăm să ne mai bucurăm odată cu creştini de alt rit?

      Evenimente majore (si) datorita mediatizarii la scara globala (cu excese de tabloidizare la nunta princiara).

      Ba eu cred că erau majore oricum, ceea ce a dus la mediatizare, nu invers. Dar fiecare are dreptul la părerea lui. Iar de tabloidizare nu văd cum ar fi putut scăpa.

      Despre slujba de cununie in canonul Bisericii Anglicane nu strica putina documentare.

      Presupun că te referi la faptul că sacramentul căsătoriei nu e la fel de important în Biserica Anglicană în comparaţie cu cea Catolică sau cele Răsăritene. Asta nu face evenimentul mai puţin important.

      Ce am vazut eu la televizor la aceste doua evenimente:
      decenta in manifestari, respect pentru insemne nationale (drapelul Poloniei – la Vatican, drapelul Angliei – la Londra). Civilizatie!

      Pe lângă asta eu am văzut sute de mii de oameni bucurându-se şi rugându-se împreună. Mi se pare mai important decât respectul pentru drapele.

      Spre comparatie si pastrand proportiile a se vedea comportamentul pelerinilor la slujba de canonizarea Sf. Irodion si sfintirea noii biserici a Manastirii Lainici.

      Înţeleg că te doare lipsa de civilizaţie şi căderea în idolatrie a românilor, dar ce are asta cu subiectul?

    9. @Apolodor:

      Nici bisericile ortodoxe nu recunosc autoritatea Vaticanului. Şi ce-i cu asta? Ar trebui să încetăm să ne mai bucurăm odată cu creştini de alt rit?

      nici pe departe. sa folosim fiecare prilej pentru a ne bucura. life is short!

      Ba eu cred că erau majore oricum, ceea ce a dus la mediatizare, nu invers. Dar fiecare are dreptul la părerea lui. Iar de tabloidizare nu văd cum ar fi putut scăpa.

      cred ca beatificarea era intr-adevar un eveniment major, nunta princiara mai putin. mediatizarea face dintr-un eveniment unul major, planetar, global!

      Presupun că te referi la faptul că sacramentul căsătoriei nu e la fel de important în Biserica Anglicană în comparaţie cu cea Catolică sau cele Răsăritene. Asta nu face evenimentul mai puţin important.

      da, exact la acest lucru m-am referit!

      Pe lângă asta eu am văzut sute de mii de oameni bucurându-se şi rugându-se împreună. Mi se pare mai important decât respectul pentru drapele.

      afisarea drapelului tarii tale este tot o forma de manifestare a bucuriei, alaturi de respect, of course.

      Înţeleg că te doare lipsa de civilizaţie şi căderea în idolatrie a românilor, dar ce are asta cu subiectul?

      …pai, nu porneste totul de civilizatie?

    10. Stai un picut, ca ma confuzati 🙂
      Hai sa stabilim o chestiune: catalogarea ca „idolatrie” in cazul inchinarii la sfinti sau sfinte moaste o consider la rindu-mi ca ignoranta in materie de crestinism ortodox sau catolic (ambele au cultul sfintilor si al moastelor). Sper sa fie doar o interpretare eronata din partea mea.
      Nu am vazut cum s-au comportat pelerinii la canonizarea sfantului Irodion. Nu stiu, dar asta conteaza mai putin in fond.
      Este si o veselie maxima pe al teve cand se ride de pelerini, se filmeaza pe alese momente de la procesiuni, etc… Mie personal mi se intampla sa rida oameni fara credinta de mine cand marturisesc credinta mea. Crestinismul asumat nu face prea multi fani in lumea caleidoscopului televizuinist.

    11. @Rosu: Scuze, n-am fost destul de clar: prin căderea în idolatrie înţelegeam punerea accentului pe formele vizibile şi cantitative ale cultului (gen cine îşi face mai multe mătănii şi mai în văzul lumii, cine face coliva cea mai mare şi mai împodobită etc.) în detrimentul trăirii interioare. A ajuns să conteze mai mult batista binecuvântată grăbit de preot decât rugăciunea şi smerenia. Cel puţin în cultul ortodox de care aparţin.
      Aşa e, televiziunile de-abia aşteaptă să facă băşcălie pe seama credincioşilor, dar din păcate şi credincioşii le furnizează material consistent. N-am să uit cât voi trăi scena la care am asistat la o slujbă din dimineaţa de Paşti (dacă nu mă înşel), într-o biserică de cartier dintr-un oraş oarecare din sudul ţării, când preotul trebuia să facă literalmente echilibristică sărind peste obiectele personale (poşete, batiste etc.) care acopereau aproape complet poteca din mijlocul bisericii. Că „aşa trebuie, maică, să pui un lucru să treacă popa peste el, că aduce noroc în casă”.
      Dacă mergi mai departe pe aceeaşi idee şi adaugi şi o căruţă de bani, unde ajungi? La Jiji care se bate cu pumnul în piept că e cel mai creştin pentru că are crucea cea mai mare şi mai aurită.
      Pentru mine, asta se cheamă idolatrie şi lipsă de civilizaţie. Şi din păcate contează. Pentru că pun pariu că astfel de manifestări îndepărtează mulţi oameni care, simţind setea de absolut, s-ar apropia de Biserică. Şi te trezeşti că fac băşcălie oameni de la care ai pretenţii, ce să mai vorbim de televiziunile care altceva oricum nu ştiu.
      Am avut ocazia să asist la slujbe catolice şi luterane (tot în România) şi am fost impresionat de liniştea şi ordinea credincioşilor. Ştiu că unii zic: „la noi la ortodocşi e trăirea mai intensă în biserică, la ceilalţi e rece şi impersonal”. S-avem pardon, nu sunt de acord. Am putut să mă rog fără să fiu înghiontit la fiecare minut şi fără să fie nevoie să fac eforturi să mă detaşez de lumea din jur, ba dimpotrivă, simţind că împărtăşesc cu adevărat timpul sacru cu ceilalţi.
      Şi ca să închei fără să-l uit pe fericitul Ioan Paul al II-lea, cel mai înălţător moment din viaţa mea a fost slujba comună din parcul Izvor din 1999, unde creştini de toate felurile s-au rugat împreună, în linişte şi respect. Şi a fost bine.

    12. @15 Apolodor:

      Pentru mine, asta se cheamă idolatrie şi lipsă de civilizaţie

      ….deci, cum spuneam, totul porneste de la civilizatie (…sau de la lipsa ei)!

    13. Recitind propriu-mi comentariu, vreau să mai fac două precizări:

      A. Sunt conştient că nu toţi credincioşii ortodocşi corespund descrierii de mai sus. Am avut ocazia să asist la slujbe care m-au înfiorat (în sens pozitiv). Problema e că fenomenele de mai sus apar mult prea des ca să le considerăm marginale şi de neluat în seamă.

      B. OK, avem o problemă, dar care e cauza şi care e soluţia? Ei, aici e aici, pentru că eu n-aş da vina (doar) pe credincioşii laici, care de multe ori altceva nu ştiu, ci (mai ales) pe preoţii care, dintr-o lipsă profundă (de şcoală? de interes? de har?), nu ştiu să impună norme minime de respect pentru casa Domnului şi pentru ritual. Păstorul trebuie să ştie să se impună natural în faţa oilor, că altfel le mănâncă lupul.

    14. @16 bugsy:
      Nu te-a contrazis nimeni apropo de civilizaţie. Dar nu văd ce legătură are civilizaţia (sau lipsa ei) cu apropierea făcută între beatificarea papei şi nunta regală, cu sugestia ta că această apropiere ar fi o glumă (proastă), sau cu argumentele mele împotriva acestei sugestii. Că discuţia dintre noi de acolo a pornit.

      Comentariile mele de la 15 şi 17 se voiau o explicaţie pentru Rosu, şi deja suntem cam pe lângă subiectul iniţial, deci probabil ar fi indicat să ne oprim. Scuze dacă m-am lungit cam mult.

    15. @18 apolodor: mie apropierea mi s-a parut, sa zicem, putin fortata asa cum ai prezentat-o tu ca „evenimente majore in spatiul crestin”. daca ne raportam strict la aspectul sacru, religios, categoric beatificarea Papei Ioan Paul II a fost un eveniment major. Nunta princiara a fost …mondenitate servita pana la saturatie
      (aici explicat mai bine: http://www.aish.com/j/as/Why_I.....ding.html?).

      civilizatia este, in opinia mea, legatura intre cele doua evenimente, sau, daca vrei tu, apropierea lor sub umbrela civilizatiei.

      daca vrei sa ne oprim, asa sa fie!

      de ce scuze? nu te-ai lungit deloc mult.

    16. Florenta, sint cu tine, de fapt tu vorbesti exact cea ce imi spun mie insumi de multa vrema.
      Niciodata mai mult ca in zilele noastre, „oamenii domnului” se dovedesc a fi nimic altceva decit niste politicieni spirituali, nu am incredere in moralitatea lor fariseica sau in adevarataul scop al prezentei lor in dialogul cu divinitatea.
      In incercarea mea disperata de a ma apropia de o prezenta divina atit de fragila nu am nevoie de un intremediar uman potential mai dezorientat decit mine insumi.
      God bless you !

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.