Britania ca Titanicul – drumul spre ruina financiară

    Print Friendly, PDF & Email

    Canalul britanic tv Channel 4 a prezentat pe 11 noiembrie, la ora de maximă audienţă, un documentar despre starea financiară catastrofală a Marii Britanii. Este într-adevăr „de văzut”… o istorie şi analiză arareori difuzate de mass-media europeană şi în niciun caz de cea continentală sau de BBC. Autor este Martin Durkin, cel care în urmă cu trei ani scandaliza establishmentul ecologic cu Marea Escrocherie a Încălzirii Globale.

    Cîteva cifre simple pot face uşor de înţeles ruina financiară spre care se îndreaptă Marea Britanie. Datoria naţională britanică este de 4.8 trilioane lire sterline (adică 7.7 trilioane dolari US la rata curentă de conversie), iar datoria SUA este de 13.8 trilioane dolari. În 2009, PIB-ul britanic a fost de 2.2 trilioane USD, iar cel american de 14.1 trilioane USD. Cu o economie de 6 ori mai mică, Marea Britanie are o datorie naţională nu cu mult sub jumătate din cea americană. Ţinînd cont de numărul de zerouri în coadă pe care îl presupun aceste cifre, discrepanţa este prea mare şi nesustenabilă. Practic, afirmă autorul filmului, dacă toate casele din Marea Britanie ar fi vîndute azi, tot nu s-ar putea plăti această datorie.

    Filmul lui Durkin argumentează şi motivele acestei acumulări sufocante: decenii de politici socialiste în slujba extinderii statului asistenţial. Soluţia, propusă de invitaţii intervievaţi (politicieni, economişti, cadre universitare şi antreprenori), este veche şi are originea în această observaţie de acum 160 de ani a economistului francez Frederic Bastiat:

    Statul este de asemenea obiect al legii lui Malthus. Are tendinţa de a depăşi nivelul mijloacelor sale de existenţă, se extinde în conformitate cu mijloacele la îndemînă şi ceea ce îl păstrează în existenţă sînt posesiile materiale ale oamenilor. Nenorocirea afectează astfel acele popoare care nu pot limita sfera de acţiune a statului. Libertate, activitatea particulară, bogăţie, bunăstare, independenţă şi demnitate vor dispărea toate.

    La acest clasic mort şi prea puţin cunoscut răspunde un clasic în viaţă:

    Pieţe „libere” nu există, cum nu există comunism.

    Britania de azi este rezultatul acestei gîndiri.

    Un gând despre “Britania ca Titanicul – drumul spre ruina financiară

    1. La acest clasic mort şi prea puţin cunoscut răspunde un clasic în viaţă:

      Pieţe “libere” nu există, cum nu există comunism.

      🙂 that was a good one!

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.