Înapoi la argument despre Monica Lovinescu: Ioana Pârvulescu, Cristina Cioabă și Horia-Roman Patapievici

    Print Friendly, PDF & Email

    De la min. 15:30: Eugen Ionescu vorbeste cu Monica Loviescu.

    Horia-Roman Patapievici: Sunt 7 ani de cand suntem fara Monica Lovinescu. Pe 20 aprilie, care in acel an, 2008, a cazut de Duminica Floriilor, cu o saptamana inainte de Pasti, murea Monica Lovinescu, cea pe care ati auzit-o adineauri, si nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ii aud vocea, imi dau lacrimile.

    Invitatele mele din aceasta seara sunt Ioana Parvulescu si Cristina Cioaba.

    Voi, toti, sunteti in seara asta invitatii Monicai Lovinescu, pe care as vrea sa o evocam, in forta ei, in slabiciunea ei, in iubirea pe care a stiut sa o daruiasca, si in lucrarea ei, imi vine sa spun acest cuvant, nationala, exatraordinara si fara egal. Monica Lovinesc, alaturi de Virgul Ierunca, a fost una dintre marile valori de ciment ale acestei natiuni, in momentul de cumpana pe care natiunea noastra il traia sub anii comunismului. Ani de cumpana care s-au prelungit si dupa caderea comunismului, pentru ca Monica este intre cei care au trait toata drama nevredniciei noastre de dupa 89. A nevredniciei noastre inainte de 89 si a nevredniciei noastre, dupa. Cand am spus ca are o valoare de liant, de ciment, vreau sa spun ca exigenta morala cu care ea a privit timpurile, si flerul, discernamantul cu care a stiut sa separe binele de rau, apa de pamant, pentru a nu deveni, intr-o  vorba faimoasa a ei, toate sunt o apa si-un pamant, adica, spunea ea, noroi, pentru a nu deveni apa amestecata cu pamantul, si-a exercitat un simt al discernamantului care ne-a ajutat pe noi sa vedem nordul sau sa tinem rasaritul, in aceste vremuri.

    Am pus aceasta inalnire cu Ioana si cu Cristina in preajma, oarecum, a Floriilor anului astuia. Mai bine nu putea sa cada ultima joi din luna ca sa ne apropiem de floriile acestui an, sa comemoram exact 7 ani de cand Monica Lovinescu, in 20 aprilie, de Floriile anului 2008, s-a savarsit si a trecut la cele vesnice.

    Felul in care as vrea sa o evoc, inainte de a o evoca imrepuna cu prietenele mele, este o maniera lovinesciana. Tatal ei, E. Lovinescu, nu-i placea sa i se spune Eugen Lovinescu, a facut o ultima fapta culturala majora in preajma dezmembrarii teritoriale a Romaniei si pana, practic, a murit. A murit in iulie 1943 si din 38, cred,  s-a apucat de Cliclul Junimist, superbe volume dedicate ideii junimiste, aceste figuri luminoase pentru cultura romana care a fost Titu Maiorescu, si care, in fond, este intemeietorul culturii romane moderne, alaturi de clasicii nostri. Dar, el, intr-un sens cu totul special, pentru ca a introdus in cultura noastra discernamantul, simtul valorilor, judecata taioasa si spiritul critic. El le-a impamantenit in Romania si el a inventat o limba romana capabila sa exprime aceste lucruri. Cumva,imi vine sa spun, noi toti suntem maiorescieni daca suntem romani in cultura romana moderna.

    Au existat reactiuni impotriva lui Titu Maiorescu. Si cea mai notabila, probabil, a fost a unuia care a murit de pe urma celor pe care i-a crescut cumva, a refer la impetuosul Nicolae Iorga, care in 1940, cand s-a comemorat centenarul Titu Maiorescu, a scris un articol faimos, „Nu avem nevoie de maestrul silogistic”. Aveam nevoie, pesemne, de altceva decat de un maestru silogistic. Chiar in anul ala avea sa fie rapus Nicolae Iorga de acela altceva decat „maestrul silogistic”.

    E. Lovinescu, din ciclul junismist, stabileste o serie de generatii din cultura romana. El insusi, nascut in 1880, apartine celei de a doua generatii maioresciene, asa le numeste. Si cred ca toata cultura romana moderna poate fi scandata de aceste generatii maioresciene.

    A treia generatie maioresciana ii cuprinde pe cei nascuti  in jurul lui 1900. Calinescu, Vianu, sunt nascuti in preajma secolului, in 1899, 1898. A patra generatie maioresciana e formata in anii 1920. Acestei a patra generatii maioresciene ii apartine cercul literar de la Sibiu, cu figurile foarte bine cunoscute, Ion Negoitescu, Stefan Augustin Doinas, Cornel Regman, figuri eminente ale culturii noastre si cei care sunt nascuti putin mai la vale, in 1923, Monica Lovinescu insasi, Virgil Ierunca in 29120, Caraion in 1923, mare prieten al lui Ierunca in anii 40, ulterior despartiti, intr-o maniera pe care cred ca o cunoasteti.

    Monica Lovinescu si Virgil Ierunca apartin celei de a patra generatii maioresciene. Este generatia razboiului, este generatia cea mai incercata, este generatia care a fost spulberata de puscarii, sau de exil.

    A cincea generatie maioresciana e formata de oamenii nascuti in preajma anului 1940. Acesti oameni au format marea generatie critica afirmata in perioada comunista dupa 1960. Manolescu, nascut in 39, Simion, nascut in 33, Alexandru George, nascut in 1930,si mai tinerii, care tin tot de generatia a cincea maioresciana, Gabriel Liiceanu, nascut in 42, Andrei Plesu, nascut in 48, la capatul intervalului.

    Asta e a cincea generatie maioresciana. Simtiti ca apartin acestei generatii cele mai interesante figuri din cultura noastra, care toate au o trasatura de tip ciment, de tip liant, de tip constructie?

    A sasea generatie maioresciana e formata de cei nascuti in jurul lui 1960, careia ii apartinem, Ioana Parvulescu si cu mine, si altii din generatia zisa „optzecista”.

    Urmeaza, pentru cei nascuti in 1980, a saptea generatie maioresciana, care are particularitatea remarcabila ca este o generatie scindata. Este o generatie care, pe de o parte, are, cum este Ioan Stanomir, nascut in perioada aceasta, are o afirmatie pura si clara a maiorescianismului, dar in acelasi timp, sunt oameni care redescopera comunismul, valorile socialiste, eternitatea ipotezei leniniste, si care in interiorul acestei generatii maioresciene, a spatea, neaga cumva spiritul maiorescian, cum se intampla si in anii 40, la inceput.

    Avand aceasta panarama istorica in fata, e important sa intelegem ca Monica Lovinescu apartine acestei succesiuni de mari generatii marioresciene, si din exilul pe care a avut norocul sa il apuce, pentru ca altfel, cu siguranta, bilbioteca tatalui ei a fost arsa, incendiata si distrusa, asa cum mama ei a fost arestata si ucisa in puscarie, si ea ar fi avut un destin similar.

    Dar acolo unde a fost, si o sa evocam anii care au format-o in tara, si anii care au adus-o in 1962, la Paris, la microfonul Europei Libere, din strainatate a putut sa fie pentru noi ceea ce E. Lovinescu spusese ca Titu Maiorescu pentru cultura  romana moderna.

    Formula lui E. Lovinescu era „degetul luminos al lui Maiorescu”. Spre el arata el, ca fiind directia veritabila, nordul veritabil al culturii romane in 1940. Noi, in anii 80 cautam acest degen luminos si il identificam in degetul luminos al lui Lovinescu. Deopotriva al lui E. Lovinescu si al Monicai Lovinescu.

    In contituare, de la minutul 27.00, urmeaza dialogul dintre  Ioana Parvulescu, Cristina Cioaba si Horia-Roman Patapievici.

    The following two tabs change content below.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.