Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Martiriul Brâncovenilor: Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care sa-si piarda credința

08.16-Sf.-Martiri-Brancoveni-Icoane0

Niciodată istoria nu a avut parte de un atât de sângeros măcel şi lumea întreagă se înfioară încă de groază de a fi văzut pe acest sărman principe, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogăţiile şi slava lumii, dându-şi în final duhul sub tăişul spadei, înotând în sângele întregii sale familii.

Despre felul în care au mărturisit credinţa în Hristos Domnitorul Ţării Româneşti, fiii săi şi Enache Văcărescu dau mărturie diplomaţii creştini la Constantinopol (Hochepied, Memno, Francisc Gosiciecki, Goultz). Aceştia au asistat la execuţie în 15 august 1714 şi au trimis scrisori principilor creştini care-i acreditaseră la curtea sultanului Ahmet. Cea mai emoţionantă e scrisoarea pe care diplomatul veneţian Andreea Memno i-a trimis-o dogelui de la Veneţia, scrisoare pomenită de părintele Arsenie Boca în scrierile sale.

Atunci, fără nici o formă de dreptate, de faţă cu sultanul, s-a dat poruncă gealatului ca întâi să taie pe fiul cel mai mic al Domnului, un tânăr care n-avea mai mult de şaptesprezece ani. Aceeaşi osândă, cu o crâncenă neomenie, s-a săvârşit şi faţă de ceilalţi fii şi faţă de cumnat, după vârstă, în faţa părintelui, care a trebuit să vadă ticăloasa privelişte. Apoi l-a tăiat şi pe Domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atârnând de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului. Însă seara au fost aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari; care toţi blestemă aceasta şi strigă că e o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară.

„Într-o Duminică, cu un ceas înainte de amiază, din porunca Sultanului, a fost luat pe neaşteptate din închisoarea sa de la Şapte Turnuri şi a fost adus, ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere, boier din principat, care mergeau toţi înaintea lui, pe jos, prin oraş. Şi aşa a fost adus lângă Marele Serai, înaintea chioşcului împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel Mare. Atunci, fără nici o formă de dreptate, de faţă cu sultanul, s-a dat poruncă gealatului ca întâi să taie pe fiul cel mai mic al Domnului, un tânăr care n-avea mai mult de şaptesprezece ani. Aceeaşi osândă, cu o crâncenă neomenie, s-a săvârşit şi faţă de ceilalţi fii şi faţă de cumnat, după vârstă, în faţa părintelui, care a trebuit să vadă ticăloasa privelişte. Apoi l-a tăiat şi pe Domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atârnând de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului. Însă seara au fost aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari; care toţi blestemă aceasta şi strigă că e o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară.

Nu numai că era Duminică în ziua când s-a îndeplinit această execuţie crudă, dar şi marea sărbătoare pe care o serbează grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înălţării la Cer a Fecioarei. Lucru care pare a-l fi făcut înadins Vizirul spre a-şi arăta dispreţul pentru creştini, dintru a căror lege era principele mort. Care creştini, prin aceasta, pe neaşteptate au şi fost tulburaţi în închinăciunile lor” (Scrisoare, Hochepied, 7 septembrie 1714).

================

„Duminică, 26 august, zi hotărâtă pentru primirea solemnă a solului suedez Grotus de către sultan; …Înainte de primire am fost martorii unei scene demne de plâns, pedeapsa mult timp amânată a celui mai nenorocit dintre domni: domnul Ţării Româneşti cu toată casa lui…

 Bătrânul a suspinat adânc şi a simţit cu cruzime în inimă această nouă lovitură a vorbelor prosteşti ale copilului. Deşi evlavia se lupta în el cu dragostea părintească, totuşi evlavia a învins dragostea şi cu glas limpede a spus: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa”.

Sultanul a dat un firman ca să fie prins de viu şi adus la Constantinopol cu toată casa lui. Aşa s-a şi făcut fără zăbavă şi ei au aşteptat multă vreme la Iedi Kule o moarte groaznică, fiind între timp supuşi la chinuri grele ca să-şi mărturisească averile lor. În cele din urmă, aproape omorându-i, au izbutit să le afle. În sfârşit astăzi au fost duşi la locul de execuţie. E o piaţă lângă serai, în faţa Galatei, unde se face de obicei execuţia oamenilor de seamă. La margine este o galerie acoperită în care stă sultanul să privească. Într-adevăr şi cu acest prilej sultanul Ahmet a fost de faţă.

Primul care-şi pierdu capul sub sabie a fost mareşalul, ginerele domnului, şi în acelaşi chip pieriră în sânge doi copii. Mai rămânea al treilea, un băieţaş de doisprezece ani, care tremura înspăimântat; când călăul îl apucă să-i taie copilul strigă cât putu: „La vârsta mea pot eu avea o vârstă aşa de mare…? Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea, vei vedea cu câtă credinţă îţi voi sluji. Dacă pe mine creştin mă vei slobozi cu iertarea ta, mă voi face musulman, dacă de asta ţine iertarea mea”. Îndată aceste cuvinte au fost transmise sultanului şi acesta a trimis vorbă lui Brâncoveanu întrebându-l: „Dacă el, ca părinte, îngăduie fiului său să-şi schimbe legea, ca să-şi păstreze viaţa?” Bătrânul a suspinat adânc şi a simţit cu cruzime în inimă această nouă lovitură a vorbelor prosteşti ale copilului. Deşi evlavia se lupta în el cu dragostea părintească, totuşi evlavia a învins dragostea şi cu glas limpede a spus: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa”.”

==============

Aceşti necredincioşi îşi râd uneori de deosebirile care ne dezbină şi nu gândesc la crudele vicisitudini care pustiesc atât de mult imperiul lor, care persecută meritul ca pe cel mai mare viciu din lume şi care obligă un om cinstit să aibă întotdeauna moartea în faţa ochilor, din clipa în care deţine ceva averi.

„Fostul Principe al Valahiei a fost condus la locul de tortură, unde, după câteva zile, au fost aduşi soţia, fiii şi unul din gineri. Atât soţia, cât şi fiica au fost cruţate până acolo. Principele şi ceilalţi au fost trataţi cu cruzime; dar ceea ce întrece măsura oricărei proceduri de felul acesta, sau poate orice exemplu de bestialitate, este faptul că tatăl a fost torturat în prezenţa soţiei, iar fiii mai mari şi mai mici, în prezenţa tatălui şi a mamei.”

===============

„Aceşti necredincioşi îşi râd uneori de deosebirile care ne dezbină şi nu gândesc la crudele vicisitudini care pustiesc atât de mult imperiul lor, care persecută meritul ca pe cel mai mare viciu din lume şi care obligă un om cinstit să aibă întotdeauna moartea în faţa ochilor, din clipa în care deţine ceva averi. Mărturie stă exemplul nefericitului principe valah, care tocmai îşi pierdu capul laolaltă cu toţi fiii şi trezorierul său… Niciodată istoria nu a avut parte de un atât de sângeros măcel şi lumea întreagă se înfioară încă de groază de a fi văzut pe acest sărman principe, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogăţiile şi slava lumii, dându-şi în final duhul sub tăişul spadei, înotând în sângele întregii sale familii.”

298 de ani de la martiriul Brâncovenilor Daniel Francesco (ILD)
Martiriul Brâncovenilor, jertfă pentru credinţă şi neam (Ziarul Lumina)

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Un gând despre “Martiriul Brâncovenilor: Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care sa-si piarda credința

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.