Seria bric-à-brac – Doo Wop

Un gen muzical american foarte popular în anii 1950 şi pînă la mijlocul deceniului următor. Are origine urbană, în special din New York şi Chicago. Formaţia tipică de doo-wop se compune din patru sau cinci interpreţi vocali (bas, bariton, tenor şi solist) cântând în armonii din trei sau patru părţi. Elemente distinctive sunt folosirea frecventă a unei voci de tenor falsetto în contrapunct cu o parte dinamică de bas, instrumentaţie inexistentă sau simplă (cu rol de punere în evidenţă a armoniilor vocale), ritmuri simple şi accentuate, teme lirice adolescentine şi versuri conţinând adesea onomatopee.

Doo-wop s-a format în ghetourile urbane americane în perioada după al doilea război mondial, prin amestecul de rhythm & blues, gospel (muzică religioasă neagră) şi jazz vocal. Stilul reprezintă culminarea numeroaselor ore de practică a tinerilor negri exersând armonii vocale în săli de sport, la intrările de metrou sau la colţ de stradă. Aceste grupuri vocale de adolescenţi au preluat genurile muzicale familiare ale culturii negre şi le-au adaptat la formatul popular al industriei şi pieţii muzicale majoritar albe. Succesul formaţiilor negre din anii 1954 – 1958 a facilitat apariţia grupurilor doo-wop albe şi încorporarea în doo-wop a unor elemente de country, dar mai ales de rock & roll… cel din urmă fiind tot o invenţie neagră, a cărui acceptare instantanee şi răspândire rapidă s-a datorat DJ-ilor şi muzicienilor albi entuziaşti. Începând din 1958, în New York au început să se afirme o serie de formaţii doo-wop din rândul tinerilor de origine italiană. Foşti băieţi de cor în bisericile catolice din Bronx sau Brooklyn, italienii au preluat genul cu uşurinţă şi astfel doo-wop a devenit şi substitutul canţonetei din melting pot-ul american.

Popularitatea doo-wop s-a stins în 1964, odată cu invazia americană a formaţiilor de beat engleze. În materie de dragoste, culminarea perioadei inaugurate de Beatles s-a produs în 1967 cu imnul All You Need Is Love. Iar acesta e cuvântul cheie: imn. Anii 1960 au încolonat tinerii pe bulevardele nihilismului dezinhibator-devorator şi în vârtejul amorului liber. Love a devenit militant şi fluturat ca un stindard al mulţimilor în marş.

După ani şi ani ani constat că prefer naivitatea şi simplitatea lui love improvizat la o gură de metrou, de adolescenţi cântând onomatopee fără sens în armonii fără pretenţii universale. Romeo sub balcon se adresa Julietei, nu unui concept sau unei generaţii.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.