Seria de autor – Jacques Brel (1) : Grand Jacques

Ce poate scrie un sentimental ca mine despre Brel? Ce se mai poate adăuga despre un poet și interpret total? – și-a cîntat toate cîntecele pe propriile versuri, unice, conținînd cuvinte cheie imposibil de înlocuit cu altele mai expresive. Și-a cîntat fiecare cîntec cu o pasiune greu (eu zic imposibil) de egalat. O voce imposibil de confundat, o dicție (franceză) uluitoare, o prezență scenică întotdeauna magică! Timidă și dominantă în același timp, întotdeauna sinceră, de multe ori crudă

Născut pe 8 aprilie 1929 într-o suburbie a capitalei belgiene Bruxelles, dintr-o familie flamandă vorbitoare de limbă franceză, a fost doborît de o boală necruțătoare (același cancer pulmonar care-l răpise pe precedentul meu invitat Sidney Bechet cu 19 ani mai devreme) pe 9 octombrie 1978. Și-a trăit mai mult de jumătate din viață la Paris, unde a ajuns curînd o legendă vie, e destul să amintim concertele triumfale de la Olympia din 1961 și 1964, care l-au adus în centrul atenției, a fost (alături de alt gigant, Georges Brassens) adorat de public, multe din cîntecele/temele sale au fost (p)reluate de nenumărate ori, ajungînd în fruntea topurilor. Ca de pildă „La Valse à Mille Temps” după care s-au cîntat nenumărate versiuni în engleză sub numele „Carousel„, ca să nu mai amintesc de „Ne me quitte pas” cu zeci, poate sute de de replici, cum ar fi „If You Go Away” (cu Frank Sinatra) și mai sînt multe, nenumărate…

Aș vrea să vă propun cinci clipuri (poate) mai puțin cunoscute în această primă parte a mini-seriei Brel. Primele patru încearcă să descrie ciudata presimțire a unei morți premature care l-a obsedat dintotdeauna pe „Grand Jacques„. A știut că pleacă, dar a apucat să ne spună și cum e să ajungi la senectute. Comentariile puteau lipsi, deci le-am redus la citarea a cîtorva versuri semnificative.

1. Scris și lansat în 1968, cu zece ani înaintea sfîrșitului, sfîșietorul J’Arrive. A fost poate doar o replică la faimosul Testament al marelui său prieten Brassens, care spunea atît de tonic:

Avant d’aller conter fleurette
Aux belles âmes des damnées
Je rêv’ d’encore une amourette
Je rêv’ d’encor m’enjuponner
Encore un’ fois dire: „Je t’aime”
Encore un’ fois perdre le nord
En effeuillant le chrysanthème
Qui est la marguerite des morts

Brel începe cu:

De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Nos amitiés sont en partance

și adaugă mai apoi:

J’arrive, j’arrive
Mais qu’est-ce que j’aurais bien aimé
Encore une fois traîner mes os
Jusqu’au soleil jusqu’à l’été
Jusqu’au printemps, jusqu’à demain

2. Le Moribond (Adieu l’Émile), paradoxal unul dintre cele mai tonice cîntece ale sale:

J’veux qu’on rie
J’veux qu’on danse
J’veux qu’on s’amuse comme des fous
J’veux qu’on rie
J’veux qu’on danse
Quand c’est qu’on m’mettra dans l’trou

3. La Fanette – un minunat de trist și adevărat cîntec de dragoste:

Faut dire
Faut dire qu’elle était belle
Comme une perle d’eau
Faut dire qu’elle était belle
Et je ne suis pas beau

4. La Chanson de Jacky, o nostalgică autoironie de o vervă cuceritoare:

Même si un jour au Paradis

J’devienne comme j’en serais surpris

Chanteur pour femmes à ailes blanches

Que je leur chante „Alléluia !”

En regrettant le temps d’en bas

Où c’est pas tous les jours dimanche

Même si on m’appelle Dieu le Père

Celui qui est dans l’annuaire

Entre „Dieu le fit” et „Dieu vous garde”

Même si je m’laisse pousser la barbe

5. Nu, nu, de data asta nu mai e vorba de tristețe, ci de patriotism (trist cumva, dar patriotism). Pentru Belgia, țara aceea mult ironizată sau chiar declarată inexistentă, care a produs unele lucruri minunate: multă bere, pe Brel, în Belgia mai există și un oraș odinioară frumos și civilizat numit Bruxelles or mai fi și altele, poate ne ajută vreun europarlamentar românesc care știe cu siguranță de ce arde gazul pe-acolo.

Câci Belgia a produs și pe un oarecare Rompuy, proțăpit șef al Sovietului Suprem al UERSS, un fel de Manea Mănescu care avea misiunea să dea din cap aprobator la orice tîmpenie cu care era însărcinat, misiune dusă la impecabil de execrabil sfîrșit la un moment dat. Habar n-am cît de patriot e pigmeul Rompuy-de-lei, dar știu că uriașul Jacques Brel și-a iubit bucățica aceea de pămînt situată, cum zice în alt cîntec „entre ciel et moulin„. Iar minunatul cîntec ce se vrea o tranziție/preview pentru a doua parte a miniseriei Brel se cheamă „Mon père disait „. Iar dacă versurile astea:

Et Londres n’est plus
Comme avant le déluge
Le point de Bruges
Narguant la mer
Londres n’est plus
Que le faubourg de Bruges
Perdu en mer
Perdu en mer

nu ne spun nimic, atunci geaba mai vorbim de Jacques Brel și de alții ca el (iaca rima c-am scăpat-o, ar zice prietenul Radu P).
(va urma)

The following two tabs change content below.
Născut - da, 30 nov. 1948 Mort - nu (încă) ... Mai întîi a fost Phylopat care scria cronici de bridge la Cronica din Iași prin anii '70, apoi exotismul neprincipial fu pedepsit prin suspendare, drept care s-a comis inversiunea rivuluționară din dechemvre '89 cînd s-a născut tête-bêche Pataphyl.Sînt două particule: dragoste - philo exotizat ridicul-pretențios cu "y", dragoste copulată cu pata - ce vrea să zică bolnav ca în patologie dar și anormal în sensul lui Alfred Jarry, care descria patafizica (pataphysique) ca fiind bazată pe următoarele şapte propoziţii fundamentale: 1. Patafizica este ştiinţa acestui domeniu ce se întinde dincolo de metafizică; ea depăşeşte metafizica atât cât aceasta depăşeşte fizica - în toate sensurile ad libitum. 2. Patafizica este ştiinţa particularului, a legilor ce guvernează excepţiile. 3. Patafizica este ştiinţa soluţiilor imaginare. 4. Pentru ea toate sunt acelaşi lucru. 5. Patafizica este de alură imperturbabilă. 6. Totul este patafizic; totuşi, puţini oameni pun conştiincios patafizica în practică. 7. Dincolo de ea nu este nimic. "Patafizica este instanţa supremă".

Latest posts by Pataphyl (see all)

16 gânduri despre “Seria de autor – Jacques Brel (1) : Grand Jacques

  1. Pataphyl:

    Vad ca nimeni nu a raspuns pina acum, in afara de mine.

    Brel nu e cunoscut generatiilor mai tinere, si e mare pacat. Chanson-ul francez–Piaf, Aznavour, Montand, Brel, Barbara, Brassens–a pierdut, la noi, in fata rebeliunii anglo-americane de rock, pop, punk, disco, funk, jazz, si toate celelalte.
    Un cintec perfect sustinut melodic si liric, ca o romantza sau un chanson, a ajuns sa fie o o vechitura sentimentala, imposibil de conceput de un modernist/avantgardist autentic.
    Chansonetistii sunt intensi dar reflexivi, aplecati pe viata interioara, naratori de mici, banale dar tragice povesti in marea schema a lumii:

    O capodopera:




    Please embed.

  2. emil @ 3 & pataphyl @ 5:

    In versiunea lui Harvey, minia — the „rage”–pare total fabricata, o bufonerie satanica a la Alice Cooper, care anihileaza mesajul; minia ersatz il face pe Harvey, care are o voce buna, sa zbiere mai tot cintecul.
    Marturisesc ca satanismul asta in mediu muzical de cabaret francez are un efect straniu, de circ ambulant care amploaiaza indivizi stranii, handicapati, frati siamezi legati la coaste pusi sa danseze un vals…
    La urma urmelor, e tot un numar din repertoriul clasic al mentalitatii „epater les bourgeois” …

    Pataphyl:
    Multzam de original. Nu-l gasisem pe net–si nici nu-l stiam.

  3. emil @ 4:

    Buna renditie, pasionata, si totusi ratata.

    Observa ca, in chansonul francez de cabaret filmat, camera si reflectorul nu se misca de pe fata cintaretului/cintaretei. Vezi fiecare nuanta de interpretare. Impactul e imediat.
    Maysa e filmata in clar-obscur, din profil de citeva ori sau de la o mica distanta.
    In plus, din cite am vazut, fata ei nu are capacitatea de-a exprima nuante dicolo de cele comune. E prea incarcata de timp.

  4. Cristina, intotdeauna mi-a placut varianta lui Alex Harvey, dar trebuie sa recunosc ca ai dreptate. Originalul il cunosc de foarte putin timp (citeva zile, mai exact) si este clar superior.

  5. …și încă o satiră amară, mai „on topic”, s’il vous plaît 🙂

    Jacques Brel – Tango Funèbre

    Est-ce que la mort s’en vient
    Est-ce que la mort s’en va
    Est-ce qu’il est encore chaud
    Est-ce qu’il est déjà froid

    Je vois déjà tout ça
    Et on a le brave culot
    D’oser me demander
    De ne plus boire que de l’eau
    De ne plus trousser les filles
    De mettre de l’argent de côté
    D’aimer le filet de maquereau
    Et de crier vive le roi
    Ah! Ah! Ah! Ah! Ah! Ah! Ah!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.