Seria folclorică – Grigore Leşe

    Print Friendly, PDF & Email

    S-a născut în 1954 în Stoiceni, judeţul Maramureş. Este considerat cel mai mare rapsod al Ţării Lăpuşului, dar meritul său nu este doar acesta. Grigore Leşe este unul dintre puţinii artişti care păstrează vie tradiţia spirituală românească. Prin tălmăcirile sale, muzica tradiţională rămâne vie şi îşi redobândeşte intimitatea originală a interpretului anonim de demult.

    Concertele sale sunt concepute ca un tablou ce prezintă etapele vieţii omului, cu rânduielile sale, cu trecerile sale: naşterea (reprezentată prin cântecul de leagăn), cătănia (prin cântecul de cătănie, ca şi prin cântece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de război), nunta (cântece din ceremonialul de nuntă cum ar fi horea miresii), bătrâneţea, moartea („Mioriţa”, bocetul), precum şi viaţa spirituală legată de sărbători (cum ar fi de pildă corinzile).
    Redutabil interpret al acestor unice hori cu rezonanţe ancestrale, Grigore Leşe este şi un desăvârşit cunoscător al instrumentelor tradiţionale cum ar fi fluierul (diferite sale feluri), cavalul, tilinca, toaca.
    În cazul anumitor melodii este acompaniat de un trio transilvan compus din ceteră (vioară), contră (violă) şi gordună (contrabas).

    SpiritRomanesc.ro

    Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnatã, adâncatã, moroşenească.
    De ce cântă omu’?… Pentru că aşa îi vine: de pildă, de osteneala bătrâneţilor.
    Când cântă omul?… Când îi vine.
    Care este diferenţa dintre muzica tradiţională românească şi muzica lăutărească ţigănească?…
    Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de înstrăinare, de jale; muzica de mahala exprimă exaltare trupească.
    Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentiment, lăutarii o fac pentru a câştiga bani.
    Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul.

    Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.

    Grigore Leşe

    Concertele sale pot fi caracterizate prin sobrietate, o sobrietate atât de caracteristică muzicii noastre tradiţionale.
    Înainte de toate, un concert Grigore Leşe crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vieţii ţăranului român anonim de odinioară. Dar atenţie: nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; crează o imagine vie, mai exact spus crează o atmosferă, o atmosferă care deşteaptă sau răscoleşte în tine cele mai profunde sentimente; este o stare.
    Este un cântec care rezistă; un cântec care poate fi pus alături de oricare din marile creaţii şi capodopere ale lumii; o mărturie a unui neam dăruit de Dumnezeu cu mult har; a unui neam cu adevărată vocaţie de creator…

    SpiritRomanesc.ro

    12 gânduri despre “Seria folclorică – Grigore Leşe

    1. Multumesc de postare, Emil 🙂 O incantare. Adaug si eu ceva:

      Grigore Leşe cutreieră satele în cautarea talentelor, apoi le scoate la lumină în cadrul emisiunii de pe TVR Cultural: La Porţile Ceriului

      Ionu’ lu’ Grigore aka „Paganini”

      „Paganini” pe scena Atheneului Roman

      Grigore Leșe către Ioan a lu’ Grigore (extras din video):

      “Ioane, te grabesti, Ioane! Stii ce? La badea aista de se zoreste ii zice Paganini. Cine-o fost Paganini?” l-a intrebat gazda pe Ionu’ lu Grigore. “Apai Paganini o fost un muzicant. Acel muzicant era un patron mare. Un gazda, cum zicem noi. Apoi acela gazda o zis: < > El o zis ca da si atunci o luat trei corzi si o ramas numa’ c-o coarda. Si el o inceput sa cante pe o coarda. Acelasi am fost si eu cand am fost in Germania, in Hanover.”
      “Demonstreaza ca si tu poti canta c-o coarda“, l-a indemnat Lese, pentru ca dupa un minut sa vina si constatarea “Si sa mai ziceti ca n-avem si noi Paganini al nostru!” In continuare, Paganini de Maramures a impletit cantecul cu povestile. “Era un cioban si saracu’, obosit, o adormit. Si tate oile bete or fugit, care-ncotro. Le-o pierdut, cum se spune romaneste. Si atunci saracu’ o inceput sa cante. Si o cantat melodia oilor. O scos fluierasul saracu’ si el, si o vazut ca n-are nicio foaie. Si atunci o scos fluierul si o cantat melodia asta ce v-o cant eu.” Apoi “El, saracu’, s-o uitat mai departe si o vazut niste ceva alb, o zare alba acolo. El atunci s-o bucurat ca-s oile lui si o inceput sa cante un pic mai vesel.” “Si-atunci el, cand s-o apropiat, o vazut ca-s niste pietre albe, s-o pacalit saracu’. Si-o-nceput iar sa doineasca cu fluierasu’ lui”, a prefatat el Invartita oilor.

      Ionu’ lu Grigore si-a amintit de felul in care s-a apucat el sa invete vioara. “Sa va spun. Eu eram de opt ani, un copil de opt ani. Si am invatat sa cant la vioara. O cetera, mi-am facut-o eu. Si-am pus niste corzi. Si m-am suit in podul casii. Si-acolo, pe tatal meu il chema Grigore si pe mama Anuta. Si zice catre tata: <

    2. emil:

      In asemenea momente ma cam parasesc cuvintele ..

      Uite o balada cu noduri care-mi da fiori ori de cite ori o ascult, interpretata de o colaboratoare a lui Lese, Lenuta Purja dintr-un sat de la poalele Tiblesului:

      Un portet al Lenutei aici:

      http://www.adevarul.ro/Lenuta-.....98326.html

      Lenuţa provine dintr-o familie de rapsozi populari din satul Agrieş, de la poalele Ţibleşului, o zonă în care s-a păstrat folclorul autentic, dar care este foarte puţin explorată. De mică, a crescut legănată de cântecele bunicii sale, Teodora: „Ardev-ar focu grumazʼ̸ Eu vă cânt, voi mă-ngânaţi̸ Eu gândesc a hori bine̸ Dar voi mă-ngânaţi pe mine”. De la mama sa, numită tot Teodora, a cules foarte multe cântece şi le-a dus mai departe.

      „Familia mea este unicat în peisajul folcloric românesc pentru că ei mai păstrează horea din grumaz sau horea cu noduri”, spune Lenuţa. Mama sa este rapsod popular şi a făcut înregistrări pentru Radio România. De altfel, în zona Ţibleşului mai oameni autentici ai satului, pentru care Lenuţa Purja a înfiinţat Festivalul de Rapsozi Populari „La Poale de Ţibleş”.

      „Când eram mică, visam să mă fac scriitoare, dar am crescut, şi văzând că folclorul adevărat este pe cale de dispariţie, am ales calea spinoasă a cântecului popular. Este o cale spinoasă pentru că nu este ceva comercial, şi atunci când alegi să faci ceva autentic, nu faci bani din asta. Dar am cele mai multe premii din ţară la festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor, înregistrări la Radio România şi la televiziunea naţională”, povesteşte Lenuţa. La festivaluri a fost remarcată de Grigore Leşe, cu care a avut o colaborare artistică de doi ani.

    3. O doina din Bucovina, interpretata la vioara de Alexandru Bidirel, nascut in Stupca lui Ciprian Porumbescu:

    4. Am gasit si versiunea asta a „Trimis-o Imparatu Carte” la fluieras:

      Citeva intrebari: Care e versiunea mai „autentica”? Ce inseamna „autenticitate” in folclor?
      Lese pare sa fi adaugat, in interpretarea sa, bataile de toaca la melodia generica; cintecul e sustinut de o intreaga orchestra de corzi, in mod aproape operatic, plus de o vioara care suna suspect de electronic. Lese, insusi, nu suna ca in inregistrarile sale mai vechi, pe care le-ai postat.

    5. para si Vlad P.:

      Multumesc. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Ionu; am inteles ca s-a prapadit.
      Foarte interesanta, etnografic, e partea a 2-a a filmului, in care Ionu povesteste despre nuntile evreiesti, de unde a prins si melodii evreiesti. La fel de interesant e si dispretul lui Ioanu fata de nuntile mari, facute in afara casei.
      Tot partea asta imi trezeste amintiri dintr-o noapte indepartata, petrecuta in casa gazdelor noastre dintr-un sat de pe valea Izei, cind am invatat sa tropotesc pe un disc la patefon al fratilor Petreus, pe exact aceeasi melodie ca cea a Ionului din partea a 2-a, si cu strigaturi spontane ale dansatorilor:

      dar in care nu mai exista improvizatiile de virtuozitate si prezenta fabuloasa a ceterasului care cinta pentru sateni la nunti si alte sarbatori, nu pentru anonimul „public larg.”

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.