Stânga universitară: avortul in al patrulea trimestru (!) de sarcină

    Print Friendly, PDF & Email

    Avortul este o temă sensibilă în Occident. Marcă a comunismului totalitar, introdus de Lenin în Rusia sovietică pentru a săpa instituția familiei, feminismul l-a transformat într-o cucerire a libertății. Lumea universitară și intelectuală a Vestului privește cu oroare orice încercare de a reduce numărul de întreruperi de sarcină. În plan mediatic, discuțiile degenerează adesea într-un lung șir de condamnări pe care mass-media progresistă le trimite către cetățenii care refuză să accepte că apartenența la umanitate este condiționată de toanele de moment. Apărătorii vieții sunt numiți patriarhali, barbari, încuiați și misogini și de multe ori sunt ridiculizați ca având un intelect inferior. Progresiștii presupun (mai bine zis știu) că sunt mai inteligenți. De ce n-ar fi? Doar se află „de partea corectă” a Istoriei.

    Conservatorii scriu de decenii despre consecințele nefaste ale marșului prin universități al Stângii progresiste. În ciuda discursului politic, stângizarea învățământului nu a adus nici un progres. Calitatea actului pedagogic s-a redus constantn. Cunoștințele au fost înlocuite de dogme progresiste, rațiunea s-a retras în fața indignării tembele și cauzele ridicole au început să strângă mai mulți susținători decât lucrurile bune pentru care chiar merită să lupți.

    Reporterul Dan Joseph de la Media Research Center a luat pulsul vieții universitare americane. S-a dus în campusul George Mason University din Fairfax, Virginia, cu intenția de a strânge semnături pentru legalizarea avortului în cel de-al patrulea trimestru de sarcină. Totul a fost gândit pentru a arăta ignoranța și dogmatismul studenților americani: nu există al patrulea trimestru de sarcină, nașterea având loc în a noua lună de sarcină, la încheierea celui de-al treilea trimestru de sarcină. În fapt, al patrulea trimestru este sinonim cu primele trei luni de viață după naștere. Dar Dan Joseph le-a spus studenților de la George Mason Univeristy că vrea să trimită „un mesaj legislatorilor că femeile au dreptul de a alege ceea ce fac cu corpurile și copiii lor” indiferent de luna de sarcină și le-a cerut semnătura.

    Ce a ieșit se poate vedea mai jos: cei mai mulți au semnat fără a se gândi vreun pic ce li se cere.

    Oamenii ăștia au drept de vot și împânzesc Internetul cu campaniile lor progresiste. Sunt jurnaliștii, oengiștii și profesorii de mâine.

    The following two tabs change content below.
    „By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

    5 gânduri despre “Stânga universitară: avortul in al patrulea trimestru (!) de sarcină

    1. … probabil, de cretini ce sunt. Dar după o anumită practică a cretinismului, nu mai contează dacă bebeul s-a născut sau nu, dorința de a-l ucide va fi aceeași.

    2. Exista asa un termen „al patrulea trimestru de sarcină” sau a fost inventat pentru filmulet?
      Asa cum „abortion” in aceste conditii este „a ucide” intr-o formulare spalata.

    3. @3 Silva. Da, termenul a fost inventat pentru filmuleț, ca să testeze prostia semnatarilor. După cum vezi, testul a ieșit POZITIV.
      De fapt, „abortion” înseamnă întotdeauna „a ucide”, dar în cazul uciderii unui bebeluș deja născut, lucrurile ar trebui să fie mai clare, chiar evidente, am spune noi. Se pare însă că progresul a mai progresat cu o etapă, și deja nici omorul unui nou-născut/sugar nu mai e inadmisibil pt studenții din clip. Peter Singer, vestitul prof. de bioetică de la Princeton, susține de mult timp că infanticidul ar trebui permis până la o vârstă care rămâne să fie stabilită – 3 luni, un an, mă rog, cât o fi, cât o să mai ceară progresul.

    4. Ai crede ca esti la „Lumea lui Gaita”! Ar fi funny, daca nu ar fi foarte trist: nici un moment de ezitare la tinerele semnatare! Se vede clar ca sunt profund indoctrinate cu ideea dreptului de a decide asupra a ceea ce se intampla cu si in corpul lor si nici o clipa nu se gandesc la dreptul la viata al unei fiinte nenascute sau chiar nascute! Nu m-a mirat imbecilitatea – este specifica feminismului, care inghite tot ce este convenabil, fara sa mai mestece :)! Iar baietii au fost si un pic manipulati verbal si prin tonul firesc, linistitor 🙂 -„a, nu e nimic important, doar despre avortul in trimestrul al IV-lea de sarcina!” La prima auzire, pare ok: exista 4 trimestre, de ce-ar mai sta sa se gandeasca la faptul ca unui bebita ii sunt suficiente 3 trimestre de sarcina :)! Deci, chiar si in mediul universitar exista doar obiceiul de a acumula informatii, asa cum bea gaina apa – ati observat cum face :)? -, fara a dezvolta gandirea critica! La drept vorbind, la cum aratau tantile alea, macar nu pareau sa fie prea curand in pericol de a lua o astfel de decizie!

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.