Synchronicity – un film despre o chemare mai înaltă

Print Friendly, PDF & Email

Synchronicity – A Film about a Higher Calling prezentat de producător.


Transsylvania Phoenix

Forma cea mai eficientă de propagandă politică este mass media iar cea mai efectivă formă a mass mediei cu cele mai îndelungate efecte este filmul de lung metraj.

Conservatorii sunt efectiv bătuți la scor de liberali în ceea ce privește propagarea mesajului și valorilor conservative în media. Singurul post de știri și analiză politică care nu le este ostil este Fox News. Iar în ceea ce privește producția TV și cinematografică cu două excepții notabile, tot ce se produce în televiziune și Hollywood este făcut să suporte mesajul progresist. Cele două excepti pe care le-am menționat sunt Blue Bloods – un serial ficțional despre o familie în care sunt trei generații de polițiști, și Duck Dynasty – o familie de milionari bărboși din sudul Statelor Unite care ai cărei membri muncesc în afacerea de familie reciclând lemn pe care îl transformă în … nu știu cum se spune în românește la “duck calls”.

În orice caz, Duck Dynasty a devenit serialul #1 cu cei mai mulți spectatori adulți din întreaga istorie a televiziunii Americane. Mesajul lor este simplu și rezonează cu telespectatorii americani care sunt sătui până peste cap de propagandă progresista: muncă + patriotism + credința în Dumnezeu + familie unită = succes. Dacă aveți posibilitatea se le urmăriți în România vi le recomand cu căldură.

Din păcate cele două seriale menționate sunt singurele producții din miile de producții care sunt transmise pe zecile de canale TV sau proiectate în zecile de mii de ecrane ale cinematografelor americane. Drept pentru care milioane de tineri care deja sunt supuși unei educații progresiste forțate în școlile și universitățile la care se duc, sunt supuși la aceiași îndoctrinare în momentul în care dau drumul la televizor sau intră în sala de cinematograf.

Din nefericire conservatorii au decis că au pierdut deja războiul propagandistic. Însă acest lucru nu este adevărat. Deși marginalizați, în Hollywood mai sunt încă actori și producători care au valori conservative. Iar publicul american încă așteaptă să vadă producțiile lor – succesul răsunător al serialului Duck Dynasty este un prim exemplu al acestei dorințe.

Pe aceeiasi temă: unii dintre voi știți deja că fiul meu este student la școala de film a University of Southern California. Săptămâna trecută un film pe care l-a făcut pentru un festival-competiție de scurt metraj (48 Hour Film Project) a fost prezentat publicului împreună cu alte 12 filme din același grup „C” în cadrul aceleiași competiții într-un cinematograf din centrul Los Angelesului. În decursul a patru zile au fost în total prezentate peste 120 de scurt metraje. Filmul lui care se cheamă „Synchronicity” (Sincronizare) a fost singurul din grupă – și probabil din întreagă competiție, care a avut un mesaj conservator; în contrast, două alte filme din aceiași grupă de 12 scurt metraje au prezentat povești din viața unora€ – ati ghicit, lesbiene! Sunt curios câte spectatoare din sală de cinematograf în care ne aflăm erau lesbiene? Probabil că nici una; însă cei care au făcut cele două filmele vor să dea impresia că lesbianismul este mult mai răspândit decât este în realitate, iar mesajul lor subliminal este dacă vezi atât de multe lesbiene pe ecran, înseamnă că ele sunt și și în această sală, deci lesbianismul și homosexualitatea sunt normale”.

Nu am participat decât la prezentarea filmelor din grupă în care a fost inclus filmul nostru însă sunt gata să pun pariu că din totalul celor peste 120 de filme care au rulat în cele patru zile, filmul nostru a fost singurul care a mers împotrivă curentului propagandistic progresist (am folosit cuvântul „nostru” fiindcă eu am fost producătorul și vreau să mă dau și eu mare).

N-am să va povestesc despre ce este vorba în film fiindcă nu vreau să va stric surpriza. Îl voi pune pe Youtube în pe data de 9 septembrie. după ce avem permisiunea sindicatului actorilor SAG a AFTRA (doi dintre actorii noștri sunt actori profesioniști și membri SAG și suntem legați de obligațiile lor contractuale în ceea ce privește lansarea publică a filmului). Filmul este deja subtitrat în limbă română și gata să fie uploaded pe Youtube. Am să postez linkul și sper să va placă, iar dacă vă place sper să dați click pe “like” și să-l trimiteți mai departe rudelor și prietenilor.

Sper să vă placă și vouă, reacția publicului din sală a fost extrem de pozitivă. Genul pe care l-am avut a fost “drama”. Noi speram să fim aleși pentru comedy, dark comedy sau mistaken identity însă Dumnezeu a hotărît altfel și la tragerea la sorți a genurilor de film Vlad a tras biletul pe care scria „Drama”.

Deci vineri la 8 seara ni s-a dat genul de film. În 48 de ore după ce s-a tras la sorți trebuia să facem un scurt metraj cu o durată între 4 și 10 minute pentru care nu aveam nici cea mai mică idee de scenariu și să-l predăm juriului duminică următoare la 9 seară. Așa că ne-am strâns toți (Vlad, eu, doi dintre actori, scriitoarea și coproducătorul) și am hotărît să luăm o idee pe care Vlad și cu mine o pregătisem pentru comedie sau mistaken identity și să o transformăm în dramă. Am discutat și scriitoarea a pus pe hârtie scenariul și dialogurile până la 3 dimineață. Deși genul este dramă, caracterele principale încearcă să-și găsească compasul moral iar subiectul trateazaa – nu va spun încă ce dar este serios 😉 , am hotărît totuși să lăsăm elemente de umor pentru “comic relief”. Și bine am făcut, pentru că filmul nu este plictisitor și publicul a reacționat cu râsete când momentele comice intervenit, cu seriozitate când dramatismul a fost prezentat și cu aplauze când filmul s-a terminat. Pot să spun (fără falsă mândrie) că din cele 12 filme din grupă „C”, Synchronicity a părut să fie cel mai bine realizat și deși a durat 9 minute și 58 de secunde (două secunde mai puțin decît limita impusă) a părut să fie și cel mai scurt. I-am întrebat pe cu cei doi actori profesioniști pe care i-am avut și pe co-producătorul meu care are destul de multă experiență de ce filmul nostru a părut atît de scurt față de celelalte producții prezentate iar răspunsul a fost extrem de simplu: pentru că nu te plictisești vizionând un film bun. Când vezi un film bine făcut timpul trece repede; iar când vizionezi un film plictisitor ți se pare da durează la nesfârșit, impresie pe care am avut-o văzînd restul filmelor prezentate (cu excepția unei comedii / western în care toți actorii au fost copii, cel mai vârstnic dintre ei fiind de 8 ani).

Trei poze: prima din timpul filmării cea de-a două după premieră la cinematograf iar cea de-a treia de la petrecerea de după premieră:

1375584068970

1377195341169

1377195722661

14 gânduri despre “Synchronicity – un film despre o chemare mai înaltă

  1. Multumesc Daniel si Costin pentru efort.
    Tuturor cititorilor ILD celor care au de gand sa vizioneze micul nostru proiect cimenatografic, avem o mare rugaminte: comentariile voastre (indiferent daca sunt bune sau rele) sunt apreciate de noi cei care am realizat acest film. Asa ca va rugam ca dupa ce terminati vizionarea sa ne lasati opiniile dumneavoastra in cateva cuvinte – si aici pe website, si pe Youtube daca aveti un acount acolo.
    Multumim si vizionare placuta!
    T.P.

  2. P.S.
    Daniel: O mica corectie. Filmele care participa la 48Hours Project trebuie sa aiba o durata intre 4 minute minim si 7 minute maxim.
    Filmul nostru in prima versiune a avut aproape 10 minute. A trebuit sa scurtam unele dialoguri, sa eliminam o scena si sa il „taiem” la 6 minute si 58 de secunde pentru a se conforma cu regulamentul festivalului. Din aceasta cauza am fost putini nesiguri ca publicul va intelege ce se intampla in film 100%.
    In urmatoarele zile vrem sa re-editam filmul intr-o versiune mai lunga si sa-l trimitem la alte festivaluri de film. Din aceasta cauza suntem foarte interesati in parerile voastre pentru ca ne vor ajuta sa facem o versiune si mai buna a filmului.

  3. Cred ca este un film curajos in ceea ce priveste tema, un om doborat, cu sufletul sfasiat de tristete pentru pierderea copilului, care nu mai gaseste alinare in alcool si nici in vorbele fratelui si care se pregateste sa termine cu suferinta prin sinucidere. Gestul nu este dus pana la capat, telefonul suna si numele lui Dumezeu care apare pe ecran il socheaza. In paralel, filmul prezinta un preot care are dubii cu privire la misiunea sa si care se pregatea sa ceara o audienta superiorului pentru a-i comunica dorinta de a renunta la misiounea sa. E si aceasta tot un fel de moarte, dar, in ultima clipa apare tatal copilului mort si intalnirea celor doi reprezinta si prilejul marturisirii. Cei doi se afla in fata unei minuni, un ateist care ii spune preotului ca a fost sunat de Dumnezeu si un preot caruia ii renaste speranta in misiunea sa, in credinta, in telul sau.

  4. Transsylvania, filmul merita sa fie promovat deoarece sunt convins ca are ceea ce-i trebuie: mesaj, dinamica, emotie, capacitatea de a ramane in memorie.
    Trecerile un pic abrupte le-am inteles ca fiind reversul incadrarii in timpul maxim alocat. Subiectul este de asa natura ca nu se poate comprima perfect in 7 minute.

  5. Mie mi-a placut foarte mult, felicitari! Povestea e profunda si realista, deznodamantul perfect plauzibil, realizarea (faza cu telefonul) mi s-a parut putin comerciala, dar in cateva minute de film nici nu cred ca se putea gasi alta varianta pentru interventia lui Dumnezeu. Felicitari inca o data!

  6. @ Daniel,

    Asa este, exact ce ai banuit tu – trecerile sunt abrupte fiindca a trebuit sa taiem aproape 30% din film ca sa se incadreze in regula de 7 minute a festivalului. Iti spun sincer ca (obositi morti fiind) am stat impreuna cu Vlad si cu David care a for editorul ore intregi incercand sa scurtam filmul. Ne-am simtit ca o echipa de chirurgi care trebuia sa decida ce sa amputeze – o mana, un picior, o ureche sau nasul unui pacient, numai ca sa–l scape cu viata si sa nu arate ca un mutilat oribil si invalid dupa operatie. Asa ca am decis sa taiem cate un pic din fiecare scena plus un dialog anterior al preotului cu superiorul sau, plus un dialog dintre personajul principal si clientul sau…si asa am ajuns la 7 minute fara doua secunde. Insa chestia a fost ca toti am avut cate un morcov mare fiinca n-am fosti siguri daca publicul va „get it” – se va prinde de ce se intampla in film. Sigur, una este sa stii scriptul original ca doar tu l-ai creat; insa oare dupa atata taiat si ciopartit in post-production am lasat indeajuns de multe „clues” ca publicul sa inteleaga naratiunea si idea filmului? Ma bucur nespus ca si raspunsul vostru este da.

  7. Ce-i care îmbrăţişează misii ale căror activităţi presupun contactul cu supraomenescul sunt deseori însoţiţi de un orgoliu nemăsurat, cerând ca acest contact să aibă loc în mod nemijlocit. Se uită că smerenia este cea care poate aduce această prefacere fără să o fi cerut, sau, mai mult, ştiindu-se acest lucru, omul în cauză crede că are îndeajuns smerenie pentru a merita acest lucru. Or, tocmai aceasta duce la deznădejdea diavolească, cea care te poate zdrobi. În cazul acestui film este vorba de o îndoială; o îndoială firească asupra posibilităţilor tale de a duce mielul pe umeri. Şi tocmai atunci, fără veste, şi fără să ştii, iată, are loc acel contact. Este o îndoială care nu provine din orgoliu. Omul întreabă în jurul său, pot eu oare? Şi tocmai de aceea i se răspunde pe măsură: Tu ştii! Dacă substratul întrebării era al vanităţii, răspunsul ar fi fost: Bineînţeles că poţi, numai tu poţi, tu eşti alesul. Filmul e bun în ciuda tăierilor obligatorii care i-au luat din expresivitate. Acest lucru se întâmplă cu orice lucru dus la bun sfârşit, dar după care eşti obligat să-l decupezi. Şi în pictură sau literatură şamd. Vă doresc mult succes! Cu stimă!

  8. Scuze pentru ‘ce-i’ de la începutul textului. Probabil că aşa trebuia să mi se întâmple… M-a amuzat, oricum…

  9. @ 6 Dinny,

    Cred ca nu ai inteles cine a sunat de fapt si de de aparea „Dumnezeu Atotputernicul” pe caller id.
    Permite-mi sa te lamuresc: cel care l-a sunat pe sinucigas a fost preotul – care de fapt a sunat un numar gresit. Daca iti aduci aminte scena, preotul isi pune ochelarii si realizeaza ca ultimul numar format ar fi trebuit sa fie un 2 nu un 7.
    Numele „Dumnezeu Atotputernicul” a aparut pe caller id fiindca biserica preotului se numeste „Biserica Lui Dumnezeu Atotputernicul”, asta se vede pe frontispiciul bisericii.
    A fost doar o coincidenta sau o mana divina a sincronizat destinelor celor doua personaje?

  10. Intr-adevar nu intelesesem, multumesc de lamurire. 🙂 Daca-i asa sunt cu atat mai frumoase ideea si realizarea. Nu exista coincidente 😀 , cine a trait chestii similare stie asta.

  11. Foarte lăudabile intențiile filmului si ale producatorilor lui, dar in 8-9 minute un asemenea subiect este imposibil de tratat decent. Nu-mi imaginez nici un ”Tarkovski” făcând așa ceva. Ambițiile filmului sunt prea mari pentru 8 minute!
    Dar faptul ca vreți să aflați părerile noastre, ale cititorilor, îmi sugerează ideea că defapt vreți să știți ce nu a mers la acest film, nu ce a fost de lăudat.
    Ei bine trec direct la critici.
    În primul rând vârsta preotului (un om masiv, cu barbă încărunțită) nu cadrează în nici un fel cu procesul lui de conștiință. Nu ați ales actorul potrivit. De obicei procesele de conștiință privitoare la carieră, la preoți, la intelectuali (la ”lucrători ai spiritului”), au loc la vârste mai tinere, poate la absolvenți de seminare (…), nu când omul este deja așezat la casa lui…
    Apoi dialogul dintre preot și soția lui este puțin cam artificial, poate tot din aceleași cauze… Un actor ca acela care-l joacă pe preot nu poate juca cu convingere rolul tinerelului nehotărât în slujba sa. Ceva nu-i iese bine…
    Apoi scenele cu tatăl copilului care vrea să se sinucidă nu explică suficient situația lui sufletească. Aici trebuia detaliat mai mult. Știu, veți invoca din nou lipsa timpului.
    Dar să vă spun ceva despre critici: nici un critic nu este interesat de scuzele invocate de un regizor, un scriitor, un scenarist, un artist… El nu este chemat să judece cu indulgență o operă de artă, dimpotrivă. El își poate etala calitățile de critic doar atunci când nu este constrâns de obligativitatea unei judecăți indulgente.

    Deci scuzele cu timpul prea scurt, cu ”48 de ore” de creație, montare etc. nu țin. Ele pot să țină doar în cercul de prieteni, de familie, ș. a. m. d. Pentru că vi se poate pune simpla întrebare: atunci de ce ați ales acest subiect, dacă erați conștienți că timpul e prea scurt?

    În fine, spațiul de redactare al ”criticilor” fiind la fel de mic precum timpul scurt-metrajului, mă opresc aici, conștient fiind că nu am spus nici 10% din ce aveam de spus. A trebuit ”să tai la montaj” 🙂

    Am rămas cu această impresie pozitivă: că aș fi vrut să văd filmul în lung-metraj și tot ceea ce puteați spune despre subiect dacă ați fi avut timp suficient.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.