Liviu Antonesei îl (critic)atacă pe Mihail Neamțu

    Print Friendly, PDF & Email

    Update
    Ernu şi Antonesei lansează azi la Iaşi Antologia grupării „CriticAtac“ (Ora de Iași)

    Domnul Liviu Antonesei este scriitor și intelectual. În această calitate, domnul Liviu Antonesei are neliniști sufletești. Proaspăt întors pe meleaguri românești, este confruntat cu un peisaj virtual un pic schimbat: a fost proclamată o „Nouă Republică” ce pare a promova idei care nu-i sunt pe plac. Marea soluție? Recursul la „extrema dreaptă” legionară, câteva lovituri josnice și discursul superior, de ‘telectual pentru care misterele universului au fost demult elucidate.

    Să începem prin a-i da cuvântul domnului Antonesei.

    În laboratoarele luminatei gîndiri politice de la Cotroceni, sprijinită de nişte servicii ce par mai tîmpite decît „fosta Securitate”, a fost gîndită însă şi varianta pentru elite, să nu rămînă tovarăşii de drum fără far ideologic. Lansată de un încă tînăr popă răspopit, cu puternice simpatii legionare cînd era şi mai tînăr, aproximativ convertit la democraţie de un profesor de ştiinţe politice, oarecum întors acasă din State, iniţiativa se cheamă Noua Republică. Şi adună, ca să spun aşa, intelocraţi de partid oranj, nu toţi cu carnete. Şi uite aşa se păstrează, vorba lui Dan Petrescu, în alt context, „unitatea de stil şi de granit” dintre intelectualitatea progresistă şi massele largi, muncitoare! Problema este că numele e plagiat după o respectabilă revistă de gîndire politică americană de dreapta. Sau, ca să fim drepţi, e mai degrabă tradus, publicaţia de peste Ocean numindu-se totuşi, pre limba lor, New Republic. E chiar amuzant să vezi nişte băieţi cu slujbe şi sinecuri de la stat cum se dau un fel de lumini neoliberale!
    Vorbeam despre convertirea aproximativă la democraţie a junelui ex-teolog. Păi, să ne uităm doar o clipă la sloganul propus de această „originală” iniţiativă teologico-politică: „Mişcarea prinde rădăcini”. Măi, să fie! Dacă „noii republici” îi mai adăugăm şi „omul nou”, am şi făcut un puternic pas înapoi tocmai pînă prin anii treizeci ai veacului trecut!

    Mirobolant de criticatacant, Rogozen și Ernu ar fi încântați de o asemenea înșiruire de prostioare stângiste. Câteva observații:

    1. Mihail Neamțu nu mai este angajat la stat.

    2. Mihail Neamțu a vorbit despre textele respective chiar în ultima carte pe care a publicat-o, în articolul Autodenunț (sau despre celelalte păcate ale tinereții), pp.120-126.

    Autodenunț (sau despre celelalte păcate ale tinereții)

    […]

    O mică furtună a indignărilor etice a poposit pe situl web al unor publicații care, de-a lungul anilor, au disculpat comportamentul unor foști colaboratori ai Securității. Câțiva gardieni ai corectitudinii politice mi-au dat de înțeles că sunt, totuși, daator cu o penitență publică, din pricina propriilor mele rătăciri. […] am comis păcatul de a scrie nu doar pentru Vox, Popo & ROck ori pentru Laboremus, ci și pentru Puncte Cardinale (Sibiu). Au rezultat, în primii ani d liceu, câteva articole inflamate, gata să proclame infailibilitatea „naționalismului” neo-interbelic. Sufocate de un stil gongoric și corupte de o argumentație falsă, aceste orbecăiri literare n-ar fi meritat o exegeză minuțioasă.

    […]

    Care este așadar rațiunea celor câteva paragrafe infaintile pe care le-am scris în jurul vârstei de 15-16 ani și care au fost publicate de Puncte Cardinale (unde am putut citi, pe lângă texte legionaroide, și traduceri din Dante sua expuneri docte de teologie morală). E simplu. Mă aflam sub impresia unor discuții febrile cu foști deținuți politici din organizația AFDPR-Arad. La 14 septembrie 1994, am vizitat împreună închisoare de la Aiud. În tren sau prin curtea temniței, le ascultam poveștile extrase din experiența lor carcerală, pe care o evocau candid, netrăind frisonul camaraderiei, dar și momentele destinse, povestite cu umor. Eram doar unul dintre miile de elevi care urmăreau cu ochii încordați, uneori cu lacrimi în ochi, „Memorialul Durerii”. Emoționat de interviurile Luciei Hossu-Longin cu foștii deținuți politici, mi-am dorit să cunosc măcar câțiva supraviețuitori ai lagărelor comuniste. Nu aveam habar despre vechile angajamente precarcerale ale acestor deținuți, dintre care unii se comportaseră nobil și sacrificial în închisoare (vezi mărturiile regretatului Ioan Ioanid, ale părintelui Nicolae Steinhardt etc.).

    Ignoranța istorică și naivitatea sentimentală m-au făcut să elogiez un erou al tinereții unora dintre foștii pușcăriași condamnați nedrept pentru culpe colective și imaginare. Orice tânăr care se întâlnea cu acești veterani ai universului concentraționar afla că un C.Z. Codreanu fusese „ucis mișelește” în 1938 – devenind, ca atare, „idolul politic” al unor personalități precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica etc. Însemnările mele sintetizau nu doar o evidentă imaturitate politică, ci și criza de valori și nevoia de repere a unei întregi generații formate înainte după 1989. Nu exprimam un crez, ci livram o gesticulație febrilă. Maimuțăream copilărește o retorică nu mai puțin infantilă decât „Schimbarea la față” de Emil Cioran sau textele lui Mihail Sebastian din Cuvântul. Le dădeam crezare celor care puneau semn de egalitate între excelența culturală a Generației de la 1927 și opțiunea ei politică. Aveam, însă, și o argumentație? Cunoșteam detaliile acelor angajamente? Eram în temă cu violența endemică și politicile rasiale ale guvernului legionar din 1940? Sigur, nu.

    Știam doar instinctiv că realitățile interbelice fuseseră falsificate de istoriografia și de filmografia comunistă. Ca atare, înclinam să le dau afectiv dreptate foștilor deținuți politici (chiar dacă aceștia rămâneau implicați subiectiv în discursul istoric, ca foști membri ai „Frățiilor de Cruce”). Transferam meritul moral al celor care au suferit în închisoare asupra spectrului de valori politice îmbrățișate de aceștia înainte de 1945. Preț de câteva luni, am creditat mărturiile privind demnitatea odiseei lor juvenile. Este aici un păcat înjositor? Merită o biată îngânare să fie tratată ca o expiabilă vinovăție?

    […]

    Anii de facultate mi-au descoperit episoadele sumbre ale istoriei României moderne, de la coruperea parlamentarismlui, abuzul de violență statală, condamnările și execuțiile fără procese, până la utilizarea revolverului ca armă de intimidare a adversarului. Lectura lui Dostoievski m-a introdus în psihologia fanatismului religios ori secular (e.g. Ferapont versus Stavroghin). Întâlnirea cu liberalismul clasic din scrisul luminos al unor gânditori ca Andrei Pleșu sau Horia-Roman Patapievici, pe de o parte, dar și descoperirea altor modele, care propuneau sinteza creatoare între Ortodoxie și modernitate (Mircea Vulcănescu, bunăoară), m-au edificat asupra caracterului pernicios al etnocentrismului. Distanțarea de „neo-interbelici” a fost firească, rapidă și neechivocă. Revelațiile arhivistice despre Holocaust (inclusiv suferința indusă prin deciziile Guvernului Miron Cristea, dar și ale Guvernului Antonescu) au desenat și pentru mine, ca pentru atâția alții, fresca enormelor suferințe ale poporului evreu. Am denunțat obscenitatea celor care justifică antisemitismul invocând aderența la ideologia de stânga a unei părți din populația evreiască a României interbelice. Am studiat contradicția teologică între creștinismul universal și tribalismele primordialiste (naționalismul fiind, de altfel, declarat erezie de Patriarhia ecumenică la sfîrșitul secolului XIX). Am pledat, ulterior, ca Biserica Ortodoxă să-și asume experiența istorică de sub toate dictaturile, de la Carol II până la Nicolae Ceaușescu, printr-o investigație critică a derapajelor către autoritarism sau totalitarism.

    Până astăzi, toate cărțile mele se revendică de la o gândire de centru-dreapta, situată la intersecția între conservatorismul nord-american (cu inflexiuni libertariene) și creștin-democrația europeană. Scrisul meu a stârnit furia fundamentaliștilor și aprecierea oamenilor dedicați dialogului democratic. Un „legionaroid” nu pledează pentru individualism, pentru refuzul extremismelor ori pentru virtutea prudenței; un „legionaroid” nu e ținta imprecațiilor forumurilor verzi; un „legionaroid” nu elogiază tradiția constituționalistă și calea moderației.

    Este ușor abuziv, pesemne, a-i cere unui liean maturitatea inaccesibilă multor oameni aflați la ceasul senectuții. Chia și așa: oricât de reprobabile, niște texte (trei sau patru la număr) rămân doar atât, niște texte, câtă vreme n-au fost asocietate unor decizii sau comenzi politice.

    […]

    Cu alte cuvinte, atacul lui Antonesei trădează fie ignoranță, fie reavoință, fie o reavoință ignorantă. Îl las pe dânsul să aleagă între ele.

    3. „Respectabilă revistă de gîndire politică americană” The New Republic nu este de dreapta, ci de stânga. Cât despre cultura politică a cititorilor blogului lui Liviu Antonesei, pentru a ne face o idee asupra ei este de ajuns să observăm că nici unul dintre ei nu avea habar de orientarea TNR, deși până și Wikipedia știa ce hram poartă. Nici măcar un vizitator nu l-a tras de mânecă pe scriitor că a aruncat pe nedrept The New Republic, una dintre cele mai cunoscute reviste de stânga din SUA, în tabăra adversarilor ei de dreapta. N-avea cine. Corul (la care a participat și tov. Florin Iaru, admirator al virtuților fascismului) era prea ocupat cu felicitarea reciprocă: toți erau mai deștepți decât „ologii mintali” care participă la ori sunt doar interesați de Noua Republică.

    4. Este foarte interesant că persoanele publice care se revendică de la dreapta trebuie mereu să se apere mereu pentru rătăcirile din tinerețe, în timp ce stângiștii sunt cu totul scutiți de asemenea inconveniențe, chiar și atunci când își proclamă cu nonșalanță preferințele criminale, așa cum se întâmplă în cazul grupului Pudel Atac.

    A fi sau a fi fost de stânga e ceva normal. A fi sau a fi fost la stânga stângii e de înţeles. A fi sau a fi fost la dreapta impune justificări. A fi sau a fi fost la dreapta dreptei descalifică pe vecie. (Jean Sevillia)

    [Presupunem de dragul discuției că Mișcarea Legionară a fost de extremă dreaptă – realitatea este alta.]

    5. Domnul Antonesei moderează dezbateri organizate de Critic Atac (cunoscătorii îi spun Pudel Atac/ Stânga Caviar/ Crize și atacuri etc.), un pseudo-think tank românesc filială a Friedrich Ebert Stiftung, promotor al unei ideologii roșii ce variază de la socialism hard la comunism și anarhism, și n-are nici o greață. Răspunde la anchete Critic Atac despre Muzeul Comunismului și este citat aprobator de aceiași bolșevici. Nici o problemă, dar în aceste condiții este ridicol să mai fie deranjat și alarmat de trecutul lui Mihail Neamțu.

    Când partenerul tău de discuții este Vasile Ernu, anti-anticomunistul sovietic par excellence pe al cărui site se face apologia ideologiei comuniste și apar traduceri din Jean Baudrillard în care se proclamă satisfacții față de prăbușirea Turnurilor Gemene la 11 septembrie*, nu mai ai căderea de a mai deschide gura pe tema trecutului altora.

    Să încheiem cu un alt fragment din articolul lui Mihail Neamțu mai sus menționat.

    Până una-alta, sectoare importante ale vieții publice din România sunt conduse și astăzi de nomenclaturiști care nu și-au renegat apartenența la vechiul sistem de control și represiune totalitară; foști profesori de marxism convertiți – fără metanoia – în vigilenți activiști. La douăzeci de ani după 1989, principalul partid de opoziție are prea puțini aderenți care să fi acceptat condamnarea deschisă a comunismului drept un regim ilegitim și criminal.

    Câtă vreme asasinii din timpul Revoluției anticomuniste se plimbă liberi pe străzi ori trăiesc în vile de protocol (cum a fost în cazul lui Paul Niculescu-Mizil), rămâne obscenă și profund viciată orice acuzație adusă unor adolescenți pentru vraja trăită în fața unor figuri iocnice precum Petre Țuțea (1902-1991) sau Dumitru Stăniloaei (1903-1993). Cât de stricat poate fi sufletul omului care îi arată cruzimea unui licean cu caș la gură, în schimb descoperă blândețea și spiritul umanitar în fața unui aparatcik nepocăit și îmbătrânit în rele?

    * Jean Baudrillard, în propriile lui cuvinte, pe site-ul finanțat de statul german prin intermediul Friedrich Ebert Stiftung, PudelAtac.ro:

    Că am visat la acest eveniment, că întreaga lume a visat la el, pentru că nimeni nu poate să nu viseze la distrugerea oricărei puteri devenite într-atât de hegemonice, este un fapt inacceptabil pentru conștiinţa morală occidentală, dar e tot un fapt, reflectat cum nu se poate mai exact de patetica violenţă a tuturor discursurilor care doresc să-l șteargă de pe faţa pământului.

    În ultimă instanţă, ei [teroriștii Al Qaeda conduși de Osama bin Laden n.r.] l-au dus la îndeplinire, dar noi suntem cei care l-am dorit. Dacă nu ţinem cont de asta, evenimentul își pierde orice dimensiune simbolică, devenind un simplu accident, un act pur arbitrar, fantasmagoria ucigașă a unor fanatici, pe care ar fi suficient să-i suprimăm. Ori, noi știm prea bine că nu-i așa. De-aici și tot acest delir contra-fobic al exorcizării răului: pentru că, asemenea oricărui obscur obiect al dorinţei, acesta se află în același timp aici și pretutindeni.

    În lipsa acestei complicităţi profunde, evenimentul n-ar fi avut răsunetul pe care l-a avut, iar teroriștii, în strategia lor simbolică, știu cu siguranţă că pot conta pe această complicitate nemărturisită, care depășește cu mult ura nutrită faţă de puterea mondială dominantă de cei dezmoșteniţi și exploataţi, de cei rămași pe partea greșită a acestei ordini mondiale. Această dorinţă malefică se ascunde chiar la sânul celor care se-nfruptă din bogăţiile ei și-i culeg beneficiile. Din fericire, alergia faţă de orice ordine definitivă, faţă de orice putere definitivă este universală și, în gemelitatea lor, cele două turnuri ale World Trade Center reprezentau încarnarea ei perfectă.

    Asta nu-l mai tulbură pe Liviu Antonesei. Probabil îi place.

    The following two tabs change content below.
    „By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

    15 gânduri despre “Liviu Antonesei îl (critic)atacă pe Mihail Neamțu

    1. Liviu Antonesei says:
      05/10/2011 at 17:56
      @) All

      Merita citita postarea de mai sus (cel aici de fata n.t.), ca sa vedeti in ce fel este denaturat tot ce am spus eu in articol, ca sa nu mai vorbesc despre “generalitati”. Problema este ca site-ul cu pricina te obliga sa te inregistrezi ca sa poti raspunde unui atac! Misto! In ce ma priveste, cred ca deja ne obliga prea multi sa ne inregistram ca sa o mai fac o data!

    2. Ce mutră de imbecil hlizit are autorul, Cistelecan…

      Au apărut acolo şi inşi din aşa-zisul establishment politico-cultural – Dorin Tudoran, Sorin Paveliu (ex-PD), care, altfel, pretind că trec drept onorabili.

    3. Jean Baudrillard trebuia să formuleze aşa:
      Că noi, [puţoii frustraţi (care dădeam în copilărie cu pietre în geamurile profesoarei sau ale colegilor cu case mai înalte decât magherniţele noastre)] am visat la acest eveniment, că întreaga lume [a puţoilor] a visat la el…

    4. Orice partid de dreapta aflat in faza embrionară intr-un regim socialist este cu atît mai expus agenţilor patogeni înveliţi in membrana imaculată a societăţii civile. Cele mai dăunătoare şi onctuoase exemplare de lighioane politice provin din acea zonă rarefiată a culturnicilor ce au supravieţuit regimului cu voie de la partid şi securitate. Nu am niciun strop de încredere in niciun corifeu al liberalismului de cenaclu băştinaş, pentru că toate aceste bisericuţe intelectualoide au minat politica post-decembristă printr-un greţos apolitism colportat in spaţiu public, contaminînd milioane de tineri ce au avut încredere in ei de lehamitea şi defetismul moştenite şi cizelate in deceniile de rezistenţă prin cultură.

      Antonesei nu este o excepţie, din contră, un personaj consacrat in basmul progresist al feţilor-frumoşi-şi-neprihăniţi. Dar, cum ştim de multă vreme ce-i poate pielea, nu prea mai are relevanţă şi d-aia a ajuns să se producă fără jenă in patinoarul pestilenţial al neobolşevicilor; mai grav e că unelte ale stîngii implantate in neputincioasa dreaptă, Alina Mungiu Pippidi şi Monica Macovei, încă sînt active şi extrem de virale in anumite sfere ale puterii. Influenţa unei activiste precum Macovei ar putea fi nefastă asupra firavei mişcări de cristalizare a dreptei din jurul NR. Este uimitor ce cote de încredere şi audienţă deţine această icoană a anticorupţiei aninată de pedelişti in europarlament. şi asta in condiţiile in care apriga luptătoare nu şi-a declarat niciodată opţiunile politice, fiind recrutată in pdl fără să fi achiesat deschis la ideile şi valorile dreptei.

      Desigur, plăpînda entitate NR nu se poate dezice din start de figurile nocive ale unei drepte false, însă anumite personaje o să le dea mari bătăi de cap, in special Băsescu, Macovei şi grupul aşa-zis reformist din pdl ce va încerca să se salveze printr-un transplant de aripă in noua formaţiune a dreptei. Există posibilitatea ca anumite personaje ce gravitează in jurul NR să fie intermediarii unora ce au imaginat formaţiunea ca pe un colac de salvare pentru nişte grei pedelişti conştienţi de iminenta prăbuşire post-electorală, cît şi de inconsistenţa doctrinară a celorlalţi grei, cei prinşi in capitalismul de cumetrie [şi care ar schimba automat macazul după alegeri]. Ar trebui să fie cu băgare de seamă şi să impună prin statut nişte criterii cît mai raţionale de triere a acestor refugiaţi, dacă nu vor să li se umple ograda de orătănii compromiţătoare sau mai rău, cu apucături de comisar-suprem responsabil cu politica de cadre.

    5. si pentru ca prima data am citit neatent un comentariu facut de Liviu, reproduc pasajele care mi-au atras atentia in mod special:
      1.

      avem, macar deocamdata, marele noroc ca sintem in UE, altfel stuctura sa [a lui basescuhitler] similara cu cele ale lui Lukasenko sau Chavez, cu ceva militienisme putiniene, s-ar fi manifestat plenar.

      2.

      Mai cred ca daca aveam ghinionul sa fi fost ultimul secretar general al PCR, am fi vazut un decembrie cu adevarat insingerat.

      Traducere: Basescu e mai rau ca Ceausescu. Bafta noastra a fost ca l-am avut pe Ceausescu si nu pe Basescu dictator , ca altfel am fi avut „un decembrie cu adevarat insingerat”. Asa am avut o revolutie aproape de catifea, nu?
      cred ca Ponta si iliescu dau aprobator din cap.

      3.

      Cu parere de rau, initiativa lui MN nu mi se pare benigna, nimic ce vine dinspre Cotroceni nu e benign. Nu cred ca un securist odios, care a condamnat formal comunismul, dar a incalzist si incalzeste la sin toti securistii si securistoizii, poate avea intentii bune.

      Basescu e un dictator care daca ar avea ocazia ar fi mai rau ca Ceausescu, iliescu si cozma la un loc, deci nu are cum, este imposibil ca initiativa lui MN sa nu fie cel putin legionara.

      publicasem mai devreme imaginea de mai jos, dar apoi am retras-o. Nu am vrut sa fiu nepoliticos cu un om care poate s-a lasat purtat de val pentru o secunda, dar dupa schimbul de replici cu Liviu am inteles ca e ceva mai mult de atit. Un om care isi face atitea poze singur merita sa fie prezent pe the wall of fame

      (stiu, lipseste iliescu din colaj)

    6. Domnul Antonesei reactioneaza dupa cum ma asteptam. Victimizare, domnilor, i s-a comis o nedreptate, de parca nu astea-s cuvintele lui, de parca nu astia-s oameni cu care a interactionat. Adica Antonesei scrie ca Cistelecan si reduce totul la Legiune, il citeste pe Cistelecan, e impresionat de cat de bine scriu criticatacantii (ce gluma buna!), participa la conferinte organizate de Critic Atac unde sta la aceeasi masa cu Vasile Ernu, este intervievat de CA, este citat de Critic Atac si de Cotidianul lui Nistorescu, dar e „mai degraba” de dreapta.

      Cat despre colegul domniei sale, Florin Iaru, nu pot sa nu remarc ca intocmai un admirator al fascismului s-a trezit sa declare ca „mare e Gradina” lui Dumnezeu din moment ce mai exista si un site ca ILD. Amuzant. Nenea asta se crede la Irealitatea in studio.

    7. Si ca sa vedeti pana unde merge marlania, profilul Facebook al ILD a primit invite de la Mihai Neamtu. Profilul este, fireste, fals, contine numai trimiteri la link-uri ostile si are ca prieteni o sumedenie de liberali printre care cunostintele noastre Bogdan Duca, Lilick si alte unelte uslase. Imaginea este, desigur, tipica pentru respectul liberal fata adversari: un caine care se pisa pe un copac.

    8. Liviu Antonesei si Doina Cornea, Tadeus Mazowiecki, Adam Michnik si Bronislav Geremek, Alexandr Zinoviev si Sineavski sau parintele Gleb Iakunin sunt doar cateva nume dintr-o lista ceva mai lunga de fosti disidenti anticomunisti, care, unii mai devreme, alti mai tarziu, dupa ce comunismul a cazut, s-au ridicat in diverse situatii si sub diverse forme in apararea sau in sprijinul fostilor calai, cu vorba sau cu fapta.
      Nu trebuie sa ne mai mire cand ii vedem acum in aceasi barca, sau vorbind aceasi limba, atunci cand apara o cauza comuna !! Nu trebuie sa ne mai mire dar, pentru ca asa este normal, trebuie sa ne revolte.
      Cand parintele Gleb Iakunin, fost detinut, invita publicul sa voteze la primele alegeri libere pentru Kalughin, fost general KGB si asasin al disidentilor, Alexandr Zinoviev, alt mare disident, facea deliranta declaratie, pe langa care cele ale lui Antonesei palesc: “ Daca mi s-ar cere maine sa aleg intre puterea sovietica si puterea lui Soljenitin, as alege-o pe prima. “
      Cand in Polonia a fost votata legea lustratiei, Geremek ( sunt total aiuritoare declaratiile lui), Mazowiecki si Bartoszewski s-au ridicat contra ei, alaturi de comunistii si securistii polonezi! Evreii din lagare, cot la cot cu agentii Gestapoului contra pedepsirii criminalilor nazisti !!
      Exemplele ar putea continua dar nu cred ca mai are vreun rost. Victimile si-au iertat calaii, le apara memoria si faptele, in numele Drepturilor omului si, ce este mai revoltator se ridica si contra acelora care refuza sa faca lucrul acesta.

    9. Intrucat nebunai continua, am considerat ca trebuie sa las un mesaj la Antonesei:

      Este jenant ce tot scrieti pe aici, domnilor. Nu e unul barbat care sa recunoasca: da, domnule, Liviu Antonesei s-a exprimat nedrept, a folosit cuvinte grele in necunostinta de cauza si a manifestat un dispret odios fata de cei care nu gandesc ca el. Nu, Liviu Antonesei este imaculat, ILD este site de extrema, au indraznit marlanii sa se ia de intelectuali! E vina talibanilor basescieni neoconservatori!

      Foarte ridicol, va asigur de toata compasiunea, dar sa ne aducem aminte de la ce am pornit:

      „tînăr popă răspopit, cu puternice simpatii legionare cînd era şi mai tînăr, aproximativ convertit la democraţie”
      intelocraţi de partid oranj
      convertirea aproximativă la democraţie a junelui ex-teolog”
      „Dacă „noii republici” îi mai adăugăm şi „omul nou”, am şi făcut un puternic pas înapoi tocmai pînă prin anii treizeci ai veacului trecut!
      baietii astia nu sint semi-ologi, ci de-a dreptul ologi mintali, pentru motivul ca, daca miscarea prinde radacini, ea nu mai misca!”

      Nici o legatura cu Basescu. Ce surpriza!

      M-am plictisit sa citesc ce tot astern pe acolo bocitoarele feroce anti-Basescu. Astia nu se pot abtine sa nu reduca totul la Basescu, cazuri clare de patologie pura.

    10. Vai tinere, să nu ai tu un dram de respect pentru nişte oameni care şi-au petrecut viaţa luptând ! Au luptat în tinereţe contra unor comunişti anchilozaţi şi acum, la bătrîneţe, luptă alături de nişte comunişti tineri. Domnul profesor, acest „vârf” cum văd că-l considera curtenii săi, putea să fie întradevăr un REPER în ţara asta. A renunţat, nu ştiu de ce, oricum nu este din nefericire singurul. ” Înaltimea” discursului său îmi aduce aminte de nişte vorbe dureroase, dar, se pare, pline de adevăr : ” În România mediul este atăt de mediocru încât diferenţa dintre vârf şi vale este infimă. Parcă am trăi într-un şes continuu în care cel mai insignifiant dâmb pare ditamai piscul „. „Piscul” Antonesei, putea să se comporte azi aşa cum se comportă Vladimir Bukovski, dar a ales din pacate alt drum.

    11. Facebook co-founder Chris Hughes, who left the social network to work on the online arm of Barack Obama’s 2008 White House campaign, has bought a majority stake in The New Republic magazine.

      Hughes, 28, who was Facebook chief executive Mark Zuckerberg’s roommate at Harvard University, announced the move in an online letter to readers of the publication, a nearly century-old bastion of liberal political thought. …

      “When few people are investing in media institutions with such bold aims as ‘enlightenment to the problems of the nation,’ I believe we must,” he said.

      Hughes, who is assuming the titles of publisher and editor-in-chief, said the Web “has introduced a competitive, and some might argue hostile, landscape for long, in-depth, resource-intensive journalism.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.