FUNDATIA IOAN BARBUS

Lovitură de teatru: după ce Obama a promulgat reforma sănătăţii, aceasta se întoarce în Camera Reprezentanţilor pentru un nou vot !

ACTUALIZARE Emil:

În pofida „teatralității” din titlu și impresiei lăsate de articolul original, șansele reale de a bloca legea sunt minime. Atacurile în instanță par mare lucru, dar adevărul este că așa ceva s-a încercat și când au fost promulgate Social Security Act și Medicare….. de pomană, nu s-a reușit blocarea acelor legi. Iar în ce privește opoziția din Congres, chiar dacă Republicanii vor lua înapoi Congresul în toamnă, tot nu vor reuși să întoarcă legea. O inițiativă legislativă republicană în acest sens va fi anulată de Președinte, care are dreptul de veto.

sursa: politicall.ro
Preşedintele american, Barack Obama, a semnat promulgarea actului legislativ privind reforma sănătăţii, într-o ceremonie care a avut loc la puţin timp după aprobarea acesteia prin vot, în Camera Reprezentanţilor. Surpriza a venit însă din partea republicanilor, care au votat în bloc împotriva proiectului şi care au demarat imediat procedurile pentru blocarea legii, pe motiv de neconstituţionalitate.

Mai exact, nu mai puţin de 13 avocaţi ai poporului din tot atâtea state (12 republicani şi unul democrat), au iniţiat procedurile legale pentru stoparea implementării reformelor din sănătate. În timp ce Obama sărbătorea la Casa Albă primul mare succes al mandatului său şi îşi îndeplinea totodată una dintre promisiunile principale din campania electorală din 2008, republicanii s-au regrupat şi au contra-atacat tăios, reuşind să retrimită legea în Camera Reprezentanţilor, pentru a fi supusă unui nou vot.

Reclamanţii au invocat două aspecte privind încălcarea procedurii Senatului, fapt pentru care acestea trebuie acum înlăturate din lege, care va trebui ulterior aprobată de Senat în noua sa formă şi apoi trimisă în Camera Reprezentanţilor pentru un nou vot. Surse din cadrul Senatului american au precizat că aspectele invocate sunt minore şi vor fi remediate fără tergiversări de durată.

Chiar şi aşa însă, Obama se vede încă o dată pus în dificultate de repartizarea echilibrată a forţelor din cele două camere ale legislativului american, iar perspectivele nu se arată deloc bune pentru preşedintele american. Peste doar câteva luni, vor avea loc alegeri legislative în Statele Unite, iar popularitatea democraţilor este într-o continuă scădere, fapt care l-ar putea transforma pe Obama într-un simplu lider simbolic la Casa Albă, în condiţiile în care acesta riscă să piardă şi avantajul conferit de majoritatea fragilă pe care încă o are.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad P.

Vlad P.

29 de comentarii

  1. vlad
    25 martie 2010

    Ann Coulter: OH, CANADA!

    Since arriving in Canada I’ve been accused of thought crimes, threatened with criminal prosecution for speeches I hadn’t yet given, and denounced on the floor of the Parliament (which was nice because that one was on my „bucket list”).

    Posters advertising my speech have been officially banned, while posters denouncing me are plastered all over the University of Ottawa campus. Elected officials have been prohibited from attending my speeches. Also, the local clothing stores are fresh out of brown shirts.

    Welcome to Canada!…

    comentariu The Right Scoop guy:

    This is exactly what we are headed for if we don’t stop these marxist radicals that have permeated our society. If you just listen to the way the MSM just rails against conservatives, branding us as hate mongers and racists, then you know we aren’t far from this. They have already stated their desire to moderate radio content because they feel the conservative voice is too loud. Canada is already in the business of moderating thought and they even threatened to take legal action against Coulter if she said something they thought was over the line.

    This video will probably enrage you, and quite honestly it should. The left is ruthless in creating the paradigm that they want and won’t stop until they suppress anything they disagree with.

  2. Francesco
    25 martie 2010

    Inainte de a ajunge in Canada, Ann Coulter a fost amenintata de Francois A. Houle, provost-ul (administrator academic) Universitatii din Ottawa intr-un stil ce seamana f. mult cu acela al comisarilor comunisti de la noi:

    I would, however, like to inform you, or perhaps remind you, that our domestic laws, both provincial and federal, delineate freedom of expression (or „free speech”) in a manner that is somewhat different than the approach taken in the United States. I therefore encourage you to educate yourself, if need be, as to what is acceptable in Canada and to do so before your planned visit here.
    I therefore ask you, while you are a guest on our campus, to weigh your words with respect and civility in mind.

  3. vlad
    25 martie 2010

    John Samples – „Reagan and the Tyranny of the Status Quo” featuring

    CATO Institute

  4. toro
    25 martie 2010

    Imi pare rau de exprimare, dar vita aia de „columnist” e total retardata. Da, vrem o discutie, dar nu cu Ann Coulter!? Wtf!?
    Ea stie ca Ann Coulter se bucura de agitatia creata, ea stie ce vroia sa zika shi s-o simtit shi ofensata in cam 2-3 minute. Aceashi metoda de victimizare care e folosita shi de … sensibilii de musulmani. Totul in scopul patriotic de a pune cizma in gat la cineva.
    Trist. Foarte trist.

  5. costin
    25 martie 2010

    toro, mai usor cu „vitele”. „vita asta de Coulter” a fost primit interdictie pentru ca „baietii faini” nu o pot suporta, si asta nu pentru ca „vita” e „retardata” ci pentru ca are un mesaj cu care „baietii faini” nu sint de acord. doar atit, nimic mai mult, punct si mersi de vizita. daca taceai filozof ramineai, dar atita timp cit nu o dai in altele nimeni nu te da afara cum au facut progresistii lui peste cu Coulter.

  6. costin
    25 martie 2010

    P.S.
    toro, daca vrei o explicatie „extremist” de pertinenta pentru cum Ann Coulter a ajuns o „vita”, iti prezint Scoala de la Frankfurt:

    from Vlad Tepes

    urmareste in intregime si te astept cu pareri.

    Pataphyl m-a pus sa adaug asta..
    Damn the Procedure, Damn the Constitution: Obamacare is About His Legacy, Not Lawfulness

  7. Pataphyl
    25 martie 2010

    toro

    Total de acord, doar un adaos: nu cred că un toro poate considera calificativul vită o exprimare… de care să-ți pară rău ???? .
    Este absolut in-cre-di-bil ce fortărățe și-au clădit progresiștii în lumea academică. S-a ajus la situația ridicolă (dacă n-ar fi tristă, foarte tristă) ca cei „de jos” (funcționărime, tehnicieni, portari) să fie singurii care mai pot cîrti pe față. Cei puțini care își asumă deschis opiniile sînt tratați ca niște ciumați, se face liniște cînd apar, apare stinghereală bilaterală după howdy de rigoare, ajung să meargă pe holuri cu capul în jos și cu umerii trași. Subscriu:
    Trist. Foarte trist.

  8. Pataphyl
    25 martie 2010

    Iaca am făcut o confuzie, nici o clipă nu mi-am imaginat că toro se gîndea la altcineva decît la vita de provost, care evident că e retardată, mai mult chiar, e progresistă!

  9. emil
    25 martie 2010

    Toro, indiferent de ce crezi tu despre Ann Coulter, as vrea sa te intreb urmatorul lucru: presupunind ca ai fi fost student la universitatea din Ottawa unde ea a fost invitata sa vorbeasca, te-ai fi prezentat in audienta sau in multimea de afara, ca sa protestezi la adresa prezentei ei acolo?

    PS
    Incepe cu un simplu „da” sau „nu”.

    PS2
    Scuze, sint obosit… desigur, e o decizie personala informata (printre altele) de ceea ce crezi tu despre Ann Coulter… deci, ignora inceputul mesajului meu, pina la as vrea etc…

  10. toro
    25 martie 2010

    MA, acuma am dat refresh la pagina.
    Vita nu era Ann Coulter, era batrana ai ofilita care apare in film shi care se bucura ca protestele au facut-o sa numai tina discursul. Triumful cenzurii.

    Scuze ca am fost neclar, dar nu o faceam vita pe Ann Coulter. Citeste postul te rog. M-am exprima ca cizma. E noapte deja.

  11. costin
    25 martie 2010

    Fidel Castro crede ca programul de sanatate al lui Obama este un MIRACOL ????

    HAVANA (AP) It perhaps was not the endorsement President Barack Obama and the Democrats in Congress were looking for.

    Cuban revolutionary leader Fidel Castro on Thursday declared passage of American health care reform „a miracle” and a major victory for Obama’s presidency, but couldn’t help chide the United States for taking so long to enact what communist Cuba achieved decades ago.

    „We consider health reform to have been an important battle and a success of his (Obama’s) government,”

    Castro wrote in an essay published in state media, adding that it would strengthen the president’s hand against lobbyists and „mercenaries.”


    via WEASEL ZIPPERS

  12. toro
    25 martie 2010

    Nu pot edita postul precedent, dar raspunsul pentru emil este clar: NU. Poate din contra, ash fi mers sa o vad in persoana. Arata bine. Am vazut ca mai debiteaza shi prostii. Nu sunt de acord cu agenda crestinista, deshi poate nu sunt asha de constient de impactul crestinismului asupra societatii in care am crescut shi care imi permite sa vb cat de cat liber. Dar sunt de acord total la punctul in care vb despre conflictul despre ideologia islamica shi mentalitatea occidentala. Shi mi se pare ca e moderata in privinta asta (poate chiar nu stie mai bine) dar Geert mi se pare mult mai direct shi puternic ca lider de opinie. Cat despre racism shi alte teme, nu pot sa zik ca ma intereseaza asha de mult shi chiar nu stiu ce sa comentez.

  13. costin
    25 martie 2010

    toro, stii cum zice ardealanu’.. „no harm done”. o explicatie pentru „rasismul” lui Ann Coulter, ma repet ca papagalu’, este in documantarul de aici

  14. Mircea Popescu
    25 martie 2010

    @vlad Ce mare chestie, putea sa-i scrie raspuns provost-ului, ceva de genul ca va avea nevoie de cat de multa gheata, si asistenta va lua legatura in curand ca sa-l ajute sa inteleaga continutul rider-ului, si gata povestea, ce mai atata bagare in seama.

  15. emil
    25 martie 2010

    Toro ???? ce sa zic… diferenta de fus orar, la mine e noaptea tinara, opt seara. Ma rog, tu esti foarte transant; in sinea mea, cind am vazut interviul cu cucoana din Canada, m-am luat cu miinile de cap. Cucoana scrie la un saptaminal stingist din Toronto, care se distribuie gratis si pe care il mai citesc uneori. In Toronto mai avem marele ziar Toronto Star, ai carui angajati sint flatati de numele neoficial, de Toronto Red Star, alt saptaminal gratis de-i zice Ochiul, si doua fituici zilnice tot gratis dupa care curata de zor gunoierii prin metro, autobuze si tramvaie. Toate stingiste. Ce vreau sa zic… aceasta cucoana a reusit, intr-un interviu pentru Fox (pe care il uraste), sa dea jos toata perdeaua de respectabilitate pe care acesti jurnalisti stingisti o cultiva in fituicile lor adresate publicului din Toronto. Toata toleranta si grija lor pentru parerea fiecaruia cu care se bat non-stop in piept in piesele lor pentru uz intern s-au dus in josul budei cu aceasta pledoarie pentru cenzura si demonizare a „celuilalt”. Stii, alteritatea… toti mascaricii progresisti suspina filozofic dupa „recunoasterea celuilalt”, dupa „alteritate” si „autenticitate”… e de ajuns sa vina una ca Ann Coulter, cu totul „alta” decit ei si „autentica” in cu totul alt sens decit ce considera ei acceptabil, si isi arata imediat coltii… si chipul de intoleranti si bigoti… altfel caracterizari care in nomenclatorul progresist sint condamnari la eterna infamie.

    Toro, cunosc asa de bine fanfaronada expusa de aceasta vaca batrina din Toronto (na, ca m-am aprins si eu). Este activistul de partid comunist, absolvent la Stefan Gheorghiu si repartizat la o publicatie de educat masele. Singura diferenta este ca vorbeste in engleza.

  16. emil
    25 martie 2010

    Salut Mircea. Esti cumva autorul acelei postari despre democratie, autocratie, republicanism (ma refer la sistemul pus la punct de parintii fondatori ai Americii)?
    Daca da… felicitari: excelent contrastul, mai ales in limitele impuse de o postare de blog.

  17. Pataphyl
    25 martie 2010

    costin, te rog fă cumva si adaugă și link-ul direct la PJTV în clar (#6), ăsta e mult prea lent, nu știu de ce. Eu tocmai mă uitam la:

    Damn the Procedure, Damn the Constitution: Obamacare is About His Legacy, Not Lawfulness

  18. costin
    25 martie 2010

    Pata, in partea asta de lume documentaru’ de la #6 me’re normal..

  19. Mircea Popescu
    25 martie 2010

    @pataphyl Page source, grep embed -> http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=7874127

    @emil Pai ma gandesc c-oi fi. Merci ????

  20. Adi
    25 martie 2010

    Recent am fost intr-un spital in SUA la urgentze. Am petrecut noaptea acolo. Am fost vazut de 5 doctori si vreo 4 asistente. Am facut raze RMN (MRI pe engleza), 2 raze CT ( – cele mai scumpe raze care le potzi face). Am primit ingrijirea de nota 10. Dupa 2 saptamani au venit facturile … spitalul + vizitele la toti doctorii depaseste suma de 10000 (zece mii) de dolari. Iar acuma – slava Domnului – cu asigurarea medicala privata eu nu trebuie sa platesc decat 1000 de dolari si toate vizitele la doctori sau spitale de acuma si pana la sfarsitul anului sunt acoperite de asigurare 100% (deci sunt gratis – mai pe limbajul inofensiv canadian). Asigurarea asta ma costa pe luna…. ghici, ghici …. 50 de dolari (cinci zeci) si ma acopera si pe mine si pe sotzie. 50 de dolari pe luna + 1000 de dolari cheltuieli maxime anuale vine 1600 de dolari (maxim) pe asigurarea medicala pe an pt. 2 persoane – mai precis 800 de dolari pe persoana. Oare cat o sa ma coste acuma Obamacare? Voi mai putea face un RMN cu Obamacare? Catzi doctori or sa vina sa ma vada in camera de urgentze? Stiu deja… nu tre sa raspundeti.

  21. Adi
    25 martie 2010

    Si cine mai e si baba aia din comentariul 1? Auzi la ei cica „hate speach” …. ce mai e si aia?

  22. emil
    25 martie 2010

    Inca una, iute, despre turneul lui Ann Coulter in Canada. Chiar in aceasta seara vorbeste in Calgary, Alberta. Ca sa vezi diferenta dintre Ottawa si Calgary (patria rednecksilor canadieni)… zice Ezra Levant, albertan la rindul lui:

    Due to huge demand, the venue has been moved to the Red and White Club, at McMahon Stadium at the University of Calgary. Doors open at 7 p.m. It’s a much larger venue than the science theatre that had been previously booked.

    Ann Coulter speaks in Calgary tonight
    … apropo de Alberta: toti progresistii canadieni strimba din nas cind aud de Alberta. Varii motive, din care cel mai recent sint nisipurile petrolifere din nord. Alberta le exploateaza, face tone de bani si exporta masiv in SUA. Toate trei, pacate majore.

  23. Pataphyl
    25 martie 2010

    tx Mircea Popescu, nu adaug prea multe laude că v-o luați în cap, cum zice Radu a’lu’ Retrogradu, dar sînt oricum binemeritate și dacă nu le adaug ????

    emil, am resetat macul, testat rapid, nu’ș ce are, alte linkuri cu video merg perfect, sper că nu mi-a băgat Comcastul apă’n carburator, trebe să resetez și modemu just in case.

  24. Mircea Popescu
    25 martie 2010

    @pataphyl Care sa ne-o luam, ca-s io singur. Si deja mi-am luat-o, rau de tot. (Da’ daca-mi ziceai mai din timp nu te laudam nici io pe tine ase superlativ ???? )

    @Adi Io zic sa dai dovada de progresism la nivel personal si sa nu mai ajungi la urgente. Adu-ti aportul si tu la constructia progresismului.

  25. vlad
    25 martie 2010

    @Mircea-cel-slobod

    te salut si eu, scuze de întârziere

  26. vlad
    25 martie 2010

    Socialistii europeni vor „sacrificarea” Romaniei pentru Grecia

    Premierul grec a salutat propunerea familiei sale politice. „Este simpla si nu costa nimic. In plus, tarile care vor folosi o astfel de facilitate de imprumut ar putea plati si o remuneratie suplimentara celor care garanteaza imprumutul”, a declarat el.

  27. vlad
    25 martie 2010

    G.O.P. Forces New House Vote on Fixes to Health Bill

    With the Senate working through an all-night session on a package of changes to the Democrats’ sweeping health care legislation, Republicans early Thursday morning identified parliamentary problems with at least two provisions that will require the measure to be sent back to the House for yet another vote, once the Senate adopts it…

  28. toro
    25 martie 2010

    @costin: Am vazut documentarul shi este ok. Ar trebui vazut de foarte multa lume.

  29. costin
    25 martie 2010

    Michael Coren with Ann Coulter

    partea2
    partea3
    partea4
    partea5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian