Marile chinuri ale unor meserii cinstite

    Print Friendly, PDF & Email

    Cu ani în urmă îmi spunea un vechi prieten care-și relocase firma din Spania în România că nu poate găsi un sudor îndeajuns de bun cu toată „tradiția” industrială, muncitorească, de pe la noi. Multe domenii și subsecvent meserii au fost demolate de pornirea comuniștilor de a construi „epoca de aur” cu paiete nord coreene iar după 1990 deruta a făcut ca parte din meseriile pierdute să fie simulate mai degrabă decât practicate, după știuta poveste a formelor fără fond. Bun, la sudura nu mă pricep, deși am urmat și liceu industrial în anii ’80, dar o să vorbesc despre ce știu, despre psihologia și logopedia din România, pe care le-am studiat mai mult decât am studiat sudura și categoric cu mai mult interes. Istoria se știe: dupa 1948 începe distrugerea sistematică a intelectualității românești și marii profesioniști din majoritatea domeniilor sunt fie închiși și interziși, fie cel puțin izolați și cam toți puși la index.

    Psihologia suferă la fel de mult ca alte domenii (jurnale de psihologie închise și institute psihotehnice desființate), cel puțin până în anul 1956 când, terminandu-se deceniul blestemat cu „discursul secret” al lui Hrușciov, multe lucruri bune pierdute în stalinism păreau că pot fi recuperate. În anii maximei prigoane, citarea autorilor occidentali fusese oprită, psihanaliza și gestaltismul cu desăvarșire interzise iar behaviorismul a fost acceptat numai într-o forma simplificat-pavloviană. Vin anii aparentului dezgheț, până când „mărețul cârmaci” de Scornicești își vede teoriile puse în practica de altul mai maret, de Kim Ir Sen, în 1971, pe terenul acestuia, în Coreea de Nord. Revenit în țară lămurit, calcă accelerația —pe direcția comunism împreuna cu activul de partid și da, iar este demolată psihologia românească. Altfel nu se putea, de vreme ce domeniul afirma imensa complexitate a persoanei, în dezacord direct cu simplificarea barbară a conceptiei despre om practicată de comuniști și, până la urmă, de toată stânga, chiar dacă în anii de început ai behaviorismului se părea că teorii ale stângii despre om pot fi confirmate. Cât despre utilizare practică pentru mase de către regimul comunist, s-a demonstrat că ceea ce le era lor drag, anume controlul absolut al minții nu este stabil în timp și că mereu rămâne o lumină în sufletul omului oricat ar fi de agresat, așa că nu ramânea decât închiderea domeniului nefolositor (ba chiar dăunător) pentru comunism. Despre utilizare în instituții de stat pentru deficienți am arătat în articolul „Procesul medicilor” că puterea comunistă nu îi considera tocmai oameni pe cei cu nevoi speciale și s-a lucrat sistematic la uciderea copiilor deficienți sau presupuși deficienți din orfelinate, asa că meseriașii în domeniul psihologiei, psihopedagogiei speciale și domeniilor conexe erau practic inutili.

    După 1990 universitățile încep să producă un volum mare de absolvenți de Psihologie, în majoritate slab pregătiți de vreme ce prohibitul domeniu nu a avut o perioadă lungă meseriași practicanți și oameni care să studieze serios, iar ulterior înființatul Colegiu al Psihologilor se transformă în cash machine cu mii de membri cotizanți și cu un model de funcționare fundamental vicios. Că psihologia la noi era cum era, nu a fost suficient pentru cei din conducerea Colegiului Psihologilor, trebuiau demolate și alte domenii conjunctural conexe care din românești motive au ajuns să fie subordonate aceluiași Colegiu amintit.

    Astfel, ciudățenie maximă, absolvenții specializării Psihopedagogie specială (Defectologie) ai facultăților de Psihologie nu au putut multi ani să aibă drept de libera practică în domeniul Psihopedagogiei Speciale (Defectologie), timp în care absolventii specializării Psihologie ai facultăților de Psihologie, cu mult prea sumare spre deloc cunoștinte în domeniu, primeau drept de liberă practică în domeniul Psihopedagogiei Speciale (Defectologie)! Statul roman, de asemeni, angaja pe posturi de defectologi absolvenții de Psihologie la fel ca pe cei de Psihopedagogie Speciala (Defectologie), total anapoda de vreme ce oamenii ăștia nu aveau pregătirea necesară să practice meseria de defectolog.

    Alt domeniu demolat la noi a fost Logopedia, care a ajuns tot la Colegiul Psihologilor pentru acordarea dreptului de liberă practică. Cum a fost demolat? Simplu: deși Logopedia este o parte a Psihopedagogiei Speciale, dreptul de a fi logopezi a fost acordat de catre Colegiul Psihologilor tot numai absolvenților de Psihologie. Bine, o Asociatie a Logopezilor care nu poate acorda dreptul de libera practică așa cum Colegiul Psihologilor poate, încerca în ceea ce trebuia să fie un proiect de lege inaintat Parlamentului, să dea drept de practicare a Logopediei nu numai absolvenților de Psihologie, dar și celor de Pedagogie! Și să nu uităm statul roman a tratat tot absolut halucinant domeniul. Până la urmă, poate o să vedem propuneri și pentru absolvenții de Stomatologie, Geografie sau Agronomie, spre a putea practica Logopedia. Exagerez? Nu neapărat, de vreme ce, citez, „Clinica Aquamarin împreuna cu Asociatia pentru Studiul Jocurilor de Noroc invită la cursul de formare continuă în Logopedie”.

    Încă o dată se vede ca viața bate filmul. A, da, universitățile de stat au programe de master în Logopedie, dar contează puțin spre deloc la angajare pentru statul roman (nu e obligatoriu să ai pregătire în domeniu ca să activezi pe post) sau pentru obținerea dreptului de libera practică de la Colegiul Psihologilor. Poți foarte bine să faci cursul scurt și sa devii abilitat, din absolvent de Psihologie, să te poți numi și logoped.

    Februarie 1965. Nicolae Ceauşescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu” | sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”, precum şi cota arhivistică.  Cota: 27/1965

    Februarie 1965. Nicolae Ceauşescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu” | sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”, precum şi cota arhivistică. Cota: 27/1965

    La concluzii e de amintit că în anii lui Ceausescu, în orfelinatele morții au fost uciși premeditat mii sau zeci de mii de copii suferinzi, iar acum, nepremeditat probabil, o generație întreagă de copii și tineri cu deficiente au avut de suferit din cauza sistemului de după 1990 .

    Daca ce am scris eu pare mai putin coerent, sa vedeti realitatea cum e.

    P.S. Ar fi nedrept să nu menționez pe marii profesionisti din domeniile discutate care își fac excelent datoria în cabinete particulare, în fundații, sau pe puținii profesori străluciți din universități. Numai că domeniul pe de-a întregul nu se schimbă prin contribuția lor și acesta functionează anapoda în ciuda strădaniei lor. Pe urma, în multe unități de stat angajatoare de specialiști în domeniile discutate, cum ar fi Școli speciale, prostia, lenea și nesimțirea atent cultivate în sistemul comunist par să fi supraviețuit fără probleme, schimbarea de stafetă s-a făcut natural de la slujbașii regimului comunist, găsindu-se destule figuri sumbre și în noua generație de angajați.

    P.S. 2 De câtiva ani Colegiul Psihologilor a dat dreptul de liberă practica în domeniul Psihopedagogiei speciale (defectologie) chiar și absolventilor de Psihopedagogie specială …

    The following two tabs change content below.
    Preot Alexandru Coman

    Preot Alexandru Coman

    Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

    4 gânduri despre “Marile chinuri ale unor meserii cinstite

    1. Adulţi instituţionalizaţi în perioada comunistă cer investigarea abuzurilor din fostele orfelinate

      Mai multe persoane care în perioada regimului comunist şi-au petrecut copilăria în orfelinate s-au reunit în Asociaţia Adulţilor din Casele de Copii – Federeii, propunându-şi astfel să creeze o reţea a celor care au copilărit în fostele orfelinate, să devină parteneri ai autorităţilor care fac politici privind protecţia copilului şi să încurajeze constituirea unei comisii parlamentare sau prezidenţiale care să investigheze abuzurile la care au fost supuşi copiii instituţionalizaţi în perioada comunistă.

      ///
      Membrii Asociaţiei adulţilor din casele de copii spun că nici în acest moment nu se cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor care şi-au petrecut copilăria sau o parte din ea în instituţiile de protecţie a copilului.

      „În ciuda investiţiilor masive în reforma sistemului de protecţie a copilului, niciun guvern post-comunist nu a realizat o cercetare în acest sens, dar se poate estima că acest număr este de ordinul a câtorva sute de mii. (…) În anul 1989, în România, existau circa 100.000 de copii în aşa-zisele case de copii. Mulţi dintre noi făceau parte dintre aceşti copii care trăiau în condiţii atât de mizere, încât au făcut obiectul a sute de reportaje internaţionale”, se arată într-un manifest al Federeilor.

      Aceştia mai spun că efectele instituţionalizării sunt devastatoare şi pe termen lung, arătând că mulţi dintre ei s-au confruntat cu situaţii umilitoare şi cu discriminare în timpul şi la finalul instituţionalizării. În sistemul carceral românesc, adulţii cu experienţa instituţionalizării sunt suprareprezentaţi.

    2. Asta ar intra în atribuțiile IICCMER – dacă și-ar vedea de treaba pentru care sunt plătiți din taxele noastre. Ar trebui, în acest scop, ca IICCMER să lase deoparte prioritățile de PR ale USL – ca aia cu 35 de torționari, și să documenteze cum trebuie aceste crime. Dar ce să aștepți de la această instituție, care nici măcar dosarul lui Vișinescu, proiectul cu care se mândrește cel mai tare, nu a fost în stare să-l facă așa cum trebuie.

    3. Practic, Securitatea era bratul armat al PCR. Ucideau din rautate dar si pentru ca existau ordine in sensul asta. Daca IICCMER ar incepe un studiu serios al sistemului criminal, ar ajunge si la cei care luau deciziile, care impuneau directiile, si astia sunt oamenii partidului unic ( de la prim-secretar in sus ) adica o multime de insi care domina chiar si acum direct sau moral prin odraslele lor grupari politice vizibile in fruntea guvernului.

    4. Ca o confirmare a celor scrise în articol, am colaborat acum mai mulți ani cu o asistentă de la universitate, la psihologie, Violeta, să-i zicem.
      Proiectul era de testare a unor candidați, prin metoda role-playing. I se dădea candidatului un scenariu iar el trebuia, ca manager, să găsească soluția. Violeta juca rolul angajatului care venise cu problema iar eu și ea notam evoluția candidatului.
      A urmat un scenariu horor. Candidatul, de departe cel mai bun din acel grup, a spus, pe baza datelor din scenariu, că ”angajata” (Violeta) a avut acele probleme din cauza unor deficiențe de comunicare, recomandându-i să urmeze un curs de comunicare.
      La ieșirea din ală, Violeta turba. Cică o să-i dea nota 2 pt. impertinență, cum și-a permis să-i zică așa ceva când ea predă comunicare la universitate. În zadar i-am spsu că așa era scenariul care i se prezentase candidatului și că nu are legătură cu ce face ea în viața reală. A trebuit să lupt mult să le arăt angajatorilor că era vorba de un acces de isterie, nu de o evaluare realistă.
      O asemnea obtuzitate și lipsă de intuiție psihologică m-a îngrozit din partea cuiva care formează psihologi. O fi ajuns profesoară între timp.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.