Marxism cultural la CEDO

    Print Friendly, PDF & Email

    Procesul

    Printr-o hotărâre din 7 ianuarie 2014, majoritatea Secției a II-a a CEDO a condamnat Italia în cauza Cusan si Fazzo contra Italiei (n° 77/07) pentru că aceasta nu a permis unui cuplu căsătorit să își numească fiica numai după numele soției. În Italia, la nașterea, un copil al unui cuplu căsătorit primește numele soțului, eventual numele reunite ale acestora.

    Cu 6 voturi pentru și unul împotrivă (cea a Judecătorului Popovic) CEDO a constatat o violare a articolelor 14 cu 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului care interzic orice discriminare nejustificată în exerciţiul dreptului la respectul pentru viaţa privată si familială.

    Curtea a constat o « discriminare a femeilor » (§ 67 in fine), deși reclamantţi in cauză sunt cei doi soți italieni:

    « [Curtea] a amintit în special importanţa unui progresări spre egalitatea între sexe şi spre eliminarea oricărei discriminări fondate pe sex în alegerea numelui de familie. Ea a considerat, de altfel, că tradiţia de a manifesta unitatea familiei prin atribuirea numelui soţului tuturor membrilor săi nu putea justifica o discriminare a femeilor » (§ 66).
     « Curtea nu poate ajunge decât la o concluzie analogă în prezenta cauză, în care determinarea numelui de familie al « copiilor legitimi » a fost făcută doar pe baza unei discriminări fondate pe sexul părinţilor. Regula in cauză impune ca numele atribuit să fie, fără excepţie, cel al tatălui, in ciuda existenţei unei voinţe comune diferite a soţilor. De altfel, insăşi Curtea constituţională italiană a recunoscut că sistemul în vigoare se inspiră dintr-o concepţie patriarhală a familiei si a atribuţilor soţului, aceasta nemaifiind compatibilă cu principiul constitutional al egalităţii între bărbat şi femeie. Curtea de casaţie a confirmat și ea acest lucru. Dacă această regulă prin care « copiilor legitimi » li se atribuie numele soţului poate fi necesară în practică, aceasta nefiind neapărat contrară Convenţiei, în schimb, imposibilitatea de a deroga de la aceasta în momentul înscrierii nou-născuţilor în registrul stării civile este excesiv de rigidă şi discriminatorie faţă de femei » (§ 67).

    În prezenta cauză, majoritatea Secției a II-a a acceptat să judece o actio popularis și să adopte o hotărâre ultra vires și extra legem.

    CEDO a acceptat să judece o actio popularis, adică o contestare a unei legi în sine, căci soţii reclamanţi nu au dovedit în ce constă prejudiciul pe care l-au suferit din cauza dispoziţiilor legale contestate sau că acestea au avut asupra lor un « impact prejudiciabil şi disproporţionat [1]. Astfel, ei nu se pot pretinde « victime » [2] în sensul Convenţiei şi prin urmare, Curtea nu ar fi trebuit să treacă la judecarea acestei cauze pe fond.

    Mai mult, Curtea a adoptat o hotărâre ultra vires, adică cu depășirea limitelor competențelor care i-au fost atribuite de către statele membre prin Convenţie. Daca rolul său, ca si jurisdicţie europeană, este acela de « a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părţi Contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale » [3] și « de a interpreta și aplica Convenţia și Protocoalele la Conventie » [4], aceasta nu se poate erija în parlament național, astfel incât sa impună Italiei o reformă legislativă în materie. Până și Curtea Constituțională italiană a refuzat sa opereze o astfel de reformă pe cale judiciară, recunoscând că această competentă nu-i aparține, ea aparţinând legislativului italian (§ 13).

    Marxism cultural

    Pe de altă parte, Cusan și Fazzo contra Italiei este o hotărâre extra legem, căci în această cauză, Curtea interpretează Convenția în lumina ideologiei marxismului cultural, în loc să o interpreteze cu « bună credinţă potrivit sensului obişnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi scopului său » [5].

    Curtea demonstrează deasemeni că nu cunoaște realitatea pe care a fost chemată să o judece, aceea a semnificației pentru care copilul primește la naștere numele soțului mamei.

    Așadar, care este scopul numirii unui copil după numele soțului și nu după cel al soției (în cazul în care acesta este diferit de cel al soțului), al bunicilor, al unchilor, al matușilor etc?

    Numirea copilului după numele soțului este o recunoaștere a faptului că respectivul bărbat este tatăl copilului, căci « pater est semper incertus, pater is est quem nuptiædemonstrant »   (identitatea tatălui este intotdeauna nesigură, este tatăl copilului cel care este desemnat de căsătorie). Este și o manieră simbolică prin care soția oferă copilul soțului său.

    De ce nu i se atribuie copilului numele soţiei ? Nu este nevoie ca copilul să poarte numele soţiei, căci pentru femeia care îl naște dreptul a prevăzut principiul « mater semper certa est » (identitatea mamei este întotdeauna sigură, mama unui copil este aceea care i-a dat naștere). Dacă a numi un copil după numele soțului este doar o recunoaștere simbolică și juridică a paternității acestuia, iar mama se bucură de principiul enunțat anterior, care mai este « discriminarea fondată pe sexul părinților » (§ 67) de care vorbește Curtea? Nu sunt ambii recunoscuți că părinți și nu au ambii aceleași prerogative parintești asupra copiilor lor? În concret, care este discriminarea de care a suferit bărbătul reclamant? Dar femeia, în prezenta cauză? Care este dreptul de care se bucura aceasta și care a fost încălcat? Care sunt « efectele prejudiciabile disproporționate » (§ 64) de care a suferit femeia ?  Interdicția de a-și numi copilul după voinţa lor nu-i atinge pe amândoi în aceeaşi măsură ? Ce problemă anume de drepturile omului va rezolva posibilitatea mamei de a substitui numele soțului cu al ei? Niciuna.

    Este foarte clar că în prezenta cauză nu este vorba de vreo oprimare a femeii, ci de dreptul de a avea dreptul ca putere, căci nu-i așa, faptul că i se atribuie copilului numele soțului este o formă de dominație a acestuia asupra femeii. Acestă maniera de a vedea lucrurile tradează și viziunea pe care o transmite Curtea despre căsătorie şi familie. Aici căsătoria si familia patriarhală sunt văzute ca o dominaţie a bărbatului asupra femeii și a copiilor și nu ca o formă de protecţie a acestora. Dar puțin contează că prin constatarea acestei violări nu i se conferă femeii nimic în plus față de ce ea are deja. Ba dimpotrivă, îl privează pe copil de statutul de « copil legitim », așa cum au arătat tribunalele italiene (§ 14).

    Ori miza în aceasta cauză e în altă parte, căci reclamanții au refuzat ca fiica lor să primească numele lor reunite. Miza este transformarea rolului dreptului, în special al drepturilor omului. Dreptul nu mai este un « instrument de protecție a ființei umane »[6] împotriva acțiunilor arbitrare ale autoritătilor statului, ci el devine o putere a femeii asupra bărbatului. Astfel, dreptul se transformă într-o armă de luptă în cadrul revoluției marxiste în drumul ei spre egalitate, care de această dată nu se mai realizează pe tarâm economic, între proletari și burghezie, ci pe tărâm social, cultural, între femei și bărbați, homosexuali și heterosexuali, femeia gravidă și copilul încă nenăscut etc. Iar Sectia a II-a a CEDO (cu excepția Judecatorului Popovic, care a sesizat foarte bine acest lucru) nu face altceva decât să lucreze la realizarea « marxismului cultural pe cale judiciară », cum spunea Anca Cernea.

    Cu atât mai mult cu cât ea a activat articolul 46 din Convenție (§§ 77-81), articol care de regulă este menționat de Curtea în hotărârile sale atunci când este vorba de violări sistemice, grave ale drepturilor omului și care afectează o mare parte din populația statului respectiv, fiind nevoie de o reformă legislativă în materie pentru a împiedica producerea altor asemenea violări pe viitor. Ori în cauza de față, nu numai că reclamanții nu au suferit un prejudiciu important sau pecuniar (așa cum afirma și Judecătorul Popovic, în opinia sa separată), dar aceastei cauze nici nu-i urmează pe rolul Curții un lung șir de astfel de cauze. Dacă nu este numărul cauzelor impotriva Italiei pe rolul CEDO cel care justifică folosirea articolui 46 din Convenție, atunci ce-l justifică?

    Limbajul folosit în argumentarea acestei hotărâri trădează această intenție a Curtii de a participa la revoluția culturală. Intr-adevăr, Sectia a II-a a Curtii (cu excepția Judecatorului Popovic) a condamnat în mod clar « tradiția »« concepția patriahală a familiei » și « principiile bine inrădăcinate în conștiința socială și în istoria italiană »(§ 10), considerând că acest sistem prin care se atribuie copilului numele de familie al soţului este unul « excesiv de rigid și discriminatoriu față de femei» (§ 67)

    Andreea Popescu , jurist la European Centre for law and Justice și fost jurist la CEDO
    8 ianuarie 2014


    [1] D.H. si alţii c. Cehia, Mare Camera, n° 57325/00, §§ 175 şi 184 ;
    [2] Articolul 34 din Conventie ;
    [3] Articolul 19 din Conventie ;
    [4] Articolul 32 din Conventie ;
    [5] Articolul 31 § 1 din Conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969 ;
    [6] Loizidou c. Turcia, no 15318/89, (obiectiuni preliminare), hotărârea din 23 martie 1995, § 72;
    The following two tabs change content below.
    Andreea Popescu

    Andreea Popescu

    Andreea Popescu este jurist specializat in drepturile omului, bioetica, familie si libertati. Ea a lucrat ca jurist la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la "European Centre for Law and Justice" și a fost expert al Sfantului-Scaun la Consiliul Europei.

    15 gânduri despre “Marxism cultural la CEDO

    1. Unul dintre obiectivele revoluției culturale marxiste este distrugerea familiei burgheze. Engels a scris despre asta pagini nemuritoare, Lenin a și trecut la treabă și, încă din vremea lui, șobolani neobosiți (gramsciști, frankfurtieni și adepții lor) au început, și continuă și azi, cu tot mai mult succes, să roadă bazele acestei instituții, pe care se sprijină societatea și civilizația. Un prim pas este îndepărtarea din peisaj a soțului/tatălui. Acesta este prezentat ca simbol al autoritarismului patriarhal iudeo-creștin, cum ar veni, personajul exploatatorului, opresorului, analog capitalistului în contextul luptei de clasă. Femeia fiind „eliberată” de soț/tatăl copilului ei, rămâne singură să se descurce cum poate. Copilul e „problema” mamei. De aici, nenumărate situații în care copiii sunt crescuți numai de mamă (cazurile fericite, în care mama nu a recurs la avort). Se știe prea bine ce consecințe a avut acest fenomen la scară socială, de ex, în rândul negrilor din Statele Unite.
      Dacă mama singură nu se descurcă, dacă educația copiiilor i-a scăpat din mână, toată lumea se așteaptă ca Statul să intervină, să-i dea o mână de ajutor. În modelul ideal al tuturor stângiștilor, cel mai bine ar fi ca Statul să preia educația copiiilor imediat ce se nasc. Rolul femeii este doar acela de a aduce pe lume copiii și de a-i preda Statului.
      Pe scurt, femeia este „eliberată” de familia tradițională, în care prezența soțului trebuia să-i aducă ocrotire, sprijin material și o contribuție esențială la educația copiiilor, și toate aceste roluri sunt preluate de Stat. E vorba de un fel de naționalizare, dar nu a mijloacelor de producție, ci a copiiilor. E o revoluție mult mai ambițioasă și mai profundă decât actul tâlhăresc de la 11 iunie 1948.
      Cu hotărârea prezentată de Andreea, CEDO se înscrie în acest trend cu un pas mic pentru Curte, dar mare pentru civilizația europeană. Un pas mare spre prăpastie.

    2. uite Anca, un exemplu de busy bodies gramscist-leninisti, ce s-au dat in spectacol cu ajutorul nepretuit al handralailor legionari (apropo, atat gramscistii, cat si legionarii, apropiati de PNL -via avtivewatch, militiasp si Capsali) http://www.inliniedreapta.net/.....lui-roman/

      si ce face Toma cand nu e ocupat cu asta? Relativizeaza linsajul televiziunii unui securist la adresa jurnalistilor care il deranjeaza, asta evident, din postura de ‘agentie de monitorizare a presei’ (Andreea Pora, Monica Macovei etc) https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=193762844163909&id=100005905835744&refid=17

      bun venit Andreei 🙂

    3. Rolul CEDO este de a veghea ca Statele membre ale Consiliului Europei să respecte obligaţiile pe care şi le-au asumat semnând Convenţia europeană a drepturilor omului, nu de a crea noi drepturi împotriva voinţei Statelor. Ori este evident că depăşindu-şi funcţia jurisdicţională şi asumându-şi tot mai mult un rol ideologic şi politic, CEDO crează treptat, prin jurisprudență, noi „drepturi” pe care le impune în mod nedemocratic Statelor membre ale Consiliului Europei.
      De pilda, Convenţia garantează dreptul la viaţă. Stricto sensu, eutanazia şi suicidul asistat nu sunt drepturi, ci violări ale dreptului la viaţă. Ori, se constată că jurisprudenţa CEDO înaintează treptat în direcţia creării unui drept individual la suicid asistat sau la eutanazie: Hotărârea Pretty contra Regatului Unit (2002), Hotărârea Haas contra Elveţiei (20 ianuarie 2011), Hotărârea Koch contra Germaniei (19 iulie 2012), Cauza Alda Gross contra Elveţiei, (în curs, daca nu ma insel).

      Vezi http://eclj.org/

    4. O altă hotărâre istorică a CEDO în sensul promovării marxismului cultural a fost în 2007 – hotărârea în cazul Alicja Tysiac vs Polonia, un pas important în sensul de a se crea un „drept la avort”.

      Alicja Tysiac suferea de miopie. A cerut să i se permită să avorteze, din motive medicale. Medicii au stabilit însă că sarcina nu punea în pericol viața femeii, deci nu se îndeplinea criteriul cerut de legea poloneză pentru avortul legal. A născut o fetiță, în anul 2000. O cheamă Julia. Alicjei i s-a agravat, într-adevăr, miopia. Ea s-a adresat procuraturii poloneze cu o plângere împotriva doctorilor care nu i-au permis să-și exercite dreptul la avort. Procuratura a constatat că legea nu fusese încălcată și a dat „NUP”. ONG-urile stângiste din Polonia s-au autosezizat și, cu ajutorul neprețuit al acestora, cauza Alicjei Tysiac a ajuns la CEDO. CEDO a condamnat Polonia. 6 din 7 judecători au fost pentru acest verdict. Al 7-lea, Francisco Javier Borrego (Spania), a declarat:

      „ Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Astăzi, Tribunalul a decis că o ființă umană s-a născut prin încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cf. acestui raționament, există în Polonia un copil, care are în prezent șase ani, al cărui drept de a se naște este în contradicție cu Convenția. Niciodată nu am crezut că această Convenție poate ajunge până acolo și consider că este îngrozitor.”

      PS. Julia a crescut, acum are 14 ani și toți copiii de pe strada ei, toți colegii ei de la școală, știu că ea este fetița pe care mama ei nu voia să o aibă și a dat Polonia în judecată pentru că nu i-a permis să o ucidă înainte să se nască.
      La această tristă notorietate a contribuit enorm și presa de stânga, în frunte (cum altfel?) cu Gazeta Wyborcza, care a făcut din Tysiac o eroină a progresului, în luptă cu catolicismul polonez cel retrograd. Ba mai mult, drept recunoaștere pentru lupta ei, Alicja Tysiac a fost pusă pe listă de SLD (PSD-ul de limbă polonă, comuniștii de pe vremuri) și a ajuns în consiliul local al capitalei Varșovia.

    5. @1 Pasul pare mic, caci in cauza este vorba despre o „simpla” atribuirea numelui de familiei, si nu de vreun „drept” la avort sau la eutanasie, cum s-a mentinat in mesajeje anterioare. Insa nu e asa. Pasul este imens. Si de aceea am vrut sa scriu despre hotararea asta, pentru ca nimic nu e la intamplare.
      Curte ar fi putut foarte bine sa respinga cauza pe noul criteriul de admisibilitate al „prejudiciului nesemnificativ”, cu atat mai mult cu cat sotii chiar nu au suferit de vreun prejudiciu. Curtea a respins deja astfel de cauze, prima cauza a fost chiar impotriva Romaniei desi respectivul chiar suferise un prejudiciu de aproape 200 de euro (era vorba de o despagubire pe care trebuia sa o primeasca de la o firma de transport cu autocarul), ca doar ce sunt 200 de euro pentru un roman, nu-i asa! Insa in cauza impotriva Italiei ea nu a facut-o. Motivul pentru care nu a facut-o nu prea se vede din exterior. Curtea nu a facut acest lucru pentru ca a avut interes sa stabileasca niste principii in jurisprudenta sa in domeniul nediscriminarii si al dreptului la viata privata si familiala, principii pe care sa construiasca alte principii ulterior pana a se ajunge la un nou drept al omului, asa cum a incercat sa faca cu avortul si eutanasia, si in curand cu dreptul la casatorie. Adoptia si definita parintilor au fost deja masluite, in acelasi mod, incet-incet, construind principiu cu principiu cu fiecare hotarare adoptata.
      Ceea ce e si mai grav este ca aceasta reinterpretare (rescriere) a Conventiei si crearea de noi drepturi se face cu incalcarea competentelor pe care statele membre i le-au atribuit. Ea pedepseste statele membre pentru chestiuni pentru care ei nici macar nu s-au angajat. Si problema e ca foarte putine state au curajul sa spuna „eu nu execut aceasta hotarare” caci ea este ilegitima caci este in afara Conventiei si competentelor pe care eu i le-am atribuit Curtii. In afara de UK si de Italia in cauza Lautsi (cea cu crucifixele din scoli), nu prea am auzit sa. Sau macar o Curte Constitutionala care sa spuna astea nu-s drepturile omului, asta-i „inginerie sociala”, asa cum a spus CC malteza intr-o cauza privind casatoria unui transsexual…

    6. @ 3, Da, hotararea Alda Grosss c. Elvetiei e pendinte, va fi o audienta a Marii Camere pe 2 aprilie. Eu tot sper ca nu se va ajunge la stabilirea suicidului asistat ca „drept al omului”, insa principiile sunt deja puse in cauze anterioare pe tema asta. Problema cu CEDO e ca desi cazul si hotararea privesc Elvetia, in cazul de fata, principiile stabilite in aceasta hotarare sunt valabile pentru toate statele membre!

    7. @6 Și în acest caz, vedem cum voința cetățenilor (italieni, în acest caz) este călcată în picioare de elite europene luminate (de data asta, CEDO) care știu mai bine. Și degeaba poporul alege legislativul, degeaba mai există răspunderea politică a alesului în fața alegătorului. Toate acestea se șterg dintr-o trăsătură de pix, pt că mai presus decât cetățenii, decât voința unei nații întregi, sau chiar a mai multor nații din Europa, stau 7 inși, convinși că cetățenii ăia sunt proști și ei sunt deștepți. 7 inși care nu dau socoteală.

    8. @7 Alda Gross e o elvețiancă, altfel sănătoasă dpdv medical, care dă în judecată Elveția la CEDO pt că vrea să fie eutanaziată și nu i se permite. Vrea să fie eutanaziată pt că se teme de bătrânețe.
      (Dacă va câștiga, prin hotărârea respectivă vor fi puse în pericol nenumărate vieți ale unor cetățeni care nu vor să fie eutanaziați – v. situația din Olanda, unde nu te mai întreabă nimeni dacă vrei sau nu, doctorul decide să te trimită pe lumea ailaltă și discută această decizie, cel mult, cu moștenitorii nerăbdători.)

    9. @8 Exact. Pai ce daca Mircea Toma si ai lui au dreptul sa-i ia locul lui D-zeu, CEDO de ce n-ar avea si ea dreptul sa ia locul Bisericii, al legii naturale, al parlamentului, al Curtii Constitutionale, etc si s aibe si ea propria-i doctrina, propriile legi! 🙂
      Si nu stiu cum se face ca-s de fiecare data biciuite tarile astea care vor sa-si pastreze traditiile, (asa cat pot si ele cand nu sunt atacate de stangisti), gen Italia, Polonia, Irlanda, Grecia, Austria…

      @2 Multam’ Costin!

    10. @9 Asa e. Femeia are 80 de ani si vrea sa nu se vada pe sine ca ii slabesc capacitatile fizice si intelectuale. Zice ea ca vrea sa moara „in demnitate”. De parca restul lumii, care moare de moarte naturala, ar muri in nedemnitate.
      E nenorocire ce se intampla in Olanda, batranii de la granita cu Germania fug in Germania de frica sa nu-i termine.
      Ca si in Belgia.
      E revelator ce s-a intamplat cu fratele actualului rege al Olandei. A avut un accident la schi si fiind in coma nu l-au dus la spital in Olanda, caci dupa 72 de ore de activitate cerebrala lipsa te pot debransa fara nicio autorizare. L-au dus in UK, ca acolo ingrijirile paliative sunt foarte dezvoltate. Dupa vreun an, familia s-a cam plictisit si l-a adus in Olanda, iar peste o luna s-a aflat ca a murit. Eu sunt convinsa ca familia l-a repatriat ca sa termine cu el… In conditiile astea ti-e si frica sa ai vreun acident intr-o tara ca asta, nu se stie ce ti se poate intampla, fara voia ta. Adio libertatea de a decide sa nu fii trimis pe lumea cealalta. Si asta in numele unei asa zice libertati/drept de a decide asupra mortii sale.

    11. @10 Antonin Scalia despre activismul judiciar:
      “Scalia opened his talk with a reference to the Holocaust, which happened to occur in a society that was, at the time, ‘the most advanced country in the world.’ One of the many mistakes that Germany made in the 1930s was that judges began to interpret the law in ways that reflected ‘the spirit of the age.’ When judges accept this sort of moral authority, as Scalia claims they’re doing now in the U.S., they get themselves and society into trouble.”
      Scalia’s point is that judges distort democracy when they make value-laden decisions about individual rights and liberties, the Aspen Times says. Society, rather than judges, should be making decisions about whether to allow abortion, capital punishment and “homosexual sodomy,” he said. :
      http://www.aspentimes.com/news.....iety-court

      Textul unei alte conferinte tinute in Polonia de Antonin Scalia despre activismul judiciar : „The Mullahs of the West: Judges as Moral Arbiters” :http://www.teoria.umk.pl/scalia.pdf

    12. Bun venit, Andreea, pe ILD! Cunoastem si apreciem activitatea ta, nu numai la European Centre for Law and Justice. Mulțumim pentru acest articol și pentru explicații. Fără ele e greu să înțelegi ce înseamnă o astfel de decizie, care e ideea de dincolo de texte și de limbajul de specialitate.
      Lumea crede că CEDO e suprema justiție pe acest pământ. Din păcate, se vede treaba că și CEDO o ia pe aratura.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.