Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Mesajele de pace ale lui Mohamed Morsi, președintele Egiptului

Mohamed Morsi este ales preşedintele Egiptului pe 24 iunie 2012. Alegerea sa a finalizat violenta „revoluţie” din Egipt care a costat viata a sute de oameni şi răsturnarea presedintelui precedent, Hosni Mubarak, aliat stabil al SUA în Orientul Apropiat.

„Revoluţia” fusese încă o etapă în ceea ce naivitatea (aş zice chiar inconştienţa) occidentală denumise Primăvara arabă. Începută de masele nemulţumite de dictatura lui Mubarak şi de starea economică jalnică a ţării, „primăvara” a fost treptat confiscată de mişcarea fundamentalistă islamică Frăţia Musulmana care a obţinut în alegeri atât dominaţia în noul parlament, cât şi preşedenţia Egiptului în persoana lui Morsi.

Este remarcabil că Statele Unite ale Americii l-au abandonat repede pe vechiul preşedinte Mubarak în favoarea schimbărilor produse de revoluţie, considerându-le o evoluţie democratică, refuzând să vadă ceea ce era evident. Egiptul se va pune pe orbita islamistă, care prin definiţie este antioccidentală şi antiisraeliană, deși continuă să fie dependent de ajutorul şi de grâul american, fără care cei 80 de milioane de egipteni ar muri de foame.

Declaraţiile redate aici îi apartin președintelui egiptean Morsi și au fost făcute cu doi ani înainte de accederea în funcția supremă în stat. Ele reflectă cu fidelitate elemente din ideologia partidului islamist care l-a adus la putere. Extremist antiisraeliene, dar şi antiamericane, au obligat până și departamentul de stat american să-i ceară să se dezică de ele. Numai perspectivă de pace nu emană din ele, ci exact inversul. Pentru Morsi lucrul nu e simplu, căci ar contrazice principiile partidului care l-a adus la putere, dar să-l lăsăm să se descurce cu penibilitatea în care a intrat şi să vedem ce a spus.

Mohamed Morsi, un lider al Frăției Musulmane, ajuns președinte al Egiptului

Mohamed Morsi, un lider al Frăției Musulmane, ajuns președinte al Egiptului

În continuare vă prezint extrase din interviuri cu Morsi publicate pe Internet în anul 2010. Urmăriţi videoclipurile cu cuvintele onorabilului preşedinte egiptean din perioada în care se afla printre fruntașii organizaţiei Fraţii Musulmani din Egipt, înainte de a se urca pe scaunul prezidenţial. Menționez doar că textele sunt traduse după sursă (MEMRI).

Întrucât Morsi este atât de clar şi elocvent, e de prisos orice comentariu.

Mai clar de atât nici nu se poate. Aşa înţelege preşedintele egiptean lucrurile, aşa arată şi aspiraţiile lui de pace în Orientul Mijlociu.

23 septembrie 2010

„Aceste inutile negocieri israeliano-palestiniene sunt o pierdere de timp și de oportunități. Sioniștii câştiga timp și avantaje, în timp ce palestinienii, arabii, musulmanii pierd timp și avantaje și nu se aleg cu nimic. Putem vedea cum s-a irosit acest vis. Acest vis a fost întotdeauna o iluzie. Cu toate acestea, unii palestinieni care cred în mod eronat că dușmanii lor ar putea să le dea ceva… Această Autoritate (este vorba despre Autoritatea Palestiniană condus de Mahmud Abbas n.t.] a fost creată de sionişti și dușmanii americani pentru unicul scop de a se opune voinței poporului palestinian și a intereselor sale.”

[…]

„Nimeni nu se poate aștepta în mod raţional la vreun progres pe această cale. Fie sunteţi de acord cu sioniștii și cu tot ce doresc ei, iar dacă nu, este război. Este ceea ce ocupanții Palestinei știu, acesti sugători de sânge care-i atacă pe palestinieni, aceşti instigatori la razboi, descendenţi ai maimuțelor și porcilor.”

[…]

„Trebuie să folosim toate formele de rezistență împotriva lor. Ar trebui să existe o rezistență militară în interiorul țării Palestinei împotriva criminalilor sioniști care atacă Palestina și pe palestinieni. Ar trebui să existe, de asemenea, rezistență politică și economică prin boicot, precum și prin sprijinirea luptătorilor din rezistență. Acest lucru ar trebui să fie făcut de către musulmanii și arabii din afara Palestinei. Aceştia ar trebui să-i sprijine pe luptătorii din rezistență și să-i asedieze pe sionişti oriunde s-ar afla. Nici unul dintre popoarele şi regimurile arabe sau musulmane n-ar trebui să aibă relații cu ei. Asupra lor trebuie să fie exercitate presiuni. Nu trebuie să li se acorde nicio șansă și nu trebuie să se afle nicăieri în ţările arabe sau islamice. Trebuie să fie alungați din țările noastre.”

[…]

„Prin urmare, aceste negocieri trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna. Toată lumea trebuie să îndrepte spre susținerea rezistenței, opțiunea aleasă de către palestinieni și de către noi toți (arabi, musulmani, palestinieni și alţii). Trebuie să inţelegem că rezistența este singura modalitate de a elibera Palestina.”

20 martie 2010

„Sioniștii nu au niciun drept în Palestina. Nu există nici un loc pentru ei în țara Palestinei. Ceea ce ei au luat înainte de 1947-8 constituie un jaf, iar ceea ce fac acum este o continuare a acestui jaf. Sub nici o formă nu recunoaștem linia lor verde (n.t. graniţele Israelului dinainte de 1967). Palestina aparține palestinienilor, nu sioniștilor.”

[…]

„Trebuie să înfruntăm această entitate sionistă. Toate toate felurile de legături cu această entitate criminală jefuitoare trebuie să fie rupte. Ea este sprijinită de America și de armele sale, precum și de propriile arme nucleare, a căror existență este bine cunoscuta. Acesta va aduce distrugerea lor. Popoarele trebuie să boicoteze această entitate și să evite normalizarea a relațiilor cu ea. Toate produsele din țările care susțin această entitate – din SUA și altele – trebuie să fie boicotate.”

[…]

„Ne dorim o țară pentru palestinieni pe întregul teritoriu al Palestinei pe baza cetățeniei palestiniene. Toata vorbăria despre soluția a două state și despre pace nu este altceva decât o iluzie pe care arabii au urmărit-o multă vreme. În afara acestei iluzii, nu vor primi nimic de la sioniști.”

[…]

„Ei [sioniștii, evreii n.t.] au întreținut flăcările conflictelor civile peste tot in lume. Sunt ostili prin însăși natura lor.”

[…]

„Sioniștii nu înțeleg decât limbajul forței.”

10 ianuarie 2010

„Un președinte american după altul – și recent, acel Obama – vorbește despre garanțiile americane pentru siguranța sioniștilor în Palestina. [Obama] a fost foarte clar când și-a rostit cuvintele mincinoase în țara Egiptului. A rostit multe minciuni dintre care nu ar fi putut îndeplini un singur cuvânt, nici măcar dacă era sincer – ceea ce nu este [Morsi minte cu nerușinare, Obama fiind cel mai anti-israelian președinte din istoria Statelor Unite ale Americii n.t.].”

[…]

„Frați dragi, nu trebuie să uităm a ne hrăni copiii și nepoții cu ura fața de sioniști, evrei și toți cei care-i susțin. Ei trebuie să fie alăptati cu ură. Ura trebuie să continue.”

Vă recomandăm și următoarele articole:
Am avut un vis – Nasser la Casa Albă!
Primăvara arabă din Egipt a hotărât: evreii sunt marii dușmani ai Egiptului
Frații musulmani sînt inteligenți
Reperele Frăţiei Musulmane
Egiptul, Frăţia şi eşecul politicii americane
Despre naivi şi Egiptul democratic. Lecţia iraniană

The following two tabs change content below.

Corneliu

Israelian născut, crescut, educat, trăit și muncit în România. Colaborator ILD.

6 gânduri despre “Mesajele de pace ale lui Mohamed Morsi, președintele Egiptului

  1. Mohamed Morsi, intr-un discurs din timpul campaniei prezidentiale:

    Egiptenii au spus in anii 20′: Constitutia este Coranul nostru. Ei voiau sa arate ca o constitutie este un lucru mare. Dar Imamul Al-Banna (fondatorul Fratiei Musulmane, n.t), mila lui Allah sa fie asupra sa, le-a spus: „Nu, Coranul este constitutia noastra”. Si Coranul este si va continua sa fie constitutia noastra. Coranul va continua sa fie constitutia noastra.

    Multimea: Coranul este constitutia noastra.
    Morsi: Profetul Mohamed este liderul nostru.
    Multimea: Profetul Mohamed este liderul nostru.
    Morsi: Jihadul este calea noastra.
    Multimea: Jihadul este calea noastra.
    Morsi: Si moartea pentru Allah este aspiratia noastra cea mai draga.
    Multimea: Si moartea pentru Allah este aspiratia noastra cea mai draga.
    Morsi: Si peste toate – Allah este scopul nostru.

    Sharia, apoi sharia, iar in final sharia. Natiunea se va bucura de binecuvantare si de revitalizare numai prin sharia islamica. Jur in fata lui Allah si a voastra a tuturora ca in pofida actualului text (al constitutiei)…prin vointa lui Allah, textul o va reflecta cu adevarat, asa cum o va incuviinta poporul egiptean, prin invatatii islamici si prin expertii legali si constitutionali…Bucurati-va si fiti asigurati ca poporul nu va accepta un text care sa nu reflecte menirea adevarata a shariei islamice ca un text ce va fi introdus si ca o platforma. Poporul nu va accepta nimic altceva.

  2. Foarte bun articol, Corneliu, și la fel de bună selecție a citatelor din discursurile lui Morsi. Poate că așa, vor înțelege și cititorii din afara Israelului ceea ce noi, israelienii, am priceput de mult, și anume: a) câtă dreptate a avut excelentul analist politic Ehud Yaari, atunci când la debarcarea fostului președinte egiptean, afirma la televiziunea noastră cu privire la acest eveniment că „în curând, o să mai plângem noi după Husni Mubarak”, și b) că la fel de multă dreptate a avut recent ministrul israelian de externe, când în urma unui interviu cu Mahmud Abbas (Abu Mazen), spunea că liderul Autorității palestiniene una spune în engleză (pt. presa străină, n.n.) și alta în arabă (pt. conducerea palestiniană, inclusiv Hamas-ul din Gaza). În fapt, și Morsi afirma, de îndată ce a fost „înscăunat” că tratatul de pace cu Israelul nu va fi cu nimic afectat de noua conducere a Egiptului. De altfel, în citatele din articol, numele lui Morsi ar putea fi cu ușurință înlocuit cu al lui Mahmud Abbas, fără ca prin aceasta, respectivele afirmații să-și piardă „valabililitatea”.

  3. Multumesc, Rodica.
    Acum, pentru cine vrea sa se documenteze despre cat este de inradacinata ura antievreiasca in filozofia organizatiei „Fratia Musulmana” (nascuta tot in Egipt, in 1928), poate accesa un articol publicat in MEMRI ( http://www.memri.org/report/en.....0/6936.htm ).
    Publicistul libanez Joseph Bishara aduce punct cu punct lucruri din ideologia fundamentala a organizatiei si din exprimarile fondatorului ei, pe care lumea occidentala nu vrea sa le vada. Sa nu uitam si faptul neglijat ca organizatia Hamas nu este decat o ramura a Fratiei Musulmane mondiale. Si sa mai retinem ca F.M. s-a dezvoltat la inceputurile sale concomitent cu nazismul german si ca a imprumutat nu putin din spiritul lui.
    Daca vrem sa stim de unde si-a luat Morsi exprimarile, le putem cauta in aceasta sursa, care reda exprimarile primului ideolog al FM de acum peste 8 decenii. Iata numai un esantion:

    The Jews of today are the descendants of their warmongering, troublemaking, rabble-rousing, and scheming ancestors. There is no civil war or popular rebellion that does not have the fingerprints of Jews behind it. [The Jews] stoke [wars and rebellions] and work to magnify their effect. It is as though this people wants vengeance upon the entire world for the power it lost due to its stubbornness and the honor it lost due to its materialism. No wrongs have been done them – it is they who do wrong.

    Iar daca mergem mai departe, la originea originilor, vom gasi, deloc surprinzator, ca referirea lui Morsi la evrei ca urmasi ai maimutelor si porcilor, vine direct din Sfantul Coran…
    Deci, iata ce a adus la suprafata splendida primavara araba, aducatoare de democratie!
    Semne bune anul are…

  4. „Morsi: Si moartea pentru Allah este aspiratia noastra cea mai draga.
    Multimea: Si moartea pentru Allah este aspiratia noastra cea mai draga.”

    Vad aici o „mica” diferenta:
    La musulmani aspiratia cea mai draga este moartea pentru Allah.
    Pe cind la crestini, Isus a murit pentru omenire, ca sa-i mintuiasca.

  5. Silva, asta vine pe aceeasi linie cu repetata afirmatie a diverselor capetenii teroriste care suna in principiu asa:
    „Noi suntem puternici pentru ca iubim moartea. Voi sunteti slabi pentru ca iubiti viata”.
    De la Nasralla si pana la Hanie, dar si din gura multor altii, declaratia aceasta solemna nu poate fi decat cea mai perfecta confirmare si recunoastere a apartenentei lor la imperiul intunericului par excelence. De fapt ei nici nu vor sa fie vazuti altfel.

  6. Video socant! Iata ce fac lunetistii Fratiei Musulmane, din randul careia Egiptul s-a pricopsit cu actualul sau presedinte: isi ucid compatriotii tragand de pe acoperisuri.

    Un numar de cel putin 45 de oameni si-au pierdut viata in ultimele trei zile, majoritatea fiind protestatari anti-Morsi.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.