Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la naveta profesorilor şi la sperţul care se dă şoferilor sau naşului, la oligofrenii supradotaţi de prin mahalale, de-şi duc creierii în sacoşă de grei ce sînt şi ajung în armată fără să ştie buche de carte, cînd îmi amintesc bandele de tineri învăţăcei spărgînd cu iscusinţă dughenele privatizaţilor sau telefonînd dulce dragelor lor profesoare, ca să le demonstreze potenţele lor sexuale, parcă îmi saltă inima de scîrbucurie! Dar nu e minunăţie mai mare între minunăţiile învăţămîntului ca inspecţia şcolară.

Cîtă inteligenţă şi spiritualitate românească în acţiune nu dau la iveală aceste inspecţii! Şi asta începînd cu anunţul inspecţiei inopinate, care anunţ, pe căi neştiute, prin ţîrîituri întortocheate de telefoane, se face totdeauna. Aşa că atunci cînd inspectorul „pică” la o şcoală, directorul a primit de mult ştafeta de la Inspectorat ori de la colegul deja inspectat despre pacostea care o să-l calce. O înţelegere mai tare decît jurămîntul fraţilor de cruce leagă pe toţi directorii din judeţ într-o reţea în care îndatorirea de bază este să se înştiinţeze la timp unul pe altul. Linia de directori aflaţi pe traseul taifunului ştie, astfel, dinainte, înştiinţată de obicei de secretară cu glas gîfîit de emoţie: „Vine inspecţia! Acu-i testiculează (un termen specific domeniului, la jumătatea drumului între „test” şi „testicul”) pe cei din Gheboaia. Urmează Popăuţii şi pe urmă noi”. Bineînţeles că se întîmplă şi întîrzieri, întorsături neaşteptate, încurcături şi abateri de la calea dreaptă a inspecţiei în vreun sat răznit de drumul mare. Căci, se ştie, experienţa de veacuri a poporului a arătat, inspecţiile caută locurile retrase, unde să se mai încingă şi cîte un zaiafet. Cohorte de educatoare, învăţătoare şi profesoare meştere la bucate lucrează zi şi noapte prin cuhnii, profesorii cu darul suptului sînt avertizaţi să nu vină cu „bomba-n cap” chiar la inspecţie, elevii spală gleturile tapetate cu muci uscaţi îndrumaţi cu dupaci îndesaţi de femeia de serviciu, alţi elevi fugăriţi de profesorul de sport strîng hîrtiile şi chiştoacele aruncate de „măgarii de-a opta”.

Dar totul depinde de care inspector vine. Fiecărui inspector i se află datele biografice mai ceva ca la KGB, doar-doar i se vor găsi ceva slăbiciuni sau metehne omeneşti ori nişte rubedenii cît de depărtate care să-şi aibă locul de baştină în satul inspectat. Dacă se află ceva, alta-i treaba! Poate fi îmbrobodit degrabă. Unii inspectori merg de-a ’mboulea la ore, joacă darabana cu degetele pe bancă, aşteptînd sfîrşitul orei. Apoi dom’ inspector se întinde la masă, după ce în prealabil a bolmojit un proces-verbal de inspecţie precum că totul a ieşit bine, cu mici excepţii, ce ţin de slaba bază materială a şcolii. Şi bine zis se întinde la masă, căci inspectorul cu pricina ştie să îndelungească masa, întrebînd la început de belelele şi necazurile vieţii profesorilor de la ţară, ascultînd cu răbdare toate ofurile „colegilor” săi, cum le spune. În privinţa mîncatului, oaspetele face cinste bucatelor gazdei, căci cum mănîncă dom’ inspector, să fi mîncat la nouă pomeni şi la nouă praznice şi tot ţi-ar fi făcut poftă. „Să ne scuzaţi că ne-a fost în grabă”, zice directorul, dar curînd gazdele vor constata că domnul inspector aman îi mai place lingura mare şi adîncă. Ţopul de pui, trecînd prin rotisorul măselelor inspectoriale, iese alb, fără urmă de carne pe el. Pe urmă, fără să aştepte multă poftire, mi-ţi înşfacă cogea castron vîrf cu sarmale, le tăvăleşte pe acestea prin smîntînă de mai mare dragul şi apoi iute şi degrabă le trece pe sub nas la vale gogîlţ-gogîlţ, neuitînd să trimită în urmă şi un gălătuş de mămăligă fierbinte. Apoi altă tăvăleală, alt gălătuş şi iar gogîlţ-gogîlţ pe gît la vale. Şi uite aşa, haida-hai, haida-hai, cărăbăneşte cîte jumătate de ceaun din cel mare în care se curăţă borhăile la Crăciun. Başca nişte colţunaşi pe care asudă mestecîndu-i, cozonacii, pîrjoalele, pastrama şi alte asemenea bunătăţi pentru ostoirea zelului inspectorial. Mai rău era cu alţii, care se întreceau cu rîndul paharelor pe care le sugeau de parcă n-au mai fost. Altora însă, cînd plecau în inspecţie, li se trezea foamea adormită în pustiul vieţii conjugale şi…

Dar mai bine să ne oprim aici. Soţia, citind cele de mai sus, îmi spune să-mi ţin mai bine limba între dinţi că, la o adică, tot profesor sînt şi eu. Aşa că, în încheiere, să spun că tipurile şi tertipurile de mai sus ţin doar de vechiul şi odiosului regim. Şcoala noastră de astăzi…