Dezastrul de la Smolensk va rămâne un mister sinistru, care îi va chinui pe urmaşii noştri încă mult timp după ce noi nu vom mai fi pe această lume.

Putem fi siguri că va fi, încă de multe ori, obiectul unor dezbateri intense, iar în scurt timp va deveni sursa unui mare conflict politic. În ciuda propagandei triumfătoare din Polonia de astăzi, care încearcă să se deprecieze această tragedie, prezentându-o ca pe un accident banal şi sugerând vina victimelor, ceea ce ştim despre ea deja constituie o încărcătură explozivă. Din diferite motive, această informație nu ajunge în conştiinţa publică, iar recunoaşterea ei ar trebui să se asocieze cu un cutremur politic.

Responsabilitatea, cel puţin politică, pentru tragedia de la Smolensk o poartă echipa lui Tusk. Aceasta nu numai că nu şi-a îndeplinit obligaţiile în acest caz, dar, prin acţiunile sale, chiar fără să-și dea seama, a făcut posibil dezastrul, sau – indiferent care i-au fost intenţiile – l-a pricinuit în mod direct. Modul în care a procedat guvernul a fost susţinut de mediile cele mai influente ale celei de a III-a Republici şi de mass-media, care au practicat pe această temă o propagandă neruşinată, iar dezvăluirea adevărului în această privință ar antrena pentru toți aceștia compromiterea, atât la nivel instituţional, cât şi personal.

Această lămurire este împiedicată și de complexul polonez, care este rezultatul acceptării de către cea mai mare parte a societăţii a interpretării oficiale privind tragedia de la Smolensk. Autorităţile şi mass-media au reuşit să inhibe atitudinile ce rezultau din doliul general, şi să convingă publicul că, pur și simplu, nu se cade să te ocupi de asta. Astăzi, însă, chiar dacă versiunile oficiale se prăbușesc una după alta, sub presiunea faptelor dezvăluite, polonezilor le este foarte greu să admită că s-au lăsat înşelaţi, şi chiar că s-au arătat conformiști. Conștientizarea acestui fapt ar implica o revizuire fundamentală a atitudinii lor politice.

Cazul trece dincolo de ograda poloneză. Autorităţile rusești au făcut tot posibilul pentru a împiedica lămurirea misterului de la Smolensk. Tot mai multe indicii arată că ele ar putea fi vinovatul direct, care, în versiunea extremă: a planificat şi dus la îndeplinire cu succes un atentat asupra preşedintelui polonez şi unui grup semnificativ al elitei politice poloneze care îl însoţea, într-o versiune mai moderată: a profitat de împrejurări, pentru a provoca dezastrul, şi în cea mai ușoară: poartă răspunderea pentru accidentul care s-a produs din cauza neglijării tuturor procedurilor legate de sosirea unui şef de stat străin, dar și a celor mai mai convenționale reglementări de siguranţă aeriană.

Prin urmare, este vorba de un mister cu totul excepțional la scara istoriei, care, aşa cum totul pare să indice, niciodată nu va fi explicat complet. Datoria noastră este totuși să facem tot posibilul pentru a dobândi maximum de informații despre el, şi – la fel de important – pentru ca acestea să ajungă la cunoștința publicului.

Actul Întâi

La 3 februarie 2010, conform versiunii oficiale, primul-ministru Vladimir Putin i-a telefonat premierului Donald Tusk, propunându-i comemorarea în comun a masacrului de la Katyn. Informațiile strecurate cu pricepere de către mass-media favorabile guvernului (adică, de marea majoritate a mass mediei) dădeau de înțeles că există o posibilitate neobişnuită de reconciliere între ţările noastre, şi singurul obstacol putea fi preşedintele Lech Kaczynski, care mergea și el la comemorarea masacrului.

Cele mai importante mass-media ale celei de-a III-a RP scriau de-a dreptul că este timpul ca preşedintele să se retragă în umbră, pentru că nu face decât să împiedice normalizarea relaţiilor dintre ţările vecine. Pentru guvern şi jurnaliştii care îl secondau, aceasta era încă o etapă a dezavuării și insultării preşedintelui, a căror expresie fuseseră mai înainte excesele lui Janusz Palikot, precum și refuzul, din partea ministrului Tomasz Arabski, de a pune la dispoziție aeronava pentru deplasarea Preşedintelui la summit-ul de la Bruxelles. Este vorba, deci, de practica anti-democratică a umilirii șefului statului, ales prin vot universal, și a punerii sub semnul întrebării a atribuțiilor sale, în aplauzele marii majorități a mediilor formatoare de opinie ale celei de-a III-a RP.

În cazul comemorării masacrului de la Katyn, problema atinge însă un nou nivel. Se alătură în acțiune conducătorul unui stat vecin și nu foarte favorabil înclinat Poloniei, un personaj deosebit de sinistru, iar ajutorul acestuia este acceptat cu ușurință de către guvern şi mass-media celei de-a III-a RP. Ne-a fost dat să auzim că, de vreme ce Putin vrea să-l întâlnească pe Tusk, toată lumea, inclusiv președintele, ar trebui să acceptăm asta imediat. Cei care declarau aceasta nu păreau să înţeleagă că a accepta ca liderul Rusiei să decidă pe care dintre reprezentanţii aleşi democratic ai națiunii dorește să îl recunoască, este un atac asupra suveranității noastre, fără precedent în relaţiile civilizate.

Obligația primului-ministru, în acest caz, ar fi fost să se pună de acord cu preşedintele, şi să elaboreze o strategie comună cu acesta. În schimb, Tusk s-a declarat surprins, și a sugerat opiniei publice, prin intermediul presei pline de zel, că şansa reconcilierii trebuie folosită.

Totul arată că această iniţiativă a fost planificată încă din septembrie 2009, de către cei doi prim-miniştrii, la Westerplatte, în timpul aniversării izbucnirii celui de-al II-lea Război Mondial. Atunci revista Polityka, favorabilă guvernului, scria că Putin şi Tusk urmau să se întâlnească la comemorările de la Katyn. În februarie 2010, săptămânalul nu-și mai amintea însă de prezicerile sale atât de nimerite. Ar fi fost incomod pentru premierul polonez.

Două vizite și organizatorul lor

La 18 februarie 2010, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe lasă la alegerea autorităţilor ruse, cu cine şi cum ar prefera să comemoreze aniversarea masacrului de la Katyn. Sugerează să fie invitat numai premierul. Ruşii înclină spre această sugestie. Putin avea să-l întâlnească pe premierul Tusk, iar Kaczynski să meargă la mormintele de la Katyn altă dată. Sosirea premierului polonez este coordonată cu sosirea primului-ministru al Rusiei. Astfel, Tusk va beneficia și el de toate măsurile de securitate luate pentru pregătirea vizitei lui Putin.

Mass-media poloneză repeta știrea – ce i-a fost aruncată, după toate indiciile, de la cancelaria primului-ministru – că Lech Kaczynski a luat decizia de a participa la ceremonia de comemorare abia după invitarea lui Tusk de către Putin. De fapt, decizia președintelui era cunoscută de mult timp, iar ministrul Mariusz Handzlik, de la cancelaria prezidențială, trimisese în 27 ianuarie, deci cu o săptămână înainte de telefonul lui Putin, o scrisoare oficială, în numele lui Lech Kaczynski, în care propunea o întâlnire între preşedinţii Poloniei și Rusiei la ceremoniile de la Katyn.

Aproape o lună mai târziu, ambasadorul rus declara oficial că nu știe nimic despre această scrisoare.

Guvernul polonez, contrar normelor legale şi decenţei elementare, a făcut tot posibilul pentru ca vizita prezidenţială să nu fie tratată ca sosirea unui şef de stat. Conform acordului din 1993, autorităţile poloneze ar fi trebuit să solicite autorităţilor ruse asigurarea unor condiţii adecvate. Nu au făcut acest lucru.

Pentru organizarea vizitei premierului și a preşedintelui, a fost scos în față fostul ofițer SB Tomasz Turowski. În 1975, fiind deja ofiţer, Turowski se prezentase la noviciat în Ordinul iezuit la Roma, unde a petrecut nouă ani, şi, ca absolvent de limba rusă, cu timpul, i se permisese accesul la secretele politicii Vaticanului faţă de URSS. Aceasta este doar una dintre aventurile lui ca agent.

La 14 februarie 2010, după o pauză de trei ani, este re-angajat în Ministerul de Externe şi, o zi mai târziu, descărcat la Moscova, încredinţându-i-se supravegherea vizitei în Rusia a celor mai importante două persoane din Polonia. Oare, într-adevăr, ministrul Sikorski nu știa de trecutul lui? Și de ce tocmai lui i-a încredințat atât de urgent o sarcină de asemenea responsabilitate?

Fără recunoaștere

La 10 martie, cancelaria prezidenţială a solicitat părţii ruse desemnarea unui navigator rus pentru aeronava poloneză, procedură de rutină, întreprinsă prin intermediul cancelariei primului-ministru. Aceasta s-a adresat ruşilor cu 20 de zile mai târziu. Fiind informată că pot fi greutăți în a se găsi atât de repede un navigator, a renunțat la această cerere.
Reprezentanţii preşedintelui au fost împiedicați să controleze aeroportul Smolensk. Îndoielile cu privire la starea acestuia, transmise de cancelaria prezidenţială la ambasada de la Moscova, nu au trezit nici o reacţie. În ciuda solicitărilor, ruşii nu au transmis date noi privind parametrii aeroportului, diferiți de cei de care dispunea Polonia.
Vizita lui Handzlik la Moscova, în scopul pregătirii vizitei preşedintelui, a fost anulată de către ambasadă, din cauza … sosirii șefului cancelariei primului-ministru Tusk, Tomasz Arabski. Acesta și-a făcut apariția la Moscova în 18 martie 2010, pentru a pune la punct, la fața locului, detaliile ceremoniilor, cu omologul său din partea rusă. Atunci s-a ajuns la decizia finală de a se minimaliza importanța vizitei prezidenţiale. Această minimalizare a permis să se abandoneze procedurile prevăzute în cazul sosirii unui şef de stat, între care securitatea aeroportului şi a unor eventuale locuri de aterizare de rezervă.

Se poate presupune că toată această activitate trebuia să constituie momentul culminant al acţiunilor de discreditare a preşedintelui polonez. Mass-media poloneze dominante ar fi întâmpinat cu bucurie vestea că acesta nu a reuşit să ajungă la ceremonii. Acest lucru ar fi confirmat, chipurile, mult susţinuta teză că preşedintele e un ratat, care nu e în stare să rezolve nimic, şi ne discreditează. Desigur, la cunoștința opiniei publice nu a ajuns informația că toate instrumentele, în ce privește această chestiune, erau în mâna guvernului. Până și frecvent-utilizatul termen, „avion prezidenţial”, induce în eroare. Preşedintele nu are avion, acesta îi este pus la dispoziție de serviciile primului-ministru.

Autorităţile poloneze ştiau că Preşedintele nu avea să aterizeze la aeroportul Severnîi. Avionul rus care transporta de la Tver limuzina şi coloana de protecţie a preşedintelui polonez către aeroportul din Smolensk, a fost deviat de acolo și redirecționat spre Moscova. Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 45 de minute înainte de dezastru.

De unde vine supușenia lui Tusk

Este cu totul incredibil ca guvernul polonez să fi putut lua parte la un atentat împotriva preşedintelui polonez, sau măcar să fi avut cunoștință de activităţi în această direcţie. În orice caz, aceasta nu se potrivește profilurilor psihologice şi atitudinilor membrilor săi, care nu au folosit niciodată astfel de metode, iar o asemenea întreprindere ar fi împovărată de un incredibil risc, disproporţionat față de eventualul câştig.

Dar țeserea de intrigi cu statul vecin, împotriva – oricum ar fi – şefului statului polonez, îi acuză pe membrii acestei echipe într-un mod fundamental. Informațiile de care ar dispune partea rusă şi potenţialul de şantaj ar putea acţiona paralizant asupra liderilor polonezi, și în special asupra lui Donald Tusk. Aceasta ar putea explica supușenia acestuia față de Putin şi lipsa oricărei încercări de a participa mai activ la elucidarea tragediei. Doar preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în ziua dezastrului, îi trimisese o telegramă premierului polonez propunându-i o anchetă comună.

A fost suficientă însă o convorbire cu Putin, pentru ca Tusk să accepte toate condiţiile acestuia. Autorităţilor poloneze li s-au adresat experți NATO şi UE oferind asistenţă în cadrul anchetei. Acestea au refuzat.

Nu are, probabil, nici un rost, să mai repetăm ceea ce a recunoscut chiar Jerzy Miller, fostul Ministru de Interne şi responsabil al comisiei de anchetă privind dezastrul de la Smolensk, precum şi organismele internaţionale de aviaţie, că alegerea Convenţiei de la Chicago nu era câtuși de puțin adecvată situației. Ea dădea însă toate instrumentele părții ruse, mai ales că premierul polonez nu a apelat la posibilitatea, existentă în cadrul Convenţiei de la Chicago, ca statul vătămat să solicite preluarea anchetei. Nu a apelat nici la posibilitatea unui arbitraj internaţional, și, eventual a unei soluționări pe cale judecătorească, incluse în Convenţia de la Chicago.

Guvernul Tusk a indus opinia publică în eroare, ne-informându-o că există un acord polono-rus din 1993, care reglementează chestiunea dezastrelor aeriene militare. Atunci când acordul a fost dezvăluit de „Rzeczpospolita”, reprezentanții guvernului au explicat că acestuia i-ar lipsi, chipurile, anumite norme metodologice. Absenţa acestora, lămureau ei, antrena pericolul întârzierii anchetei cu… două săptămâni.

Într-un interviu pentru filmul BBC difuzat la 10 aprilie 2011, Tusk a spus despre raportul MAK:
„(…) Aș minţi dacă aş spune că am contat pe vreo obiectivitate deosebită a investigației făcute de Rusia. (…) Dar totuși, lipsește ceva ce este evident, din perspectiva faptelor, adică partea de responsabilitate ce revine Rusiei. Şi vorbesc aici, desigur, de neglijenţele de organizare, de starea aeroportului, și nu de rea-credinţă. De ceea ce ruşii încearcă să ascundă, nu din cauza vreunui mister întunecat, ci din reticenţa tradiţională a Rusiei de a recunoaște vreo greșeală sau vreo slăbiciune. (…)”

Aceasta o spunea premierul care, cu sprijinul mediilor formatoare de opinie ale celei de-a III-a RP, a cedat ancheta în mâinile Rusiei şi a dat asigurări, timp îndelungat, privind colaborarea perfectă dintre cele două guverne în cercetarea acestei chestiuni.

Teama guvernului PO

Acest comportament poate fi explicat și prin frica ce paralizează o parte a elitei poloneze, care se teme că în spatele dezastrului stă un atentat al autorităţilor ruse, şi, prin urmare, doreşte ca acest adevăr îngrozitor să nu vadă lumina zilei. Auzim adesea întrebarea: ce să facem, să declarăm război Rusiei? Aceasta este o abordare absurdă a problemei, pentru că părții poloneze îi rămân o mulţime de alte opţiuni, chiar în cazul confirmării scenariului celui mai drastic. Simpla transmitere publică a informației ar avea consecințe asupra poziției lui Putin, atât în lume, cât şi în interiorul ţării lui.
Jan Rokita în coloanele săptămânalului „Uważam Rze”, a susținut că o anchetă comună nu numai că nu ne-ar fi permis să ne desfășurăm cercetările proprii, (ca și cum raportul Miller ne-ar fi condus la ceva), dar ne-ar fi și obligat să girăm versiunea rusească. În realitate, în cazul unui astfel de risc, am fi putut oricând să rupem colaborarea ostentativ, dar ea ne-ar fi oferit măcar posibilitatea accesului la materialul probativ, pe care partea rusă nu ni l-a transmis până acum, și l-a și distrus deja în parte.

Imediat după dezastru, ambasada Poloniei a cerut autorităţilor ruse, în conformitate cu acordul din 1993, să trateze locul prăbușirii avionului ca teren aflat la dispoziția Poloniei. Este o practică obișnuită, în cazul dezastrelor aeronavelor militare. Nota a fost retrasă. La întrebarea adresată Ministerului Afacerilor Externe privind motivația acestei manevre, Antoni Macierewicz, şeful comisiei (parlamentare) care se ocupă de dezastru, nu a primit răspuns.

Departamentul juridic al Ministerului de Externe polonez avea pregătită, conform regulilor, expertiza care făcea referire la acordul din 1993, doar că nimeni nu i-a cerut-o. De altfel, primele trei zile ale lucrărilor comisiei polono-ruse au decurs în conformitate cu acesta, așa după cum au declarat participanţii. Abia mai târziu, ca urmare a înțelegerii lui Tusk cu Putin, ruşii au preluat în întregime ancheta.

Subliniind că trebuie să respingem ipoteza participării guvernului polonez la un eventual atentat, nu putem afirma că nu puteau lua parte la acesta persoane sau grupuri din Polonia, legate de Rusia dinainte. Republica Populară Polonă era profund infiltrată de serviciile sovietice. Faptul că, după căderea ei, în Polonia au fost prinși în jur de doi spioni ruşi, în timp ce în ţările Europei de Vest, ei au fost descoperiți într-un număr însemnat, nu indică o lipsă de interes față noi din partea Moscovei, ci indică puterea serviciilor secrete ale Rusiei în ţara noastră şi slăbiciunea serviciilor noastre de contraspionaj.

Acţiunile Rusiei

În conformitate cu standardele, inclusiv rusești, controlorul de zbor este ultima instanţă pe aeroport. În turnul de la Smolensk, pe lângă operatorul Pavel Plusnin şi asistentul său Victor Ryżenko, se afla de asemenea, nu se știe în ce calitate, colonelul de la regimentul de gardă, Nikolai Krasnokutski. În condiţiile care domneau la Smolensk, mai ales după deteriorarea bruscă a vremii – vizibilitatea s-a redus brusc de la 6 km la 1 km şi scădea în continuare – controlorul ar fi trebuit să închidă aeroportul. Plusnin a încercat să o facă, dar a fost forţat să se înțeleagă cu superiorii de la Moscova, care se codeau şi amânau decizia. În ultimul moment i-au ordonat să aducă la sol avionul polonez. Controlorul din turnul de zbor, contrar tuturor regulilor, a fost cu totul redus la neputință.

Primele informaţii oficiale rusești cu privire la dezastru l-au situat cu câteva minute mai târziu decât s-a produs acesta în realitate. Una dintre ipoteze este că s-a dorit confirmarea versiunii rusești a celor patru tentative de aterizare ale aeronavei poloneze, pentru care era nevoie de ceva timp. Deci, chiar din momentul dezastrului, neavând nici un fel de informații, ruşii au pregătită versiunea greșelii piloților polonezi, alături de sugestia presiunii asupra lor din partea preşedintelui. Chiar atât de instantaneu au lucrat serviciile rusești de dezinformare, sau interpretarea era pregătită dinainte?

De la început, ruşii au distrus probe, inclusiv pe cea mai importantă, fuselajul avionului. În ciuda notificărilor timide din partea autorităţilor poloneze, resturile acestuia, ca şi rămășițele hainelor victimelor, continuă să se descompună la faţa locului și în ziua de astăzi. Ruşii nu le transmit polonezilor – cum, de altfel, nu transmit nici una dintre celelalte probele importante, printre care originalele cutiilor negre.

Acţiunile rușilor alcătuiesc o serie de fraude şi manipulări ostentative şi o demonstraţie a dispreţului față de victimele dezastrului şi de familiile acestora, precum și față de întregul stat polonez.

Chipurile, din cauza unei avarii, nu s-au păstrat nici un fel de înregistrări video ale evenimentului, în ciuda întregului sistem de monitorizare care funcționa pe aeroport, şi chiar şi a camerelor industriale situate în apropiere. Primele declarații ale controlorilor de zbor nu au fost transmise părții poloneze deloc. Cunoaștem doar versiunea lor ulterioară, „corectată” de către anchetatoriii ruși.

Multe dintre afirmațiile esențiale ale MAK sunt minciuni. Nu există niciun fel de date cum că generalul Błasik s-ar fi aflat în cabina piloților. Cuvintele atribuite generalului polonez au fost de fapt pronunțate de către cel de-al doilea pilot. În raportul rusesc au fost suprimate spusele căpitanului, „plecăm la încă un tur”, cu alte cuvinte: nu aterizăm, zburăm de aici.
Cu deplină responsabilitate, se poate spune astăzi că nimeni nu a făcut în Rusia vreo autopsie reală a corpurilor morților. În cadavrele „asamblate” la întâmplare au fost cusute murdării şi gunoaie aflate pe teren. Autopsiile efectuate în ţară au arătat, ca în cazul lui Przemysław Gosiewski sau Zbigniew Wassermann, că trupurile aduse în sicrie aveau, cel mult, o oarecare legătură persoanele drept care treceau.

Nu se confirmă versiunea oficială rusă, că victimele ar fi murit din cauza leziunilor multiple de organe interne. Organele corpurilor exhumate nu poartă astfel de urme.

„Ancheta” rusească şi ecoul polonez

Terenul pe care s-a produs dezastrul nu a fost asigurat nici măcar la nivelul elementar. Multe luni după tragedie, jurnaliştii polonezi au tot găsit acolo piese de motor, lucruri aparţinând victimelor, şi chiar fragmente de cadavre.
Ministrul Ewa Kopacz, care a sosit la Smolensk imediat după dezastru, a mințit public dând asigurări în privința participării specialiștilor polonezi la autopsii şi a pregătirii așa cum se cuvine a corpurilor neînsuflețite pentru înmormântare, precum și a cernerii detaliate a solului până la un metru adâncime. Astăzi la Sejm se găsește o transcriere falsificată a discursului ei de atunci.

În conformitate cu Convenţia de la Chicago, înainte de publicarea raportului, MAK a transmis proiectul acestuia ţării vătămate, adică Poloniei. În decembrie 2010, comisia lui Miller a prezentat un număr mare de observații şi obiecții față de acest text. Cu toate acestea, partea rusă, – contrar prevederilor convenţiei – a răspuns la o mică parte dintre ele şi a lăsat fără răspuns mai mult de 160 de observaţii poloneze, și a publicat raportul.

Uluitor este faptul că aceeași comisie Miller care formulase observațiile, le-a uitat pe cele mai multe dintre acestea, atunci când, la sfârșitul lui iulie 2011, și-a publicat raportul, care este bazat, în cele mai importante concluzii ale sale, pe cele stabilite de MAK.

Raportul lui Miller repeta teza principală a MAK, aceea că piloţii polonezi au citit greşit altitudinea, iar sistemul automat, în care au vrut să plece, nu a funcționat. Avionul zburând la înălțime prea mică, a atins un mesteacăn, și-a rupt aripa, s-a răsturnat în aer şi s-a prăbuşit la pământ.

Datele nu confirmă acest lucru. Co-pilotul a citit cum trebuie altitudinea. Aceasta este deja suficient pentru a se respinge complet raportul Miller.

Un expert american în dezastre aviatice, membru al organismelor recunoscute care se ocupă de acestea, Prof. Univ. Wiesław Binienda, pe baza tuturor datelor, a demonstrat că ipoteza oficială a accidentului este falsă, spunând că în acest caz, nimic nu se potrivește: nici starea şi poziția epavei, nici smulgerea aripii Tupolev-ului prin coliziunea cu un mesteacăn. S-a dovedit că procuratura poloneză nu făcuse nici o simulare pe calculator, care se efectuează de rutină în astfel de cazuri. Procuratura a refuzat, de asemenea, să permită participarea la autopsii a unui specialist de talie mondială, anatomo-patologul american Michael Baden.

Presupunând drept adevărată versiunea oficială a dezastrului, experţii consideră surprinzător gradul de distrugere al avionului şi moartea imediată a tuturor pasagerilor, precum şi natura leziunilor lor.

Ewa Kopacz, care minţit în văzul tuturor, de la tribuna parlamentară, a fost promovată de premier la rangul de Mareşal al Seimului. Promovat oficial a fost și Tomasz Arabski, despre a cărui responsabilitate pentru lipsa asigurării vizitei preşedintelui vorbește raportul Camerei Supreme de Control. Şeful Biroului de Protecție al Guvernului, care și-a nesocotit în mod cras atribuţiile, a fost avansat la gradul de general-maior şi a primit o medalie. În prezent adjunctul său este anchetat în privința Smolensk-ului. Ministrului de Interne, responsabil pentru Biroul de Protecție al Guvernului, şi, în general, pentru siguranţa preşedintelui polonez, i s-a încredințat misiunea de investiga cauzele dezastrului.

Ce s-a întâmplat

Piloţi polonezi, la o altitudine situată între 100 şi 90 de metri deasupra platformei aeroportului, au luat decizia de a nu ateriza. Erau perfect calmi. Prin forța inerţiei, avionul a mai coborât până la altitudinea sigură de aproximativ 30 de metri. Din acel moment, ar fi trebuit să înceapă să se ridice. Aceasta nu s-a întâmplat, în schimb, s-a blocat funcționarea motoarelor avionului.

Ipoteza că acești aviatori experimentaţi nu s-au priceput să utilizeze pilotul automat, ipoteză ce apare în raportul MAK, precum și în cel al lui Miller, nu este susţinută de nimic şi este lipsită de sens. Căpitanul aeronavei, Arkadiusz Protasiuk, cunoștea bine aparatul de zbor, era un pilot cu experiență, un pilot de clasă, inclusiv în aviația civilă, şi instructor.
Există mai multe ipoteze privind avaria aeronavei. În ultimul timp, tot mai adesea, apare versiunea exploziei unor încărcături instalate în ea.

Pentru a investiga un eveniment de acest tip, trebuie, încă de la început, să fie formulate toate ipotezele posibile, şi să fie eliminate, treptat, cele mai puţin probabile. În cazul dezastrului din 10 aprilie 2010, încă de la început, ni s-a spus că nu se poate presupune scenariul unui asasinat. De ce? Doar în ziua de astăzi, într-o eră a terorismului internaţional, acesta este printre primele scenarii cercetate în cazul dezastrelor aeriene.

Ni s-a spus că eventualii făptaşi, ruşii nu ar fi avut nici un interes în acest sens, deoarece, în alegerile prezidenţiale care urmau să aibă loc în 2010, Lech Kaczynski nu ar fi avut nici o şansă. Nimeni dintre cei care se ocupă serios de politică nu putea spune acest lucru cu certitudine. Nu era vorba, de altfel, numai de el. Până în ultimul moment, era prevăzut să zboare împreună cu el și fratele lui, liderul PiS. Atentatul, a cărui pregătire durează ceva timp, şi era greu să fie „anulat” în ultimul moment, ar fi putut avea ca scop decapitarea partidului de opoziţie din Polonia. A partidului care, punând în aplicare politica lui Lech Kaczynski, se împotrivea ambiţiilor imperiale ale Rusiei, ambiții care constituie axa politicii lui Putin.

Faptul că astfel de acţiuni pot da rezultate, a fost dovedit de expediția georgiană a preşedintelui polonez, în august 2008. Ridiculizată în Polonia, ea a avut o importanță esențială pentru oprirea invaziei ruse în Georgia şi salvarea independenţei acelei ţări. În orice caz, așa consideră georgienii înșiși. Eventualul atentat putea avea ca scop lichidarea cercului care se opunea în mod activ tendinţelor imperiale ale Moscovei în întreaga regiune.

Planul rusesc ar fi putut fi însă mult mai ambiţios. Atragerea guvernul polonez într-un joc împotriva preşedintelui Poloniei, concomitent cu planificarea asasinatului, ar fi putut constitui o tentativă de a-l prinde în acesta. Premierul și membrii guvernului care au fost introduși în joc, în momentul dezastrului, trebuiau să înţeleagă că, fără voia lor, s-au transformat în complici, iar acest lucru ar putea explica supușenia lor față de Moscova, precum şi lupta lor împotriva încercărilor de a se elucida tragedia.

Tot ce ştim despre echipa lui Putin indică faptul că aceasta putea planifica un astfel de complot.

Oare atentatul a fost posibil?

Putin este un om al KGB-ului, care, după venirea la putere, s-a înconjurat de oameni ai fostei poliţii comuniste. Prima dată și-a dobândit postul de preşedinte în 2000, prezentându-se drept un om puternic, care poate face față „terorii cecene”, declanșate cu mai puţin de un an mai devreme. Exploziile de la Bujnaksk, Moscova şi Volgodonsk au ucis mai mult de 300 de persoane. La Riazan, explozia a fost zădărnicită. În timp s-a dovedit că aceasta fusese pusă la cale de către FSB, succesorul KGB-ului, care a explicat că ea trebuia să constituie un element al unor „exerciţii”. În prezent este dovedit în mod adecvat că toată acţiunea teroristă a fost organizată de către echipa lui Putin. Ea a dus la cel de-al doilea război din Cecenia, şi i-a dat puterea fostului colonel KGB. A fost descrisă de către jurnalişti ruși independenţi.

Războiul cu Cecenia a avut un caracter de genocid, iar pe liderii rezistenţei, serviciile rusești i-au vânat și i-au ucis în întreaga lume.

În 2006, în Anglia a fost otrăvit dezertorul FSB, Alexandr Litvinenko. El transmisese Vestului informații cu privire la provocările sângeroase ale acestei organizaţii sub guvernările lui Putin. El spusese deja are tot ce avea de spus, deci omorul a avut un caracter de pură răzbunare.

La 7 octombrie 2006, ziua de naştere a lui Putin, a fost ucisă Anna Politkovskaia, jurnalistă care investiga, printre altele, culisele tragediei de la Beslan, care purta, de asemenea, toate semnele distinctive ale unei provocări FSB. Anterior, se încercase otrăvirea Annei Politkovskaia. Acesta este numai un exemplu dintre numeroasele asasinate împotriva unor jurnalişti independenţi, pe vremea lui Putin.

Tentativa de otrăvire a candidatului independent la alegerile prezidenţiale din Ucraina, Viktor Iuşcenko, executată, după toate indiciile, de către serviciile secrete rusești, este larg cunoscută.

Putin şi echipa sa folosesc teroarea şi asasinatul. Se poate, de altfel, presupune, că eventualul atentat de la Smolensk a fost rezultatul luptelor fracţioniste din cadrul serviciilor secrete din Rusia, care controlează în prezent ţara.

În cursul unei discuții, un cunoscut expert polonez în probleme estice a demonstrat pe larg consecinţele dezastruoase pe care le-a avut pentru ţara noastră catastrofa de la Smolensk (conflictul intern radical, ce împiedică acțiunea în interesul statului polonez) pentru a spune apoi că ruşii nu aveau nici un motiv să o provoace. El nu înţelegea că se contrazice.
Trăim într-o vreme relativ sigură, sau în orice caz, am dori să o considerăm astfel. Ne este greu, psihologic, să acceptăm că cei mai înalți reprezentanţi ai noștri ar fi putut să moară într-un atentat pus la cale de către autoritățile puterii vecine, atentat pe care – indirect – l-a făcut posibil guvernul polonez. Un astfel de eveniment ne-ar face în mare măsură neputincioși. Totuși, închiderea ochilor în fața realității este cea mai proastă dintre soluţiile posibile.

Traducere de Anca Cernea

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRadu Câmpeanu, 2012: Vadim Tudor e un foarte bun român, PRM este un partid de dreapta
Articolul următorTraiul cu o gaură în ceafă
Bronislaw Wildstein
Bronisław Wildstein e un intelectual polonez reprezentativ, jurnalist și publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynski.

7 COMENTARII

  1. Intr-adevar, f. amplu si bun materialul.

    O.K., daca presupunem ca nu ar fi fost o actiune intentionata si dirijata, si Rusia nu a cedat la inceput cutia neagra a avionului pentru a nu se descoperi neajunsurile si greselile rusilor, dar mai triziu, stiind ca sint suspectati ca ar avea un amestec in aceasta afacere, ar fi dat totusi pina acum cutia neagra sau celelalte dovezi. Sint mai putin grave unele greseli tehnice sau de decizii proaste decit sa se creada ceva infiorator.

    Este un lant intreg de lucruri f. ciudate in afacerea aceasta.

    Apoi chiar ca este o prostie sa se spuna ca oricum nu avea sanse la alegeri presedintele. Asa cum este specificat si in articol, chiar daca nu avea , opozitia de oameni deja formati si cu experienta nu este un fleac.

    Sa speram ca totusi te ve alucida pina la urma acest caz deosebit de tragic.

  2. Pentru organizarea vizitei premierului și a preşedintelui, a fost scos în față fostul ofițer SB Tomasz Turowski. În 1975, fiind deja ofiţer, Turowski se prezentase la noviciat în Ordinul iezuit la Roma, unde a petrecut nouă ani, şi, ca absolvent de limba rusă, cu timpul, i se permisese accesul la secretele politicii Vaticanului faţă de URSS. Aceasta este doar una dintre aventurile lui ca agent.
    […]
    Autorităţile poloneze ştiau că Preşedintele nu avea să aterizeze la aeroportul Severnîi. Avionul rus care transporta de la Tver limuzina şi coloana de protecţie a preşedintelui polonez către aeroportul din Smolensk, a fost deviat de acolo și redirecționat spre Moscova. Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 45 de minute înainte de dezastru.

    PE AEROPORTUL DE LE SMOLENSK NU AȘTEPTA NICI O MAȘINĂ OFICIALĂ PENTRU PREȘEDINTE ȘI DELEGAȚIA POLONEZĂ!!!!
    Se știa, probabil, că nu vor avea nevoie de ele!
    Diplomatul Turowski, cel mai mare spion din istoria Republicii Populare Polone, și ambasadorul Poloniei în Rusia, Jerzy Bahr, erau pe aeroport și așteptau, dar nu s-au zbătut în vreun mod deosebit să rezolve această problemă – deși, ai zice că e o gafă de organizare foarte gravă, normal era să se teamă că-și pierd toți joburile, dacă Președintele ateriza și nu avea în ce mașină să se urce…

  3. Pe mine m-au dat gata si promovararile in joburi mai inalte detinatorii de functii care si-au facut prost datoria, in the least spus. Ai fi crezut ca vor fi zburati sau ce putin retrogradati serios.

  4. „Accidente aviatice” de acest gen au mai existat in Europa Centrala si de Sud-Est (zona de influenta politica si militara sovietica!) dupa cel de-al doilea razboi mondial.
    Unul celebru este legat chiar de istoria noastra nationala si anume catastrofa aviatica in care au pierit mai multi conducatori de vaza ai P.M.R. in frunte cu Grigore Preoteasa, membru in C.C. al P.M.R.. Avionul in care calatoreau, de provenienta sovietica si cu echipaj sovietic (N.B.) s-a prabusit la mica inaltime la Vnukovo (Moscova). In ultimul moment Gh.Gheorghiu Dej a renuntat la deplasare si astfel a scapat cu viata. Probabil ca acel „accident” ii era lui destinat!
    Deci istoria s-a repetat aproximativ jumatate de veac dupa aceea. Tot avion de productie sovietica s.a.m.d.!

  5. Ar fi foarte interesant daca ati traduce unul din filmele despre tragedia aviatica: 10.04.10 sau Anatomia Upadku (acestea sunt realizate conform celor declarate de martorii accidentului, si nu de raportul Rusiei). Mi-as dori foarte mult sa gasesc traducerea macar a unuia dintre aceste 2 filme dar, din pacate, pe internet nu este. V-as fi recunoscator… Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here