Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Money for nothing și baltimoreana mamă

Zilele astea mă plângeam unui prieten de nebunia în care am intrat odată cu apropierea examenului de bacalaureat al băiatului meu – meditații, costum nou tânărului, pantofi noi, bani de banchet, probabil de cadouri și de „protocol” (mă aștept, generații întregi au dat bani și pt. astea) siturile facultăților exact acum sunt blocate zice-se pentru actualizare etc. Bunul prieten încearcă să mă liniștească spunâdu-mi că măcar după terminarea liceului, cu bac sau fără (vai) o să primeasca somaj. Eu: Șomaj??? Nu a muncit cu acte nici o zi în din viața lui! Chiar șomer din prima nu aș vrea să-l văd numit. Bunul prieten mă lămurește: nu contează, face doar cerere, depune dosar și își poate începe din prima viața de asistat! Numai că banii primiți sunt puțini. Statul nu își permite să le dea bani mulți pe degeaba, trebuie învățați de tineri cu lipsurile, cu statul degeaba platit slab. Măcar le ajung de țigări câteva luni, sau ceva, așa. Cum spunea domnul fost ministru social democrat, tânărul Liviu Pop, citez: „decât să muncești degeaba, mai bine stai degeaba!”
http://www.realitatea.net/un-ministru-uime-te-principiul-meu-in-via-a-este-decat-sa-muncesc-degeaba-mai-bine-stau-degeaba_1688304.html

Statul asistențial duce povestea mai departe: decât să muncești pe bani puțini, mai bine stai pe bani puțini. Și dacă ești tânăr, poți sa speri, stând pe bani puțini, că ai putea sta mai bine pe bani mulți, decat sa muncești pe bani mulți. E drept că de aici totul o ia razna: ca tu să primești, tinere, bani puțini stând, trebuie ca un om care muncește cinstit să primească bani mai puțini decât i se cuvin, pentru că te are și pe tine în spate la plata impozitelor. În fine, realitatea contează puțin când vorbim de idealuri social-socialiste. Cum e? Statul trebuie să se îngrijească sa aibă toți sanse egale? Știm toți povestea: cei fără posibilități nu pot învăța la fel ca cei care sunt susținuți financiar de părinți școliți, înstăriți etc, etc, etc. Bun, asta în discursuri și în teorie. În practică am văzut cum stau de fapt lucrurile și îmi fac datoria să mărturisesc asta, cel puțin din cele știute de mine din micuța parohia unde slujesc.

Nicolae CristianPrimul exemplu care îmi vine în minte este cel al lui Nicolae Cristian, maestru al sportului la navomodelism de la vârsta de 16 ani, student al Universității Maritime din Constanta și acum, în anul doi, bursier al firmei nipone Nippon Yusen Kabushiki Kaisha, plecat deja în practică pe o navă a firmei respective, pe bani buni. Firma are o experiență de peste o sută de ani și este una din cele mai mari firme de transport maritim din lume. Vine dintr-o familie bogată, de intelectuali sau negustori? Predispoziție genetică produsă de părinți cu vieți petrecute prin universități? Nicidecum! Părinții lui sunt muncitori nu știu pe unde, dar sunt oameni de mare calitate, credincioși cinstiți, el însusi, tânărul, fiind unul din cei care a fost de mic apropiat de Biserică, spovedit și impărtășit la fiecare post mare. Da, văzut după calitatea umană sunt oameni foarte bogați.

Caz singular într-o parohie de la marginea unui orășel sărac, fost industrial? Nu.

Alt exemplu este cel al domnișoarei Mihaela Rădoi, medic în Germania, ce se specializează în chirurgie. Da, chirurg în Germania. Familia? La fel, oameni cinstiți, fără mari posibilități financiare sau cu cine știe ce înalt nivel intelectual. S-a ridicat numai pe munca ei și acum, frumoasa domnișoară înaintează către varful conservatoarei societăți germane. Poftim, se poate spune, două excepții pot exista. Numai că…

Din altă familie de credincioși ai parohiei mele (ce e drept, tatăl a ținut o prăvălie de nu-știu-ce, având oarece posibilități după standardele din Medgidia) este și domnisoara Marilena Mosor. Angajată pe un post bun la Goldman Sachs, chiar în Manhattan, din cât îmi amintesc. Pe sora ei, credincioasă apropiată bisericii unde slujesc, o știu mai bine, dar povestea ei americană îmi e cunoscută. Oameni frumoși, de mare calitate. Cale lungă de la marginea Medgidiei până pe Wall Street, nu credeți?

Valentina Cristea, absolventă de facultate în Spania și apoi în Țara Galilor, acum economist, sau ceva apropiat, la o firmă britanică ce lucrează pentru domenii hi-tech sensibile (pentru Ministry of Defence și National Health Service), a muncit cam singură să se întrețină pe durata studiilor, părinții nefiind oameni cu mari posibilități financiare, dar oameni puși pe muncă și credincioși, caracteristici care îi fac cu adevărat bogați, cel puțin pentru mine. Bun, sunt și destui tineri care, fără inaltele studii universitare, și-au făcut o viață frumoasă pe munca lor, în țara sau în străinătate. Apoi, ar fi nedrept să îi uit pe cei care nu au reușit, absolvenți de facultate sau meseriași, dar aceștia au tot timpul să se ridice, să recupereze într-un fel sau altul.

Au nevoie copiii noștri de money for nothing? Chiar nu se gândește nimeni cât rău le poate face asta? Au toată lumea înainte și dacă vrea cineva să reia jelania cu reaua străinătate îi spun că și tinerii din țările bogate își iau lumea în cap și pleacă mii de kilometri la muncă, pentru că nicăieri nu plouă cu aifoane peste terasele cu băieți și fete stand la gius și bere.

Altfel, îmi pare rău când aud pe câte unul spunând ce soi rău suntem noi românii. Chiar nu suntem și știu pe cei care pot contrazice ușor răutatea asta cu exemplul lor personal. Eu știu că trauma a zeci de ani de comunism și a peste doisprezece ani de stat mafiot nu avea cum să nu lase urme adânci în mințile și inimile noastre, dar asta nu ne face pe toți mai slabi sau mai răi decât alții din Europa (categoric, nici mai buni nu prea avem cum să fim). Am fost noi, părinții noștri și acum sunt copiii noștri, victimele presiunilor de tot felul și chiar și acum guvernele de stânga ne țin copiii derutați cu măsuri anapoda de felul ăsta: bani pentru stat degeaba, nici cât să moară, nici cât să traiască, zombi ai marginii Europei, educați ca resentimentari (că alții are mai mult) și votanți din inerție, vii sau morți, ai Partidului Celui Mai Mare! Din deruta unui astfel de mod de viața sponsorizat de guvern, tinerii pot suferi un vertij din care numai tratamentul doamnei Toya Graham, din Baltimore, îi poate salva. Poate va amintiti cum a procedat doamna: tratament eficient asupra zonei afectate (cap), de a tăcut toată presa corectă politic, în ciuda riscurilor posibile rezultate pentru tânăr, în urma dozei de șoc aplicate. Școală veche, de!
http://www.cbsnews.com/news/baltimore-mother-toya-graham-on-why-she-smacked-son-i-dont-want-him-to-be-a-freddie-gray/

Acum, dacă am vorbit de Medgidia și tineri de aici, dar și de doamna Toya Graham, îmi fuge mintea și la excelența sa, domnul ministru Titus Corlățean, plecat tot de aici, din oras (ce e drept, nu din parohia mea), pe care mă gândesc serios că dacă îl corectau viguros părinții, și la timp, nu ajungea să facă giganteștile, masivele gafe, sau ce au fost, care l-au și scos până la urma din oficiu. Venind vorba despre dansul, în discuția cu o credincioasă am fost întrebat dacă mai e liber săracul… În fine, poate că anturajul l-a stricat.

Mai e puțin și ai noștri dau bacul. Doamne ajută!

The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

3 gânduri despre “Money for nothing și baltimoreana mamă

  1. Părinte, ai perfectă dreptate.

    Tinerii nu au nevoie de pomeni care să-i ţină pe acasă exact câţi ani trebuie ca să devină ireversibil rataţi. Aşa au păţit şi negrii din SUA, cu politicile cretine de affirmative action ale stângii. În loc să-i salveze i-au ghettoizat.
    Tinerii au nevoie de un mic sprijin menit să-i stimuleze să-şi pună în valoare calităţile.

    În 1980 aveam o echipă naţională de rugby care bătea Franţa, Ţara Galilor etc. Lucrul aparent curios era că circa jumătate din băieţi erau originari din Comuna Pantelimon (actualmente oraş). Pe malul Lacului Pantelimon se afla terenul de rugby al SS 2 (Şcoala Sportivă 2) unde era antrenoare Mariana Lucescu, unica antrenoare de rugby din ţară şi cred că la vremea ei şi din lume.
    Mariana Lucescu i-a descoperit pe toţi de la copii şi juniori şi a făcut dintr-o comună o echipă naţională de temut. Cum ar fi făcut echipa de rugby din Andorra care să bată Franţa.
    Dacă în fiecare localitate ar fi fost un teren şi o Mariana Lucescu nu ne-ar fi stat nimeni în cale, am fi fost mai buni şi decât Noua Zeelandă şi decât oricine.

    Într-o zi la o şcoală din Obor au fost instalate câteva mese de tenis de masă, pentru că SS2 nu avea unde să se ducă. Antrenoare era Geta Pitică. De la acele câteva mese au început să joace ping-pong zeci de copii de la şcoala respectivă. Au dat o campioană naţională, un antrenor al echipei de fete dintr-un stat occidental şamd. Dacă în fiecare şcoală am fi avut câteva mese şo o Geta Pitică am fi fost mai tari la ping-pong decât chinezoii.

    Stai şi te gândeşti, şi ţi se rupe inima câte talente s-au irosit în ţara noastră pentru că n-am avut condiţii, nu a dat nimeni nicio şansă unor tineri.

    Dar eşti naiv dacă afirmi că Toya Graham a făcut stânga „liberală” să tacă. Nu îţi imaginezi ce tupeu şi neruşinare au aceştia. Ia uite de exemplu cum Huffington Post răstălmăceşte în tot felul întâmplarea.
    http://www.huffingtonpost.com/.....75754.html

  2. In Huff P tanara aia de a scris articolul incearca doar sa dreaga busuiocul. Lipseste vigoarea, nervul, daruirea, specifice alora de la stanga obamista. Pe urma, Sharpton nu s-a tavalit, nu a bagat solemne discursuri cu tremolo pe tema infractiunii comise de violenta doamna, la White House nimeni, nimic, iar falanga stangista de la Hollywood a stat pe mucles, deci nu. Nu sesizari de la asociatiile de aparare a drepturilor oricui, din cate stiu. Bine, cei de la Huff P inca incearca sa rezolve problemele celor rapiti de extraterestri, sunt oameni seriosi doar, asa ca raspunsul lor parca nu conteaza asa mult.

    Cat priveste jocul de rugby de la noi, ii stiu pe unii de la Contactoare Buzau care pe cat de bucurosi s-au pus pe facut performanta, pe atat de linistiti s-au lasat…

  3. Părinte, văd că stai bine cu monitorizarea presei din SUA. Gata, mă predau. Stânga a fost mucles faţă de Toya Graham.

    În ce priveşte A.S. Contactoare Buzău, nu ştiu dacă acum mai există. Dar a fost unul dintre cele mai puternice cluburi de rugby din provincie. De ce? Explicaţia este simplă, la fel ca cea de mai sus cu Mariana Lucescu.

    Preşedintele clubului buzoian a fost prinţul Şerban Ghica, cunoscut şi ca Bani Ghica pentru prietenii şi colegii ţărănişti. Bani a fost înainte de venirea comuniştilor unul dintre promotorii acestui nobil sport în România. După ce a petrecut 17 ani în puşcăriile comuniste Bani a revenit la vechea sa pasiune, rugby. A fost după 1989 vicepreşedinte PNŢCD şi cred că cel mai apropiat prieten al lui Corneliu Coposu.

    La înmormântarea sa, prin 2005, la Cimitirul Bellu, a venit toată echipa de rugby îmbrăcată în echipament şi cred că l-au îngropat cu o minge de rugby în sicriu.
    Mi-e dor de Bani, Dumnezeu să-l ierte!

    Iată aici o evocare a extraordinarei sale personalităţi.

    http://jurnalul.ro/campaniile-.....38601.html

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.