25 mai. Alegeri sub spectrul Rusiei

    Print Friendly, PDF & Email

    Duminică au loc alegeri pentru Parlamentul European, dar și alegeri prezidențiale în Ucraina. În mod neașteptat, ­ambele scrutine au drept miză centrală relația viitoare a Europei cu Rusia lui Vladimir Putin și soarta Ucrainei.

    Cu două zile în urmă, europarlamentarul Monica Macovei îi adresa liderului de grup al socialiștilor euro­peni, Hannes Swoboda, următoa­rele întrebări: Este Hannes Swoboda de acord cu Martin Schulz, can­dida­tul stângii pentru funcția de pre­ședinte al Comisiei Europene, care a spus că Federația Rusă nu trebuie sancționată de Uniunea Europeană pentru agresiunea asupra Ucrainei, deoarece de acolo luăm gaz?” și „Cum explică Hannes Swoboda faptul că nu a semnat, în numele Grupului S&D din Parlamentul European, Rezoluția privind presiunile exercitate de Rusia asupra țărilor din Parteneriatul Estic, și în special destabilizarea estului Ucrainei, adoptată de Parlamentul European pe 17 aprilie 2014?”. Ieri, Macovei i-a trimis o scrisoare lui Martin Schulz, candidatul socialist la funcția de președinte al Comisiei Europene, în care îl acuză că a blocat ridicarea imunității eurodeputatului Ovidiu Silaghi și de alte câteva fapte care sugerează că președintele Parlamentului European n-ar fi el însuși străin de fapte de corupție. Acuzațiile sunt îndreptățite. Schulz a blocat mai multe rapoarte importante, inclusiv, așa cum amintește Macovei, raportul de descărcare de gestiune a Parlamentului European pentru anul 2012. Dar suspiciunile în ceea ce privește Partidul Socialiștilor Europeni merg chiar mai departe. Președintele „european” al socialiș­tilor europeni nu este nimeni altul decât bulgarul Serghei Stanișev, care este orice, mai puțin european. Stanișev, mare admirator al Rusiei, patronează un guvern (cel de la Sofia) care a fost ținta protestelor împotriva corupției ale studenților timp de multe luni și a transformat Bulgaria într-un agent al Moscovei când a acceptat să transforme indicațiile Gazprom în legislație națională.

    Populiștii lui Putin

    Pe lângă socialiști și neocomuniști (aliații tradiționali ai Moscovei) alegerile europene de anul acesta mai înregistrează fenomenul ascensiunii formațiunilor populiste. Despre faptul că partidele naționalist-populiste, de la Frontul Național din Franța, la Jobbik, în Ungaria, în pofida diferențelor dintre ele împărtășesc admirația pentru Rusia și Putin am mai scris. Acum două zile, New York Times publica un articol în care susținea că Rusia finanțează presa, grupuri de cercetare și alte organizații europene pentru a promova imaginea și viziunea Moscovei. Statele Unite sprijină și ele grupuri externe favorabile, dar avansul Rusiei în Europa, spre deosebire de vectorii de stânga din timpul Războiului Rece, virează acum spre extrema dreaptă și chiar spre fascism, cauza pe care Moscova pretinde că o combate în Ucraina.”

    Dar asta nu înseamnă că popularii sunt mult mai pro-americani. Un reportaj din Der Spiegel menționează o reuniune electorală ținută în orașul german Rotenburg an der Fulda în care candidatul Partidului Popular European, Jean-Claude Juncker a apărut publicului pe melodia „Burning Heart” a celor de la Survivor. Burning Heart a fost coloana sonoră a filmului Rocky IV, unul din filmele tipice Războiului Rece în care Rocky înfruntă un rus nemilos interpretat de Dolph Lundgren. Dar Juncker este departe de a fi un proamerican și un antirus.

    În timp ce despre ruși și despre Putin a declarat că vrea să discute în continuare cu ei, despre tratatul de liber schimb cu Statele Unite și-a exprimat rezerve serioase. La fel vrea să continue discuțiile cu rușii și cel mai important om din PPE, Angela Merkel. Și de aceea, candidatul cel mai bine plasat în alegerile din Ucraina este oligarhul Petro Poroshenko, regele ciocolatei, poreclit Willly Wonka al Ucrainei. Poroshenko a făcut parte (inclusiv ca ministru de Externe) din guvernul „portocaliu” al Iuliei Timoșenko, dar și din guvernul Azarov, prim ministrul lui Viktor Ianukovici. Profesorul Taras Kuzio de la Universitatea Alberta, scria în Financial Times că Poroshenko este reprezentantul așa-numitului „lobby al gazului” care favorizează normalizarea relațiilor cu Rusia și care este susținut de partidul UDAR al fostului campion mondial la box, Vitali Klitciko, susținut masiv de Germania. ­Poroshenko are aproape 48% în sondaje, la 30 de procente de contracandidații săi.

    Pe 27 mai, șefii de stat și de guvern din UE se vor reuni în Consiliul European pentru a discuta candidaturile pentru funcția de președinte al Comisiei, iar pe 26 iunie, la summit-ul de vară, vor face propunerea definitivă către Parlament, conform Tratatului de la Lisabona. După cum arată sondajele și raporturile politice din Consiliu (este exclus ca Traian Băsescu să-i cedeze locul lui Victor Ponta la aceste summit-uri), nominalizatul ar trebui să fie Jean-Claude Juncker. Oricum ar fi, dacă va trece sau nu în Parlament, Putin și Rusia vor fi protagoniștii scenei politice europene în acest an.

    Euroalegerile, antrenament pentru prezidențiale

    Partidele politice și-au centrat campania pentru alegerile din 25 mai în jurul unor nume cu notorietate, evitând dezbaterile pe programe.

    În unele cazuri, partidele s-au bazat pe candidații la prezidențiale – Victor Ponta (PSD) sau Crin Antonescu (PNL), acesta din urmă în tandem cu Klaus Iohannis. Campania PMP s-a bazat pe notorietatea Elenei Udrea, în timp ce PDL este singurul partid care a defilat exclusiv în spatele ­unor candidați la euroalegeri: Monica Macovei și Theodor Stolojan.

    Tendința s-a manifestat cel mai evident în cazul PSD, partid care s-a axat, pe afișele electorale, aproape exclusiv pe promovarea imaginii lui Victor Ponta. Acesta s-a folosit, practic, de cele 30 de zile ale campaniei pentru alegerile europene pentru a-și face imagine pentru scrutinul prezidențial. Victor Ponta nu a anunțat, încă, dacă va candida la prezidențiale, însă toate semnalele oficiale și neoficiale merg în această direcție. Un element-cheie al campaniei lui Victor Ponta a fost atacarea sistematică a președintelui Traian Băsescu. Șeful statului nu s-a lăsat nici el mai prejos, fapt ce a avut ca efect polarizarea campaniei în jurul scandalului Băsescu-Ponta.

    Strategia PSD s-a bazat pe ­inocularea ideii că social-democrații ar fi ­continuatorii USL. Alianța ­PSD-UNPR-PC a folosit în ­campanie sloganul “USL trăiește”. BEC a ­interzis folosirea acronimului USL prin decizii separate care au vizat 30 de județe, dar multe hotărâri au ­venit prea târziu pentru a avea ­impact.

    Cum au acționat partidele de dreapta

    Campania PNL pentru euroalegeri a fost centrată pe tandemul Crin Antonescu, președinte – Klaus Iohannis, premier. De fapt, pentru liberali aflați în scădere în sondajele de opi­nie, ­unde sunt cotați cu 17-18%, faptul că au doi lideri cu notorietate, mai mult ca orice alt partid, reprezintă principalul atu. Totuși, spre deosebire de PSD, liberalii au vorbit și despre realizările eurodeputaților PNL la Bruxelles – cum ar fi reducerea tarifelor la roaming, caz în care Adina Vălean a fost raportor principal.

    Democrat-liberalii au fost singurii care și-au centrat campania pe candidații la euroalegeri. Pe afișele și în clipurile PDL a apărut cel mai des Monica Macovei, locul 2 pe lista pentru Bruxelles, care a obținut votul Legislativului comunitar pentru confiscarea averilor obținute ilicit.

    În schimb, PMP și-a ținut candidații în planul doi, vectorul de imagine al partidului fiind deputatul Elena Udrea, care nu candidează la euroalegeri. Elena Udrea a explicat că partidul a recurs la această strategie pentru că notorietatea sa o depășește cu mult pe cea a candidaților la euroalegeri.

    Rezultatele euroalegerilor vor influența negocierile pentru o eventuală alianță de dreapta, în vederea alegerilor prezidențiale. Președintele Traian Băsescu estima că alianța se va produce în jurul partidului de dreapta care va obține cele mai multe voturi la euroalegeri. Potrivit sondajelor, PNL și PDL își dispută supremația în zona dreptei.

    Exercițiu de imaginație: Ce s-ar întâmpla dacă ar merge la vot 15 milioane de români?

    PSD+UNPR+PC ia 40% din voturi și 15 mandate în Parlamentul European, PNL adună 15-16%, deci vreo 6 mandate, PMP ia în jur de 10% din voturi și obține 3 mandate etc. Așa sună, cu mici modificări de procente, concluziile majorității sondajelor de opi­nie publicate înainte de alegeri. Opțiunile de vot sunt relevante însă pentru cei care declară că merg „cu siguranță“ la vot, număr care la europarlamentare este estimat, în modul optimist, aproape de 30%. Dacă ar merge la vot nu 30% din electorat, ci, să spunem, 75%, atunci sunt șanse mari ca procentele de mai sus să sufere ajustări semnificative, iar unele partide cotate acum peste pragul de 5% să cadă sub acesta.

    3 din 6 vs. 3 din 18

    De dragul exercițiului propus, să luăm în considerare PSD și UDMR, două formațiuni cu un electorat foarte disciplinat (în cazul primeia, contează foarte mult și mobilizarea alegătorilor de către aleșii locali, la a doua, criteriul etnic joacă un rol important). Potrivit sociologilor, PSD ar avea circa 3 milioane de electori disciplinați. Să presupunem că s-ar prezenta toți la urne. Dacă numărul total al celor care s-ar prezenta la vot ar fi de 6 milioane, cele trei ale PSD ar însemna 50%. La polul opus, dacă s-ar prezenta la urne, prin absurd, 18 milioane de români, cele trei ar mai însemna sub 17%. Evident că, în realitate, situația nu va fi niciodată așa și nu va res­pecta regula de trei simplă. Totuși, odată epuizat electoratul tradițional, PSD îi va fi dificil să atragă din electoratul celorlalte partide ori din rândul nehotărâților sau al celor care se declară „scârbiți“ de politică.

    Un exemplu concret

    Să ne uităm și la UDMR, acum, nu prin raportare la absurd, ci luând două exemple concrete. La alegerile europarlamentare din 2009, UDMR a avut 431.739 voturi din totalul de 4.840.033 voturi valabil exprimate. A rezultat un procent de 8,92%, iar Uniunea a câștigat trei mandate de europarlamentar. La alegerile locale din 2012, la votul pentru primari, UDMR a avut 421.794 voturi. Cu alte cuvinte, un număr de voturi apropiat de cel din 2009. Cu toate acestea, procentul UDMR a fost de doar 3,89%. De ce? Pentru că la urne s-au prezentat mult mai mulți cetățeni decât în 2009, iar numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 10.833.490.

    » Se estimează că, duminică, vor veni la urne, în cel mai bun caz, 30% din românii cu drept de vot. Raportat la numărul de votanți comunicat de Autoritatea Electorală Permanentă, 18.226.995, înseamnă că se vor pronunța sub 5,5 milioane de români.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.