O stanga care continua sa pedaleze pe vechile mituri anti-capitaliste, anti-liberale si anti-burgheze ramane ostateca unui mod de gandire vetust, nu-si poate depasi propriile insecuritati si nevroze. Repeta la infinit clisee prafuite, isi ignora martirii reali, se obstineaza sa fredoneze acelasi utopic leitmotiv al egalitatii redistributioniste, fara a lua in consideratie pericolele majore la adresa libertatii.
Afiş electoral al Partidului Conservator britanic (din 1900)
Criticii bolsevismului de la stanga (Martov, Karl Kautsky, Rosa Luxemburg, mai tarziu Cornelius Castoriadis si colegii sai din grupul “Socialisme ou Barbarie”), au identificat samburele dictatorial al ultra-centralismului leninist. La fel, marii ganditori liberali si conservatori (Fr. Hayek, Raymond Aron, Karl Popper, Isaiah Berlin, Norman Cohn), care insa au avertizat asupra originii profetic-socialiste (deci nu doar leniniste) a acestei patologii politice si sociale. Se nastea cultul frenetic al unui partid infailibil, in final o constructie malefica, devoratoare si aut0-devoratoare. Organizatia revolutionara, punctul arhimedic al praxisului leninist, dobandea atribute magice, iar membrii ei actionau, precum cei hipnotizati de Neceaiev, ca niste somnambuli politici. (…)
Iata mai jos un alt fragment din dialogul purtat cu Cristian Robu-Corcan si cu Liviu G. Stan, aparut in lunarul Obiectiv Cultural.
La noi, paradigma „societăţii civile” şi-a găsit susţinători în exponenţii gândirii de dreapta. Este stânga incapabilă de a produce gândirea care să o scoată din obsesia „preluării puterii” şi a controlului absolut, adică să se îndrepte spre valorile unei societăţi libere, civile?
VT: Diavolul este in detaliu (cand nu este in istorie!). Depinde despre care stangă vorbim. Problema Romaniei (si nu doar a ei) este ca notiunea insasi a unei politici onorabile de stanga a fost compromisa de ororile si absurditatile totalitare. Sigur, se poate recurge la sofisme precum cele practicate de Ion Iliescu, afirmand ca Nicolae Ceausescu nu era de fapt de stanga, ca dictatura comunista a” a intinat” niste idealuri presupus nobile, oneste, imaculate.
Dar, orice-ar spune acesti ideologi impenitenti, Ceausescu a fost un om al stangii radicale, a crezut cu sinceritate in acele idealuri marxiste care au definit revolutiile leniniste din veacul al XX-lea: industralizare, Omul Nou, eclesiologia partidului unic, soteriologia dialectica. Ceausescu era un marxist, chiar daca unul rudimentar, incult, primitiv. Stanga trebuie sa se reinventeze dupa comunism, sa se desparta de o maniera persuasiva de trecutul totalitar, sa-si revendice o mostenire uitata, ocultata, anihilata. Ma refer la traditia social-democratiei antifasciste si anticomuniste (Serban Voinea, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Eftimie Gherman, Constantin Titel Petrescu).
http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/51917-vladimir-tismaneanu-qa-ierta-nu-inseamna-a-uitaq.html
Cel mai important este ca stanga sa renunte la mitologiile ingineriei sociale, sa se desparta de o viziune salvationista despre progres,sa abandoneze demonizarea obsesiva a capitalului.
Imi amintesc ca in memoriile sale Nadejda Mandelstam povesteste ca Osip Mandelstam, marele poet, ii spusese ca autunci cand a auzit prima oara cuvantul progres– avea cinci ani – a izbucnit in plans… Cornelius Castoriadis, Boris Souvarine, Norberto Bobbio si Claude Lefort, Sidney Hook au fost oameni de stanga, dar nu mai putin critici ai ideologiilor si regimurilor dictatoriale. problema este ca stanga radicala a fost intodeauna anti-liberala, ca i-a displacut profund, as zice visceral, pluralismul. De-aici si entuziasmul cu care ganditori ai extremei stangi ne-leniniste (Chantal Mouffe, Ernesto Laclau, spre a-i numi pe cei mai interesanti) s-au indreptat in ultimii ani spre ideile anti-liberale ale lui Carl Schmitt (recomand aici excelenta biografie a lui Schmitt datorata lui Jan-Werner Muller, A Dangerous Mind). Nu vreau sa simplific excesiv, se stie ca Schmitt, un anti-liberal virulent care a devenit la un moment dat filosoful juridic al celui de-al Treilea Reich, a fost interesat de textele lui Walter Benjamin (Giorgio Agamben a scris lucruri facinante pe acest subiect).
Ceea ce vreau sa spun este ca radicalismele de sens contrar se unesc in dispretul pentru ceea ce ambele directii percep drept proiectul filistin, mediocru, plat si aplatizant al parlamentarismului burghez. A fost tradusa in romaneste, tot la Polirom, cartea lui Mark Lilla despre aceste spirite nesabuite. As aminti exceptionala, premonitoria si teribil de actuala lucrare a lui Eric Voegelin, Religiile seculare, tradusa si prefatata de Bogdan Ivascu si aparuta in colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez la editura Humanitas. Pe scurt, demonii lui Dostoievski raman actuali, n-au disparut, sigaliovismul este o ispita doctrinara continua, mitul Turnului Babel este viu (si va ramane probabil atata timp cat cat exista profetism, atata timp cat exista zeloti, deci atata timp cat exista omenirea), Serghei Neceaiev-Piotr Verhovenski se reincarneaza ca lider al unor secte mereu dispuse sa arunce civilizatia in aer…
