- Ambrose Evans-Pritchard
Întregul Proiect European riscă acum să se dezintegreze, cu consecinţe strategice şi economice foarte greu de anticipat.
Într-un discurs ţinut azi dimineaţă, preşedintele UE Herman Van Rompuy (poet şi versificator în latină şi japoneză) a avertizat că dacă liderii Europei nu abordează bine criza actuală şi permit prăbuşirea zonei euro, vor distruge chiar Uniunea Europeană.
“Suntem într-o criză pentru supravieţuire. Trebuie să lucrăm împreună cu toţii pentru a supravieţui cu zona euro căci daca nu supravieţuim cu zona euro, nu vom supravieţui nici cu Uniunea Europeană”, a spus el.
O temă atât de familiară cititorilor Daily Telegraph; dar e şocant să auzi o astfel de mărturisire după toţi aceşti ani din partea preşedintelui Europei.
El recunoaşte că poker-ul lansării premature a unei monede disfuncţionale (fără o bancă centrală sau un guvernământ economic care să o susţină, înainte ca economiile, sistemele legislative, creşterile de productivitate şi ratele dobânzilor dintre Nordul şi Sudul Europei să fi ajuns aproape de o convergenţă sustenabilă) se poate răzbuna acum oribil.
La începutul anilor 90, economiştii Comisiei le-au spus lui Jacques Delors şi părinţilor Uniunii Monetare Europene (EMU) că această nesăbuită aventură nu e viabilă şi va produce o criză traumatică. Ei nu au luat în seamă aceste avertizări. (…)
Credinţa politică era suficientă. (…)
Domnul Delors le-a spus colegilor că orice criză va fi o “criză benefică” ce va permite Uniunii Europene să înfrângă rezistenţa contra federalismului fiscal şi să acumuleze noi puteri. Scopul EMU era politic, nu economic, aşa că obiecţiile economiştilor puteau fi nesocotite cu uşurinţă. Odată ce moneda va exista, statele UE urmau să abandoneze suveranitatea naţională pentru a o face să lucreze cu timpul. Va conduce inevitabil către visul lui Monet privind un adevărat stat al UE .
În spatele acestui joc de noroc era, desigur, presupunerea că orice criză poate fi stăpânită cu un cost tolerabil. (…)
Vom putea vedea curând dacă aceasta presupunere este corectă. Departe de a ţine Europa laolaltă, uniunea monetară conduce către injurii şi acuzaţii reciproce. Am avut o primă izbucnire la începutul anului când vice-prim-ministrul Greciei i-a acuzat pe germani de furtul aurului de la banca centrală şi uciderea a 300.000 de oameni în timpul ocupaţiei naziste.
Grecia se află acum sub protectorat UE sau “memorandum” cum i se spune. (…) Irlanda şi Portugalia sunt ceva mai în urmă pe acest drum către servitute , dar se confruntă deja cu dictate politice de la Bruxelles şi, oricum, vor ajunge în curând sub protectorat oficial.(…)
Viziunea mea e că UE a devenit ilegitimă când a refuzat să accepte respingerea Constituţiei Europene de către votanţii francezi şi olandezi în 2005. Nu poate exista nicio justificare pentru relansarea acestui text ca Tratat de la Lisabona şi forţarea adoptării lui prin procedură parlamentară, fără referendum, într-o manieră demnă de un puci autoritar.
Irlanda a fost ţara forţată de către propria curte constituţională să voteze. Când şi acest electorat izolat a votat “Nu”, UE iarăşi a nesocotit rezultatul şi a intimidat Irlanda să voteze încă o dată, ca să-i iasă “bine”.
Acesta este comportamentul unei organizaţii proto-fasciste aşa că, dacă acum, Irlanda – printr-o ironie a sorţii şi o adecvată răzbunare – provoacă reacţia în lanţ care distruge zona euro şi Uniunea Europeană va fi greu de rezistat tentaţiei de a deschide o sticlă de whisky Connemara şi a savura momentul. Dar trebuie rezistat tentaţiei. Cataclismul ce va urma nu va fi simpatic.
Gândul meu pentru toţi vechii prieteni care mai lucrează pentru instituţiile europene este la pensile lor în Euro… ce se va întâmpla cu ele dacă domnul Van Rompuy are dreptate?
