Adrian Mosoianu – Gaze de șist: câți bani câștigă proprietarii americani

    Print Friendly, PDF & Email

    Boom-ul american al gazelor și țițeiului extrase din șisturi bituminoase prin metoda fracturării hidraulice a făcut ca, în prezent, în Statele Unite, milioane de oameni să devină peste noapte vecini cu sonde petroliere. Pentru ei, acest lucru înseamnă bani buni încasați lunar sub formă de redevențe de la companiile de petrol și gaze care forează pe pâmânturile lor, dat fiind că, în SUA, drepturile asupra resurselor minerale ale subsolurilor terenurilor private revin proprietarilor acestora.

    Pe de altă parte, avântul industriei extractive a dat peste cap peisajul ambiant și modul de viață al multor comunități locale, pe lângă riscurile de mediu asociate cu exploatarea resurselor neconvenționale de hidrocarburi. Astfel că, în multe cazuri, locuitorii din zonele de interes pentru petroliști s-au asociat nu doar pentru a negocia mai eficient redevențele cu companiile, ci și pentru a le impune acestora să investească în tehnologii și proceduri care să facă activitatea de extracție cât mai puțin nocivă și deranjantă, demers în care sunt sprijiniți și de autoritățile locale.
    The Wall Street Journal a colectat și sintetizat date disponibile cu privire la 11 state americane mari producătoare de petrol și gaze. Concluzia este că cel puțin 15 milioane de americani au ajuns să trăiască la distanță de mai puțin de o milă (1,6 kilometri) de sonde petroliere forate după anul 2000, adică mai mult decât populația din Michigan sau New York.

    Asta a dus la schimbări dramatice. De exemplu, în Johnson County din Texas, în anul 2000 erau în total mai puțin de 20 de sonde de petrol și gaze. Astăzi există aproape 4.000 de sonde și 99,5% dintre locuitori trăiesc la mai puțin de o milă de cel puțin una din acestea. La nivel național, în peste 20 de comitate, având în total mai mult de 4 milioane de locuitori, există, în medie, peste 3 sonde pe mila pătrată.

    Hyper-industrializare

    Una dintre caracteristicile boom-ului hidrocarburilor de șist este aceea că resursele nu provin de la câteva sonde de mari dimensiuni, care exploatează niște câmpuri izolate. Dimpotrivă, există sute de sonde mici, care acoperă uneori comitate întregi. Rezultatul este că regiuni întregi din SUA cunosc un proces de industrializare fără precedent. Forajul fiecărei sonde necesită echipamente și instalații auxiliare de mari dimensiuni, precum și circulația unor camioane de mare tonaj cu containere care conțin apă, nisip și substanțe chimice. Mai sunt necesare instalații de iluminat de mari dimensiuni și echipamente de stocare și injectare.

    Forarea unei astfel de sonde durează între trei săptămâni și trei luni. În Cleburne, Texas, Robert Webb locuiește la mai puțin de 200 de metri de o sondă aparținând celor de la Chesapeake Energy Corp. Webb încasează lunar redevențe de la mai multe sonde, cam 100 de dolari pe lună de la fiecare. El și vecinii și-au pus terenurile în comun și au înființat o asociație, astfel încât să poată să le închirieze mai eficient companiilor de petrol și gaze și să capete mai multă putere la negocieri.

    „Aducerea și instalarea sondei și a echipamentelor de fracturare seamănă cu sosirea unui circ. Tot vine și pleacă o mulțime de camioane mari. Sonda în sine arată ca un pom de Crăciun, căci e foarte luminată, și lucrează non-stop. Banii de redevențe sunt foarte buni și vin fără să faci practic nimic”, spune proprietarul, adăugând că, deși nu este foarte plăcut să trăiești în vecuinătatea sondei, din cauza zgomotului și a agitației, nu regretă alegerea făcută.

    În Wyoming County din Pennsylvania sunt mult mai puține sonde. Două dintre ele se află localizate în Mehoopany, în apropiere de locuința lui Emily Krafjack. Ea spune că, atunci când au fost forate, nu auzea nici televizorul din cauza zgomotului, iar casa se umpluse de vapori de motorină de la camioanele care veneau să descarce nisip necesar pentru fracturare hidraulică. Emily încasează și ea redevențe de la operatorii sondelor, însă nu vrea să dezvăluie sumele.

    Nu intră să forezi ca pe moșia lu’ tac’tu

    Pe de altă parte, proprietarii din Mehoopany au înființat un ONG al cărui scop este, potrivit exprimării lui Krafjack, „atingerea și menținerea unui echilibru delicat” între beneficiile aduse de exploatările de hidrocarburi din zonă și inconvenientele generate de acestea. Organizația nu vrea stoparea forajelor, ci menținerea calității vieții și protecția mediului. Emily Krafjack este implicată activ în demersurile acestui ONG.

    Îngrijorările cu privire la efectele intensificării activităților extractive au dus la impunerea unor restricții la nivel statal și local, de la moratoriul instituit în New York la numeroase reglementări elaborate de primării, cum ar fi limitarea orelor zilnice de foraj sau plata unor sume de bani de către companii dacă zgomotul echipamentelor depășește un anumit nivel de decibeli.

    În acest sens, mai multe orașe din Pennsylvania au dat în judecată statul, când acesta a încercat să le limiteze prerogativele în privința impunerii de reglementări pentru industria extractivă, iar justiția le-a dat câștig de cauză. Și la nivel federal se elaborează norme în acest sens, cum ar fi obligația de a „captura” și de a stoca emisiile de gaze cu efect de seră rezultate în urma activităților de foraj.

    Până la reglementări, însă, unele companii par să fi înțeles că este chiar în interesul lor să mențină o relație cât mai bună cu locuitorii din zonele unde forează. Mai sunt însă multe de făcut în această privință.

    Banii contează

    „Industria de petrol și gaze a fost extrem de inovativă în privința activităților subterane, însă mai are mult de progresat atunci când vine vorba de activitățile de la suprafață, care îi afectează direct pe locuitori. Avem nevoie de mai multă gândire neconvențională asupra acestui subiect. Dacă nu se vor purta frumos cu localnicii, vor întâmpina opoziție din partea acestora și vor avea mari probleme”, spune Mark Boling de la Southwestern Energy Corp. Pe lângă capturarea emisiilor de CO2, el dă ca exemple de bune practici montarea de surdine pe echipamentele utilizate de petroliști, pentru reducerea nivelului de zgomot.

    Adesea, atitudinea pro sau contra forajelor a locuitorilor din zonele de interes pentru industrie depinde de măsura în care aceștia beneficiază financiar de pe urma activităților extractive. Potrivit unui studiu estimativ recent al IHS Inc., comandat de industria petrolieră, anul trecut, proprietarii de terenuri au încasat anul trecut, exclusiv din chirii pentru utilizare plătite de companii, peste 500 de milioane de dolari. Suma nu include banii primiți de proprietari ca redevențe pentru producția efectivă de petrol și gaze de pe terenurile lor și care, potrivit altor estimări, ar fi semnificativ mai mare decât cea rezultată din chirii.

    Un studiu recent al Universității din San Antonio arată că, în medie, în Texas, redevențele pentru producția de petrol și gaze încasate de proprietari se ridică lunar la circa 600 de dolari/hectar. La asta se adaugă chiriile lunare, precum și bonusul încasat de proprietari la încheierea contractelor cu petroliștii, bonus care, de regulă, este de câteva mii de dolari.

    Sue Barnett din Arlington, Texas, are o proprietate de peste 20 de hectare între Fort Worth și Dallas. L-a închiriat gigantului ExxonMobil, care și-a instalat platforma de foraj la doar 50 de metri de o pășune aparținând lui Barnett. Din 2009 încoace, pe proprietatea ei au fost forate trei sonde.

    Apar tensiuni atunci când nu toată lumea are de câștigat

    „Totul a mers perfect. Am convenit cu cei de la Exxon să-mi suporte costurile cu relocarea cailor mei, în caz că aceștia ar fi fost deranjați și speriați de zgomotul forajului, dar din fericire n-a fost cazul. Banii de redevențe îmi ajung să-mi plătesc facturile și taxele și mai pun și ceva deoparte în fiecare lună”, spune Barnett.

    În anumite zone, însă, se întâmplă ca drepturile de proprietate asupra terenurilor pe care se forează să fie scindate. Astfel, unele persoane locuiesc pe terenurile respective și au drepturi exclusiv pe partea de la suprafață, în vreme ce alte persoane au în proprietate subsolurile terenurilor respective și drepturile asupra resurselor minerale conținute de acestea. În astfel de situații, apar animozități și chiar conflicte. Mulți americani care cumpără locuințe nu au suficientă cultură juridică pentru a se interesa înainte de achiziție dacă vor deține drepturi și asupra subsolurilor terenurilor pe care sunt construite acestea.

    Un caz ilustrativ în acest sens este cel al localității Azle din Texas, unde jumătate din locuitori dețin și drepturi minerale, încasând chirii și redevențe de la petroliști, iar cealaltă jumătate nu. În consecință, unii susțineau activitatea de foraj, iar ceilalți militau pentru interzicerea acesteia.

    „A fost o mare greșeală că am ignorat nemulțumirile și îngrijorările acelor proprietari care suportau inconvenientele forajelor fără să aibă nimic de câștigat de pe urma lor”, spune John Tintera, fost director executiv al instituției de reglementare în energie, petrol și gaze din Texas.

    Problemele se rezolvă cel mai eficient prin înțelegeri mutuale

    Printre cele mai frecvente plângeri ale locuitorilor se referă la creșterea masivă a traficului de camioane de mare tonaj, ca urmare a forajelor. Forarea unei singure sonde necesită peste 1.000 de curse de camion, pentru transportul echipamentelor, muncitorilor și apei pentru fracturarea hidraulică. După instalarea sondei, nu mai este necesară, în medie, decât o cursă pe zi.

    O altă problemă este că vecinătatea sondelor diminuează valoarea de piață a locuințelor, din cauza îngrijorării cu privire la riscul de contaminare a resurselor subterane de apă. Un studiu efectuat în suburbiile de lângă Pittsburgh între 2004 și 2009 arată că, în general, casele situate lângă sonde costau cu 10% mai mult decât cele aflate la distanță de sonde. Dar cu excepția caselor alimentate cu apă de la puțuri private din zone de foraj, mai ieftine cu 16% decât cele alimentate de companii municipale de utilități, ferite de riscul contaminării.

    „Acum nu mai văd împrejurimile de la fereastră, ci o sondă. Până au terminat de forat a fost foarte rău, din cauza zgomotului și a agitației. Dar nu știu nimic. Vor mai fora și altele? Nu vreau decât să rămână cât de cât neatins colțișorul în care locuiesc. Sunt îngrijorată și pentru izvorul subteran. Am nevoie să fiu informată, pentru că e altceva acum, când sonda e pe terenul meu”, spune o proprietară din Colorado care nu primește redevențe, pentru că nu deține și drepturile minerale ale terenului pe care se află locuința sa.

    „De fiecare dată când se intensifică activitățile industriale lângă zone rezidențiale sporesc șansele ca ceva să meargă prost. În câteva decenii, vom avea un milion de sonde noi de petrol și gaze în SUA, așa că e în interesul tuturor ca lucrurile să meargă bine, pe cât posibil”, spune Robert Jackson, profesor de biologie la Duke University, specialist în studiul fracturării hidraulice.

    Unele autorități locale se ocupă deja de asta. Cele din Erie, Colorado, au semnat un angajament voluntar cu două companii energetice privind utilizarea de instalații de recuperare a vaporilor generați de foraj, o procedură mai degrabă rară în rândul petroliștilor, dar care, ca urmare a presiunilor din partea locuitorilor din zonele cu activitate extractivă intensă, se răspândește tot mai mult. Instalațiile captează inclusiv vapori cancerigeni.

    Pe de altă parte, anumite lucruri se pierd pentru totdeauna. „Forajul a fost și bun și rău pentru regiunea noastră. Mulți locuitori și-au îmbunătățit situația financiară ca urmare a redevențelor și chiriilor încasate de la companii, iar noi ne-am permis să reducem taxele pe proprietate, compensându-le cu venituri din impozitarea producției de petrol și gaze. Însă s-a pierdut farmecul peisajului rural. Oriunde te uiți dai cu ochii de câte o sondă”, conchide Roger Harmon, înalt oficial local în Jackson County, Texas, din 1995 încoace.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.