Adrian Papahagi: A-l celebra pe Marx e la fel de scandalos cu a face simpozioane despre gândirea lui Hitler

4

Horia-Roman Patapievici ne amintea, la Arad, că Europa nu poate fi unită câtă vreme nu se unifică memoria europeană.

Să nu se aștepte elitele occidentale să jubilăm când îl aniversează pe Marx! Comunismul nu a fost o idee bună prost aplicată, ci o oroare criminală, o porcărie fără margini, o crimă împotriva umanității, de la manifestul lui Marx până azi, în Coreea de Nord.

A-l celebra pe autorul Manifestului Partidului Comunist e la fel de scandalos cu a face simpozioane despre gândirea politică revoluționară a lucrării Mein Kampf.

La fel ca Hitler, Marx a fost onest într-o privință: a anunțat în Manifestul Partidului Comunist (1848) toate ororile violente, criminale și antidemocratice ale mișcării lui politice:

„Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborîrea violentă a întregii orînduiri sociale de pînă acum.”

„Proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.
La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze…”

REȚINEȚI: DOBORÂREA VIOLENTĂ A ÎNTREGII ORÂNDUIRI SOCIALE, ÎNCĂLCARE DESPOTICĂ A DREPTULUI DE PROPRIETATE. Nu o spun detractorii lui, a scris-o Marx.

(Mai este pomenită și abolirea familiei, acțiune în curs a sexomarxismului.)

Marx nu a fost un filozof inofensiv și onorabil, ale cărui idei au fost deturnate de niște călăi, ci un radical care a emanat o gândire antidemocratică periculoasă, pe care dușmanii libertății, bine instalați la catedre și în cancelarii, continuă să o inoculeze tinerilor. Dacă ar fi trăit în sec. XX, Marx ar fi avut ocazia să-și ducă la îndeplinire crimele și ar fi fost el în locul lui Lenin și Stalin.

A-l omagia pe Marx, înseamnă a omagia aceste idei, a omagia radicalismul politic și violența, precum și crimele care au decurs din ele PRIN BUNĂ, NU PRIN PROASTĂ APLICARE A IDEILOR MARXISTE!

PS: Critica la adresa liderilor UE care celebrează moștenirea lui Marx nu e antieuropeană sau putinistă, ci filoeuropeană în sensul cel mai profund, adică antitotalitar, al termenului. Juncker și Putin sunt la fel de siniștri: unul îl glorifică pe Marx, altul pe Stalin.

Adrian Papahagi

PRELUAT DIN   Facebook

Print Friendly, PDF & Email

4 COMENTARII

  1. Corect!Este plina lumea de idioti corecti politic neomarxisti,care incearca sa influenteze in rau politica U.E. si a altor state ale lumii!

  2. Dragi colegi ILD,

    Mare rugăminte gospodărească:

    Nu uitați să închideți bine capacul de la pubela de spam, că uite, scapă comentarii ca ăsta, semnat „Radu”, și o să ne pomenim în curând și cu muștele aferente.

  3. Sarea și lumina, putregaiul o urăște. ..principiile iudeo-creștine au produs civilizația, comunismul este utopia care întunecă sufletul prin conținutul demonic al ideologiei obscure!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here